Speta drept civil. Decizia 852/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.852/CM
Ședința publică din 4 decembrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă SC SA, cu sediul în C, Port, 34, împotriva sentinței civile nr.43 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, - 15,.12, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 25 noiembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea din data respectivă ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 27.11.2008, 02.12.2008 și 04.12.2008, când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Curtea cu privire la recursul civil de față;
Cad eclarat recurs împotriva sentinței civile nr.43 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea formulată de Tribunalul Constanța, reclamantul - a solicitat în contradictoriu cu pârâta C obligarea acesteia la plata sumei de 62.193 lei cu titlu de despăgubiri bănești cuvenite pentru munca depusă pe perioada 01 ianuarie 2002 - 01 aprilie 2007, cu cheltuieli de judecată.
În considerente s-a arătat că în perioada 01.01.2002 - 01.04.2007, reclamantul a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte, îndeplinind funcția de șef compartiment mecanic și ulterior de inginer mecanic, angajatorul refuzând să îi plătească drepturile bănești în cuantum de 62.193 lei, reprezentând drepturi salariale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că această sumă a rezultat din calculul depus în anexa acțiunii și care s-a fundamentat pe dispozițiile art. 124 alin. 4 și art. 125 din Contractul Colectiv de Muncă.
S-a menționat că aceste drepturi nu au fost solicitate până la această dată întrucât salariatul nu a cunoscut conținutul contractului colectiv de muncă înregistrat la. C sub nr. 2/14.01.2002, cu toate că era obligată să-i informeze pe salariați despre clauzele contractuale aplicabile la nivel de unitate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune din perspectiva dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit.c Codul muncii, pentru pretențiile vizând perioada 01.01.2002 - 16.07.2004.
Asupra fondului, s-a arătat că reclamantul a fost salariatul societății începând cu 01.01.2002 și până la 01.04.2007, când au încetat raporturile de muncă potrivit deciziei nr. 139/29.01.2007.
S-a susținut că la nivelul societății a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la. C sub nr 2/14.01.2002 și care a fost prelungit prin acte adiționale succesive, până la data de 08.02.2006; în prezent nu mai operează nici un contract colectiv de muncă. S-a arătat că, în aceste condiții, de la 09.02.2006 a devenit aplicabil Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, înregistrat la. sub nr. 53.396/10.04.2000, prelungit la rândul său prin acte adiționale.
Prin încheierea din 28 septembrie 2007 fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile solicitate pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 16 iulie 2004 prin raportare la prevederile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 43 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis în parte acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta. A fost obligată societatea pârâtă să plătească reclamantului suma de 16.979 lei, reprezentând diferențe drepturi salariale calculate pe perioada 16.07.2004 - 31.03.2007. Totodată, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea reclamantului pentru pretențiile vizând perioada 01.01.2002 - 15.07.2004. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expertiză).
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut următoarele considerente:
Reclamantul a fost salariatul societății pârâte începând cu 1 ianuarie 2002, raporturile de muncă încetând conform art. 65 alin. 1 Codul muncii, la 01.04.2007 (filele 12 - 15).
Reclamantul a adresat conducerii societății o cerere înregistrată sub nr. 8100/21.06.2007, prin care solicita plata drepturilor salariale restante rezultate din calculul făcut asupra acestora prin raportare la art. 124 pct. 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, înregistrat la. C sub nr. 2/14.01.2002.
Diferențele neacordate au fost astfel justificate de reclamant prin faptul calculării incorecte a salariului de bază aplicabil, care în cadrul A era, în temeiul textului arătat, de 1,98 mai mare decât salariul minim pe economie indexat.
Problema de drept supusă dezbaterii în prezenta cauză a fost cea legată de dispozițiile aplicabile modului de calcul al drepturilor salariale ale reclamantului pentru perioada 16.07.2004 - 31.03.2007, în raport de apărările pârâtei potrivit cu care, după încetarea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate (08.02.2006), au intervenit clauzele Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, astfel cum a fost prelungit la rândul său prin acte adiționale succesive.
Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități sau la nivel de ramură nu poate constitui, în contextul dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și al celor ale art. 238 alin. 3 Codul muncii, temeiul reducerii drepturilor salariale avute de salariați în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil, nici chiar după încetarea efectelor juridice ale celui din urmă.
