Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1668/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1668/
Ședința publică din 29 octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și, cu sediul în B, str. G-ral - nr. 28-30, sector 1 și Direcția -ă a Finanțelor Publice M, în numele Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 365 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Instanța constată că reclamantul-intimat a fost citat de la toate adresele indicate de acesta, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 98 Cod procedură civilă se apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită pentru termenul de judecată de astăzi.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 365/17 martie 2009, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesual pasive a Inspectoratului Școlar Județean M și a Ministerului Finanțelor Publice, a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Grupul Școlar, Consiliul Local al comunei, Primarul comunei și Inspectoratul Școlar Județean M și, drept consecință:
- a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterea salarială prevăzută de art. 50 alin.1 și alin. 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada 17.12.2005 - 17.12.2008.
- a dispus că sumele mai sus menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.
- a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Educației, Cercetării și și Ministerul Finanțelor Publice, aceștia din urmă fiind obligați la alocarea în favoarea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean Mas umelor necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantului prin hotărâre.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art.142 din Legea nr.84/1995, art.33 alin.7 și art.38 alin.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art.2, art.31 alin.2 și art.54 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art.15 alin.1 și art.19 din Legea nr.273/2006, art.13 alin.1 din G nr. 32/2001, art.16 din Normele aprobate prin G nr.2192/2004 și art.167 alin.3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
Primăria pârâtă dispune de calitate procesuală pasivă, deoarece Primarul Municipiului Târgu M, conform art. 63 alin.1 lit. c și alin. 4 din Legea nr. 215/2001, îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamant.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T dispune de calitate procesual pasivă în cauză, conform dispozițiilor art. 13 din nr.OUG 32/2001 și ale nr.HG 223/2005.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul este încadrat la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic cuprins în tranșa de vechime în învățământ de 30-35 ani.
Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.
În primul rând, potrivit art. 63 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, în cazul abrogării unor dispoziții legale, acestea trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispozițiile art. 30 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiții de formă și de fond ale abrogării, astfel încât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare.
De asemenea, art. 10 din Legea nr. 154/1997 nu a abrogat dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.
În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr. 154/1997 nu au nicio relevanță, deoarece prin art. 5 și 6 din nr.OUG 8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcție de anexele introduse în Legea nr. 128/1997, iar nu în funcție de prevederile Legii nr. 154/1997.
În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 sunt dispoziții speciale, care instituie un drept special salarial mai precis un adaos salarial (în sensul art. 155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din același cod). Acest adaos salarial special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadru didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.
Prin urmare este evident și neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, și anume de anexa nr. 2 cap. I lit. A (introdusă prin nr.OUG 8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 - 22 iunie 2006), respectiv de anexa 2 (introdusă prin nr.OG 4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).
Însă pârâții au omis să aplice adaosul salarial special prevăzut de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, încălcând și prevederile art. 154-155, art. 161-164 alin. 1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 Codul muncii.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Educației, Cercetării și și Ministerul Finanțelor Publice, aceasta a fost admisă în temeiul art. 123 din OUG nr. 32/2003, ale nr.HG 51/2009 și ale art. 16 din nr.HG 2192/2004 și art. 13 din cap.IV al Legii nr. 379/2005, aceștia răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Pentru considerentele expuse, prima instanță a admis acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Educației, Cercetării și, ( fost Ministerul Educației, Cercetării și T), Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) prin Direcția -ă a Finanțelor Publice
Ministerul Educației, Cercetării și a invocat motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, solicitând modificarea sentinței civile nr. 365/2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerul Educației, Cercetării și iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Recurent a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit incidența în cauză a prevederilor art. 123 din nr.OG 32/2003 și ale nr.HG 51/2009. Este greșită invocarea prevederilor nr.OUG 32/2003, întrucât acest act normativ nu exista.
S-a mai arătat că nr.HG 51/2009 invocată de instanța de fond nu poate constitui baza pentru justificarea unor drepturi salariale ce se acordă pentru perioada 2005 - 2008.
Cererea de chemare în garanție nu putea fi admisă dat fiind că din dispozițiile Codului muncii coroborat cu ale art. 13(1) din nr.OUG 32/2001, art. 16, 18 din nr.HG 538/2001 rezultă că ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar este consiliul local iar finanțarea se face prin consiliile locale. Ministerul Educației, Cercetării și nu are atribuții în drepturile salariale pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat.
În ceea ce privește fondul cauzei, Ministerul Educației, Cercetării și a susținut în esență că prima instanță a apreciat în mod greșit creșterea de 1/25 ca fiind un coeficient diferit, denumindu-l "adaos salarial", reclamantul beneficiind în acest fel de o plată dublă. Recurentul a exemplificat modalitatea de calculul cuprinsă în anexă, evidențiind faptul că trecerea de la o tranșă de vechime la alta, pentru cadrele didactice cu o vechime în învățământ de peste 30 de ani, s-a făcut prin aplicarea proporției prev. de art. 50, astfel că, raportându-se la anexele actelor normative vizând salarizarea personalului didactic, în opinia recurentului, pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate.
La rândul său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, prin Direcția -ă a Finanțelor Publice M, modificarea sentinței atacate, respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantul și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a susținut că aplicarea Legii nr. 128/1997 nu se poate face fără corelarea cu prevederile Legii de Stat. S-a arătat că potrivit Legii nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice nu este plătitorul direct al drepturilor salariale, având alte atribuții ce nu au legătură directă cu această plată.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și este apreciată ca nefondată, astfel că soluția respingerii acesteia de către prima instanță se va menține, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Potrivit alin. 3 teza a II-a a aceluiași articol, finanțarea de bază se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetelor de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea de bază cuprinde, printre altele, și cheltuielile de personal (art.167 alin.5 din Legea nr. 84/1995). Potrivit alineatului 15 al aceluiași articol, directorul unității de învățământ de stat este ordonator terțiar de credite, iar potrivit alin.17, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, potrivit enumerării făcute de legiuitor. Mai mult, Ministerul Educației, Cercetării și T, precum și structura sa teritorială, respectiv Inspectoratul Școlar Județean, este responsabil de modul de organizare și funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, asigură calitatea învățământului etc. Toate aceste atribuții ale ministerului nu pot fi examinate separat de componenta socială, obiect al prezentului litigiu, respectiv dreptul oricărui cadru didactic de a fi retribuit potrivit dispozițiilor legale, aplicate în litera, dar mai ales în spiritul lor.
Nu în ultimul rând, Ministerul Educației, Cercetării și T este semnatar a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, fiind responsabil, așadar, de îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract.
Pe de altă parte, potrivit art. 4 lit. d și s din nr.HG 366/2007, Ministerul Educației, Cercetării și T are atribuții privind elaborarea cadrului normativ metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniul învățământului (incluzând și politicile salariale), și asigură modul de formare și utilizare aresurselorumane, materiale șifinanciare,necesare realizării procesului de învățământ și educație.
În ceea ce privește rgumentele aduse în cuprinsul memoriului de recurs, potrivit cărora instanța de fond a indicat în mod greșit anumite acte normative arătăm:
Instanța de fond a indicat prevederile art. 13 alin.1 din nr.OUG 32/2001 și nu 32/2003 așa cum susține recurenta.
De asemenea, în motivarea calității procesuale a recurentului nu s-au invocat prevederile nr.HG 51/2009.
Față de cele arătate, Curtea apreciază că susținerile pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și, în calitatea sa de ordonator principal de credite, prin raportare la structurile din subordine și prin raportare la atribuțiile conferite de lege, nu pot fi primite, acest minister având calitate procesuală în cauză.
În consecință, în mod corect instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea reține că acesta este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Finanțelor Publice derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin. 4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
Pe fondul cauzei, criticile recurenților sunt, de asemenea, neîntemeiate, astfel că vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Legea 128/1997, prin art.50 a acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime, respectivtranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
În această ordine de idei, noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii nr.128/1997, prin nr.OG39/1994, personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariția Legii nr.128/1997, prin nr.HG467 au fost introduse 10 segmente de tranșe de vechime, fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime, introduse suplimentar.
Aceste transe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului, respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta, în sensul în care acesta crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările aferentetranselor suplimentare de vechime.
Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar, intitulat "tranșa suplimentară", însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime", în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate in învățământ.
Susținerile pârâților, potrivit cărora noile tranșe de vechime includ în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior) nu pot fi primite, întrucât pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nicio dispoziție legală ulterioară, expresă sau tacită.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare (ierarhizare) se modifică de la o tranșă (segment) de vechime la altul, nu se evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară, ci creșteri proporționale, similare celorlalte tranșe.
Este, așadar, evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învățământ, alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta.
Susținerile recurentului Ministerului Educației, Cercetării și, potrivit cărora anexele la actele normative nu pot fi interpretate decât sistematic, ca parte integrantă a actului normativ menționat și ca prevederi care reglementează în amănunt aspectele enunțate de prevederile cadru din corpul legii, nu pot fi primite întrucât, așa cum s-a arătat anterior, reglementarea în amănunt a modalității de salarizare a personalului didactic prin anexele la actele normative nu poate fi de natură a înlătura un drept conferit de legea de bază, drept calificat ca fiind un adaos salarial special.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția -ă a Finanțelor Publice M vor fi respinse ca nefondate, Curtea neidentificând în cauză motivele de nelegalitate invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și, cu sediul în B,--30, sector 1, și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția -ă a Finanțelor Publice, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 365/17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. L:
10 exp./06.11.2009
Jud.fond.;
Asist. jud.; -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
