Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1047/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1047/
Ședința publică din 17 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin M, cu sediul în Târgu-M, str. -.-, nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.305 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-(număr în format vechi 5838/2007).
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că ambele recursuri sunt declarate și motivate în termen legal, fiind scutite de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar iar reclamanții intimați au depus la dosar prin registratura instanței la data de 10 iunie 2008 practică judiciară respectiv copia sentinței civile nr. 306 din 6 martie 2008, Tribunalului Mureș precum și copie de pe extrasul deciziei civile nr. 1022/R/2008 a Curții de Apel Târgu -
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.305/6 martie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Tg-M, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, drept consecință:
- a obligat în solidar pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Tg. și Ministerul Justiției, la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, diferențe dintre: drepturile salariale cuvenite reclamanților calculate în funcție de treapta profesională a acestora și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști cu studii medii, și respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamanți, care au fost calculate în funcție de treapta profesională a reclamanților și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori, diferențe calculate începând cu data de 27 ianuarie 2007 și până la data încetării stării de discriminare.
- a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a despăgubirilor salariale mai sus menționate.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, pg.23-30).
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr. 500/2002, a nr.HG 208/2005 și a nr.HG 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere, în esență, următoarele considerente:
Este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la corpul grefierilor cu studii medii, reclamanții prestând muncă alături de restul grefierilor cu studii medii.
Deci, reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși au fost scoși din cadrul personalului conex (prin efectul Legii nr.567/2004) și încadrați în corpul grefierilor cu studii medii, totuși prin nr.OG8/2007 salarizarea grefierilor arhivari și registratori a fost lăsată în continuare la nivelul personalului conex, operându-se astfel o discriminare evidentă în cadrul corpului grefierilor cu studii medii.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al grefierilor, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest coeficient salarial și pentru restul grefierilor cu studii. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII-a, decizia civilă nr.2814/R/2006, în Al. "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Pentru aceste considerente s-a apreciat că reclamanții sunt discriminați, în sensul art.2 alin.1-3 și art.6 din nr.OG137/2000, întrucât le-a fost refuzat coeficientul salarial nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000).
Acest fapt atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Pentru aceste considerente, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din nr.OG137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din nr.OG137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților, astfel că a procedat la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Codul civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând modificarea ei integrală, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.
Ministerul Economiei și Finanțelor a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată în fața primei instanțe, considerent pentru care a solicitat și respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de această instituție.
Pe fondul cauzei recurentul a arătat că drepturile salariale ale reclamanților sunt stabilite conform anexei la OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, astfel că raportat la dispozițiile legale soluția primei instanțe este neîntemeiată.
Recurentul a susținut că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, deoarece nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora între grefierii arhivari/registratori și grefierii de ședință ar exista o situație de discriminare, întrucât, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională, "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții".
Prin urmare, s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.3 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
La rândul său, Ministerul Justiției a invocat, prin memoriul de recurs, motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că prima instanță a acordat drepturi neprevăzute de lege depășind limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Cu referire la modalitatea diferențiată de salarizare a personalului auxiliar recurentul a arătat că aceasta este o opțiune a legiuitorului justificată de diferențele evidente între atribuțiile de serviciu ale grefierului arhivar sub aspectul complexității muncii, diferențe pe care legiuitorul a înțeles să le dea importanță tocmai în virtutea principiului cuprins în art.6 alin.2 Codul muncii.
Existența unei discriminări în materie de salarizare în opinia recurentului presupune existența unor situații analoage sau comparabile care nu pot fi rezumate la calitatea de grefier cu studii medii, criteriul fiind mult prea general. Având în vedere cele menționate recurentul consideră că funcția de grefier nu este identică cu cea de grefier arhivar ori grefier registrator sub aspectul naturii funcției, complexității atribuțiilor, răspunderii funcției, elemente care determină și o salarizare diferită a acestor categorii. Recurentul a apreciat astfel, că nu există fapte de discriminare cu referire la categoria grefierilor arhivari și registratori, raportat la celelalte categorii de grefieri.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin demersul juridic inițiat, reclamanții, în calitate de grefieri-arhivari și grefieri-registratori cu studii medii la instanțele din raza Curții de Apel Tg-M, au solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, prin raportare la categoria profesională a grefierilor, grefierilor-statisticieni și grefierilor-documentariști cu studii medii.
