Speta drept civil. Decizia 9197/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9197

Ședința publică de la 22 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier

***************

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul - DISTRIBUȚIE SA LA ȘI ASOCIAȚII, împotriva deciziei civile nr. 1170 din 30 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul O l în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat -, pentru recurentul reclamant - DISTRIBUȚIE SA LA ȘI ASOCIAȚII, lipsind intimatul pârât .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea unei cereri de amânare din partea intimatului pârât, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru angajare apărător.

Se învederează de asemenea depunerea la dosar a unei cereri de renunțare la judecată din partea recurentului reclamant - DISTRIBUȚIE SA LA ȘI ASOCIAȚII

Întrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat, ori alte cereri de formulat, instanța, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat -, pentru recurentul reclamant - DISTRIBUȚIE SA LA ȘI ASOCIAȚII, solicită instanței respingerea cererii de amânare formulată de intimatul pârât, arată că renunță la recursul formulat în prezenta cauză și a cererii de ordonanță președințială.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată la nr- reclamanta - Distribuție SA Cas olicitat instanței ca, pe calea ordonanței președințiale să se dispună obligarea pârâtului să predea, actele, sentințele și dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată sau în faza de executare silită, dosare în care reclamanta are diverse calități procesuale și pe care pârâtul le deține în biroul său din S,- B, iar în cazul în care pârâtul refuză predarea lor să fie autorizată reclamanta să procedeze la deschiderea biroului pârâtului pentru a prelua, pe bază de proces verbal, dosarele și actele aferente.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma analizării interne a activității departamentului juridic din cadrul companiei de distribuție energie electrică s-a hotărât concentrarea forțelor de muncă pentru activitățile desfășurate în C, să fie vândute creanțele neîncasate încă de societate și în acest sens s-a demarat activitatea de inventariere a tuturor creanțelor.

Pârâtul, în calitatea sa de consilier juridic, a fost delegat să-și desfășoare activitatea la C, la sediul societății și să predea actele, dosarele și lucrările juridice pe care le administra în S, însă acesta a refuzat.

Dat fiind specificul activității din compartimentul juridic, refuzul pârâtului poate produce pierderi financiare incomensurabile, situație în care urgența măsurii solicitate pe calea ordonanței președințiale este dovedită.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate inadmisibilitatea cererii, în subsidiar respingerea acțiunii ca lipsită de obiect și ca vădit neîntemeiată.

Susține pârâtul că în ziua de 11.07.2008 orele 1800fost anunțat de către personalul de pază al societății că un nr. de 4 persoane conduse de contabilul șef al Centrului din C, s-au deplasat la biroul său încercând să spargă ușa pentru a sustrage documente și doar intervenția grupei operative de pază și a organelor de poliție care au fost sesizate a preîntâmpinat săvârșirea faptelor de natură infracțională. De asemenea, a mai arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii respectiv caracterul de urgență ce rezultă din faptul că dacă nu ar fi luate măsuri urgente pentru protejarea documentelor profesionale asupra cărora poartă întreaga responsabilitate și s-ar pătrunde în biroul său pentru a se sustrage documente ar fi pus în situația de a răspunde patrimonial, putându-se invoca neîndeplinirea obligațiilor care din lipsa dovezilor nu ar putea fi combătută.

Instanța la termenul din data de 30.07.2008 a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei având în vedere obiectul acesteia, respectiv obligația "de a face" și nu un litigiu de dreptul muncii care să atragă competența materială a Tribunalului O l Față de temeiul de drept invocat de reclamantă și raportat la pretențiile solicitate se apreciază că acestea nu își au izvorul în dreptul muncii ci în dreptul comun, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 158 Cpc coroborate cu art.581 și art.5 Cpc va fi admisă excepția și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Tribunalul O l t, prin sentința nr. 1170 din 30 iulie 2008 declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta - DISTRIBUTIE SA în favoarea Judecătoriei Slatina.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - DISTRIBUTIE SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de recurs susține că greșit a fost declinată competența în favoarea Judecătoriei Slatina întrucât obiectul cauzei îl constituie raportul de muncă între un angajat și reclamantă.

Cum raporturile dintre părți privesc executarea unor obligații decurgând din raporturile de muncă litigiu are caracterul unui litigiu de dreptul muncii, situație în care potrivit dispozițiilor art. 2 lit. "c" cod procedură civilă, "Tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

La data de 16 octombrie 2008, recurenta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat să se ia act de faptul că renunță la judecarea recursului.

Potrivit art. 246 cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Avându-se în vedere voința recurentei și dispozițiile art.246 Cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea acesteia la judecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act că recurenta reclamantă - DISTRIBUȚIE SA renunță la judecarea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1170 din 30 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul O l în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect alte cereri.

Decizie irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 22 octombrie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- --- - - -

Grefier

Red. Jud.

2 ex/IE/12.11.2008

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drept civil. Decizia 9197/2008. Curtea de Apel Craiova