Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1738/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1738/R-CM
Ședința publică din 20 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu președinte secție
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR "MUNTENIA", cu sediul în Pitești,--6, județul A, în numele membrilor de sindicat, reclamanții:, și, împotriva sentinței civile nr.1143/CM din 05 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-reclamanți și intimații-pârâți Școala nr.19 Pitești, Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal Pitești și Municipiul Pitești prin Primar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 30 iunie 2009, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia, în numele membrilor de sindicat, și, a chemat în judecată pe pârâții Scoala Nr.19 Pitești, Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal " " și Municipiul Pitești, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare și obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale respective pe o perioadă de 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și până la pronunțarea sentinței, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.50, personalul didactic din învățământ preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Deși prin OUG 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învățământului, s-a prevăzut că începând cu luna oct.2004, coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele nr.1 și 2 cuprind sporul de stabilitate și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, corespunzător tranșelor de vechime în învățământ, în conformitate cu prevederile art.50 alin.11 și 13 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic de predare cu vechime de peste 10 ani în învățământ, care nu îndeplinește condiția prevăzută în art.50 alin.11 din Legea 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea sporului de stabilitate până la îndeplinirea vechimii neîntrerupte în învățământ de peste 10 ani, salariile de bază se vor stabili pe baza coeficienților de multiplicare micșorați cu 1,15 % față de cei prevăzuți la tranșele respective în anexele nr.1 și 2.
Prin OUG 18/2005, OG 4/2006, OG 11/2007 și Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.1350/20.06.2007 pentru aprobarea metodologiei de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la OG 11/2007, membrii de sindicat nu au beneficiat de salarizarea corespunzătoare celor trei tranșe, respectiv 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ prevăzute de disp.art.50 alin.1.
Prin sentința civilă nr.1143/CM/5 octombrie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamant în numele și pentru reclamanții - membrii de sindicat și a obligat pe pârâții Școala nr.19 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal " " să calculeze și să plătească reclamanților drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 30.06.2006 și până la data de 5.10.2009, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Municipiul Pitești să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi și a fost respinsă cererea sindicatului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt încadrați la Școala nr.19 Pitești în funcția de cadru didactic.
Conform art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea 128/1997.
Reglementarea acestor aspecte, după intrarea în vigoare a art.50 alin.1 și alin.2 din Legea nr.128/1997 (1.09.1997), s-a realizat cronologic, prin mai multe acte normative. În primul rând pentru perioada 1.09.1997 - 1.06.1998 (care de altfel nu este litigioasă), prin art.1, art.2 și art.5 din HG 467/1997, coeficienții de ierarhizare a salarizării personalului din învățământ, diferențiați pe tranșe de vechime, au fost indexați, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale calculând drepturile salariale ale personalului didactic și cu luarea în considerare a sporului special prevăzut de art.50 alin.1 li alin.2 din Legea 128/1997, în acest sens fiind și precizările Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr.1472/6512/29.10.1997, emise în temeiul art.8 din HG 467/1997, act administrativ neatacat de cei interesați în condițiile Legii 29/1990 (în vigoare la acea dată).
Începând cu data de 01.06.1998, conform art.24 alin.4 coroborat cu art.23 din Legea 154/1998 și raportat la anexa nr. VII/1 a acestei legi, coeficienții de salarizare ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime (inclusiv sub aspectul prev. de art.50 alin.1 și alin.2 din Legea 128/1997) au fost reglementați în amănunt, fiind prevăzute prin lege, grile de intervale.
Începând cu data de 1.04.2000, prin OUG 8/2000, au fost introduse în Legea 128/1997, anexele cuprinzând coeficienții de salarizare ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime.
Din data de 1.01.2007, anexele introduse prin OUG 8/2000, au fost înlocuite cu cele prevăzute de OG 11/2007, care, de asemenea, reglementează în detaliu salarizarea personalului didactic, prevăzând coeficienți de salarizare distincți și crescători pentru fiecare tranșă de vechime menționată de art.50 alin.1 din Legea 128/1997. Acest act normativ înlocuiește noțiunea de "coeficient de ierarhizare" cu cea de "coeficient de multiplicare"
Ca atare, tribunalul a reținut că prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, stabilesc numai un cadru de principiu privind stabilirea coeficienților de salarizare în funcție de tranșele de vechime de peste 30, 35 și 40 de ani.
Baza de calcul și modul corect de calculare a fiecărui coeficient de salarizare (de ierarhizare sau de multiplicare) se stabilesc tot prin prevederile legale, cu caracter special care detaliază fiecare coeficient, prevederi legale cuprinse în anexele Legii 128/1997. Aceste anexe nu pot fi interpretate decât sistematic, ca parte integrantă a Legii 128/1997 ca și prevederi care reglementează în amănunt aspectele enunțate de prevederile cadru din corpul legii (art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997).
Legea nr.128/1997, prin art.50 a acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care suprapuse peste inconsecvența terminologică, au dus la apariția prezentului conflict de muncă.
În această ordine de idei noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii 128/1997 prin OG 39/1994 personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de tranșe de vechime fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.
Aceste tranșe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta în sensul în care acesta crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările aferente tranșelor suplimentare de vechime.
Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerea potrivit căreia noilor tranșe de vechime stabilite prin HG nr.467/1997 inclus în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior), nu pot fi primite întrucât pe de o parte legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală ulterioară expresă sau tacită.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare (ierarhizare) se modifică de la o tranșă (segment) de vechime la altul nu evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară ci creșteri proporționale similare celorlalte tranșe.
Este, așadar, evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învățământ alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta.
Potrivit dispozițiilor art.167 alin.2 din Legea nr.84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Potrivit alin.3 teza a II - a aceluiași articol, finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale din sumele defalcate din unele venituri ale bugetelor de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea de bază cuprinde printre altele și cheltuielile de personal (art.167 alin.5 din Legea nr.84/1995). Potrivit alin.5 al aceluiași articol directorul unității de învățământ de stat este ordonator terțiar de credite, iar potrivit alin.17 de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar potrivit enumerării făcute de legiuitor. Mai mult, Ministerul Educației, Cercetării și T precum și structura sa teritorială, respectiv Inspectoratul Județean este responsabil de modul de organizare și funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, asigură calitatea învățământului. Toate aceste atribuții ale ministerului nu pot fi examinate separat de competența socială obiect a prezentului litigiu, respectiv dreptul oricărui cadru didactic de a fi retribuit potrivit dispozițiilor legale aplicate în litera dar mai ales în spiritul acestora.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat recurs recurentul Sindicatul Învățământ Preuniversitar A Muntenia criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, însă critica sa poate fi încadrată în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
În mod greșit a fost respinsă cererea formulată de către recurent privind acordarea cheltuielilor de judecată în cadrul acestui dosar.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivului de recurs invocat de recurentul-reclamant, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată și cum recurentul-reclamant i-a fost admisă acțiunea de către instanța de fond, în condițiile în care existau dovezi concludente și pertinente în acest sens, putea fi admisă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond a procedat în mod legal când a respins această cerere, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile textului de lege arătat mai sus, întrucât înscrisurile invocate de către recurentul-reclamant și aflat la filele 34-43, nu au legătură cu cauza dedusă judecății, situație față de care în mod legal cererea a fost respinsă ca nedovedită.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod procedură civilă, precum și art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR "MUNTENIA", cu sediul în Pitești,--6, județul A, în numele membrilor de sindicat, reclamanții:, și, toți cu domiciliul ales în Pitești,--6, județul A, împotriva sentinței civile nr.1143/CM/5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind pârâții ȘCOALA NR.19 PITEȘTI, cu sediul în-, județul A, CENTRUL BUGETAR COLEGIUL NAȚIONAL LICEAL "" PITEȘTI, cu sediul în-, județul și MUNICIPIUL PITEȘTI prin PRIMAR, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./23.11.2009
GM/8 ex.
Jud.fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu