Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1569/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1569/

Ședința publică din 14 Octombrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, -, și, împotriva sentinței civile nr.310 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei de timbru, s-a cerut judecarea în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.ultim Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului se constată că recursul este în stare de judecată, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 310 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; s-a respins acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi formulată de reclamanții, -, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Târgu -M, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea cererii de recurs, modificarea parțială a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, în baza dispozițiilor art. 299, art.303, art. 3021, art. 304 pct. 9, art. 312, 314 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, au arătat că acțiunea lor este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008 și 821/2008, deoarece au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii, respectiv despăgubiri echivalent cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate să facă aplicare prioritară și peremptorie a disp. Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui.

În drept, au invocat prev. art. 299, 303, 302 ind. 1, 304 pct. 9, 312, 314 Codul d e Procedură Civilă.

Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul formulat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:

În susținerea cererii lor de chemare în judecată reclamanții au invocat în primul rând faptul că sunt discriminați față de lucrătorii din poliție, care, potrivit dispozițiilor art. 11 din OG nr. 38/2003, beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.

Ca temei de drept, reclamanții au invocat prevederile dispozițiilor art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000. Așa cum corect au subliniat pârâții, aceste dispoziții legale cuprinse în art. 27 alin.1 dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță, au fost declarate neconstituționale, prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, dar și prin decizia nr. 818/2008 ale Curții Constituționale. Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Acesta înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, nu mai pot fi aplicabile.

Întrucât în mod corect prima instanță a reținut că în speța dedusă judecății nu există nici o situație de discriminare în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000 și nici o încălcare a celorlalte dispoziții legale invocate și a respins cererea reclamanților ca neîntemeiată, Curtea constată că hotărârea este legală și temeinică, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. Codul d e Procedură Civilă.

Ca urmare, fără a mai fi necesară verificarea și celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamanți, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -, și, toți cu domiciliul ales în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 310 din 6 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER

red

tehnored. BI/23ex

jud.fond:;

-26.10.2009-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1569/2009. Curtea de Apel Tg Mures