Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1856/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1856
Ședința publică din data de 30 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1116 din data de 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în comuna, sat, județul P și, domiciliat în comuna Mari, sat, nr.41, județul P, ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat, domiciliată în P,-, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 26 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 30 septembrie 2008, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr. 1116 din data de 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, constată următoarele:
Reclamanți și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate cu ocazia sărbătorilor de și de Paști pentru anii 2004-2005, actualizate cu rata inflației, precum și obligarea la plata cotei de participare la profit pe perioada 2004-2006, de asemenea, actualizată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei și că, deși, contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2005 prevedea suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști și de C, nu au primit aceste suplimentări, ori prevederile art. 168 alin.1 din CCM sunt clare și nu lasă posibilitatea unei interpretări ambigue, suplimentările salariale prevăzute cu prilejul sărbătorilor de Paști și de C fiind drepturi salariale câștigate și nu pot fi pierdute și desființate prin CCM în urma negocierilor cu sindicatul.
Au mai arătat reclamanții că prin același le-a fost stabilit și dreptul de a primi o cotă parte din profit, obligație prev. de art.139 alin 1 din contract, care de asemenea, nu a fost respectat.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece potrivit disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict colectiv de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestora, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că drepturile salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.
După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova prin sentința sus-menționată a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanți și a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamanților drepturile salariale datorate și neachitate, după cum urmează: pentru reclamantul suma netă de 4460 lei din care 2998 lei prima de pe anul 2004-2005 și prima de Paști pentru anii 2005-2006 și 1462 lei cota de participare la beneficiul anual și pentru reclamantul suma netă de 4182 lei din care 2998 lei reprezintă prima de C 2004 - 2005 și Paști 2005 - 2006, iar 1184 lei cota de participare la profitul anual pe perioada 1 ianuarie 2005 - 20 iulie 2006, sumele urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data pronunțării și până la data plății efective.
Prin aceeași sentința s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 1150 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei și că în perioada 2004-2006 potrivit art.168 din aveau dreptul la prime pentru sărbătorile de Paști și de în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speță, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim de prescripție distinct.
În ce privește cota de participare la profit tribunalul a reținut incidența în cauză a OG nr.64/2001 privind repartizarea profitului în societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
O altă critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Ultima critică formulată de recurentă se referă la greșita admitere a capătului de cerere privind plata așa-zisului beneficiu, deoarece între patronat și sindicate nu au avut loc negocieri care să stabilească cota de participare la profit, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere, astfel cum este stabilit prin art. 139 din. Sub acest aspect recurenta a arătat potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 vocația salariaților de a primi o cotă parte din profit a fost înlăturată, ea fiind recunoscută doar pentru societățile cu capital integral sau majoritar de stat, prin lege specială. Drept urmare, o asemenea participare a salariaților la cota de profit poate fi stabilită în mod exclusiv numai de către AGA, ori o hotărâre a acționarilor prin care să se cesioneze o cotă parte din profit salariaților nu există.
Mai arată recurenta că nici modalitatea de calcul nu este corectă deoarece OG nr.64/2001 se referă exclusiv la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, iar unitatea recurentă este societate comercială cu capital majoritar privat.
Prin completarea la motivele de recurs au fost invocate ca fiind motive de ordine publică excepțiile lipsei calității procesuale active, prematurității acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune.
Astfel, se arată de către recurentă că reclamanții nu aveau dreptul ca salariați individuali să acționeze direct unitatea, drept care revine numai sindicatului reprezentativ, parte în contractul colectiv de muncă și numai după încheierea negocierilor și numai în măsura în care erau stabilite drepturi concrete, salariații puteau acționa individual, respectiv fără să apeleze la sindicat.
Rolul sindicatului în aplicarea pred. art. 139 din CCM este determinant întrucât numai prin negociere se putea stabili o cotă de participare la profit și modalitățile concrete de acordare și în lipsa unor atare negocieri acțiunea are un caracter prematur.
Se pretinde de către aceeași recurentă că în ce privește cota de participare la profit care are o natură diferită de aceea a drepturilor salariale, fiind calificată ca intrând la capitolul "alte venituri" dispozițiile art. 283 lit. e Codul muncii își găsesc pe deplin aplicarea și pretențiilor formulate de reclamanți urmează să li se aplice prescripția de 6 luni prevăzută de textul de lege sus-menționat.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar a criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia așa după cum se va arăt în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
Nici criticile vizând cuantumul sumei nu sunt reale, deoarece expertul contabil numit în cauză a calculat cuantumul primelor de sărbători având în vedere salariul de bază mediu brut și nu salariul mediu brut, cum greșit s-a indiciat prin motivele de recurs.
În ce privește modul de rezolvare al capătului de cerere privind cota de participare a salariaților la profit, Curtea constată că motivele de recurs sunt întemeiate în parte sub aspectul criticilor de fond, nu însă și al excepțiilor care vor fi respinse ca nefondate, și aceasta pentru că atâta timp cât un salariat revendică drepturi bănești proprii nu se poate discuta despre o excepție a lipsei calității procesuale active, respectivul salariat fiind titularul dreptului. Pe aceeași linie de idei se constată că nu este întemeiată nici excepția prematurității atâta vreme cât obligațiile prevăzute în CCM nu au fost executate iar scadența acestora se corelează cu perioada de valabilitate a contractului, în concret, reclamanții acționând în temeiul vocației conferite de CCM de a pretinde cotă parte din profit după încheierea anului economic financiar precedent.
Chiar dacă această cotă de participare la profit a fost calificată în CCM ca făcând parte din capitolul "alte venituri" fiind vorba de o obligație patrimonială exprimabilă în bani și supusă termenului general de prescripție de 3 ani nu există nicio rațiune pentru aplicarea sub acest aspect a prevederilor art. 283 lit.e Codul muncii doar pe criteriul izvorului obligației pentru că prin aceasta se ajunge pe o cale ocolită la restrângerea unor drepturi ale cetățeanului în calitatea sa de salariat și căruia i s-ar aplica un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune vizând drepturi patrimoniale, ceea ce evident nu a fost în intenția legiuitorului, pentru că, dacă s-ar fi dorit acest lucru el ar fi fost menționat în mod expres în textul de lege.
Cererea reclamanților privind acordarea cotei de participare la profit este însă neîntemeiată, și aceasta pentru că, prin modul de redactare al textului art.139 din CCM rezultă că părțile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariaților să poată fi determinat sau determinabil, fiind vorba mai mult de o vocație a salariaților care trebuie analizată nu numai prin prisma disp. art. 139 din CM ci și legilor în vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului.
Sub acest aspect în mod corect recurenta a arătat că în urma modificărilor Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale prin Legea nr. 161/2003 vocația salariaților de a primi o cotă parte din profitul unei societăți comerciale cu capital integral sau majoritar privat a fost înlăturată întrucât se aducea o atingere regimului juridic al proprietății private, astfel că singurul organ îndreptățit să dispună asupra profitului este AGA.
Trebuie înțeles sub acest aspect că anterior oricărei negocieri între patronat și sindicate, mai precis între administrația recurentei și sindicatul reprezentativ trebuie să existe o hotărâre a acționarilor prin care aceștia să determine o anumită cotă din profit ce urmează a fi cesionată salariaților și numai după emiterea unei astfel de hotărâri se poate discuta despre aplicabilitatea dispozițiilor art. 139 din CCM.
Cum o astfel de hotărâre nu există caracterul de vocație al dreptului pretins prin acțiune devine evident.
De asemenea, așa cum s-a reținut mai sus cuantumul sumelor care eventual ar trebui acordate salariaților nu este determinat și nici nu poate fi determinat prin prisma prevederilor contractuale, iar aplicarea în speță a OG nr.64/2001 este greșită, deoarece acest act normativ se referă în mod exclusiv la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, el nefiind aplicabil în domeniul economiei private.
Așa fiind în temeiul art. 312 Cod pr.civilă Curtea va admite recursul, și va modifica în parte sentința în sensul că va exonera recurenta de plata sumelor stabilite prin sentință în favoarea reclamanților cu titlu de cotă de participare la profit.
Pe cale de consecință vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1116 din data de 4 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în comuna, sat, județul P și, domiciliat în comuna Mari, sat, nr.41, județul P, ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat, domiciliată în P,-, județul P, și în consecință:
Modifică în parte sentința sus-menționată în sensul că înlătură obligarea pârâtei de la plata sumele stabilite în sarcina acesteia cu titlu de participare la cota de profit după cum urmează:
- pentru suma de 1462 lei;
- pentru suma de 1184 lei, exonerând-o pe recurentă de
plata acestor sume.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge excepțiile de ordine publică formulate de recurentă prin completarea la motivele de recurs ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru
- - - - - -
Grefier,
Red. /
2 ex./3.10.2008
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Traian Logojan Alexandru
