Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1920/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1920
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamanții-recurenți și împotriva sentinței civile nr. 681/12.02.2008, pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată Curtea de Conturi a României, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 681 din 12.02.2009 a Tribunalului Timișs -a respins acțiunea formulată de reclamanții si, împotriva pârâtei Curtea de Conturi României pentru plata primei de vacanță, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor Publice, prin Direcția Generala a Finanțelor Publice
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt angajați ai pârâtei în funcția de secretar - dactilograf, respectiv de șofer, având calitatea de personal contractual.
Potrivit art. 283 lit. c din codul muncii dreptul la acțiune având ca obiect drepturi salariale se prescrie in termen de 3 ani de la nașterea dreptului.
Având in vedere ca reclamanții au formulat acțiunea la 25.09.2008, instanța a respins pretențiile lor pe perioada 2001-2004 ca fiind prescrise.
În ce privește pretențiile reclamanților pe perioada 2005-2008, instanța a reținut că potrivit art. 35 al. 2 din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și că de la prevederile acestei legi este exclus personalul contractual, așa cum rezultă din art. 6 lit. a din același act normativ.
Prin urmare, personalului contractual i se aplică în materie de salarizare dispozițiile de drept comun din codul muncii, în măsura în care, prin prevederi legale speciale nu se prevede altfel.
Astfel, potrivit art. 40 al. 2 lit. din codul muncii angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege din contractul individual de muncă si din contractul colectiv de muncă.
Din aceste texte de lege, instanța a reținut că au dreptul la prima de concediu doar funcționarii publici si celelalte categorii de personal în privința cărora acest drept a fost reglementat in mod expres prin lege sau printr-un contract de muncă, iar OUG 146/1997, OUG 6/2007, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție 22/12.12.2005, 05.02.2007 si 77/05.11.2007, invocate de reclamanți, nu instituie în favoarea lor dreptul la prima de concediu, ci se referă doar la funcționarii publici si la celelalte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu in baza unor legi speciale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței și în rejudecare, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă, iar pe fond admiterea acțiunii.
În motivare au arătat că în mod eronat instanța de fond nu a ținut cont de prevederile legale, în speță art.114 din Legea 188/1999 republicată, care stipulează că dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, deci inclusiv personalului contractual în calitate de angajați ai Curții de Conturi, deoarece potrivit dispozițiilor art.1 (2) din Legea nr.94/1992 republicată, Curtea de Conturi a României funcționează pe lângă Parlamentul României fiind autoritate administrativă, și își desfășoară activitatea în mod independent, respectiv autonom, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Constituție și în legile țării, considerând că aceste dispoziții se interpretează în sensul că se aplică tuturor salariaților din autoritățile administrative autonome, nu numai funcționarilor publici din aceste instituții.
În concluzie, au arătat recurenții, că este evident faptul că legiuitorul prin introducerea dispozițiilor art.114 din Legea nr.188/1999, republicată, a dorit să extindă dispozițiile Statutului funcționarilor publici și la ceilalți salariați din cadru autorităților administrative autonome, în cazul de față la ei, angajații Curții de Conturi a României, și coroborându-se dispozițiile art.35 (2) și art.114 din Legea nr. 188/1999 republicată cu cele ale art.1 (2) din Legea nr.94/1992 republicată, rezultă că pentru anii 2001 - 2007, li se cuvine o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
În legătură cu invocarea excepției prescrierii dreptului la acțiune au arătat că instanța de fond a respins greșit excepția invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
Intimata nu a depus întâmpinare deși a fost citată cu această mențiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din expunerea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, nefiind incident vreunul din motivele de recurs invocate.
Prima instanță a constatat corect că textele legale invocate de reclamanți nu instituie în favoarea lor dreptul la prima de concediu, ci se referă la funcționarii publici și la celelalte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza unor legi speciale.
Reclamanții invocă în mod eronat în sprijinul pretențiilor bănești solicitate, dispozițiile art.35 (2) și art.114 din Legea nr.188/1999 republicată, cu cele ale art.1 (2) din Legea nr.94/1992 republicată.
Articolul 35 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, dispune că: " funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Reclamanții fac parte din personalul contractual din sectorul bugetar; având funcțiile de șofer și respectiv secretară, aceștia se încadrează în categoria personalului care desfășoară activități de secretariat și administrative în cadrul Curții de Conturi a României.
Ori art.6 lit.a din Legea nr.188/1999 republicată, stipulează în mod expres faptul că prevederile acestei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică, iar persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționari publici și li se aplică legislația muncii.
De asemenea, reclamanții invocă în mod eronat în sprijinul pretențiilor solicitate prin prezenta acțiune și dispozițiile art.114 din Legea nr.188/1999 republicată, care reglementează statutul unei singure categorii de salariați bugetari, cea a funcționarilor publici și stat sau administrația publică locală prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice locale și centrale.
Acordarea acestui drept salarial suplimentar, este condiționată de calitatea de funcționar public, obținută în condițiile legii, și nu de locul de muncă - autoritatea administrativă autonomă sau orice altă instituție sau autoritate publică centrală și locală.
Pe de altă parte, dreptul la concediul de odihnă plătit, ca măsură de protecție socială garantată de prevederile constituționale nu se confundă cu dreptul la prima de concediu, astfel că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art.41 din Constituția României republicată.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamanților și, declarat împotriva sentinței civile nr. 681/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /14.12.2009
Tehnored.: L/ 2 ex./14.12 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
