Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 10316/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE NR. 10316

Ședința publică de la 28 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

Grefier: - - -

******

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul procesual în B,-,. 3,. 7, sector 1, împotriva sentinței nr. 4263 din data de 20 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, cu domiciliul în C,-, - 38,. 1,. 2, județul D, cu domiciliul în C,-,. 146,. 1,. 2, județul D, cu domiciliul în C, str. - -,. a 13,. 2,. 3,. 8, județul D, cu domiciliul în C,-,. 23,. 2,. 19, județul D, cu domiciliul în comuna, nr. 208, județul D, G, cu domiciliul în C, 1 -,. 104 2,. 1,. 6,. 38, județul D, cu domiciliul în C, str. -, -. 1,. 3, județul D, G, cu domiciliul în comuna, sat, județul D, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns:avocat reprezentând intimații-reclamanți, -, G, G, lipsind recurenta-pârâtă SC SA.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat instanței că recursul este declarat peste termenul prevăzut de lege.

Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului de către pârâta SC SA.

Asupra excepției invocate, avocat pentru intimații-reclamanți, solicită admiterea excepției și pe cale de consecință respingerea recursului ca fiind tardiv declarat.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.4263 din 20 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.

A admis acțiunea formulată de reclamanții, --, G,. G, în contradictoriu cu pârâta SC SA

A obligat societatea pârâtă la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de C pentru anii,2005, 2006, 2007 precum și a celor de Paște pentru anii 2005, 2006, 2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și la 1200 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști si C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor si beneficiarilor."

Prin alin. 2 s-a menționat ca,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității si in condițiile negociate cu FSLIE.".

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textui alin. 1 al art. 168, aducand o modificare de continut alin. 2, in serisul consemnarii că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat .

Aceiași text se regăsește, in ultima formă menționată, in Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.

In fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca in contractele precedente.

Societatea pârâta a mai depus la dosar Actul adițional la Contractul colectiv de munca al A nr. 8080/23.05.2000, înregistrat la. B sub nr. 2643/11.05.2005, care a conferit art. 168 alin. 2 forma menționată în CCM la nivelul anului 2005.

Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca,părtile semnatare confirmă faptul că, in redactarea art. 168 alin. 1 si 2, la momentul negocierilor colective vointa comună a părtilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C să fie introduse in salarule de baza ale fiecdrui angajat .

De asemenea, prin,Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al ", datată 31.08.2007 și semnata de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se da o interpretare textului in discuție,potrivit voinței părților la semnarea contractului".

Instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă cu privire la aplicabilitatea disp. art. 283 al. 1 lit. e) din Codul Muncii "Cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia."

Instanța consideră că in cauză este aplicabil disp. art. 283 al. 1 lit. c Codul Muncii care prevede termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de muncă constă in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "cu ocazia sărbătorilor de Paste si C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".

Deci voința părților a fost ca aceste prime de Paste si de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.

In cauză dispozițiile legale aplicabile sunt următoarele:

Conform art.l alin. I din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de munca este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca.

Art. 31 din Legea nr. 130/1996 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica, in scris, organului la care se pastreaza și devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.

Conform art. 236 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.

Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de munca ( in egala măsura ca și contractele individuale de munca ) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statuează in sensul că dispozițiile contractului colectiv de munca refl ecta voința partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste întotdeauna in conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1996 cuprinde o norma permisiva, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de munca ori de câte ori partite convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie "îndeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificări. "

Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa a partilor, dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.

In acelasi sens și contractul colectiv de munca poate fi modificat de părti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea și reformarea continutului unei clauze urmand sa iși produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.

In speță, astfel cum rezulta din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 alin. 1 si 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, realizata după momentul ncetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și in total a contradicție cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, in fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al salariaților și pe anul in curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.

Pe de alta parte, părtile nu au consemnat in contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti, o asemenea interpretare fiind făcuta abia in anul 2007.

Se va retine, astfel, ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 ( prin acte neînregistrate la direcția teritoriala de munca ) nu pot produce efecte care sa înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

Cât privește apărările referitoare la prematuritatea formulării acțiunii invocate de parata, se va reține ca angajatorul nu poate aprecia ca acest drept nu s-a născut, in absenta negocierilor dintre patronat și sindicat.

Lipsa oricaror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalitatii de acordare nu poate nega dreptul salariatilor, asumat de parti prin contractele colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari, pe cale de consecință aceasta aparare va fi respinsa ca nefondata.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal și motivat pârâta SC SA, întemeiat pe dispoz.art.299, 3021, art.303 alin.1 și art.3041pr.civ. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că instanța de fond a rezolvat fundamental greșit cererea introductivă, că Tribunalul nu a judecat pricina și s-a înțeles greșit ceea ce semnifică conceptual includerea în salariul de bază a sporurilor și adaosurilor.

Nu s-a ținut cont de apărarea diferită a, care nu a susținut teza includerii permanente, aceasta s-a petrecut în martie 2003, și are în drept valoarea unei novații, prima din element, situat în afara salariului de bază, devine componentă în structura sa.

Nu au fost luate în considerare înscrisuri cu o greutate probațională incontestabilă - adrese ale Direcției Politici a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, care arată ce înseamnă includerea primelor în salariul de bază.

Legal citați, intimații au depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea recursului.

Recursul este tardiv.

Instanța, din oficiu, a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de reclamant.

Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Articolul 301 cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând astfel că, data comunicării sentinței instanței de fond, conform dovezii de comunicare este 25.07.2008, iar data înregistrării căii de atac la instanța de fond este 08.08.2008, se observă că recursul a fost promovat peste termenul prevăzut de lege, respectiv 10 zile de la data comunicării hotărârii, astfel cum este prevăzut de art.80 din Legea 168/1999.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 4263 din data de 20 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G,

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

05.01.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 10316/2008. Curtea de Apel Craiova