Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1663/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1663/
Ședința publică din 29 octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Tg-M, str. -.- nr.1-3, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 560 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.560 din 09.04.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Tg.-M, Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice M și a obligat pârâții Curtea de Apel Tg.-M, Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției și Libertăților, în solidar, la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare lunară brută, începând cu data de 01.07.2008, sumele urmând a fi actualizate în raport cu rata inflației de la data scadenței lunare până la data executării efective a hotărârii.
De asemenea, prima instanță a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fonduri în vederea efectuării plăților cuvenite reclamanților și a obligat pârâtul Tribunalul Mureș să înscrie în carnetele de muncă ale acestora mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor bănești indicate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanții sunt judecători la Judecătoria Târnăveni începând cu data de 01.07.2008 și că obligația de confidențialitate reprezintă o clauză legală și obligatorie a raportului de muncă, obligația și prestația de confidențialitate fiind cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată de plată a sporului salarial.
Prima instanță a reținut că prin neacordarea sporului salarial pentru confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică generatoare a adaosului salarial pentru restul personalului din unități bugetare.
Împotriva acestei hotărâri pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice M au formulat recurs, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurentul Ministerul Justiției a arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât legea specială de salarizare a reclamanților nu prevede dreptul la sporul de confidențialitate.
De asemenea, recurentul a mai invocat deciziile nr. 818, 819, 820 din 2008 ale Curții Constituționale a României.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Recurenții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice M au reiterat considerentele în susținerea excepția lipsei calității procesuale pasive și, pe fond, au arătat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, întrucât nicio dispoziție legală nu prevede dreptul reclamanților la sporul de confidențialitate, invocând deciziile Curții Constituționale a României mai sus menționate.
În drept, recurenții a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 304 ind. 1.pr.civ. instanța de control judiciar constată că recursurile promovate de pârâți sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Referitor la argumentele invocate de recurenții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea constată că potrivit Legii nr.500/2002 și a G nr.208/2005 și a G nr. 386/2007, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Din această perspectivă, în mod legal prima instanță a respins excepția invocată de pârâți, constatând că au legitimare procesuală pasivă în cauză.
Pe fond, Curtea constată că reclamanții intimați sunt judecători la Judecătoria Târnăveni începând cu data de 01 iulie 2008, neavând de la data numirii în funcție întreruperi ale raporturilor de muncă, astfel cum rezultă din adresa nr. 397 din 12.03.2009 emisă de Tribunalul Mureș (fila 55).
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis.
Legea nr.182/2002 <LLNK 12002 182 10 201 stabilește la art. 36 alin. (3) că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie să prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu.
Potrivit <LLNK 12005 05704202 16 54>art. 16 alin. 1 din Codul d eontologic al magistraților, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit <LLNK 12004 303 11 202 99 38>art. 99 lit. d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
În conformitate cu prevederile <LLNK 12006 19130 302 3 43>art. 3 din Ordonanța Guvernului nr.19/2006, aprobată cu modificări prin <LLNK 12006 444 10 201 0 18>Legea nr. 444/2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile <LLNK 12007 6130 302 15 43>art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, aprobată cu modificări prin <LLNK 12007 232 10 201 0 18>Legea nr. 232/2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul <LLNK 11999 188 11 211 0 18>Legii nr. 188/1999, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Este adevărat că sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus,întrucât ele nu sereferă la magistrați.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în <LLNK 11991 0221 202 1 32>art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile <LLNK 11991 0221 202 61 17>art. 61 alin. (1) în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Însă, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Acțiunea dedusă judecății este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008, deoarece prin această acțiune s-a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii, art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție.
Dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează dreptul la acces la instanță. Astfel instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Într-adevăr, conform art.124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi.
Din această perspectivă instanța va înlătura argumentele recurenților referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, constatând că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată de reclamanți, în mod legal prima instanță a constatat existența acesteia, din perspectiva excluderii unei categorii socio-profesionale (magistrații) de la acordarea sporului de confidențialitate, în contextul în care sporurile la salariul (indemnizația) de bază, trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
Ca atare, magistrații, care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru discriminarea creată prin neacordarea acestui spor reclamanților, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul drepturilor bănești recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanții, dar refuzată în mod discriminatoriu acestora, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamanților, în condițiile în care art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
În consecință, aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, iar despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
În același context Curtea constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în decizia nr.46 din 15 decembrie 2008 pronunțată în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la <LLNK 12005 05704202 16 63>art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților, și ale <LLNK 12004 567 10 202 78 40>art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la <LLNK 12005 05704212 9 28>art. 9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Pe de altă parte, din chiar conținutul deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 referitoare la sesizarea formulată de Președintele României, privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.
În consecință, constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva sentinței civile nr. 560 din data de 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin M, cu sediul în Tg-M, str.-.- nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.560 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
10 exp.
09.11.2009
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