Examinând solicitarea reclamanților, Curtea observă că în mod corect s-a reținut de către prima instanță existența unei fapte de discriminare, în sensul prevederilor art.2 alin.1-3 și ale art.6 din nr.OG137/2000, deoarece coeficientul salarial invocat le-a fost refuzat nu datorită neîndeplinirii condiției normative pentru acordarea acestuia (constând în apartenența la corpul profesional al grefierilor cu studii medii), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale. Cum însă acest criteriu este definit ca discriminatoriu de chiar prevederile art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, existența stării de discriminare în care se află reclamanții este evidentă, neputând fi cu succes contestată.
De altfel, din analiza statutului grefierilor-arhivari și a celor registratori rezultă faptul că acesta este identic cu al tuturor celorlalți grefieri, sub aspectul numirii în funcție, al promovării, suspendării și eliberării din funcție, al delegării, detașării și transferului, al drepturilor, îndatoririlor și răspunderii profesionale.
În ceea ce privește atribuțiile concrete de serviciu și gradul de solicitare profesională al grefierilor-arhivari și registratori, se constată că acestea nu sunt mai reduse decât ale celorlalte categorii de grefieri cu studii medii, respectiv grefieri de ședință, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști, deoarece în condițiile informatizării activității instanțelor de judecată, ambele categorii profesionale lucrează permanent și nemijlocit în sistemul informatic, fiindu-le impusă condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere.
Cu toate acestea, legiuitorul a operat o diferențiere nejustificată de salarizare în interiorul corpului grefierilor cu studii medii, plasându-i la un nivel inferior pe grefierii-arhivari și grefierii-registratori fără ca pentru aplicarea unui astfel de tratament să aibă o justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece nu poate fi invocat - ca și criteriu de diferențiere, criteriul atribuțiilor concrete de serviciu, câtă vreme acesta nu a fost aplicat și celorlalți grefieri cu studii medii (grefieri de ședință, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști), deși este evident că și atribuțiile acestora din urmă sunt mult diferite.
Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aceste principii fiind încălcate în situația de fapt dedusă judecății.
În plus, abordarea juridică a fondului cauzei de către prima instanță răspunde și exigențelor legislative în materie, din dreptul internațional, consacrate de art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului - care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție - care interzic discriminările și art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale - care garantează egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect existența stării de discriminare în care se află reclamanții, prin neacordarea coeficientului de salarizare recunoscut celorlalți grefieri cu studii medii, astfel că, sub acest aspect recursurile supuse examinării sunt apreciate ca nefondate.
Despăgubirile acordate prin hotărârea atacată nu echivalează cu o soluție legislativă, cum greșit consideră recurenții, susținând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci reprezintă soluția judiciară permisă și impusă de prevederile art.27 din nr.OG137/2000.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că și acest aspect a fost în mod corect soluționat de către prima instanță, deoarece în virtutea prevederilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, ministerul răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Acest minister a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanți nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și Ministerul Justiției, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
De altfel, aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă și din prevederile art. 42 alin.1 din Legea nr. 511/2004 și ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 379/2005.
De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 alin.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune și punerea în executare a hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. Or, chemarea în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și a organelor sale descentralizate din teritoriu, are tocmai menirea de a facilita executarea în cel mai scurt timp a obligațiilor de plată stabilite în sarcina ordonatorilor de credite.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu se regăsesc motivele de nelegalitate invocate de pârâții-recurenți și că nu au putut fi identificate din oficiu motive de ordine publică, instanța va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății, în baza prevederilor art.312 alin.1 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, și M cu sediul în Tg-M, str.-.- nr.1-3 în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 305/6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 17 iunie 2008, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
GREFIER
Red.
Tehnored. S,
2 eep.
21.07.2008.
Jud.fond. -
Asist.jud. -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
