Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 13/CM
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenta - reclamantă, domiciliată în C,- și recurenta -- pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.937/20.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta - reclamantă, asistată de avocat, pentru recurenta - pârâtă - avocat, conform delegației de substituire nr.118/12.01.2009, depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită, în conformitate cu art. 87 și urm.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că ambele recursuri sunt declarate și motivate în termenul legal, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Avocat învederează instanței că recurenta a depus la dosarul cauzei proba cu înscrisuri constând în actul adițional la contractul individual de muncă nr.1037/2004. Precizează că alte cereri recurenta - reclamantă nu mai are de formulat.
Fiind întrebat, reprezentantul recurentei - pârâte arată că nu mai are alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în prezenta cauză.
Instanța, având în vedere că părțile au arătat că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat, în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Apărătorul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței privind acordarea sporului de confidențialitate începând cu 01 iulie 2005, astfel cum s-a solicitat prin acțiunea principală.
Apărătorul recurentei - pârâte C solicită admiterea recursului, hotărârea este lipsită de suport legal.
Precizează avocat că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pe care o invocă reclamanta privește categoria consilierilor juridici cu statut de funcționari publici, stabilind că aceștia nu pot negocia prestații suplimentare în bani, reprezentând clauze de mobilitate și de confidențialitate, deoarece beneficiază de sporuri salariale stabilite în acte normative speciale.
Menționează apărătorul recurentei - pârâte că potrivit dispozițiilor art. 60 alin.1 și 2 din statutul profesiei de consilier juridic, consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază stabilită prin negociere, pentru consilierul juridic care are statut de salariat sau, conform legilor speciale pentru cel numit în funcție.
Apărătorul recurentei - pârâte apreciază că statutul profesiei de consilier juridic nu poate constitui un temei legal pentru obligarea unității la acordarea unor sporuri pentru confidențialitate și mobilitate. altor sporuri în contractul de muncă al reclamantei ar presupune modificarea acestuia, aspect care nu se poate realiza decât prin acordul ambelor părți, prin negociere.
Mai precizează avocat că de altfel, clauza de mobilitate și confidențialitate nu reprezintă clauze obligatorii și imperative dintre cele cuprinse în art. 17 din Codul Muncii, ci clauze specifice ce pot fi negociate.
Consideră apărătorul recurentei - pârâte că instanța de fond a încălcat principiul consensualismului, ce stă la baza încheierii contractului de muncă și s-a substituit acordului angajatorului în ceea ce privește posibilitate negocierii unor astfel de sporuri.
Precizează apărătorul recurentei - pârâte că motivarea instanței de fond este contradictorie, având în vedere că deși instanța se referă la dreptul consilierilor juridici de a putea să negocieze includerea în contractul lor de muncă a clauzelor de confidențialitate și mobilitate, neindicând vreo normă imperativă care să impună angajatorului includerea lor automată, în dispozitivul hotărârii obligă pârâta la acordarea sporului în cuantum maxim solicitat de către reclamantă.
Cu privire la clauza de mobilitate, apărătorul recurentei - pârâte precizează că prin prisma profesiei, reclamanta are obligația legală și convențională de a reprezenta regia în fața instanțelor de judecată, atribuție ce nu se poate îndeplini decât prin deplasarea la sediul acestor instanțe.
În concluzie, apărătorul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, cu consecința respingerii cererii formulate ca nefondate.
În ce privește recursul declarat de recurenta - reclamantă solicită respingerea acestuia, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Precizează că actul adițional nu reglementează sporurile solicitate.
Avocat pentru recurenta - reclamantă solicită instanței în temeiul dispozițiilor art. 274 al.3 pr.civ. cenzurarea onorariului de la fondul cauzei, apreciindu-l prea excesiv față de munca depusă în dosar.
Solicită apărătorul recurentei - reclamante respingerea recursului formulat de C, care nu mai invocă inexistența clauzelor.
Precizează apărătorul recurentei - reclamante că hotărârea instanței de fond este în concordanță cu Codul Muncii și actul adițional. Totodată menționează că în fișa postului se vorbește de clauza de mobilitate.
Consideră avocat că sunt create premizele pentru acordarea sau nu a acestor sporuri. Nu au legătură cu recursul în interesul legii, Codul Muncii și statutul profesiei de consilier juridic - sunt actele care se aplică.
Precizează de asemenea apărătorul recurentei - reclamante că dispozițiile art. 25 din Codul Muncii se referă la obligativitate acordării sporurilor. Singura critică a sentinței de fond se referă la ce anume se negociază; se negociază eventual cuantumul acestui spor de fidelitate sau confidențialitate.
Mai arată apărătorul recurentei - reclamante că se reproșează de către pârâtă modalitatea în care a fost stabilit cuantumul sporurilor. Solicită să se aibă în vedere faptul că C refuză discuția pentru negociere. La data de 12.03.2008 recurenta - reclamantă a depus o cerere către directorul general al regiei pentru negocierea unui cuantum cu privire la dreptul stabilit de lege, cerere la care nu s-a primit răspuns, tăcerea reprezentând, prin analogie o acceptare a propunerii salariatului.
