Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1542/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1542/R/2009
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 3: Sergiu Dianconescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și recursul pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 2342 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe intimații, -, A, -, A, -, A, - -, -, -, -, G, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL Cluj și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești spor confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată înregistrat la dosar, la data de 12 iunie 2009, un script prin care Tribunalul Cluj comunică funcțiile și data angajării fiecărui reclamant.
Față de împrejurarea că părțile au solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242 proc.civ. Curtea apreeciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 1803/R/30.09.2008 fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorii, -, A, -, A, -, A, - -, -, -, -, G, împotriva deciziei civile nr. 1046/R/14 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, care fost anulată și s-a declinat competența de soluționare recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economisi și Finanțelor, Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2342/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis recursurile spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj, urmare deciziei nr. 104/20.01.2009 curții Constituționale.
Prin sentința civilă nr. 2432/3.12.2007 Tribunalului Cluj au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECDONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții, -, și cerereile de intervenție formulate de intervenienții în nume propriu A, -, A, -, A, - -, -, -, -, G, contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință, obligat pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ, la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant și intervenient a despăgubirilor echivalente cu diferențele salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu luna august 2004 la zi și pentru viitor, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Pârâții au fost obligați să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Instanța obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea formulată împotriva CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATERE DISCRIMINĂRII.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Reclamanții și intervenienții fac parte din personalul din unitățile de justiție, fiindu-le impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin.1 din Legea nr. 303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic, art.78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Referitor la existența discriminării reclamanților și intervenienților prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți și intervenienți implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial prin art. 13 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din G nr. 137/2000, art. 3 din G nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, art. 3 din G nr. 19/2006, art.15 alin. 1 din G nr. 6/2007, art. 20, alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art.15 din G nr. 64/2006, art. 13 din G nr. 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută).
Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Deci reclamanții și intervenienții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții și intervenienții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Instanța reține că, referitor la solicitarea privind actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, potrivit prevederilor art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Referitor la cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța a apreciat că este întemeiată și a admis-o pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr. 208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007, care stipulează că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la calitatea procesuală a pârâtului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATERE DISCRIMINĂRII instanța reține că acesta nu are nici un raport juridic cu reclamanții și intervenienții astfel că va respinge acțiunea față de acesta.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin recursul declarat solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților și intervenienților.
În motivarea recursului întemeiat pe disp. art. 304 Cod proc.civ. pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor, arătând că aceste excepții sunt întemeiate raportat la disp. art. 17 alin. 1 și art. 14 din Legea nr. 500/2002, câr și la disp. Legii nr. 486/2006.
În ce privește fondul cauzei, pârâtul a arătat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât nici unul din actele normative invocate de reclamanți nu prevede acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv pentru grefieri.
Pârâtul Ministerul Justiției solicitat modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat pe disp. art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc.civ. pârâtul a arătat că dreptul la sporul de confidențialitate pretins nu este reglementat de nici un act normativ în vigoare și că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii profesionale, beneficiare sporului și față de care se consideră discriminat.
Cu privire la cele de-al doilea motiv de recurs, pârâtul invocat depășirea de către instanță atribuțiilor puterii judecătorești prin acordarea sporului de confidențialitate în favoarea reclamanților, aspecte care recurenta le-a considerat ca o adăugare la lege.
Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că sunt întemeiate doar în parte, motiv pentru care în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să le admită ca atare, pentru următoarele considerente:
Din tabelul nominal cu lista personalului se constată că reclamanții, au alte calități decât aceea de personal auxiliar de specialitate, respectiv de consilieri de probațiune.
Instituția consilierilor de probațiune a fost înființată în anul 2000, ulterior incidentei art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000.
Decizia nr. 46 din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii cu privire la acordarea sporului de confidențialitate, reține că, în interpretarea disp. art. 99 alin. 1 lit. din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și la art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acesta, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Instanța supremă mai reținut că, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, despăgubiri care nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15 % calculat la salariul de bază prevăzut de majoritatea actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal.
Decizia instanței supreme este obligatorie în baza art. 329 alin. 3 Cod proc.civ.
Categoria profesională a reclamanților, nu se încadrează în categoria personalului de specialitate. Astfel, în anexa 2 la Legea nr. 50/1996 cu modificările ulterioare se enumără funcțiile care se încadrează în categoria personalului auxiliar de specialitate, iar în anexa 5 se face referire expresă la personalul din serviciile de specialitate specific serviciilor de reintegrare și supraveghere.
În sprijinul celor reținute vin și dispozițiile Legii nr. 327/2006, care în art. 3-11 enumeră limitativ drepturile care li se cuvin acestei categorii de personal.
Prin urmare, recursul declarat de Ministerul Justiției urmează a fi admis în parte cu privire la acțiunea reclamanților, și în consecință, sentința modificată în sensul că acțiunea acestora va fi respinsă ca nefondată.
În ce privește recursul Ministerului Finanțelor, curtea reține următoarele:
Legitimarea procesuală Ministerului Economiei și Finanțelor, în situația în care se formulează pe calea unei acțiuni oblice un petit pentru ca în virtutea obligației ce îi revinde de a aproba bugetul, să pună la dispoziția angajatorilor sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale, nu poate fi analizată doar din perspectiva raporturilor juridice de muncă.
Aceasta trebuie raportată și la dispozițiile legale ce rezultă din art. 1 al OUG nr. 22/2002 și ale art. 19 din Legea nr. 500/2002. Potrivit acestor ultime prevederi Ministerului Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt responsabilitatea guvernului prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, iar în acest contest, este necesar să ia act de admiterea acțiunii reclamanților și astfel să aloce fondurile necesare realizării creanțelor pe care reclamanții le au asupra pârâților, aceasta fiind singura modalitate de valorifica un drept de creanță asupra unei instituții publice, cum sunt pârâții.
Prin urmare, sub acest aspect, recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat, dar curtea îl va admite în parte doar cu privire la reclamanții, și în consecință va modifica parțial sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea acestor reclamanți pentru considerentele reținute în alineatele precedente.
Celelalte dispoziții ale sentinței atacate vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 2342 din 03.12.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică parțial în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. IA dact. GC
3 ex/30.06.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Ana Ionescu, Sergiu Dianconescu
