Speta drept civil. Decizia 918/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 918
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE V împotriva sentinței civile nr. 689 din 28 mai 2009 Tribunalului Vaslui intimați fiind:, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, TRIBUNALUL IAȘI, .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la TRIBUNALUL VASLUI sub nr. 1009/89/16.04.2009, reclamantele și - au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din salariul de bază brut lunar, sume actualizate la zi în raport cu indicele de inflație, după cum urmează:
- pentru reclamanta de la data de 10.03.2008 până la data de 15.04.2009 și în continuare, pe viitor în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI;
- pentru, de la data de 10.03.2008, până la data de 01.07. 2008, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, iar de la 01.07.2008 până la 15.04.2009 și în continuare, pe viitor, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI.;
Reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii s- arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art. 47 stabilea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar".
Deși sporul era un drept câștigat de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr. 83 din 01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/09.07.2001 și nu mai fost prevăzut nici de OUG nr. 177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României s- constatat îndreptățirea în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, atât pe perioada solicitată cât și pe viitor, în temeiul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă.
Au mai invocat reclamatele legislația europeană în materie: art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea forței de muncă, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Dintre pârâții legal citați a depus întâmpinare Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP V, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că, în speță, raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții în salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerul Economiei și Finanțelor. S-a arătat că atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Prin sentința civilă nr.689/28.05.2009, TRIBUNALUL VASLUIa dispus:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - prin V, invocată de acesta.
A admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL IAȘI, și TRIBUNALUL VASLUI.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 10 martie 2008 până la data de 15 aprilie 2009 și în continuare pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
A disjuns cererea privind petenta - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI, a repus cauza pe rol și a fixat termen de judecată la data de 11 iunie 2009.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare este neîntemeiată, deoarece rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, conform Legii nr. 500/2002 și HG nr. 208/2005. De asemenea, calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art. 1 din OUG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În aceste condiții, chiar dacă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are raporturi de muncă cu reclamanții, are obligații legale de a asigura sumele necesare funcționării instituțiilor statului de drept, astfel că instanța va respinge excepția.
Reclamantele, în calitate de judecători în cadrul Tribunalului Vaslui, au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 %, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, potrivit căruia, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
Dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art. 42 din nr.OG 83/2000. S-a reținut însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. 3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Din dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art. 107 alin. 3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
S-a mai reținut că, prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: "Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Înlăturarea acestui drept ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar și prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 53 din Constituția României se prevede că: "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai de lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav", legea fundamentală stabilind și anumite condiții în cazul restrângerii unor drepturi, în sensul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
Este de reținut și faptul că România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și protocoalele adiționale, prin Legea nr. 30/1994, iar conform art. 11 corelat cu art. 20 din Constituția României, atât Convenția cât și jurisprudența Curții Europene fac parte din dreptul intern. Ori, prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, situație constatată printr-o decizie de speță a instanței supreme, respectiv Decizia nr. XXXVI/7.05.2007 publicată în Of. nr. 715/23.10.2007, în condițiile în care atât activitatea magistraților cât și a personalului auxiliar se desfășoară în condiții de risc, stres și suprasolicitare, sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, așa încât eliminarea menționată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară legislației interne și internaționale.
Drept consecință, în raport de dispozițiile art. 20 din Constituție, art. 107 alin. 3 (art. 108 din Constituția revizuită), art. 114 (art. 115 din Constituția revizuită), art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești în corelație cu dispozițiile Codului muncii, conform cărora drepturile salariale nu pot face obiectul unei restrângeri și limitări, dar și art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a apreciat că cererea este întemeiată, urmând să o admită.
Prin aceasta nu se încalcă deciziile Curții Constituționale referitoare la OG nr. 137/2000, întrucât instanța nu a anulat sau a refuzat aplicarea unor acte normative și nici nu a creat vreunele, ci a constatat încălcarea unora existente.
În ceea ce privește actualizarea la zi a sumelor corespunzătoare drepturilor solicitate, în raport cu rata inflației, s-a reținut că, potrivit art. 1, alin. 2 din nr.OG 5/2001, privind procedura somației de plată, creanțele bănești certe, lichide și exigibile asumate prin act și însușite de părți, precum și dobânzile, majorările și penalitățile datorate potrivit legii, se actualizează în raport de rata inflației aplicabilă la data plății efective. De asemenea, articolul 371 alin. 3 Cod procedură civilă prevede "dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda și la actualizarea ei ", iar conform Deciziei nr. 72/2002 a Curții Constituționale," actualizarea în raport cu rata inflației se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală".
Deoarece prin prevederile din OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991 (art. 108 alin. 3 în forma republicată a Constituției României), rezultă cănici în prezentdispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvinși în continuarepersoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege. Drept consecință, instanța a obligat pârâții la plata acestor drepturi bănești și în continuare, pe viitor, până la reglementarea acestui spor prin lege.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale invocate, instanța a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI la plata către reclamanta a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 10.03.2008, până la data de 15.04.2009 și în continuare, pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În temeiul HG nr. 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, a fost admisă și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Având în vedere dispozițiile art. 284, alin. 2 din Codul muncii, care stabilește competența teritorială de soluționare a litigiilor de muncă în sarcina instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul și ținând cont de faptul că domiciliul reclamantei, conform actelor depuse la dosarul cauzei, este în mun. I, instanța a disjuns cererea acesteia și a repus cauza pe rol, în vederea invocării excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Vaslui.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, care arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerul Finanțelor Publice, reclamată de petenți în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
Consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Finanțelor Publice.
În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Finanțelor Publice, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.
Astfel, nu se poate reține excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Nu s-a solicitat de către reclamante finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Ceea ce se solicită este alocarea, în buget, a sumelor necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile pârâtului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Finanțelor Publice nu a fost obligat să plătească reclamantelor drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, împotriva sentinței civile nr. 689/28.05.2009 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - Grefier,
Red./Tehnored.
15.10.2009 - 02 ex.
TRIBUNALUL VASLUI:
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