Solicită apărătorul recurentei - reclamante să se constate că instanța de fond în mod corect a stabilit că reclamanta este îndreptățită la acest spor. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Recurenta - reclamantă precizează că sporul de confidențialitate se acordă pentru că lucrează în unitate de peste 20 de ani.
În replică, apărătorul recurentei - pârâte arată că sporul trebuie acordat în bani sau natură.
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 29.05.2008 sub nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta C obligarea acesteia la plata sporului de mobilitate în cuantum de 25% și a sporului de confidențialitate în cuantum de 25% calculate la salariul lunar de încadrare începând cu data de 01.05.2005, actualizate în raport de indicele de inflație până la plata efectivă și la acordarea acestor sporuri pentru viitor; se solicită obligarea pârâtei să opereze în carnetul de muncă modificările privind acordarea acestor sporuri conform art.24 (2) din Legea 514/2003, art.25 și 26 din Codul Muncii și art.46, 57 și 60 din Statutul profesiei de consilier juridic.
În motivare se arată că reclamanta este încadrată în funcția de consilier juridic al unității pârâte din anul 1984, prin cererea nr. B 1588/12.03.2008 a solicitat conducerii regiei ca în baza prevederile legal anterior expuse să îi acorde cele două sporuri însă cererea sa nu a fost soluționată ceea ce echivalează cu un refuz de soluționare a cererii în termenul legal. A mai arătat că cele două sporuri sunt reglementate de art.60 alin.2 din Statutul profesiei de consilier juridic și de art.25 și 26 din Codul Muncii, consilierul juridic având posibilitatea negocierii prestațiilor suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate. A fost invocată și obligația angajatorului ca în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a statului profesiei de consilier juridic să opereze modificările cu privire la încadrarea, salarizarea, stabilirea drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici pe care i-au numit sau angajat, prevăzută de Legea 514/2003 și Statutul profesiei de consilier juridic. Reclamanta a invocat și decizia LXXVIIII din 05.11.2007 pronunțată de potrivit cu care numai consilierii juridici cu statut de funcționari publici nu pot negocia prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate si clauza de confidențialitate, acestor categorii de salariați fiindu-le aplicabile doar legile speciale pe salarizare și nu cele de drept comun - art.25 și 26 din Codul Muncii, apreciindu-se căper a contrario, ceilalți consilieri juridici cu contract de muncă beneficiază de aceste sporuri salariale în acest sens fiind și practica unitară a instanțelor.
Reclamanta a mai arătat că acordarea efectivă a sporurilor pretinse se circumscrie principiului egalității de tratament și șanse consfințit de art. 16 din Constituție și art. 39 al.1 lit. d din Codul Muncii.
Referitor la actualizarea acestor sume datorate, reclamanta arată că se impune reactualizarea reprezentând prejudiciul creat prin devalorizarea leului de la data când aceste sume i se datorau, în speță, pe perioada ultimelor 3 ani și până la plata efectivă a acestor sporuri.
Reclamanta relevă faptul că de la începutul anului 2008 și până la formularea acțiunii a reprezentat interesele în peste 650 de cauze - civile, comerciale, litigii de muncă, penale, în fața instanțelor de diferite grade din C iar acordarea efectivă a acestor sporuri se circumscrie principiului dreptului egalității de șanse și tratament consfințit de art.39 alin.1 lit.d Codul Muncii și art.16 din Constituția României, precum și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice discriminarea.
Anexat acțiunii reclamanta depune înscrisuri: cererea reclamantei cu nr./12.03.2008, acte adiționale nr.1 și 2/2007, fișa postului reclamantei, carnetul de muncă în copie, recursul în interesul legii promovată de procurorul general și decizia civilă nr. LXXVIIII din 05.11.2007 pronunțată de, sentința civilă nr.347/CA/30.06.2005 a Tribunalului Alba și decizia civilă nr.1895/12.09.2005 a Curții de Apel Alba Iulia, decizia civilă nr.55/18.01.2006 a Curții de Apel Alba Iulia, sentința civilă nr.8072/20.12.2006 a Tribunalului București, nr.171/CA/12.04.2006 a Tribunalului Alba, nr.105/CA/09.03.2006 a Tribunalului Alba, decizia nr.642/13.06.2006 a Curții de Apel Craiova, nr.72/18.04.2007 a Tribunalului Vrancea, nr.319/CA/06.09.2007 a Curții de Apel Constanța și nr.1040/08.11.2007 a Tribunalului Constanța, ca practică judiciară în materie.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată motivat de faptul că în art.60 alin.1 și 2 din Statutul profesiei de consilier juridic, legiuitorul a stabilit o distincție clară între consilierii juridici - funcționari publici (numiți în funcție) și cei încadrați în muncă, cu statut de salariat, astfel încât în speță sunt aplicabile reclamantei dispozițiile Codului Muncii. În opinia pârâtei, Codul Muncii în art.25, 26 permite negocierea între părți, a inserării unor asemenea clauze în contractul de muncă și nicidecum nu instituie obligativitatea acestora. S-a mai arătat că nici prevederile Legii 514/2003 nu reglementează obligativitatea acordării sporurilor pentru cele 2 clauze ci numai posibilitatea negocierii iar în art.60 alin.2 din Statutul profesiei de consilier juridic se instituie regula negocierii unei eventuale remunerații suplimentare și nicidecum obligativitatea acordării sporurilor solicitate de reclamantă. Ca urmare, în opinia pârâtei, Statutul profesiei de consilier juridic nu poate constitui un temeiul legal pentru obligarea pârâtei la acordarea sporurilor întrucât nu poate fi încadrat în categoria actelor normative adoptate de instituțiile și autoritățile publice abilitate prin constituție să asigure executarea unei legi deoarece Legea 514/2003 prevede doar posibilitatea adoptării statutelor asociațiilor profesionale și nu conferă acestora posibilitatea de a emite acte normative prin care să instituie obligații pentru instituțiile publice sau pentru persoanele juridice care au angajați consilieri juridici.
Prin sentința civilă nr.937/20.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în complet de divergență, s-a admis în parte acțiunea în sensul că a fost pârâta către reclamantă la plata sporului de confidențialitate de 25% calculat la salariul lunar de încadrare, începând cu data de 01.01.2007 și a sporului de mobilitate de 25% calculat la salariul lunar de încadrare, începând cu data de 12.03.2008. De asemenea a fost obligată pârâta să opereze în carnetul de muncă al reclamantei modificările privind acordarea sporurilor de mobilitate și confidențialitate.
Opinia separată formulată în cauză de unul dintre membrii completului de divergență a fost în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța opinia majoritară în cauză au fost reținute în esență următoarele argumente:
Reclamanta este angajata unității pârâte în funcția de consilier juridic, fără a avea calitatea de funcționar public astfel încât îi sunt aplicate dispozițiile Legii nr. 514/2003 prin care a fost adoptat Statutul profesiei de consilier juridic -art.60 alin.2 coroborat cu art.46 alin.1, art.47 și 57.
În aceste texte, se prevede pentru consilierii juridici negocierea unei prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și de confidențialitate precum și suportarea cheltuielilor, de către angajator, pentru reorganizarea profesiei, consilierii juridici având dreptul să negocieze cele două clauze mai ales prin faptul că potrivit art.16 din Legea 514/2003 au obligația de a se deplasa la instanțele judecătorești pentru a reprezenta interesele instituțiilor precum și obligația păstrării secretului profesional. Acordarea efectivă a sporurilor datorate negocierii celor două clauze, se circumscrie principiului dreptului de egalitate de șanse consfințit și prin art.39 alin.1 lit.b din Codul Muncii.
Aceste drepturi ale consilierilor juridici prevăzute în legea proprie de organizare și de statut nu sunt în contradicție cu Codul Muncii care prevede în art.25 clauza de mobilitate și art.26 clauza de confidențialitate.
În contractul individual de muncă al reclamantei modificat prin actul adițional nr.1/2007 este prevăzută clauza de confidențialitate ca de altfel și în actul adițional nr.2/2007, în fișa postului reclamantei este inserată de asemenea la pct.8 - Cap.VII, obligația de reprezentare în instanță a regiei în baza delegațiilor de reprezentare la instanțele de toate nivelele, și deși nu este expres nominalizată clauza de mobilitate, prin inserarea în fișa postului a acestei obligații de reprezentare la instanțele de diferite grade, clauza este subînțeleasă.
Potrivit principiului enunțat anterior, respectiv al egalității de șanse, reglementat de art.39 alin.1 din Codul Muncii nu există nici o rațiune în sensul ca o categorie a consilierilor juridici - funcționarii publici să fie exceptați de la aplicarea dispozițiilor care permit celorlalți consilieri juridici să beneficieze de aceste sporuri, aspect recunoscut de mai multe instanțe atât de pe raza județului C cât și din țară, prin recursul în interesul legii stabilindu-se faptul că nu se pot negocia de către consilierii juridic cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și de confidențialitate, în condițiile prevăzute de art.25, 26 din Codul Muncii, categoria funcționarilor publici putând beneficia de sporurile salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare specifice lor și de legislație specifică autorității sau instituțiilor publice în care își desfășoară activitatea.
Se reține de asemenea că dacă până la apariția Statutului toți consilierii juridici numiți sau angajați beneficiau de o anumită salarizare sau statut, în cadrul instituțiilor publice, după apariția acestuia, instituțiile respective aveau obligația să procedeze la încadrarea corespunzătoare a consilierilor juridici, la salarizare corespunzătoare potrivit noilor încadrări cu acordarea celorlalte drepturi - cele două sporuri, având în vedere faptul că se întocmesc fișele posturilor și în cazul reclamantei în fișa postului său sunt cuprinse expres și implicit cele două clauze.
Se reține că obiect al negocierii între părți la contractul individual de muncă este nu acordarea efectivă a celor două sporuri, ci doar cuantumul acestuia și din acest punct de vedere, asupra cuantumului instanța de fond a constatat că fiind îndreptățită să primească cele două sporuri, deși reclamanta a solicitat expres la data de 12.03.2008 conducerii unității acordarea sporurilor, pârâta a refuzat categoric emiterea unui răspuns la această cerere, motiv pentru care instanța de fond a apreciat ca îndreptățit cuantumul solicitat de reclamantă în acțiune - maxim 25% pentru fiecare clauză.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs ambele părți:
În recursul să, reclamanta a criticat admiterea numai în parte a acțiunii, invocând conținutul unor înscrisuri noi care atestă existența clauzei de confidențialitate pentru perioada anterioară, respectiv actele adiționale la contractul individual de muncă încheiate la 01.07.2004 și 01.08.2004. S-a reiterat argumentul potrivit cu care legislația aplicabilă - Legea nr. 54/2003 și Statutul profesiei reglementează fără echivoc obligația angajatorului să plătească prestații suplimentare în bani sau în natură atunci când există clauza de confidențialitate și de mobilitate.
În dovedire s-au depus copii simple ale actelor adiționale invocate.
În recursul său, pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate și obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că prevederile art. 25 - 26 din Codul Muncii permit negocierea între părți a inserării unor astfel de clauze în contractul de muncă dar nu instituie o astfel de obligație, nefăcând parte dintre clauzele obligatorii și imperative indicate în art. 17, în același sens fiind și art. 60 al.2 din Statutul profesiei de consilier juridic care instituie regula negocierii. Un alt motiv invocat a fost acela că Statutul profesiei de consilier juridic nu constituie un act normativ și ca urmare nu poate constitui un temei pentru obligarea unității la acordarea unor sporuri pentru confidențialitate și mobilitate. S-a mai arătat că salariul reclamantei a fost stabilit prin contractul individual de muncă iar inserarea altor sporuri presupune modificarea acestuia prin acordul ambelor părți. Recurenta a susținut referitor la clauza de mobilitate că susținerea intereselor angajatorului în fața instanțelor de judecată constituie o obligație de serviciu inclusă în fișa postului și oricum art. 25 și 26 din Codul Muncii nu stabilește o remunerație numai în bani și numai în limita unei anumite sume. S-a mai susținut în aceeași privință că în mod greșit prima instanță a apreciat că există o clauză de mobilitate subînțeleasă întrucât clauza de mobilitate are ca premisă inexistența unui loc de muncă stabil și, pe de altă parte, dacă specificul muncii implică deplasări permanente, fiind singura manieră de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, aceasta nu presupune acordarea unui spor de mobilitate. Cu privire la clauza de fidelitate, s-a susținut de către recurenta pârâtă că art. 26 din Codul Muncii nu prevede acordarea unei remunerații suplimentare așa cum prevede art. 25 din Codul Muncii iar obligația de confidențialitate este o componentă a obligației de fidelitate expres prevăzută de art. 39 al.2 lit. f din Codul Muncii, obligația de confidențialitate fiind totodată de esența exercitării profesiei de consilier juridic așa cum rezultă din art. 16 din Legea nr. 514/2003 și art. 7 și 45 din Statutul profesiei de consilier juridic.
În referire la cuantumul stabilit pentru cele două sporuri de instanța de fond s-a susținut că acesta nu a fost motivat.
Referitor la invocarea deciziei nr. 78 pronunțată în recurs în interesul legii recurenta a arătat că interpretarea dată de reclamantă acesteia este eronată în sensul că din interpretareaper a contrariorezultă că există posibilitatea negocierii unor sporuri iar nu îndreptățirea la primirea lor.
În continuare, recurenta pârâtă a arătat că prin sentința recurată s-a încălcat principiul consensualismului.
S-a mai arătat că motivarea instanței de fond este contradictorie întrucât se referă la posibilitatea negocierii sporurilor pretinse fără referire la vreo obligație a angajatorului de a le acorda în timp ce prin dispozitiv pârâta este obligată să acorde aceste sporuri.
Părțile nu au formulat întâmpinări.
Analizând sentința recurată prin prisma susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată următoarele:
Întrucât recursul pârâtei vizează însăși îndreptățirea reclamantei la sporurile salariale primite iar recursul reclamantei numai perioada pentru care acestea au fost acordate, urmează a fi analizat mai întâi recursul pârâtei de a cărei soluționare depinde soluția cu privire la recursul reclamantei.
1. Cu privire la recursul formulat de pârâtă:
Așa cum a reținut prima instanță, aspect necontestat de altfel, în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale, și în continuare, reclamanta a fost și este angajată în cadrul regiei pârâte în funcția de consilier juridic în baza contractului individual de muncă nr. 1037/2004 modificat prin acte adiționale ulterioare.
Întrucât reclamanta pretinde drepturile salariale începând cu 01.05.2005 urmează a fi analizat conținutul contractului individual de muncă începând cu această perioadă.
În cauză nu este contestată împrejurarea că nu există clauze contractuale care să prevadă în favoarea reclamantei sporul de mobilitate și sporul de confidențialitate.
Astfel, în forma sa inițială, la clauza de la litera M pct. 2 lit. a, c și e, contractul individual de muncă prevedea obligația de a realiza atribuțiile din fișa postului, obligația de fidelitate față de angajator și obligația de a respecta secretul de serviciu.
La litera J din contractul individual de muncă era stabilit salariul și două sporuri - cel de vechime de 25% și cel de fidelitate de 10%.
Prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. 1037/2004, încheiat la 01.07.2005 iar nu în anul 2004 cum susține reclamanta, au fost stabilite aceleași sporuri salariale și în aceleași cuantum. Prin acest act adițional au fost incluse în contractul individual de muncă clauze de confidențialitate, stabilindu-se caracterul confidențial al documentelor, datelor și informațiilor cu care angajata intră în contact și a operațiunilor efectuate potrivit sarcinilor de serviciu, instituindu-se obligația angajatei să păstreze confidențialitatea informațiilor obținute în cursul exercitării funcției pe o perioadă de cel puțin doi ani după încetarea contractului individual de muncă și s-a stabilit că nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea administrativă, disciplinară și civilă.
Ulterior, prin actul adițional din 01.08.2005 (și nu 2004 cum susține recurenta reclamantă) s-a modificat cuantumul salariului, păstrându-se aceleași sporuri și aceeași clauză de confidențialitate fără alte modificări ale contractului individual de muncă.
Prin actele adiționale din 01.01.2007 și 01.03.2007 s-a modificat numai cuantumul salariului, păstrându-se aceleași sporuri și aceeași clauză de confidențialitate fără alte modificări ale contractului individual de muncă.
În această situație, trebuie analizate susținerile instanței de fond și ale reclamantei referitoare la instituirea sporului de mobilitate și a celui de confidențialitate prin diverse acte normative, prin prisma motivelor de recurs.
Astfel, potrivit art. 60(2) din Statutul profesiei de consilier juridic, deosebit de remunerația de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.
Mai întâi, se constată că acest text nu instituie un drept la plata sporurilor de confidențialitate și mobilitate, ci enunță numai posibilitatea negocierii acordării acestor sporuri, astfel încât textul în sine nu naște un drept în favoarea consilierilor juridici. Nu se instituie nici măcar o obligație de a negocia aceste sporuri pentru angajator, cu atât mai puțin obligația de a le acorda. Posibilitatea negocierii acestor sporuri este una generic enunțată, iar o eventuală negociere nu este în mod necesar finalizată cu acordarea sporurilor respective.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 24 (2) din Legea nr. 514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi, autoritățile publice, instituțiile și toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de "prezenta lege" în încadrarea și stabilirea statutului, a drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici pe care îi au numiți sau angajați în slujba lor.
Așadar, obligația angajatorilor vizează punerea de acord cu prevederile legii iar nu cu prevederile statutului adoptat de o organizație profesională.
Trebuie avut în vedere deci că prevederile cuprinse în Statutul profesiei de consilier juridic nu au caracterul unor norme juridice cu efect general obligatoriu, fiind adoptate de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România, care nu are puteri legislative, iar Legea nr. 514/2003 nu atribuie caracter general obligatoriu unui astfel de statut.
Ca urmare angajatorii nu au nici o obligație derivată din acest Statut. Din prevederile Legii nr. 514/2003 rezultă că acest Statut are caracter obligatoriu numai pentru consilierii juridici, fiind adoptat de organizațiile profesionale ale acestora - art.6 din lege.
Apoi, potrivit art.25 din Codul muncii, prin clauza de mobilitate părțile, în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură.
Dispozițiile acestui text trebuie coroborate cu cele ale art. 17 alin. 2 lit. h din același cod referitoare la locul muncii ce trebuie înscris în contract.
Clauza de mobilitate trebuie prevăzută expresă în contractul individual de muncă întrucât ea trebuie să cuprindă, pe lângă menționarea unităților, subunităților, localităților în care se va face deplasarea salariatului și precizarea naturii și cuantumului prestațiilor suplimentare de care va beneficia.
Această concluzie rezultă din chiar formularea art.25 din Codul Muncii care se referă la o clauză, stabilită de părți, ceea ce presupune redactarea și inserarea ei în forma scrisă a contractului. De asemenea, art. 20 al.1 din Codul Muncii se referă la negocierea unor clauze suplimentare între care este enumerată și clauza de mobilitate. De aceea, nu este corectă concluzia instanței de fond în sensul că această clauză este una implicită în cazul de față. Dacă legiuitorul ar fi permis existența unei astfel de clauze tacite, implicite, în art. 25 din Codul Muncii nu s-ar fi făcut referit la o clauză contractuală ci doar la dreptul salariatului la prestații suplimentare în bani sau în natură în cazul în care locul de muncă nu este stabil, ceea ce ar fi permis instanțelor, de la caz la caz, să analizeze dacă locul de muncă este sau nu stabil, ceea ce nu este cazul.
clauzei în contract este necesară și pentru că părțile trebuie să stabilească faptul că, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc de muncă stabil precum și pentru stabilirea compensației cuvenite salariatului - prestație în natură sau în bani, în acest din urmă caz fiind necesar a se stabili și cuantumul sporului acordat.
De altfel, instanța de fond, în motivarea opiniei majoritare nu a indicat în concret pentru care motive a stabilit un spor de mobilitate de 25%.
