Speta drept civil. Decizia 7918/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6703/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR.7918/
Ședința publică de la 10.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă - - împotriva sentinței civile nr.4692/04.06.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.522/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant prin reprezentant-mandatar cu procură specială aflată la dosarul nr-(28696/2005 al Judecătoriei Sector 1 B, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurenta-pârâtă a formulat precizări, înregistrate la dosar la data de 05.02.2009 iar intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 29.01.2009, după care,
Președintele completului comunică intimatului reclamant, prin mandatar, o copie a precizărilor formulate de recurenta-pârâtă. De asemenea îi adresează întrebări referitoare la studii juridice care să-i dea dreptul de a formula concluzii, răspunsul mandatarului fiind negativ.
Având în vedere că posibilitatea reprezentării părții prin mandatar este prevăzut de art.68 Cod procedură civilă care stabilește condițiile de exercitare ale acestui mandat precum și limitele în care poate fi exercitat mandatul, Curtea apreciază că mandatarul, în temeiul articolului citat, nu poate pune concluzii și lasă cauza la a doua strigare, după soluționarea dosarelor solicitate la amânare fără discuții potrivit art.126 Cod procedură civilă.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul mai sus menționat, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de propus, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsa părților, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4692/04.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a - VIII- a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - -.
A fost obligată pârâta să elibereze reclamantului adeverință privind echivalentul în lei al drepturilor salariale în valută de care a beneficiat în perioada detașării la Filiala:23.01.1997-24.12.1998, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 823,90 lei.
În considerente a reținut că, urmare a acordului exprimat de Regia Autonomă de Energie Transport și Râmnicu V, prin adresa nr. 487/17.01.1997, reclamantul a fost detașat, începând cu data de 23.01.1997, la - -, urmând să-și desfășoare activitatea la o filială din a - - din.
Din contractul de muncă încheiat între - - și reclamant s-a stabilit ca durata detașării să fie de un an și s-a convenit posibilitatea prelungirii contractului prin acordul scris al părților.
Deși pârâta contestă că detașarea stabilită inițial pe un an s-ar fi prelungit până la data de 24.12.2008 cum susține reclamantul, invocând inexistența unui acord scris, instanța a reținut că prin adeverința nr- eliberată de - -, aceasta confirmă că reclamantul a lucrat ca mecanic-utilaje la Șantierul din din în perioada 23.01.1997-24.12.1998 și că detașarea a încetat la data de 11.01.1999.
Prin contractul de muncă încheiat între reclamant și pârâtă-societatea cesionară, s-a stabilit că drepturile salariale aferente meseriei de mecanic explorator utilaje sunt: un salariu brut în țară de 300.000 lei plus sporul de vechime în muncă; o diurnă lunară de 550 USD.
Instanța a apreciat că părțile în mod greșit au prevăzut în contract că drepturile bănești stabilite în valută reprezintă "diurnă" când, în realitate această sumă reprezintă salariul în valută negociat de părți și pe care reclamantul l-a încasat în străinătate pentru următoarele considerente:
Prin esență, "diurna" reprezintă o indemnizație plătită în perioada detașării, zilnic, pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere suplimentare.
este fixă, stabilită zilnic și face parte din cheltuielile de detașare care, alături de cheltuielile de transport și cazare, nu intră în noțiunea de salariu.
Or, din contractul de muncă încheiat între părți rezultă că suma de 550 USD a fost stabilită lunar și nu pentru o zi.
Mai mult, prin actul adițional la contractul sus-menționat, părțile au stabilit modificarea clauzei cuprinse în art. 3 din contract referitoare la salarizare, arătând că: "la diurna de mai sus se pot acorda sporurile de condiții deosebit de grele de muncă, aprobate de societate numai pentru perioadele efective de exercitare a atribuțiilor de serviciu".
Or, este cunoscut să sporurile salariale se calculează la salariu, și nu la diurnă, ce reprezintă, așa cum a menționat anterior, o indemnizație zilnică pentru cheltuielile de hrană și întreținere.
Din fișa eliberată de Sud numită "drepturi salariale în " rezulta că, cu excepția unei perioade de 6 luni, cuprinsă între august 1997 și ianuarie 1998, numita "diurnă" încasată lunar de reclamant era mai mare de 550 USD, ajungând în luna martie și la 727,10 USD, de unde rezultă că nu putea fi vorba de acordarea diurnei, care este fixă și nu variabilă.
Faptul că diurna încasata de reclamant în perioada ianuarie 1997 - decembrie 1998 este în realitate salariu, rezultă și din actul numit "contract de travail d etranger" înregistrat la Ministerul Muncii din la data de 6.07.1997, în care părțile au menționat că salariul este de 550 USD pe lună, precum și din fișa numită "propunere de salarizare " emisă de Sud, unde se menționează că pentru funcția deținută de reclamant-muncitor specialist policalificat, - salariul brut în țară este de 300.000 lei, iar salariul net în USD este de 550.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 din HG nr. 127/1991, la societățile comerciale cu sediul în România care desfășoară activitate în străinătate, salariile pentru personalul român se stabilesc în valută, prin negociere, în limita sumelor avute în vedere cu această destinație la contractarea lucrării cu partenerul extern.
Potrivit alin. 3 al aceluiași articol "în contractele colective de muncă se poate stabili ca o parte din salariu să fie plătit în moneda țării în care se execută lucrările sau în care se încasează contravaloarea acestora, iar diferența să fie plătită în țara, în lei, la cursul oficial în vigoare la dată efectuării plăților".
Potrivit art. 104 alin.1 din CCM la nivelul ramurii construcții pe anii 1997- 1998 " la unitățile cu sediul în România, care desfășoară activități în străinătate, raporturile de muncă între patroni și salariați la data plecării pentru lucru în străinătate, se reglementează prin act adițional la contractul individual de muncă; salariile pentru personalul român care lucrează în străinătate se stabilesc în valută prin negociere; părțile contractante la negociere pot stabili ca o cota parte din salariul în valuta să fie achitat în țară, în lei."
Așadar legislația in vigoare pe perioada cât reclamantul a fost detașat în permitea negocierea salariului în valută, precum și plata unei părți din salariu în țară, în lei. Ca regulă generală, detașatul își păstrează pe durata detașării drepturile salariale avute la angajatorul precedent ( potrivit dispozițiile art. 67 alin. 1 din Codul muncii anterior) însă, conform alin. 2 al art. 67, atunci când detașarea se face la o muncă pentru care este stabilit un salariu mai mare, persoana detașată are dreptul la acest salariu, în condițiile prevăzute de lege, or, actele normative la care s-a făcut referire anterior, permiteau negocierea unui salariu în valută, cum s-a întâmplat în speță.
În concluzie, instanța a apreciat că înțelegerea părților a fost ca, pe perioada detașării cuprinsă între 23.01.1997-11.01.1999, reclamantul să beneficieze de plata unui salariu în valută de 550 USD, la care se adaugă sporul de condiții deosebit de grele în muncă plătit în, și de plata unui salariu în lei, plătit în țară, în sumă brută de 300.000 lei. Suma stabilită în valută, de 550 USD lunar, nu are natura juridică a diurnei, ci a fost stabilită ca salariu și, în consecință, refuzul pârâtei de a elibera reclamantului o adeverință care să conțină drepturile salariale în valută, de care a beneficiat în perioada 01.01.1997-24.12.1998, apare ca neîntemeiată.
În considerarea dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. h) Codul muncii ce prevede că angajatorul are obligația să elibereze la cerere, toate documentele ce atestă calitatea de salariat a solicitantului, instanța a obligat pârâta la eliberarea adeverinței în sensul sus-menționat.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenta - -, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin sentința civilă recurata, instanța de fond a admis cererea formulata de reclamantul.
Potrivit art.304 alin. 1 pct.9 . pr. civ. hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.
Potrivit art.304 alin.1 pct.7 pr. civ. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine naturii pricinii.
Prin sentința recurată, instanța de fond, în mod nelegal a modificat contractul de munca încheiat între recurentă și intimatul reclamant.
Conform art.41 Codul muncii, contractul de munca poate fi modificat numai cu acordul părților.
Conform principiului libertății contractuale consacrat prin art.969 Cod Civil, disponibilitatea modificării contractului individual de munca, inclusiv a clauzelor acestuia, aparține în exclusivitate părților contractante.
Prin sentința recurată, instanța de fond și-a depășit limitele procesuale cu care a fost învestita, în sensul că prin interpretarea greșită a noțiunilor de "salariu" și "diurnă", a modificat clauza contractuală privind art.3 lit. b) din contract referitor la "diurna în sumă de 550 USD/lunar acordată pe durata detașării".
În acest mod, instanța s-a substituit angajatorului, contrar dispozițiilor legale citate mai sus.
Conform art.283 alin.1 Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: pe toata durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
Modificarea contractului de muncă (a clauzei art.3 pct. b) era posibilă doar pe perioada de valabilitate a contractului (23.01.1997 - 24.12.1998).
Instanța de fond, prin sentința recurată, a modificat unilateral și abuziv clauza privind "diurna" și printr-o construcție "sui generis", a transformat diurna în salariu (în valută).
Față de situația prezentată, recurenta invocă inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamantul-intimat, în sensul că este inadmisibilă o acțiune care:
- are ca scop modificarea/anularea unei clauze contractuale de muncă în afara perioadei de valabilitate a contractului (23.01.1997 - 24.12.1998);
- instanța învestita cu cererea reclamantului, prin care se solicită modificarea/anularea clauzei nu se poate subroga angajatorului, încălcând principiul libertății contractuale (art.969 Cod Civil).
Motivația instanței de fond în sensul că "la diurna de mai sus se pot acorda sporuri", iar "sporurile salariale se calculează la salariu și nu la diurna", nu își găsește justificarea legală.
Acordarea unor sporuri la diurna lunară, cu acordul de voință al părților contractante (prin actul adițional) se explică prin următoarele aspecte:la data încheierii contractului, diurna lunară a fost stabilita la 550 USD; e p. parcursul derulării contractului și a activității în, datorită schimbării condițiilor inițiale (deprecierea monedei locale dirham in raport cu USD, creșterea prețurilor pe plan local, etc.) de comun acord, părțile au stabilit majorarea diurnei lunare.
Așa se explică că diurna lunară de 550 USD acordată reclamantului în primele luni (august 1997 - ianuarie 1998) a fost majorată în următoarele luni de activitate, în funcție de posibilitățile șantierului, ajungându-se la o diurnă lunară de 727,10 USD (în luna martie 1998).
Diferența nu reprezintă în nici un caz, "un spor la salariu", așa cum greșit interpretează instanța de fond, ci este o majorare a diurnei stabilită cu acordul de voință al părților.
Susținerea instanței de fond că diurna se acordă pe zi și nu se stabilește lunar, nu are suport în textele legale, iar prevederile art. 3 lit. b) din contract, unde se prevede diurna lunară, este legală, contractele individuale de muncă încheiate cu această clauză, fiind verificate și aprobate de organismele de specialitate din domeniul muncii și ocrotirii sociale.
Referitor la mențiunea că diurna încasată de reclamant în perioada ianuarie 1997-decembrie 1998 este în realitate salariu, rezultat și din actul numit "contract de travail d" etranger", a făcut următoarele precizări:
a) Contractul în cauză a fost încheiat în între autoritățile marocane - angajator - salariat (reclamantul intimat);
b) Acest contract reprezintă o formalitate impusă de autoritățile locale pentru persoanele ce își desfășoară activitatea pe teritoriul marocan;
c) Pe lângă obligativitatea încheierii acestui contract, contractul în cauză se impunea pentru obținerea rezidenței persoanei si permitea celor în cauză efectuarea transferurilor valutare (dirhami marocani) în regim legal.
Aceasta situație este confirmata de Guvernul României prin Ambasada Română la () act nr. 416/15.04.2004 aflat la dosarul cauzei.
d) Caracterul formal al contractului amintit, în sensul că nu are efecte și nu creează obligații între angajator - salariat este susținut și de faptul că nu pot exista două sau mai multe contracte de muncă pentru aceeași perioadă și cu același program zilnic de lucru.
Mai mult, al doilea contract,încheiat formal cu autoritățile locale din, nu a fost încheiat de către - - și nu poate fi opozabil recurentei.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței civile nr. 4692/04.06.2008, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca fiind inadmisibilă, nelegală și netemeinică.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constat că acesta este nefondat.
Astfel, nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ. referitor la greșita aplicare a legii, nefiind aplicabil nici textul art. 304 pct. 7. pr. civ. întrucât hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, iar acestea susțin pertinent, convingător și de manieră necontradictorie soluția pronunțată.
De asemenea, este neîntemeiat motivul de recurs privitor la inadmisibilitatea cererii prin care se cere modificare unei clauze contractuale după expirarea perioadei de valabilitate a contractului, cu consecința nelegalității hotărârii care procedează la modificarea, întrucât, pe de o parte, obiectul acțiunii constă în atestarea unor împrejurări rezultate din contracte, iar pe de altă parte, calificând natura juridică a prestației angajatorului stabilite în valută, prima instanță nu a modificat vreo clauză contractuală, ceea ce ar însemna schimbarea manifestării de voință exprimate de părți, în sens de "negotium".
Din această perspectivă, în mod legal și temeinic a stabilit prima instanță că suma stabilită în valută ce reprezintă prestația angajatorului, nu constituie "diurnă", prin excelență indemnizație zilnică necesară acoperirii cheltuielilor deplasării, ci parte din drepturile salariale, stabilită în valută, conform legislației în vigoare (HG nr. 127/1991), contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii construcții, pe anii 1997-1998, atestată ca atare și de contractul de muncă înregistrat la Ministerul Muncii din.
Sub acest aspect, recurenta nu poate susține că "le contract de travail d` etranger" nu-i este opozabil în condițiile a fost încheiat de reprezentantul șantierului său din, angajând-o direct, în calitate de parte contractantă, după cum nu are niciun interes să invoce caracterul fals și nereal al acestui înscris, neputându-se prevala de un pretins fapt ilicit imputabil, mai mult, susținuta necesitate a încheierii și înregistrării lui la autoritățile marocane nu constituie un argument pentru nevalabilitatea conținutului său, mai ales că acesta se corelează cu toate celelalte înscrisuri privitoare la conținutul raporturilor juridice dintre părți.
De asemenea, nu se poate susține cu temei că un contract valabil încheiat și atestat prin înscris nu produce efectele stipulate în cuprinsul său, nefiind valid nici argumentul potrivit căruia între părți nu pot exista două contracte pentru aceeași perioadă, întrucât în speță, astfel cum s-a arătat, a existat un singur contract, în sens de "negotium", acesta fiind îmbrăcat în mai multe forme juridice ("instrumentum"), ceea ce nu-i afectează unicitatea, de vreme ce clauzele sunt aceleași pe fondul drepturilor și obligațiilor părților.
În fine, nu este real nici că prima instanță ar fi tras concluzia că majorarea "diurnei" este consecința aplicării unor sporuri la cea stabilită inițial, ci a apreciat ca argumente distincte, pe de o parte, caracterul variabil, iar nu fix al "diurnei", pe de altă parte, că "diurna", ca indemnizație fixă afectată nevoilor deplasării, nu este susceptibilă de sporuri, astfel cum s-a prevăzut în ceea ce privește prestația angajatorului stabilită în valută conform actului adițional la contract, conducând la concluzia naturii de drept salarial a acestei prestații. Nici faptul verificării de către organismele de control din domeniul legislației muncii a contractului individual de muncă și actului adițional la acesta nu constituie un argument pentru posibilitatea aplicării de sporuri la "diurnă", instanța având posibilitatea, chiar obligația de a face propriile aprecieri cu privire la voința reală a părților și natura juridică a prestațiilor părților contractante, dincolo de sensul literal al termenilor folosiți.
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea constată că hotărârea primei instanțe e temeinică și pronunțată cu aplicarea corectă a legii, astfel că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-intimată - -. împotriva sentinței civile nr.4692/04.06.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.02. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./12.02.2009
Jud. fond: Dalina
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