Faptul că la nivelul acestei societăți nu s-a mai negociat și încheiat un contract colectiv de muncă nu presupune diminuarea salariilor tuturor salariaților prin reașezarea grilei de salarizare pe baza clauzelor contractului colectiv de muncă superior (care astfel cum stabilește și art. 238 alin. 3 Codul muncii, au caracter minimal sub aspectul drepturilor), ci menținerea acelorași drepturi salariale obținute anterior, calculate conform vechii grile de salarizare.
Acest considerent a determinat, astfel, respingerea obiecțiunilor formulate de la conținutul raportului de expertiză sub aspectul algoritmului de calcul (filele 227 - 229).
Expertul contabil judiciar desemnat în cauză a stabilit pe baza acestui algoritm salariile la care ar fi fost îndreptățit reclamantul (cu luarea în considerare a salariului minim brut pe țară majorat cu 1,98, a coeficientului corespunzător funcției și a sporurilor acordate), pentru perioada iulie 2004 - 1 2007, actualizate cu indicele de inflație aplicabil, precum și diferențele rezultate dintre sumele cuvenite și cele efectiv achitate, acțiunea va fi admisă astfel cum a fost formulată, pentru pretențiile care vizează perioada menționată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta.
În motivare s-au invocat următoarele motive de recurs:
În conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 130/1996, prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar potrivit dispozițiilor art. 11 lit.b) din legea nr. 130/1996 un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități se aplică pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Dispozițiile art. 238 alin.1 din Codul muncii prevăd: "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
Prin Protocolul înregistrat sub nr. 888 din 20 ianuarie 2006, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate au stabilit să înceteze începând cu 10 februarie 2006 aplicabilitatea contractului colectiv de muncă înregistrat la sub nr. 2 din 14 ianuarie 2002.
Începând cu aceeași dată se vor aplica salariaților societății dispozițiile contractului colectiv de muncă de la grup de unități.
Aceeași este situația și pentru anul 2007, așa cum reiese din Protocolul încheiat între patronatul și sindicatul reprezentativ, la nivelul societății și înregistrat sub nr. 17113 din 22 decembrie 2006.
Instanța de judecată nu a avut în vedere acest protocol care nu intră în neconcordanță cu art. 238 din Codul muncii.
Conform actului adițional înregistrat la sub nr. 397 din 12 februarie 1997 la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, salariul de bază brut pentru un program complet de lucru este de 620 lei la care se adaugă coeficienții minimi corespunzători fiecărui salariat prevăzuți la art. 129.
Situația reclamantului pentru anul 2007 este următoarea: 620 lei (salariu de bază brut) x 1,60 (coeficient de ierarhizare) = 992,00 lei salariul de bază de care a beneficiat acesta este de 1.287 lei, ceea ce înseamnă că pentru anul 2007, reclamantul nu mai poate beneficia de nici o diferență de salariu.
Conform actului adițional nr. 7, înregistrat la nr. 499 din 06 martie 2006 la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, salariul de bază brut pentru un program complet de lucru este de 480 lei la care se adaugă coeficienții minimi corespunzători fiecărui salariat, prevăzuți la art. 129.
Situația reclamantului pentru anul 2006 este următoarea: 280 lei (salariu de bază brut) x 1,60 (coeficient de ierarhizare) = 768,00 lei salariul de bază de care a beneficiat acesta este de 1.287 lei, ceea ce înseamnă că, pentru anul 2006, reclamantul nu mai poate beneficia de nici o diferență.
În consecință, raportându-ne la dispozițiile legale citate și ținând cont de contractul colectiv de muncă aplicabil pentru perioada solicitată, drepturile salariale ce i se cuvin salariatului sunt în sumă de 10.036 lei, iar cererea formulată de reclamant trebuie admisă în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10.036 lei.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul desemnat reiese că pentru perioada 16 iulie 2004 - 09 februarie 2006, reclamantului i s-ar cuveni suma de 10.036 lei cu titlu de drepturi salariale actualizate cu rata inflației.
În ceea ce privește perioada 01 ianuarie 2002 - 15 iulie 2004, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat la sub nr. 2 din 14 ianuarie 2002.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, motivat de faptul că în urma expirării contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a devenit aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, care prevedea drepturi salariale mai mici decât cel la nivel de unitate.
În mod corect prima instanță a constatat că un contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități sau la nivel de ramură nu poate constitui, în contextul dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și al dispozițiilor art. 238 alin.3 din Codul muncii, temeiul reducerii drepturilor salariale avute de salariați în baza contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, nici chiar după încetarea efectelor juridice ale celui din urmă.
Faptul că la nivelul societății nu s-a negociat și încheiat un nou contract colectiv de muncă nu presupune diminuarea salariilor salariaților în baza contractului colectiv de muncă de la nivel superior, ci menținerea acestora, în baza teoriei drepturilor câștigate.
Potrivit art. 238 alin.3 din Codul muncii la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Conform raționamentului pârâtei s-ar ajunge în situația în care, în lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, s-ar aplica un contract colectiv de muncă de la nivel de ramură sau național care cuprinde drepturi minimale și care ar duce la o scădere drastică a drepturilor salariale deja câștigate pe parcursul a ani de zile de negocieri, ceea ce ar fi contrar spiritului legii.
Prin dispozițiile art. 238 alin.2 și 3 din Codul muncii legiuitorul a urmărit protecția salariaților, astfel încât la încheierea contractelor individuale de muncă și a contractelor colective de muncă să nu se poată stabili drepturi inferioare celor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior care au un caracter minimal și nicidecum nu s-a urmărit o diminuare a drepturilor salariale deja câștigate prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate prin aplicare contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sau grupuri de unități.
O altă interpretare ar conduce în ultimă instanță la o încălcare a prevederilor art. 41 din Codul muncii care menționează elementele contractului individual de muncă și posibilitatea modificării lor numai prin acordul părților.
În lipsa negocierii unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, trebuiau menținute aceleași drepturi salariale obținute anterior în temeiul teoriei drepturilor câștigate, teorie consacrată în doctrina și practica judiciară.
Întrucât drepturile câștigate trebuiau menținute în mod corect drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost cuantificate de expertul contabil la suma de 16.979 lei.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de APEL CONSTANȚA,prin decizia civilă nr.662/CM/20.08.2008pronunțată în dosarul nr-, a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare
Prin decizia civilă nr.737/CM din 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, a fost admisă contestația în anulare, s-a anulat decizia civilă nr.662/CM/2008 și s-a fixat termen la 04.11.2008 pentru soluționarea recursului.
Reluând judecata recursului, Curtea îl va respingeavând în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Criticile formulate prin motivele de recurs pot fi structurate în două categorii principale: prima referitoare la relevanța încetării contractului colectiv de muncă la nivel de unitate până la data de 09.02.2006 și ce-a de-a doua critică, derivată din primul motiv de recurs, referitoare la modalitatea de cuantificare a drepturilor salariale restante ținând cont de evoluția contractelor colective de muncă la nivel de unitate și respectiv de ramură.
Soluția juridică corectă se poate desprinde numai după o interpretare adecvată a voinței legiuitorului cuprinsă în dispozițiile Legii nr.130/1996 și Codului Muncii, respectiv art.7 alin.4 (Legea nr.130/1996), art.41 și art.238(3) Codul muncii și art.969 Cod civil.
Art.7 alin.4 din Legea nr.130/1996, dispune: "La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturilor salariaților au un caracter minimal".
Art.238(3) Codul muncii dispune:"La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Art.41(1) prevede:Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
(2) Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.
Art.969 cod civil prevede:"Convențiile legal făcute, au putere de lege între părți".
Prin contractul individual de muncă Capitolul IX lit.a) angajatorul s-a obligat:"să plătească salariatului drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată șisă îi acorde celelalte drepturiprevăzute de lege șide contractele colective de muncă.
De asemenea, la capitolul IV s-a prevăzut salariul și s-a arătat că " suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează ori zilele de sărbători legale se plătesc cu sporuri prevăzute în Codul munciisau în contractele colective de muncă.
Tot astfel, la capitolul II s-a prevăzut că angajatorul poate schimba felul muncii, cu menținerea salariului stabilit sau cu acordarea unui salariu mai mare, convenit de comun acord cu salariatul.