Oricum, activitatea obișnuită a consilierului juridic de reprezentare a angajatorului în fața instanțelor judecătorești nu poate fi considerată ca încadrându-se în prevederile art. 25 din Codul Muncii. Activitatea unui consilier juridic poate să se încadreze în aceste prevederi legale numai în cazul în care, în situații particulare, este vorba de deplasări atât de dese încât se poate aprecia că locul de muncă nu este stabil. În mod obișnuit însă, deplasarea ocazională la instanțe pentru reprezentarea angajatorului, mai ales dacă ponderea cea mai mare o au deplasările la instanțe din aceeași localitate, nu poate conduce la concluzia că locul de muncă al consilierului juridic nu este stabil. Lipsa caracterului stabil al locului de muncă este determinată de situații în care deplasarea angajatului este chiar modalitatea de desfășurare a activității, intervine frecvent și pentru perioade semnificative de timp, eventual pe distanțe semnificative, de natură a crea un anumit disconfort al angajatului și cheltuieli suplimentare, ceea ce justifică primirea unor compensații. Din contră, activitatea consilierului juridic se desfășoară în principiu la sediul angajatorului unde acesta își îndeplinește majoritatea atribuțiilor cum ar fi acordarea de consultanță și avize, redactarea de acțiuni, întâmpinări, concluzii scrise, activitatea de reprezentare în fața instanțelor fiind doar una dintre atribuțiile de serviciu. Doar dacă specificul activității este unul deosebit, părțile pot negocia o clauză de mobilitate care să aibă în vedere eventuale atribuții speciale ale unui consilier juridic ce ar implica inexistența unui loc de muncă stabil. În cazul reclamante, din fișa postului depusă la dosar rezultă că dimpotrivă, majoritatea atribuțiilor de serviciu se desfășoară în cadrul biroului de la sediul pârâtei, neexistând date că aceste activități ar avea o pondere foarte redusă în activitatea reclamantei. Din contră, prin natura lor aceste atribuții de serviciu implică o activitate de durată desfășurată în biroul aflat la sediul pârâtei. Este vorba de exemplu de atribuții precum verificarea creanțelor și debitorilor societății înainte de acționarea lor în judecată și în timpul soluționării litigiilor, ceea ce presupune studierea unor documente contabile de evidență primară, întocmirea de somații și notificări către debitori, pregătirea documentației necesare acționării în judecată sau executării silite a debitorilor și redactarea cererilor de chemare în judecată și de executare silită sau rezolvarea corespondenței adresate Oficiului juridic.
Într-adevăr, potrivit art.1 din Legea nr. 514/2003, principala atribuție de serviciu a consilierilor juridici este aceea de a asigura apărarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția și legile țării.
Această obligație de serviciu se realizează însă în diverse modalități și nu implică în sine inexistența unui loc de muncă stabil, așa explicându-se de altfel și faptul că art. 60(2) din Statutul profesiei de consilier juridic, se referă la, posibilitatea negocierii, în temeiul art. 25 din Codul Muncii, a unor prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate în considerarea specificului muncii, adică atunci când activitatea concretă a consilierului juridic este de asemenea natură încât locul de muncă nu este stabil, ceea ce nu este cazul de față.
În contractul individual de muncă nr. 1037/2004 s-a prevăzut că locul muncii este "oficiul juridic". Faptul că ocazional acesta este părăsit pentru scurte perioade de timp pentru reprezentarea angajatorului în fața instanțelor de judecată nu poate conduce la concluzia că nu ar fi un loc stabil de muncă.
Așa cum s-a reținut și în motivarea opiniei separate formulate în cauză, "locul muncii" este localitatea, unitatea secția/biroul/oficiul în care salariatul își desfășoară activitatea. Astfel identificat, locul muncii poate fi "stabil" - când relațiile de muncă se desfășoară într-un singur astfel de spațiu - sau este lipsit de această caracteristică - atunci când se lucrează în diverse locuri.
Dar, în acest din urmă caz, desfășurarea activității în locuri diferite trebuie să fie caracterizată de o anumită continuitate și stabilitate a activității în fiecare loc, chiar dacă pentru perioade scurte de timp iar nu prin faptul că se desfășoară ocazional, neregulat și pentru perioade foarte scurte de timp (cum ar fi câteva ore) în afara locului obișnuit și stabil de muncă.
Cu privire la sporul de confidențialitate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 26 din Codul muncii prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date și informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamente interne, în contractul colectiv de muncă sau în contractele individuale de muncă.
În cazul reclamantei o astfel de clauză a fost introdusă în contractul individual de muncă.
Dar, art. 26 din Codul Muncii nu prevede o anumită contraprestație din partea angajatorului pentru respectarea acestei obligații de confidențialitate de către angajat, rezultând că o astfel de clauză este avută în vedere la stabilirea salariului în sensul art.157 din Codul Muncii.
În acest sens trebuie avut în vedere că, într-adevăr, astfel cum s-a reținut și în motivarea opiniei separate, obligația de confidențialitate constituie o componentă a obligației de fidelitate prevăzută de art. 39 al. 2 lit.f din Codul Muncii astfel încât angajatul nu are dreptul direct în temeiul legii la un spor salarial pentru respectarea acestei obligații ci numai în cazul în care părțile stabilesc de comun acord un astfel de spor în contractul individual de muncă, în caz contrar însemnând că respectarea obligației de confidențialitate a fost avută în vedere la negocierea salariului în sensul art. 157 al.1 din Codul Muncii iar inserarea unei clauze de confidențialitate în contractul individual de muncă creează doar temei pentru o eventuală răspundere materială a salariatului care o nesocotește în condițiile art. 26 alin.2.
Pe de altă parte, în contractul individual de muncă încheiat de recurenta pârâtă cu intimata reclamantă nu a fost prevăzut un anumit spor salarial corespunzător clauzei de confidențialitate.
Mai trebuie avut în vedere că art. 26 din Codul Muncii prevede posibilitatea inserării în contractul individual de muncă a unei clauze care să deroge de la condițiile generale de încheiere a acestuia respectiv prin impunerea unei obligații suplimentare - cea de confidențialitate. Astfel, clauza de confidențialitate este inclusă în enumerarea din alin. (2) al art. 20 care la alineatul (1) indică faptul că respectivele clauze pot fi negociate în afara clauzelor esențiale prevăzute la art. 17 din Codul Muncii, rezultând că sunt clauze suplimentare care implică obligații suplimentare ale angajatului.
Trebuie reținut însă că profesia de consilier juridic are o reglementare specială, cuprinsă în Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Astfel, art. 16 din această lege impune consilierului juridic obligația păstrării confidențialității activității sale.
Ca urmare, în cazul consilierilor juridici o clauză de confidențialitate nu reprezintă o clauză suplimentară ci intră în categoria clauzelor esențiale care determină conținutul raportului juridic de muncă dintre angajator și consilierul juridic și ca urmare, salariul stabilit are în vedere inclusiv această obligație.
Se constată astfel că în mod greșit instanța de fond în opinia majoritară a apreciat că reclamanta are un drept de a primi un spor de confidențialitate, fără a se indica de altfel în mod concret care este izvorul acestui pretins drept.
Totodată, instanța de fond nu a indicat în concret cum a stabilit cuantumul acestui spor de confidențialitate.
În legătură cu invocarea de către reclamantă a deciziei LXXVIIII din 05.11.2007 pronunțată de în recurs în interesul legii, se reține că aceasta se referă numai la consilierii juridici cu statut de funcționari publici, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind sesizată o problemă de drept referitoare la consilierii juridici încadrați în baza unui contract individual de muncă, astfel încât această decizie nu este aplicabilă în cauză.
Oricum, interpretarea dată de reclamantă acestei decizii prin folosirea raționamentului "per a contrario" nu este corectă întrucât dacă funcționarii publici - consilieri juridici nu pot negocia alte sporuri salariale, singura concluzie care s-ar putea trage este că restul consilierilor juridici pot negocia astfel de sporuri, neexistând vreun temei logic pentru a concluziona că aceștia ar avea un drept născut din lege pentru a primi astfel de sporuri.
Curtea mai reține că în lipsa unor prevederi contractuale care să reglementeze existența clauzei de mobilitate, instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților, nici sub aspectul adăugirii acestei clauze, nici sub aspectul cuantificării prestațiilor suplimentare la care ar avea dreptul salariatul întrucât acestea ar avea caracter pur aleatoriu.
De asemenea, în lipsa unei clauze care să cuprindă dreptul la plata unui spor de confidențialitate acesta nu poate fi acordat de instanță.
Astfel, art. 20(1) din Codul Muncii prevede expres, așa cum s-a mai arătat, că în afara clauzelor esențiale prevăzute la art. 17, între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice, între care și clauza de mobilitate și cea de confidențialitate.
Așadar, inserarea acestor clauze trebuie subordonată principiului libertății contractuale a părților care numai de comun acord pot stabili forma inițială sau modifica ulterior clauzele contractului individual de muncă.
Nimic nu împiedică părțile din contractul de muncă să negocieze o asemenea clauză și să o insereze în contract.
Reclamanta susține că ar fi solicitat negocierea unor astfel de clauze și stabilirea în favoarea sa a sporului de confidențialitate și a unui spor corespunzător unei clauze de mobilitate prin cererea înregistrată sub nr. -/12.03.2008 și că nu ar fi primit nici un răspuns din partea conducerii regiei autonome pârâte.
Analizând însă conținutul acestei cereri se constată însă că reclamanta nu a solicitat negocierea acestor clauze și cuantumul drepturilor salariale suplimentare ci a pretins plata retroactivă a unui spor de mobilitate și a unui spor de confidențialitate începând cu 01.03.2005, apreciind că era îndreptățită să beneficieze de aceste sporuri în temeiul art. 25 și 26 din Codul Muncii, art. 16 din Legea nr. 514/2003 și art. 60 al.1 și 2 din Statutul profesiei de consilier juridic. Așadar, reclamanta nu și-a manifestat intenția de a negocia cu angajatorul aceste clauze astfel cum prevede art. 20 al.1 din Codul Muncii ci s-a considerat ea însăși îndreptățită a le primi în temeiul legii și al statutului profesiei, pretinzându-le ca atare.
Pentru considerentele expuse anterior este greșită și concluzia instanței de fond în sensul că obligația pârâtei prevăzută de art. 24 (2) din Legea nr. 514/2003, de a modifica încadrarea și salarizarea consilierilor juridici în termen de 60 de zile de la intrarea sa în vigoare ar fi implicat și acordarea sporului de mobilitate și a celui de confidențialitate.
De asemenea este greșită și referirea primei instanțe la principiul egalității de tratament regăsit în prevederile art. 39 din Codul Muncii întrucât reclamanta nu a indicat în argumentația referitoare la acest principiu în ce mod a fost încălcat și prin raportare la cine consideră că ar fi supusă unui tratament diferențiat și defavorabil. De altfel, nici instanța de fond, în motivarea opiniei majoritare, nu indică de ce neacordarea sporurilor pretinse de reclamantă ar încălca principiul egalității de tratament și în raport cu cine. Astfel, pentru a se constata o încălcare a principiului egalității de șanse și tratament, trebuie să se identifice existența unui tratament diferențiat și defavorabil cu privire la un salariat, prin raportare la un tratament mai favorabil de care beneficiază un alt salariat care se află într-o situație comparabilă și similară. Or, nici reclamanta și nici instanța de fond nu au indicat elemente de comparație care să conducă la concluzia existenței unui tratament diferențiat care să contravină principiului egalității de șanse și tratament. Mai mult chiar, motivarea opiniei majoritare a instanței de fond este neclară și contradictorie în referire la acest aspect, întrucât se face referire la inexistența unei rațiuni pentru care consilierii juridici cu statut de funcționar public sunt exceptați de la aplicarea dispozițiilor care permit celorlalți consilieri juridici să beneficieze de sporurile în cauză și în continuare se face referire la decizia pronunțată în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că această categorie profesională nu poate negocia astfel de sporuri, în condițiile în care reclamanta nu are statut de funcționar public și nici nu poate invoca existența unui tratament mai favorabil aplicat funcționarilor publici ori faptul că s-ar afla într-o situație comparabilă cu aceștia.
Față de toate aceste considerente, Curtea constată că reclamanta nu era îndreptățită să beneficieze de sporurile pretinse în acțiune în perioada pentru care a formulat pretențiile astfel încât această cerere trebuia respinsă.
În această situație, se impune respingerea și a cererilor accesorii privind actualizarea cu rata inflației a sumelor pretinse și cererea de înscriere în carnetul de muncă a acestor sporuri.
În consecință, ]n conformitate cu art. 312(2) pr.civ. se va admite recursul formulat de pârâtă cu consecința modificării în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate.
2. Cu privire la recursul formulat de reclamantă:
Având în vedere cele reținute de C cu privire la fondul acțiunii cu prilejul analizei recursului formulat de pârâtă, în sensul că reclamanta nu este îndreptățită la spor de mobilitate și spor de confidențialitate, urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat de către aceasta prin care solicită acordarea acestor sporuri pentru o perioadă mai mare decât cea stabilită de instanța de fond. Față de inexistența dreptului reclamantei la plata celor două sporuri, motivele invocate de aceasta cu privire la perioada mai mare pentru care ar fi trebuit acordate nu mai au relevanță în cauză și nu mai este cazul a fi analizate.
3. Cu privire la cheltuielile de judecată:
Potrivit art. 274 (1) Cod.pr.civ. urmează a fi acordate pârâtei cheltuieli de judecată aferente judecării fondului cauzei și judecării recursului.
La dosarul cauzei pârâta a depus pentru dovedirea cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecării fondului cauzei factura seria - nr. 47/22.07.2008 pentru suma de 2.380 lei - onorariu avocat - - - -
În recurs a fost depusă factura seria - nr. 148/21.11.2008 emisă de aceeași societate de avocați pentru suma de 2.380 lei - onorariu.
Curtea constată însă că aceste cheltuieli de judecată avansate de pârâtă sunt nepotrivit de mari față de durata și complexitatea procedurii judiciare, având în vedere că la judecarea fondului cauzei s-au acordat doar trei termene de judecată, între care unul pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâta și unul pentru luarea la cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse, și un termen la care părțile au formulat concluzii în fața completului de divergență, în cauză nu s-a administrat decât proba cu înscrisuri, iar în recurs, cauza a fost soluționată la primul termen de judecată.
Ca urmare, din totalul cheltuielilor de judecată constând în plata onorariilor de avocat, în conformitate cu art. 274(3) Cod.pr.civ. Curtea va obliga reclamanta către societatea pârâtă numai la plata sumei de 2.000 lei cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă, domiciliată în C,-, împotriva sentinței civile nr.937/20.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.937/20.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.
Modifică în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Obligă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei fond și recurs, astfel cum au fost micșorate, în baza art. 274(3) Cod procedură civilă, pe reclamanta recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Jud.fond:;
redactat jud. - /22.01.2009
tehnoredact. dispoz.-gref.
4 ex./26.01.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
