Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 10051/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10051
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar D, împotriva sentinței civile nr.4915/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Grădinița nr.22/4, Consiliul Local al Municipiului C și Primăria C - Instituția Primarului, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 4915/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s- respins acțiunea formulată de reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR D în numele membrilor de sindicat, și pe pârâții GRĂDINIȚA NR 22/4 C, CONSILIUL LOCAL C, PRIMĂRIA C- INSTITUȚIA PRIMARULUI.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanții, membrii ai Sindicatului Învățământului Preuniversitar D, au calitate de salariați ai unității școlare pârâte Grădinița nr. 22/4,Sf. "
Având în vedere obiectul cererii de chemare in judecată, instanța constatat că unitatea administrativ teritorială pârâtă și Consiliul Local nu au calitate procesuală pasivă, între acești pârâți și reclamanți neexistând vreun raport juridic de muncă și, prin urmare, ei nu pot fi obligați la plata drepturilor bănești rezultând din raportul de muncă încheiat între reclamanți și unitatea școlară pârâtă.
Pe fondul cauzei, instanța reținut că Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă reprezintă dreptul comun in materie și instituie cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
Legea instituie categoriile de personal care pot beneficia de alocații individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, stabilind in același timp condiția unei prevederi în bugetul de stat a drepturilor corespunzătoare destinate acordării acestora.
Potrivit art. 1 al 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz, de bugetele locale,pentru unitățile din sectorul bugetar și, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
In perioada de referință a cererii de chemare în judecată ( 2005 - 2008 ) prin legi succesive ale bugetului de stat s-a prevăzut că în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare,nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Este o măsură legislativă ce ține de politica economică și socială a statului, măsură ce nu poate fi apreciată ca fiind disproporționată în raport de posibilitatea salariaților de a beneficia de tichete de masă, decât dacă prin reglementarea legislativă statul ar încălca grav o normă privind protecția intereselor celor vizați de această măsură.
Este adevărat că potrivit art. 41 al 2 din Constituție se garantează dreptul la protecție socială, drept consacrat, de altfel și de art. 6 al 1 din Codul muncii, însă acordarea tichetelor de masă nu este reglementată în mod expres printre măsurile obligatoriu garantate de protecție specială a salariaților.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare care interziceau acordarea tichetelor de masă au vizat toate instituțiile,publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Referirea la alte categorii profesionale bugetare nu apare ca fiind fondată, întrucât categoriile profesionale ale sistemului bugetar nu se află în situații identice și comparabile, salarizarea bugetarilor fiind asigurată din bugete distincte.
Or, dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați din instituții finanțate de la bugetul de stat.
Legea nr. 142/98 nu instituie un drept al salariaților și respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevede doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii. De altfel, reclamanții aveau posibilitatea de a negocia prin intermediul reprezentanților sindicali includerea acestui drept în prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură învățământ.
In același sens, prin Decizia nr. 14/18. 02. 2008, admițându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 1 al 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar D criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sentința este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean O, deoarece acesta are calitatea de angajator al cadrelor didactice în condițiile contractului colectiv de muncă aplicabil și a art. 11 alin. 5 din Lege nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
De asemenea, contractul individual de muncă se încheie cu acest pârât, poartă sigiliul acestuia, fiind semnat de directorul unității deî nvățământ în baza delegației Inspectorului Școlar General.
Arată că Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie și instituie cadrul general pentru toate activităților din ramura de serviciu la nivel național.
Este adevărat că potrivit art. 41 al 2 din Constituție se garantează dreptul la protecție socială, drept consacrat de altfel și de art. 6 al 1 din Codul muncii, însă acordarea tichetelor de masă nu este reglementată în mod expres printre măsurile obligatoriu garantate de protecție specială a salariaților.
Dreptul la tichete reprezintă măsuri de protecție socială a salariaților ce face parte din dreptul fundamental la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție.
În cauză, nu a fost formulată întâmpinare cu privire la motivele de recurs.
Recursul se respinge, pentru considerentele care se vor expune:
Din examinarea sentinței prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și, din oficiu, potrivit art. 3041Cod pr. civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite.
Astfel, nu este întemeiată susținerea că instanța a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean D, în condițiile în care instanța a apreciat corect în raport de investirea acesteia, calitatea de ordonator de credite a Consiliului Local, cu privire la acordarea salariilor personalului din învățământul preuniversitar.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, salariații în cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator.
Potrivit alin.2 din aceeași lege, aceste tichete se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajator.
Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului și un drept în favoarea salariatului, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă reprezentând doar o vocație ce se poate realiza în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
O astfel de interpretare a fost reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr.14/2008.
Instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale și a făcut referire și la decizia Curții Constituționale nr.297 din 11 martie 2008, prin care s-a constatat că prin dispozițiile art. 1 din Legea nr.142/1998, nu sunt încălcate prevederile constituționale referitoare la protecția socială a muncii, întrucât acordarea tichetelor de masă nu constituie o măsură de protecție în sensul celor prevăzute de textul constituțional.
Cu prilejul controlului de constituționalitate, s-a constatat de asemenea că nu sunt încălcate nici prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la interzicerea discriminării, în condițiile în care nu este vorba de drepturi și libertăți recunoscute de aceasta.
Reclamanții având calitatea de salariați ai unității școlare pârâte, chiar dacă aveau vocație la această alocație individuală de hrană, pentru a beneficia de aceste tichete era necesar ca prin legea bugetului de stat și în bugetul local să fie prevăzute și alocate sumele necesare cu acest titlu, așa cum prevăd dispozițiile alin.2 al art. 1 din Legea nr. 142/1998.
În măsura în care nu au fost prevăzute în buget fondurile necesare, reclamanții nu sunt îndreptățiți să li acorde acest beneficiu,întrucât acordarea acestei alocații așa cum s-a arătat mai sus, reprezintă un drept al angajatorului, și nu o obligație.
Nu este întemeiată nici susținerea că aceste drepturi se cuvin în condițiile contractului colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2005 - 2006 și, respectiv 2007 - 2010, în condițiile în care art. 41 alin. 2 și, respectiv 42 alin. 2 din acestea, nu se instituie o obligație în sarcina angajatorului privind acordarea tichetelor de masă, deși sunt incluse la categoria " alte venituri", iar dovada unei înțelegeri în sensul acordării acestora, nu s-a efectuat în cauză.
Neexistând nici motive de casare sau modificare a sentinței, din cele prevăzute expres și limitativ de art. 304 Cod pr. civilă și nici motive de ordine publică, care potrivit art. 306 alin. 2 Cod pr. civilă pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, recursul de față se privește ca nefondat și se respinge
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar D, împotriva sentinței civile nr.4915/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Grădinița nr.22/4, Consiliul Local al Municipiului C și Primăria C - Instituția Primarului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.Fl.
Tehn./Ex.2/28.11.2008
/ și
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Marian Lungu