Întrucât contractul individual de muncă este rezultatul negocierii dintre părți ulterior încheierii, părțile semnatare au înțeles să-i aducă modificări tot prin negociere, sens în care s-au întocmit acte adiționale și anume nr.1/17.01.2002, nr.2/31.01.2006, nr.3/30.05.2006, nr.3/04.07.2006.
Acest din urmă act adițional este ulterior datei de 09.02.2006 când se pretinde că au intervenit clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră,iar singura referitore la prevederile contractului colectiv de muncă sunt numai cu privire la sporul pentru vechimea în muncă și în petrol care se acordă în conformitate cu un asemenea contract.
În urma renegocierii drepturilor salariale pe anul 2006, s-a convenit ca acesta să aibă un salariu de bază de 1287 lei.
O precizare se impune în legătură cu aceste acte adiționale și anume că nu în fiecare sunt trecute și sporurile lunare obținute, însă existența acestora a fost dovedită prin raportul de expertiză și necontestată de către recurentă, preocuparea acesteia fiind în principal de a convinge că începând cu 09.02.2006 la nivel de unitate se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din industria petrolieră urmare protocolului nr.888/20.01.2006.
În acest context, se susține că recurenta datorează drepturi bănești, dar numai în cuantum de 10.036 lei aferent perioadei 16.07.2004 - 09.02.3006, ulterior acestui moment fiind aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din industria petrolieră, conform căruia pentru anul 2006 (exceptând luna ianuarie) salariul de bază cuvenit era de 768 lei și întrucât acesta a beneficiat de 1.287 lei nu i se mai cuvine nici o diferență.
Recurenta nu argumentează din ce motiv salariatul a primit un salariu de bază (la care se adaugă toate sporurile cuvenite) de 1.287 lei, deși răspunsul este unul cât se poate de simplu și anume acesta a fost salariul de bază negociat, el fiind rezultatul acordului de voință dintre părți și reprezintă legea părților, de la care nu se poate deroga prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, pentru simplul motiv că la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturilor salariaților au un caracter minimal.
Se impune a se clarifica semnificația termenului "caracter minimal", iar explicația este una care nu comportă mari eforturi pornind de la sensul acordat în dicționarul explicabil al limbii române și anume "program, plan, etc.care cuprinde un ansamblu de sarcini minime care trebuie înfăptuite cu precădere".
de aici concluzia că nu există nici un impediment legal ca drepturile acordate salariaților să fie mai mari, singura interdicție fiind aceea că drepturile salariaților să nu fie interioare celor prevăzute de contractele colective de muncă.
Fără îndoială că este posibilă și o diminuare a salariului în contextul evoluției economie a angajatorului, însă această diminuare nu se poate aplica automat și în lipsa unei negocieri prealabile cu salariații vizați de această măsură tocmai pentru a preîntâmpina o exercitare abuzivă a prerogativelor de angajator care oricum se află într-o poziție avantajată în raport cu salariatul.
Această negociere individuală pornește de la nivelul minimal stabilit prin contractele colective de muncă.
Codul muncii, concretizând principiul constituțional potrivit căruia dreptul la negocieri colective în raporturile de muncă este garantat, prevede că stabilirea salariilor se face prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați sau reprezentanții lor (art.157 alin.1).
După cum se poate observa și recurenta, în calitate de angajator a avut aceeași conduită în ce privește salariul reclamantului, în sensul că ori de câte ori a dorit să aducă modificări cu privire la drepturile salariale, a încheiat acte adiționale, ultimul fiind cel din 4 iulie 2006, act ulterior datei de 09.02.2006, când se pretinde că a devenit incident la nivel de grup de unități din industria petrolieră.
Deși conform acestui contract se pretinde că salariatului i s-ar fi cuvenit un salariu de bază de 768 lei, totuși prin actul adițional nr.3 din 3.07.2006 înregistrat la 4 iulie 2006 sub nr.34979 al Inspectoratului Teritorial d e Muncă, s-a prevăzut un salariu de bază de 1.287 lei, ceea ce confirmă două lucruri și anume: în principal, că la nivel de unitate salariul este rezultatul negocierii și subsecvent că prevederile din contractele colective de muncă referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Pe cale de consecință, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă SC SA, cu sediul în C, Port, 34, împotriva sentinței civile nr.43 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, - 15,.12.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 decembrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.jud.-/22.12.2008
Tehnored.gref.RD/2ex./29.12.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon
