Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1038/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1038
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurenții:-, G, împotriva sentinței civile nr. 542 din 07 05 2009 Tribunalului Vaslui, intimați fiind: CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, recurenții au depus la dosar prin registratura instanței răspunsul la excepția invocată de instanță la termenul anterior privind necompetența materială a instanței în a soluția cauza ca fiind un conflict de muncă.
Prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr- reclamanții, G, -, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, obligarea acesteia la calcularea diferenței dintre indemnizațiile de încadrare brute ale controlorilor financiari de la Camera de conturi a Municipiului B și cele ale reclamanților, precum și la plata acestor diferențe, actualizate cu rata inflației pentru perioada ianuarie 2005- iunie 2008 și plata acestor diferențe în continuare.
Ulterior, reclamanții au precizat că solicită acordarea de despăgubiri pentru perioada 1 iulie 2005 - 30 iunie 2008.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajați ai Camerei de conturi județene V și că au fost discriminați față de controlorii financiari ai Camerei de conturi B prin stabilirea în favoarea acestora prin OUG nr. 160/2000 și OG nr. 27/2007 a unor coeficienți superiori de multiplicare salarială.
Deși desfășoară aceeași muncă ca și colegii de la B, salariul primit este mai mic datorită aplicării acelor coeficienți inferiori de salarizare, deși complexitatea muncii este mai mare în cazul reclamanților, fiindcă aceștia nu sunt specializați ca în cazul celor de la B și sunt nevoiți uneori să se deplaseze pe distanțe mari, chiar și de 100 km.
Au fost invocate prevederile art. 7 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile economice, sociale și culturale, articolul 14 din Declarația universală a drepturilor omului și art. 4 din Carta socială europeană, articolele 16 și 20 din Constituție, precum și prevederile articolului 5 din Codul Muncii.
A fost introdus în cauză Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a arătat că termenul legal de prescripție extinctivă fiind de trei ani, iar reclamanții având cunoștință de situația de discriminare încă din noiembrie 2000, data intrării în vigoare a OUG nr. 160/2000, termenul legal de prescripție extinctivă s-a împlinit în noiembrie 2003.
Pe fond, a arătat faptul că nu există o faptă ilicită de discriminare imputabilă pârâtei, salarizarea prin grile separate fiind reglementate prin OUG nr. 160/2000, iar ulterior prin Legea nr. 233/2006, OG nr. 27/2007, OG nr. 14/2008, iar coeficienții de multiplicare sunt distinct prevăzuți pentru controlorii financiari din aparatul central și Camera de conturi B față de cei pentru controlorii financiari din cadrul camerelor de conturi județene.
Legea ce reglementează statutul și salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de conturi este o lege specială, iar în conformitate cu prevederile art. 1 alin.2 din Codul Muncii, acesta se aplică doar în măsura în care actele normative speciale nu conțin dispoziții derogatorii.
În dovedirea acțiunii, au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 542 din 7 mai 2009, Tribunalul Vasluia respins excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de către pârâta Curtea de Conturi a României.
A respins acțiunea formulată de către, G, -, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Obiectul cererii este dat de acordarea unei despăgubiri, ce reprezintă diferențe ale unor drepturi salariale aferente perioadei 01 iulie 2005 - 30 iunie 2008.
Conform prevederilor articolului 12 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în cazul prestațiilor succesive, curge câte un termen de prescripție distinct pentru fiecare prestație.
În cazul de față, obiectul acțiunii este dat de diferențe salariale neachitate ca urmare a unei pretinse discriminări, iar obligația de plată a acestor diferențe este scadentă lunar, motiv pentru care instanța apreciază că pentru fiecare dintre aceste despăgubiri de natură salarială curge câte un termen distinct de prescripție extinctivă, fiecare dintre prejudicii fiind reclamat ca rezultatul unei fapte ilicite de discriminare distincte.
Luând în considerare data introducerii acțiunii, 17 iunie 2008, și perioada avută în vedere prin precizările la acțiune, se va respinge excepția prescripției extinctive ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții, în perioada care formează obiectul prezentei acțiuni, adică din ianuarie 2005 la zi, au avut calitatea de controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi a județului V, funcție pentru care salarizarea este reglementată de prevederile OUG nr. 160/2000, aprobată prin Legea nr. 711/2001 cu modificările și completările ulterioare. Prin aceste reglementări legale a fost stabilit modul de salarizare al personalului de specialitate din cadrul Curții de conturi prin stabilirea unei valori de referință sectorială care se înmulțește cu un coeficient stabilit prin același act normativ, coeficient stabilit în funcție de vechimea în muncă, nivelul studiilor, clasă, grad și - ca ultim criteriu - angajarea în cadrul județelor sau în aparatul central.
În cazul reclamanților, ca de altfel în cazul tuturor controlorilor financiari din cadrul camerelor de conturi județene, indemnizația lunară se stabilea prin înmulțirea valorii de referință sectorială cu coeficientul de multiplicare prevăzut în anexa 1.
Pe de altă, în aceiași perioadă, indemnizația controlorilor financiari din cadrul aparatului central al Curții de Conturi si a controlorilor financiari din cadrul Camerei de Conturi B se stabilea prin înmulțirea valorii de referință sectorială cu coeficientul de multiplicare prevăzut în anexa 3, care aveau o valoare mai mare decât cei din anexa 1.
Cum reclamanții nu fac parte din categoria controlorilor financiari din cadrul aparatului central al Curții de Conturi si a controlorilor financiari din cadrul Camerei de Conturi B pentru a li se aplica, prin efectul legii, la stabilirea salariului coeficientul de multiplicare prev. de anexa 3, nu există temei legal pentru acordarea reclamanților a unei indemnizații calculate prin aplicarea coeficientului de salarizare prevăzut de anexa 3.
Pe de altă parte, eferitor la unul din temeiurile de drept invocate de reclamanți - nr.OG 137/2000, este de remarcat că dispozițiile acestui act normativ au fost declarate neconstituționale (Deciziile nr. 818, nr. 819 și nr. 820/2008 ale Curții Constituționale), în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența de a înlocui un act normativ considerat discriminatoriu cu alte acte normativ neavute în vedere de legiuitor la adoptarea reglementării în discuție.
Ori, prin acțiunea promovată, se tinde tocmai la acest scop, anume de a completa reglementarea legală privind salarizarea reclamanților, controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi V, cu reglementarea legală aplicabilă unei alte categorii de controlori financiari, respectiv a controlorilor financiari din cadrul apartului central al Curții de Conturi a României si din cadrul Camerei de Conturi
În plus, reclamanții susțin că prin neacordarea acestui drept salarial li s-ar crea o discriminare nejustificată.
Nici această apărare nu poate fi primită deoarece reclamantii care au formulat prezenta actiune nu se află într-o situație discriminatorie raportat la controlorii financiari din cadrul apartului central al Curții de Conturi a României si din cadrul Camerei de Conturi B deoarece, pe de o parte, din punctul de vedere al salarizării, anexa3 nu le este aplicabilă, iar pe de altă parte, nu poate fi vorba nici de o discriminare directă( art. 2 al. 1 din nr.OUG 137/2000), nici de o discriminare indirectă( art. 2 al. 2 din nr.OUG 137/2000) pentru motivul că nu ne aflăm în prezenta unei restrângeri sau exluderi de la acordarea unui drept salarial, tocmai pentru că în cauză nu se există un asemenea drept prevăzut de lege, adică un temei de drept care să le confere dreptul la plata acestor drepturi salariale, așa cum prevede expres art. 2 al. 1 din Ordonanața nr. 137/2000.
Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului(art. 14), deoarece nu există o situația analoagă între controlorii financiari care au formulat prezenta acțiune si cei cărora li se aplică prevederile legale invocate de către reclamanți.
Față de aceste considerente și în lipsa unui text legal care să acorde reclamanților drepturile solicitate, respectiv salarizarea la același nivel cu personalul contractual din cadrul structurii centrale a Curții conturi și a celor din cadrul Curții de conturi B, se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, G, -,.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, se susține că prima instanță nu a ținut cont de prevederile legale încălcate de pârâtă și de practica judiciară în acest sens.
Recurenții menționează și importanța deosebită a legislației comunitare și rolul esențial al jurisdicțiilor naționale în asigurarea aplicării și respectării normelor europene, precum și aplicarea directă a dreptului comunitar, invocând Directiva 2000/EC/78.
S-a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. 2 Cod proc. civilă, necompetența materială a Tribunalului Vaslui de soluționare a cauzei, recurenții considerând că această excepție este întemeiată.
Intimata nu a formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod proc. civilă, precum și a criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Recurenții reclamanți, G, -, au îndeplinit, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 724 din 24 octombrie 2008, funcția de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României.
Ulterior modificărilor aduse Legii nr. 94/1992, prin Legea nr. 217/2008, recurenții au îndeplinit și îndeplinesc funcția de auditor public extern, iar potrivit art. 2 lit. e din Legea nr. 94/1992, auditorul public extern este persoana "angajată" în cadrul Curții de Conturi, care desfășoară activități specifice de audit extern în sectorul public. Prin urmare, Legea nr. 94/1992 prevede în mod expres că auditorii externi, foști controlori financiari, sunt angajați ai Curții de Conturi, desfășurându-și activitatea în baza raporturilor de muncă stabilite prin contracte individuale de muncă.
Prin urmare, competența de soluționare a prezentei acțiuni, având ca obiect calcularea diferențelor de indemnizații și plata unor despăgubiri de către angajator, a aparținut Tribunalului Vaslui -complet specializat litigii de muncă, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. c Codul Muncii, motivul de ordine publică invocat din oficiu fiind neîntemeiat.
Pe fondul cauzei, se reține că recurenții sunt remunerați, până la data intrării învigoare a Legii nr. 330/2009, cu o indemnizație lunară, al cărei cuantum a fost stabilit prin lege, respectiv OUG nr.160/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru perioada avută în vedere de recurenți, angajatorul, intimata Curtea de Conturi a României, a calculat indemnizația lunară a acestora potrivit art. 2 alin. 1 din acest act normativ, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, așa cum au fost aceștia prevăzuți de lege, mai mari în cazul controlorilor financiari din cadrul aparatului central și al Camerei de Conturi a municipiului B, comparativ cu cei din cadrul Curții de Conturi-județe.
Prin urmare, nu există nici un temei legal pentru ca intimata să fie obligată să calculeze, pentru controlorii financiari din cadrul unei camere de conturi județene, așa cum sunt recurenții, "diferențele dintre indemnizațiile de încadrare brute lunare, determinate în baza valorii de referință sectorială și a coeficientului de multiplicare prevăzut pentru controlorii financiari de la Camera de Conturi a municipiului B și pentru cei din aparatul central", așa cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă, la primul punct.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate de recurenți la punctul 2 al acțiunii, întemeiate pe dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000, se constată că prima instanță a examinat prevederile legale invocate de recurenți, reținând că aceștia nu se află într-o situație discriminatorie, care să fie imputabilă angajatorului, în condițiile în care remunerarea lor este stabilită prin lege.
Prima instanță s-a întemeiat și pe deciziile pronunțate de Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea dispozițiilor OG nr. 137/2000, decizii care sunt obligatorii, deosebit de hotărârea judecătorească depusă de recurenți la dosarul de fond. Interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României se asigură de către Înalta Curte de Casație și Justiție, doar dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 Cod proc. civilă.
Față de normele de drept comunitar, prevederile consrituționale și dispozițiile din Codul Muncii invocate de recurenți, Curtea reține că obiectul prezentei cauze nu este reprezentat de atragerea răspunderii statului pentru netranspunerea unui act comunitar, ci, în cadrul conflictelor de muncă, de calcularea diferențelor de indemnizații și plata despăgubirilor de către angajator, potrivit OG nr. 137/2000.
În măsura în care, menționând prevederile art. 249 alin. 2 din Tratat, recurenții doresc să invoce aplicarea directă a dreptului comunitar în prezenta cauză, respectiv a prevederilor Directivei 2000/EC/78, Curtea constată că scopul acestei directive este de a stabili un cadru general de lucru pentru combaterea discriminării pe motive de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament.
Cum recurenții nu au susținut că au fost discriminați, direct sau indirect, pe unul sau unele dintre aceste motive, este evident că acest act normativ comunitar nu poate fi incident în prezenta cauză, deci nu este necesar să se examineze dacă Directiva 2000/EC/78 îndeplinește condițiile de aplicare directă.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge, ca nefondat, recursul formulat și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE:
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, și împotriva sentinței civile nr. 542 din 07 05 2009 Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
//23 XI 2009
2 ex.
Tribunal V - Judecători:-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Georgeta
