Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 162/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 162/2009
Ședința publică de la 09 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A împotriva sentinței civile nr. 1189 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea reclamanților intimați întâmpinare.
Recurenta prin motivele de recurs a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând, asupra recursului civil de față
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Alba în dosar nr. nr-, reclamanții, -, -, G, în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE au solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuiau să beneficieze în temeiul Legii nr. 142/1998, pentru perioada 16.06.2005-20.06.2008, indexate semestrial cu indicele prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare comunicate de Comisia Națională pentru Statistică și reactualizate în raport de coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă dar și acordarea pentru viitor a tichetelor de masă sau contravalorii lor.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt personal contractual în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate și cu ocazia ședinței de sindicat din data de 16.06.2008 s-a solicitat prin adresa nr. 71/16.06.2008 pârâtei acordarea drepturilor de mai sus însă aceasta prin comunicarea nr. 7148/17.06.2008 refuzat deși le este recunoscut de lege acest drept, motivat de faptul că nu sunt alocate fondurile necesare prin fila de buget.
Au mai arătat că angajatorul era și este obligat să le acorde, printre alte drepturi și tichete de masă, sediul materiei fiind Legea 142/1998 lege specială care reglementează că salariații pot beneficia, ca măsură de protecție privind securitatea muncii de o alocație de hrană, acordată sub forma tichetelor, la valorile impuse prin Ordinul Ministrului și Solidarității Sociale, privind stabilirea valorii nominale a unui tichet de masă.
În susținerea cererii au invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998, potrivit cărora, " salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator și ale art. 1 alin 2 din actul normativ precizat, conform căruia " tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori ".
Au mai arătat că pentru fi respectată reglementarea legală precizată cu valoare de normă specială, se impunea ca pârâta să depună diligențele necesare pentru aplicarea efectivă a acestor dispoziții deoarece, în caz contrar, o astfel de reglementare ar fi lipsită de finalitate, iar acordarea tichetelor de masă numai în funcție de voința angajatorului, constituie de fapt restrângere dreptului la protecția socială și o aplicare discriminatorie unor dispoziții legale obligatorii.
Au precizat că în fapt, Casa de Asigurări de Sănătate ca instituție care gestionează fondul unic de asigurări sociale de sănătate nu acordă angajaților săi tichete de masă din lipsă de fonduri, dar suportă contravaloarea tichetelor de masă pentru salariații spitalelor și serviciilor de ambulanță care sunt tot instituții publice finanțate din același fond unic, aceștia fiind prestări de servicii medicale cu care pârâta are raporturi contractuale.
Astfel, prin contractul nr. 2678/14.12.2005 Casa Națională de Asigurări de Sănătate ca semnatar al contractului la nivel de ramură sanitară fost de acord să aloce fonduri pentru tichetele de masă ale salariaților din instituțiile publice sanitare, de la care cumpără servicii medicale dar nu a prevăzut în bugetul propriu sume necesare și pentru proprii salariați, invocând restricțiile succesive impuse de legea bugetului de stat.
Prin urmare, reclamanții solicită admiterea cererii având în vedere următoarele motive:
- dreptul la tichete de masă își are temeiul legal și în prevederile art. 41 alin 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil pe anii 2005 - 2006 - 2007.
- relațiile juridice de muncă trebuie să se bazeze și să fie supuse principiului bunei credințe, egalității de șanse și tratament juridic, precum și principiului consensualității obligațiilor, competentelor și drepturilor căzute în sarcina fiecărui subiect al raportului juridic de muncă.
- refuzul prelungit al pârâtei de acorda tichete de masă, deși exista norma cadru în Legea nr. 142/1998 și în art. 41 ( 2 lit. b ) din contractul de muncă la nivel național contravine normelor constituțional și ale Codului Muncii.
- practica judiciară în materie este orientată în sensul soluționării favorabile cererilor formulate de salariații - personal contractual și funcționarii, publici din instituții bugetare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 142/2998, cele cuprinse în contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 1116 /01 din 30.01.2003 și 20/01 din 31.01.2005, Constituția României și Codul Muncii.
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate prin întâmpinarea depusă la fila 36, a confirmat că reclamanții funcționari publici au solicitat conducerii contravaloarea tichetelor de masă și prin răspunsul dat arătat că nu există prevederi bugetare care să permită plata.
În cei 3 ani pentru care se pretind drepturile, Casa Națională de Sănătate ca ordonator principal de credite nu ar fi aprobat bugetul unei case județene de asigurări de sănătate dacă ar fi fost prevăzute sume reprezentând tichete de masă, deoarece se consideră că plata este suspendată prin legile bugetului de stat.
A mai arătat că prin mișcări sindicale, funcționarii au revendicat drepturile ce fac obiectul cauzei prezentând cazuri de bugetari care primesc tichete de masă, deși legea bugetului de stat le este și lor aplicabilă, dar reprezentanții patronatului au invocat lipsa banilor, sugerând că în cazul altor instituții bugetare au existat legi speciale sau titluri executorii. Prin urmare, lipsa unui titlu executoriu, o pune în imposibilitatea de achita sumele solicitate de reclamanți.
În drept pârâta a invocat dispozițiile art. 114 și 115 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1189/2008 din 17 septembrie 2008 pronunțată în cauză, Tribunalul Albaa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, -, G, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 16.06.2005 -20.06.2008, indexate semestrial cu indicele prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare comunicate de Comisia Națională pentru Statistică și reactualizate în raport de coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat de fiecare reclamant.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea pentru viitor tichetelor de masă sau contravaloarea lor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate
Potrivit art. 1 din Legea 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și a cheltuielilor aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Conform dispozițiilor art. 41 alin 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil pe anii 2005 - 2006 - 2007 în secțiunea " alte venituri " cuvenite salariaților este prevăzut ca un drept acordarea tichetelor de masă, conform prevederilor legale și înțelegerii părților.
Deși partenerii semnatari ai contractului recunosc dreptul la tichete de masă, ulterior s- invocat lipsa fondurilor, ori acordarea acestora în funcții de voința angajatorului și anume includerea sau nu sumelor în bugetul de stat, constituie restrângere dreptului la protecția socială reclamanților.
Faptul că Legea nr. 142/1998 și Legea nr. 193/2006 prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în mod automat nu înseamnă că reclamanții nu au dreptul la acordarea acestor tichete întrucât în acordarea acestora se ține seama de caracterul și natura lor și anume ca măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și unor condiții optime la locul de muncă având drept scop asigurarea hranei zilnice și compensarea unor cheltuieli suplimentare și nicidecum de caracterul facultativ al acestora.
Apărarea pârâtei privind faptul că nu putea dispune plata sumelor cuvenite cu acest titlu, întrucât nu avea prevăzute sume cu această dispoziție destinație în bugetul de venituri și cheltuieli,a fost înlăturată pe considerentul că avea obligația să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop, atâta timp cât aceste tichete reprezintă măsuri de protecție ale reclamanților.
A mai reținut că relațiile juridice de muncă trebuie să se bazeze și să fie supuse principiului bunei credințe precum și principiului consensualității obligațiilor, competențelor și drepturilor căzute în sarcina fiecărui subiect al raportului juridic de muncă.
În acest sens, a invocat dispozițiile art. 39 alin 1 lit. din Codul Muncii care reglementează dreptul la egalitate de șanse și tratament, dispozițiile art. 1 alin 2 lit. din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, text care consacră principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate în exercitarea drepturilor economice, dispozițiile art. 1 alin 3 din OG nr. 137/2000 care prevede că exercitarea drepturilor precizate, privește persoanele aflate în situații comparabile.
Cu privire la capătul de cerere ce are ca obiect plata pe viitor contravalorii tichetelor de masă, instanța a reținut că acesta este neîntemeiat întrucât potrivit principiilor generale ale răspunderii juridice, proteguirea drepturilor patrimoniale ale persoanelor poate fi înfăptuită prin intervenția instanțelor de judecată, dacă printre altele, se dovedește în condițiile legii, că subiectul pasiv nu-și îndeplinește de bună voie obligația ce- incumbă.
, este imperios necesar ca subiectul activ, în cauza de față reclamantul să probeze caracterul cert al efectului negativ pe care- reclamă, întrucât prezumtivul prejudiciu nu poate fi supus judecății.
Cu atât mai mult cu câte este de notorietate faptul că instanța de judecată nici nu avea la dispoziție vreo normă legală care să- permită să aprecieze în mod neîndoielnic că pârâtul nu-și va executa în viitor obligația privind acordarea tichetelor de masă, instanța nefiind îndrituită să facă previziuni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa de Asigurări de Sănătate A solicitând casarea ei ca netemeinică și nelegală.
În expunerea de motive a arătat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată întrucât prin Legea nr. 142/1998 se instituie, ca măsură de protecție socială a angajaților, dreptul de a primi o alocație de hrană, acordată ca tichete de masă, însă angajatorul nu putea dispune plata sumelor cuvenite cu acest titlu, întrucât nu avea prevăzute sume cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli.
În cei trei ani pentru care se pretind drepturile, Casa Națională de Asigurări de Sănătate ca ordonator principal de credite nu ar fi aprobat bugetul unei case de asigurări de sănătate dacă ar fi fost prevăzute sume reprezentând tichete de masă/alocație de hrană, deoarece se considera că plata a fost suspendată prin legile bugetului de stat.
A precizat că prin mișcări sindicale salariații au revendicat drepturile ce fac obiectul cauzei, prezentând cazuri de bugetari care primesc tichete de masă, deși legea bugetului de stat le este aplicabilă, dar reprezentanții patronatului au invocat lipsa banilor, sugerând că în cazul altor instituții bugetare ( prefecturi, consilii județene, spitale, unități ambulanță, etc.) au existat legi speciale sau titluri executorii.
Așadar, lipsa unui titlu executoriu, pune în imposibilitate instituția de a achita sumele solicitate de reclamanți.
În drept a invocat Legea nr. 53/2003, OG nr. 24/2000, Legea nr. 168/1999, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, precum și actele normative la care a făcut referire în motivarea recursului.
Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea ca nefondat a recursului și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței întrucât instanță de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este nefondat din următoarele considerente:
Art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prevede că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Norma din 14.01.1999 de aplicare a Legii nr.142/1998 stabilește la art.4, că angajatorii care acordă tichete de masă salariaților vor cuprinde în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli, denumită "Tichete de masă", sumele destinate acoperirii valorii nominale a tichetelor de masă, potrivit celor convenite cu organizațiile sindicale legal constituite sau, după caz, cu reprezentanții salariaților.
Pentru instituțiile publice, art. 5, din norme stabilește că tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, la articolul bugetar "Tichete de masă".
Din coroborarea dispozițiilor legale de mai sus rezultă că legea instituie categoriile de personal care au vocația de a primi aceste drepturi însă condiționează acordarea lor de necesitatea prevederii acestor cheltuieli în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat potrivit legii fiecărui ordonator de credite.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat în mod greșit că aceste pretenții sunt fondate câtă vreme nu s-a dovedit cuprinderea acestor cheltuieli în bugetul propriu de venituri și cheltuieli al instituției intimate și câtă vreme prin legile anuale ale bugetului de stat s-a prevăzut succesiv că instituțiile bugetare cum este intimata, nu pot să-și prevadă în bugetele proprii sume cu acest titlu.
În plus, acordarea, respectiv primirea acestor tichete constituie o opțiune angajatorului, și nu o obligație, și respectiv o vocație corelativă a angajatului, și nu un drept.
În raport de cele ce preced se constată că soluția primei instanțe este nelegală, motiv pentru care, în temeiul art.312 lin.3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul ca fondat și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A împotriva sentinței civile nr. 1189 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- și în consecință;
Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanții, G, împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate A, în totalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2009.
PREȘEDINTE: Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu |
Grefier, |
Red.
Tehnored./ 3 ex.
Jud. fond.;
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu
