Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1763/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1763
Ședința publică de la 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Tamara
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1613 din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții LICEUL TEORETIC DR, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat G pentru recurenta reclamantă, lipsind intimații pârâți LICEUL TEORETIC DR, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat G, pentru recurenta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs invocate în scris, în raport de care solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1613 din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Liceul Teoretic "Dr..
S- dispus obligarea pârâtului Liceul Teoretic Dr. să plătească reclamantei diferență drepturi salariale nete și actualizate, în cuantum de 2.359 lei și 900 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins acțiunea față de Inspectoratul Școlar Județean
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanta îndeplinește funcția de profesor titular în cadrul pârâtului Liceul Teoretic "Dr. " V M, având gradul didactic I și o vechime în învățământ de peste 37 ani.
Instanța reținut că potrivit dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Art.49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.
Legea nr.128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare,indemnizație de conducere, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază, toate aceste sporuri având aplicabilitate în speță.
Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.
În raport de reglementările art.155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art.48 din Legea nr.128/1997, rezultă că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.
La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.
Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice
Conform raportului de expertiză și răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă întocmit de exp. cont. rezultă că reclamantei nu i-au fost calculate sporurile corect potrivit prevederilor art. 48, 50 și 51 din Legea 128/1997.
Reclamanta a precizat că solicită drepturile bănești stabilite prin raportul de expertiză contabilă.
Potrivit art.50 alin.1 și 2 invocat de reclamantă, care prevede că,personalul didactic beneficiază pe lângă tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de 3 tranșe suplimentare ce se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani vechime în învățământ, pentru fiecare tranșă suplimentară de vechime acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime", are aplicabilitate în cazul acesteia întrucât până la momentul introducerii acțiunii vechimea acesteia în învățământ era de peste 30 de ani, tranșa suplimentară de spor pentru grupa de vechime 30 - 35, nu i-a fost acordată începând cu data nașterii dreptului (aspect desprins și din cuprinsul raportului de expertiza).
Față de cele arătate mai sus, și în raport de expertiza contabilă, care a recalculat drepturile salariale ale reclamantei în raport de OUG17 /2006, și care nu a fost contestat de către pârâte, instanța constatat că reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 2539 lei reprezentând diferențe drepturi salariale nete actualizate cu indicele de inflație.
S-a constatat, ca pârâta J nu are calitate procesuala în această cauză și în consecință va respinge acțiunea fața de acesta, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.8 (1) din Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, unitățile școlare, ce au personalitate juridică de altfel, au obligația de a întocmi bugetul propriu, buget ce, însoțit de note de fundamentare, se înaintează Consiliului Local.
Potrivit art.9 alin.3 din aceleași norme, bugetul unităților școlare se întocmește în faza de elaborare a bugetului local și se aprobă odată cu aprobarea bugetelor locale.
În consecință, unitățile școlare sunt instituțiile ce stabilesc drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice, ele întocmind și state de plată în acest sens.
Mai mult, atribuțiile inspectoratelor școlare județene sunt limitativ enumerate de art.142 din Legea 84/1995.
Pentru aceste motive instanța constatat că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se face exclusiv din bugetele consiliilor locale, la propunerea unității de învățământ și în baza legii și nu de către Inspectoratul Școlar Județean care nu are atribuții în stabilirea drepturilor salariale.
Astfel că instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și în acest sens pârâtul Liceul Teoretic "Dr. " V M, a fost obligat să-i achite reclamantei suma de 2.539 lei, reprezentând diferență drepturi salariale nete actualizate cu indicele de inflație,cu care acesta fost prejudiciată.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen reclamanta invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia cu motivarea:
Expertiza confirmată în cauză de instanța de fond se rezumă doar la efectuarea unor calcule pe care le-a efectuat fără nici o finalitate pentru că sumele reținute de expert nu sunt luate în considerare la calcularea sumei generale finale.
Pe de altă parte, în sentința recurată există și o eroare materială, în sensul că în considerentele hotărârii se arată că suma de plată este de 2.539 lei, iar în dispozitiv când s-a copiat acest număr s-au inversat 2 cifre, fiind trecută eronat suma de 2.359 lei.
Solicită astfel, admiterea recursului, casarea sentinței cu rejudecare, urmând a se dispune un alt raport de expertiză care să fie efectuat de un alt expert.
Recursul este nefondat.
Examinându-se recursul promovat în cauză în raport de criticile invocate de recurentă, Curtea va reține:
Reclamanta-intimată este profesor titular la Liceul teoretic " Dr. " V M cu gradul didactic I și cu o vechime în învățământ de peste 37 de ani.
Potrivit art.48 al.1 din Lg. 128/1997 salariul personalului didactic se compune din salariul de bază și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil se reține că reclamantei nu i-au fost calculate sporurile corect, potrivit art. 48, 50 și 51 din Lg. 128/1997.
Expertiza contabilă a recalculat drepturile salariale ale reclamantei potrivit OUG 17/2006 care nu au fost contestate de pârâte, reținându-se că reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 2.539 lei reprezentând diferențe drepturi salariale nete, actualizate cu indicele de inflație.
În raport de această situație, se va aprecia că în mod corect instanța de fond a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză și astfel că a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul să plătească acesteia diferența de drepturi salariale nete și actualizate în cuantum de 2359 lei cu cheltuieli de judecată.
Se apreciază deci sentința recurată a fi legală și temeinică urmând ca în baza art. 312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1613 din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții LICEUL TEORETIC DR, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 31 martie 2008.
- --- - - - -
Grefier
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/15.04.2008
/ și
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Tamara