Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1039/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1039
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de recurenții:- MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTITIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI ( în nume propriu cît și pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Tribunalul Iași ) și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 678 din 28 mai 2009 Tribunalului Vaslui, intimați fiind:- ȘI CA REPREZENTANT AL, G, R, R, .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurenții - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași cât și pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. Lipsă celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, Tribunalul Vasluia trimis la dosar originalul sentinței civile nr. 678 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul -.
Instanța constată că sentința a fost cusută la dosarul Curții de Apel Iași la filele 106- 113 și în consecință dispune dezatașarea acestor file de la dosar și atașarea lor la dosarul Tribunalului Vaslui.
Consilier jr. precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurenților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței Tribunalului Vaslui. Instanța de fond a respins în mod greșit prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01 09 2000 - 27 XI 2005. Guvernul României care a emis ordonanța de urgență nu este debitorul obligației de plată a drepturilor salariale. Deasemeni, instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație aceste obligații nu sunt întemeiate și nu se justifică. Cu privire la recursul Ministerului Finanțelor solicită respingerea recursului, în mod legal s-a admis cererea de chemare în garanție, acest minister este cel care alocă aceste sume.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr678 din 28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vasluia fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor - prin V, invocată de acesta din urmă.
S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.09.2000 - 27.11.2005 invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
S-au admis cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar pe fond,
S- admis în parte acțiunea formulată de, G, R, R, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTITIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR (și în calitate de chemat în garanție), PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VASLUI, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul brut lunar, pentru perioada 15.03.2003 - 01.08.2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă.
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul brut lunar, pentru perioada 01.01.2001 - 15.03.2003 și de la 01.01.2006 până la zi și în continuare pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă.
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui să plătească reclamanților, G, R, drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul brut lunar, începând cu 1 ianuarie 2001 până la zi și în continuare pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă raportat la perioada lucrată de fiecare reclamant, potrivit tabelului nr. 5090/III/5/2008 (fila 90 dosar) privind persoanele încadrate la unitățile Ministerului Public din jud. V, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui să plătească reclamanților, R, drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul brut lunar, începând cu 31.01.2007 până la zi și în continuare pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă. S-a respins cererea reclamanților, R, privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2001 - 30.01.2007.
A fost obligat pârâtul și chematul în garanție să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr- la data de 27.11.2008, a fost declinată spre soluționare în favoarea Tribunalului Vaslui prin Sentința civilă nr. 42 din 06 februarie 2009.
Astfel prin acțiunea reînregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 417/89 din 20 februarie 2009, reclamanții, -, -, G, a, în calitate de procurori, a, R, Lolica, R, a, și, în calitate de grefieri și, conducători auto, toți din cadrul Parchetelor de pe lângă Tribunalul Vaslui și de pe lângă Judecătoriile V, Bârlad și H, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Ministerul Finanțelor Publice obligarea primilor patru pârâți la plata în favoarea fiecărui reclamant a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu 01.09.2000 până la zi și în continuare, pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă.
Reclamanții au mai solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
Au motivat reclamanții că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art. 47 stabilea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar".
Au mai susținut reclamanții că deși sporul era un drept câștigat de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr. 83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/09.07.2001 și nu mai fost prevăzut nici de OUG nr. 177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României s- constatat îndreptățirea reclamanților în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, atât pe perioada solicitată cât și pe viitor, de la data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000.
În drept, și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996.
În dovedire, reclamanții au depus Decizia civilă nr. 1375 din 04.06.2008 a Curții de Apel Timișoara, dată într-o cauză similară.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinarea depusă - fila 30 din dosarul -, a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamanților, solicitând respingerea acțiunii civile ca prescrisă pentru perioada care nu se încadrează în termenul de prescripție general de 3 ani de la data introducerii acțiunii în conformitate cu prevederile 12 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283, alin. 1, lit. c din Codul muncii., ca inadmisibilă pentru perioada 27 noiembrie 2005 - 01 martie 2009 și ca lipsită de obiect pentru restul perioadei.
Totodată, a invocat și excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că potrivit art. 36 alin 2 din OG nr. 27/2006, privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007, competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridica asimilat judecătorilor și procurorilor revine Curții de Apel București.
Ori, având în vedere caracterul de normă specială a OG nr. 27/2006 față de codul muncii care reprezintă norma generală, precum și faptul că art. 1 alin 2 din codul muncii prevede că "sunt exceptate de la aplicarea prevederilor codului muncii legile speciale care conțin dispoziții specifice derogatorii, pârâtul consideră că soluționarea prezentului litigiu este de competența Curții de Apel București.
S-a mai arătat că cererea reclamanților este întemeiată pe dispozițiile art.1 și 2 alin. 1 din OG 137/2000 respectiv art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 iar aceste texte de lege au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor administrative considerate discriminatorii.
Față de aceste aspecte,s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 și respingerea ca inadmisibilă a acțiuni,întrucât admiterea acesteia, ar însemna o adăugare la lege, fapt care nu poate fi permis, instanțele judecătorești fiind oprite a interfera cu procesul de adoptare a actelor normative.
Referitor la cererea formulată în cauză de conducătorii auto, ca făcând parte din personalul conex, pârâtul a mai adăugat argumentarea că la data instituirii acestui spor, conducătorii auto nu se numărau printre beneficiari, iar odată cu includerea funcției în alcătuirea personalului conex, prin intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007, acest spor a fost abrogat pentru această categorie de personal.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul art. 60 - 63 Cod procedură civilă pentru ca acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași invocat, de asemenea, prin întâmpinare -excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2000 - 27.11.2005, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, arătând că Decizia nr. 21/10.03.2008 a ÎCCJ statuează că dispozițiile art. 47 au rămas în vigoare și după intrarea în vigoare a G nr. 83/2000, dar fără a preciza întinderea în timp a acestei aplicări. Concluzionând, pârâtul opinează că art. 47 ar subzista doar până la intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007. Și acest pârât a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice din motivele arătate și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Și Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererilor de chemare în garanție motivat de lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, având în vedere că acest minister și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite, iar raportul juridic dedus judecății există între reclamanți și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care are atribuții în salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerul Finanțelor Publice. Mai mult, uplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai pe bază de lege, fiind o problemă de legiferare.
Pârâtul Parchetul de pe lângă tribunalul Vaslui și-a însușit punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la admisibilitatea acțiunii față de personalul conex anterior anului 2007 și a precizat că nu susțin cererea de chemare în garanție și nici excepția necompetenței materiale a instanței.
La termenul din data de 28.05.2009, reclamanții, prin reprezentant, și-au restrâns obiectul acțiunii la perioada 01.01.2002 până la zi.
Analizând acțiunea de față în raport de susținerile părților și actele depuse la dosar precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză instanța a reținut că în temeiul art.137 Cod procedură civilă, instanța trebuie să se pronunțe în primul rând asupra excepțiilor:
Astfel, față de excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată și oar espins- ca atare,reținând că reclamanții nu au susținut faptul ca sunt nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, ci au solicitat plata sporului de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 și recunoscut prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a ÎCCJ anumitor categorii de personal, acordat însă în mod discriminatoriu. Având în vedere că nu este vorba de un conflict privitor la modul în care au fost stabilite anumite drepturi salariale, care ar atrage competența Curții de Apel București, ci este vorba de un litigiu care derivă din plata unor sporuri salariale pentru anumite categorii de personal, instanța a apreciat că prezentul litigiu are caracterul unui conflict de muncă, ce intră sub incidența art. 2 pct. 1 lit. c Cod procedura civila, competența materială de soluționare a acestuia revenind tribunalului, în speță Tribunalul Vaslui.
Instanța a respins ca nefondată și excepția prescripției, invocată de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru perioada 01.09.2000 - 27.11.2005.
A reținut în acest sens instanța că prin prezenta acțiune, reclamanții solicită obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de care au fost lipsiți, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, acțiune ce este supusă termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în temeiul disp. art. 283 alin.1 lit. c) din Codul muncii.
S-a reținut că, așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, dreptul la acțiune în sens material înseamnă posibilitatea titularului dreptului subiectiv civil de a cere și obține, de la organul de jurisdicție competent, protecția statală a dreptului său, la nevoie pe calea constrângerii juridice, a executării silite.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca titularul dreptului la acțiune să aibă, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a se adresa organului competent pentru protecția unui drept subiectiv care să existe la momentul respectiv.
În speță, s-a reținut însă că, în urma adoptării nr.OG 83/2000, care a abrogat disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, ce prevedea sporul de risc și solicitare neuropsihică, reclamanții nu au mai avut posibilitatea de cere și obține protecția statală pentru un drept subiectiv ce practic nu mai exista.
Posibilitatea reclamanților de a-și valorifica dreptul la sporul de risc și solicitare neuropsihică a existat, în speță, abia după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Deciziei nr. XXI/ 2008, prin care s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de nr.OG 83/2000 normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Astfel, sancționarea reclamanților cu pierderea dreptului la acțiune pentru acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, fără a se putea constata o conduită culpabilă a acestora pentru neexercitarea acestui drept, s-a apreciat că ar fi nelegală.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a reținut că aceasta nu poate fi admisă, câtă vreme art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor are în responsabilitate pregătirea proiectelor legilor de rectificare bugetară, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 208/2005, același minister are atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat, precum și a proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Public - Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință, ceea ce ar determina lipsirea hotărârii judecătorești de una din cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Că atâta timp cât prin acțiune s-a solicitat doar obligarea acestuia la virarea fondurilor necesare efectuării plăților, este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta pârâtă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții această instituție are obligația de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța a apreciat că excepția nu este întemeiată și în consecință oar espins-
Reținând că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, tribunalul a respins excepția invocată și, fiind întrunite cerințele admisibilității cererilor de chemare în garanție în conformitate cu dispozițiile art. 60 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, formulate de pârâții Ministerului Public - Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, instanța a admis și cererile de chemare în garanție, obligând Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești, conform prezentei hotărâri.
Referitor la fondul cauzei instanța a constatat că reclamanții au calitatea de procurori, grefieri și personal conex, făcând parte din categoria personalului judiciar din cadrul Parchetelor de pe lângă Tribunalul Vaslui și Judecătoriile V, Bârlad, H și
Dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art. 42 din nr.OG 83/2000. S-a reținut însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp. art. 107 alin. 3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Din dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative s-a reținut că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art. 107 alin. 3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Înlăturarea acestui drept ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar și prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 53 din Constituția României se prevede că: "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai de lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav", legea fundamentală stabilind și anumite condiții în cazul restrângerii unor drepturi, în sensul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
A reținut instanța și faptul că România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și protocoalele adiționale, prin Legea nr. 30/1994, iar conform art. 11 corelat cu art. 20 din Constituția României, atât Convenția cât și jurisprudența Curții Europene fac parte din dreptul intern. Ori, prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, situație constatată printr-o decizie de speță a instanței supreme, respectiv Decizia nr. XXXVI/7.05.2007 publicată în Of. nr. 715/23.10.2007, în condițiile în care atât activitatea magistraților cât și a personalului auxiliar se desfășoară în condiții de risc, stres și suprasolicitare, sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, așa încât eliminarea menționată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară legislației interne și internaționale.
Drept consecință, prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
În conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 teza finală din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii "este obligatorie pentru instanțe".
Ori, problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate mai sus prin decizia nr. 21/2008 a, astfel încât, având în vedere și dispozițiile art. 20 din Constituție, art. 107 alin. 3 (art. 108 din Constituția revizuită), art. 114 (art. 115 din Constituția revizuită), art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești în corelație cu dispozițiile Codului muncii, conform cărora drepturile salariale nu pot face obiectul unei restrângeri și limitări, dar și art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciază că cererea este întemeiată pentru reclamanții procurori și grefieri urmând a fi admisă așa cum a fost formulată. în conformitate cu dispozitivul prezentei sentințe.
Cu privire la cererea formulată de reclamanții conducători auto în calitate de personal conex, instanța a reținut că până la apariția Legii nr. 17/17.01.2006 care a modificat Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, reclamanții aveau calitatea de personal contractual și nu li se aplicau dispozițiile Legii nr. 50/1996.
Prin Legea nr. 17/17.01.2006 s-a modificat art. 3 din Legea nr. 567/2004 în sensul că și funcția de șofer a devenit funcție conexă personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, pe lângă cele de agent procedural și aprod, care erau astfel definite de la apariția Legii nr. 567/2004.
Salarizarea reclamanților care au funcția de șoferi, precum și a personalului auxiliar se face conform OG nr. 8/24.01.2007.
Or, având în vedere că prin Decizia nr. 21 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost recunoscut acest spor pentru personalul auxiliar de specialitate, iar personalul conex este asimilat acestuia potrivit art.1 din nr.OG 8/2007, instanța a apreciat că de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, respectiv 31.01.2007, și personalul conex din cadrul instanțelor este îndreptățit la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, urmând, pe cale de consecință, să admită în parte acțiunea, respingând ca neîntemeiate pretențiile acestora pentru perioada anterioară datei de 31.01.2007.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și "pentru viitor", instanța a reținut că aceasta cerere este întemeiata deoarece drepturile salariale constituie prin excelență " prestări periodice" în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate "înainte de termen".
Excepțiile prevăzute de art. 110 Cod procedură civilă, fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu-și îndeplinește de bună voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie inutilă de procese distincte pentru fiecare scadență.
În ceea ce privește actualizarea la zi a sumelor corespunzătoare drepturilor solicitate, în raport cu rata inflației, s-a reținut că, potrivit art. 1, alin. 2 din nr.OG 5/2001, privind procedura somației de plată, creanțele bănești certe, lichide și exigibile asumate prin act și însușite de părți, precum și dobânzile, majorările și penalitățile datorate potrivit legiise,actualizează în raport de rata inflației aplicabilă la data plății efective. De asemenea, articolul 371 alin.3 Cod procedură civilă, prevede că "dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda și la actualizarea ei", iar conform Deciziei nr. 72/2002 a Curții Constituționale,"actualizarea în raport cu rata inflației se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală".
Actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație și a dobânzii legale a fost acordată de către instanță și în baza dispozițiilor art. 1082 și art. 1073 cod civil deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natură salarială s-a creat părții reclamante un prejudiciu constând nu numai în diferența de valoare ca urmare a inflației, ci și în lipsa de folosință a banilor.
Actualizarea debitului si plata dobânzii legale constituie doua drepturi distincte care se cuvin de la data nașterii dreptului principal iar restricția prevăzuta de art. 1088 Cod Civil nu se aplica obligațiilor rezultând din fapte juridice si din lege, cum este cazul în speța.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale invocate, tribunalul a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la plata către reclamanți a drepturilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioadele precizate în dispozitivul prezentei sentințe, corespunzător funcției și perioadei lucrate de fiecare reclamant, precum și în continuare, pe viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă.
În temeiul HG nr. 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Finanțelor Publice coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, a fost admisă și cererea de obligare pârâtului și chematului în garanție la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Soluția astfel pronunțată a fost dată cu opinia separată în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune,dar și la includerea șoferilor în categoria personalului conex și drepturile acordate în această calitate.
S-a motivat referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune că obiectul cererii îl reprezintă drepturi salariale ale reclamanților începând cu data de 01 ianuarie 2001, cererea introductivă fiind depusă pe data de 27.11.2008.
Reclamanții au afirmat în esență că, întrucât executarea dreptului a fost suspendată, drepturile salariale solicitate au devenit un drept sub condiție suspensivă, condiția fiind declararea nelegalității art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 prin Decizia nr. 21/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cuprinsul Deciziei nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se motivează că "rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acesteaau produs (n)și produc în continuare efecte juridice"
Conform dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilăezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Atât timp cât normele legale au existat și au produs efecte juridice, după cum constată și nimic nu a împiedicat reclamanții să solicite instanței judecătorești realizarea drepturilor existente.
În același sens, prin Decizia nr. 21/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că "instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție".
A adopta punctul de vedere contrar ar însemna a se afirma că dispozițiile privind acordarea sporului salarial la care s-a referit Decizia nr. 21 nu puteau produce efecte juridice până la data pronunțării Deciziei nr. 21/2008, întrucât nu se produsese condiția invocată de către reclamanți, respectiv chiar pronunțarea de către a Deciziei nr. 21/2008.
Acest raționament înseamnă a contrazice dezlegarea problemei de drept dată de instanța supremă printr-o decizie dată într-un recurs în interesul legii.
Pentru aceste argumentes-a opinat în sensul că pretențiile vizând perioada 01.01.2001-26.11.2005, se impun a fi respinse ca prescrise extinctiv, conform dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Referitor la perioada pentru care se pot acorda drepturile solicitate s-a motivat că prin articolul 30 din Ordonanța de guvern nr. 8/2007, publicată în Monitorul oficial 72 din 31 ianuarie 2007 s-a dispus că "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă:
" a - Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare;"
Conform prevederilor articolului 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, ordonanțele de guvern date în temeiul unei legi de abilitare intră în vigoare în termen de trei zile de la publicarea în Monitorul oficial.
Ordonanța de Guvern nr. 8/2007 a fost emisă în temeiul unei legi de abilitare, respectiv a Legii nr. 502/2006.
Prin urmare, s-a apreciat că, începând cu data de 02 februarie 2007 Legea nr. 50/1996 este abrogată expres.
S-a susținut în acest sens că Decizia nr. 21/2008 a vizat " recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000,pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor"
Prin Decizia nr. 21/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție se putea pronunța doar în limitele în care a fost investită, iar instanța supremă nu a fost investită cu privire la valabilitatea abrogării Legii nr. 50/1996 prin OG nr. 8/2007, ci doar la raportul între art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000.
Prin urmare, sintagma"au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" din dispozitivul deciziei nu a putut avea în vedere prevederile OG nr. 8/2007,astfel încât se consideră că sporul solicitat nu se poate acorda pentru viitor, aceste drepturi nefiind născute,întrucât, drepturile de natură salarială se și se datorează (art. 10 și art. 166 din Codul Muncii )ca urmare a prestării muncii.
Prin acordarea sporului pentru viitor, instanța de judecată se substituie legiuitorului.
Față de considerentele mai sus expusese consideră că sporul de suprasolicitare neuropsihică se putea acorda doar pentru perioada 27.11.2005 - 01.02.2007.
Referitor la persoanele cărora li se putea acorda sporul de suprasolicitare neuropsihică s-a motivat pin opinia separată că reclamanții se împart în trei categorii: procurori, grefieri și personal auxiliar, respectiv conducători auto.
Nici prin Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, și nici prin Legea nr. 304/2004 șoferii nu sunt definiți ca personal auxiliar de specialitate.
Prin Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar, șoferii sunt considerați personal conex personalului auxiliar de specialitate, acesta fiind limitativ enumerat la art. 3.astfel încât se opinează că sporul de suprasolicitare neuropsihică nu putea fi acordat conducătorilor auto din cadrul Parchetelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași,în nume propriu cât și în numele și pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dar și Direcția Generală a Finanțelor publice V,în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice,criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală
Prin recursurile Parchetelor de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,de pe lângă Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Tribunalul Vaslui sunt formulate aceleași critici cu privire la soluția primei instanțe.
Astfel se motivează că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 16.06.2004-14.07.2005 -.
A susținut recurentul că dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, conform art.166 alin.1, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În speță, fiind vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți constând în plata lunară a sporului pretins de reclamanți, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art.12 din Decretul nr.167/1958. Așa fiind, termenul de trei ani în care reclamanții puteau solicita realizarea dreptului lor pentru sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică cuvenit lunilor anterioare datei de 14.07.2005 este de asemenea împlinit.
Mai motivează recurentul că, față de dispozițiile Deciziei nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulează recurs doar pentru capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
A mai susținut recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai arată recurentul că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
Au mai motivat recurenții că instanța de fond a schimbat înțelesul actului dedus judecății asimilând salarizarea personalului conex cu cea a personalului auxiliar de specialitate.
În acest sens,recurenții au susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că prin legea nr.17-17.01.2006 și funcția de șofer a devenit funcție conexă personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, și care pe lângă funcția de agent procedural și aprod,care erau definite ca fiind funții de personal auxiliar de specialitate îndreptățite la primirea acestui spor.
Susțin în acest sens recurenții că această categorie de personal nu a fost niciodată asimilată personalului auxiliar de specialitate din punct de vedere al salarizării,acești foști contractuali dobândind calitatea de personal conex în baza art.3 din Legea 567-2004 modificată prin nr.OG8-2007,și nici un text de lege nu a prevăzut pentru aceștia sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică,chiar dacă în prezent aceștia au fost incluși în categoria personalului auxiliar de specialitate.
Prin recursul Ministerului Economiei și Finanțelor formulat prin reprezentant legal, se critică sentința pronunțată de prima instanță, arătându-se că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză. A susținut recurentul că deși are răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat, acest lucru se realizează însă numai în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, printre care și Ministerul Public și Ministerul Justiției, aceasta necorespunzând cu răspunderea plății sumelor reclamate în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art.29 alin.3 din Legea 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
Motivează, de asemenea, recurentul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau a unor stimulente constituie atributul exclusiv ce aparține angajatorului.
În plus, Ministerul Economiei și Finanțelor reprezintă Statul Român, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ (HG nr.386/2007).
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct.9, 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:
Recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași,în nume propriu dar și în numele și pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Tribunalul Iași sunt parțial fondate.
Astfel,Curtea constată că excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2001-26.11.2005,invocată de acest recurenți este întemeiată și va fi admisă ca atare.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, actualizate în raport cu rata inflației la data plății pentru perioada 01.01.2001 și până la zi.
În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. 21 din 10.03.2008
Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii27.11.2008, reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă drepturi salariale doar într-un interval de 3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare drepturile constând în sporul de stres și suprasolicitare, de 50%, pentru perioada 1.01.2001-26.11.2005 se vădește a fi prescris, iar acțiunea introdusă pentru acest interval va fi respinsă.
Curtea constată nefondată critica recurentului referitoare la obligarea la plata actualizată a drepturilor corespunzătoare sporului de stres de 50%, pentru perioada ce nu intră sub incidența prescripției.
Reactualizarea unei creanțe ca expresie a monetarismului reprezintă actualizarea unei creanțe în funcție de devalorizarea monedei de plată de la data la care dreptul era datorat și până la data plății efective, în funcție de indicele de inflație. Aceasta constituie o aplicație a principiului reparării integrale a prejudiciului creat prin neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite. Prin consecință, câtă vreme recurentul, în calitate de debitor nu și-a executat la termen obligațiile de plată către reclamanți, este ținut la plata sumei rezultată prin aplicarea indicelui de inflație.
Curtea constată că și criticile privind încadrarea greșită a șoferilor în categoria personalului auxiliar de specialitate sunt întemeiate.
Curtea reține că interpretarea dispozițiilor legale de către prima instanță s-a făcut în mod greșit întrucât, nici prin Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, și nici prin Legea nr. 304/2004 șoferii nu au fost definiți ca personal auxiliar de specialitate.
Faptul că prin Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar, șoferii sunt considerați personal conex personalului auxiliar de specialitate, aceasta nu înseamnă că în virtutea acestei noi încadrări,aceștia ar fi îndreptățiți la acordarea sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică,spor ce a fost expres și fiind limitativ enumerat la art. 3.astfel încât acesta nu putea fi acordat decât celor nominalizați în dispozițiile legale,ceea ce înseamnă că nu putea fi acordat conducătorilor auto din cadrul Parchetelor,întrucât nu au fost prevăzuți în lege.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată,în sensul și limitele celor mai susmenționate.
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor,acesta este nefondat.
Potrivit art.49 din Legea 500/2002 (ce abrogă prin art.80 Legea 72/1996), creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Reclamanții nu au solicitat obligarea directă a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele două părți. Obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor s-a făcut prin raportare la dispozițiile art.60 din Codul d e procedură civilă și art.49 din Legea 500/2002 și art.1 din nr.OUG22/2002.
Pentru aceste considerente, se reține că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru considerentele expuse anterior, se va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în nume propriu și în numele pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 678 din 28 mai 2009 Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în parte.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în consecință, respinge, ca prescrisă extinctiv, acțiunea formulată de reclamanții:-, G, R, R, privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică aferent perioadei 01 01 2001- 26 11. 2005.
Obligă pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul brut lunar, începând cu data de 01 01 2006 până la zi și în continuare pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui să plătească reclamanților:-, G, R, drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat salariul brut lunar începând cu 27. 11. 2005 până la zi și în continuare pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, raportat la perioada lucrată de fiecare reclamant, potrivit tabelului nr. 5090/III/5/2008 (fila 90 dosar) privind persoanele încadrate la unitățile Ministerului Public din jud. V, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților, R, privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 27.11.2005 până la zi și în continuare pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 27 octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. - 2 XII 2009
Tehnored.- - 2 XII 2009
2 ex.
Tribunal V - Judecători:-
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Georgeta
