Speta drepturi salariale, banesti. Sentința 2/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR.2
Ședința publică din 14 august 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici Monica Ghiurcă
ASISTENȚI JUDICIARI: - -
-
GREFIER:
Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect,drepturi bănești", formulată de reclamanții, cu domiciliul în A,-, jud. A, cu domiciliul în T, str. -, -. 25,. 18, jud. T, cu domiciliul în T,-,. 2, jud. T și, cu domiciliul T,-, -. 88,. A,. 6, jud. T, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Institutul Național de Expertize Criminalistice și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuția reclamantului prezent excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de acest pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, precum și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a prescripției dreptului material la acțiune.
Cu privire la aceste excepții, reclamantul prezent a solicitat respingerea, ca neîntemeiate.
Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor are în responsabilitate pregătirea proiectelor legilor de rectificare bugetară și atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat, precum și a proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, iar în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, a solicitat respingerea, motivat de faptul că instituția angajatoare se află în subordinea acestui minister, nefondată de asemenea fiind și excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de dispozițiile deciziei nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin admiterea recursului în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Constatându-se probatoriul cauzei epuizat, și nemaifiind alte excepții de invocat sau cereri de formulat care să ducă la amânarea judecății, cauza este lăsată în pronunțare, instanța unind excepțiile invocate prin întâmpinările existente la dosar, cu fondul cauzei, urmând a se pronunța deodată.
CURTEA,
În deliberare, asupra cauzei de față, constată:
Reclamanții, și au chemat în judecată pârâții: Ministerul Justiției, Institutul Național de Expertize Criminalistice cu sediul în B și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând spor de risc și de suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut din data de 01.11.2000 și până la data pronunțării hotărârii, actualizat în funcție de indicele de inflație, precum și acordarea acestui spor pentru cât vor deține funcții la. sau până la noi dispoziții, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neplătite, precum și obligarea pârâtului Institutul Național de Expertize să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă în conformitate cu dispozițiile art. 6,7și 8 din Decretul nr. 92/1976.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că sunt încadrați în muncă la. B - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice T, aflat în subordinea Ministerului Justiției.
Potrivit art. 14 din nr.HG 368/03.07.1998, publicată în Monitorul Oficial nr. 248/03.07.1998, privind înființarea Institutului Național de Expertize Criminalistice, salarizarea și alte drepturi ale personalului Institutului și al laboratoarelor interjudețene, se stabilesc conform Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările ulterioare.
Potrivit art.47 din Legea nr. 50/19969 republicată,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", spor de care au beneficiat și ei până la intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 care, prin art. I pct. 42, abrogat dispozițiile acestui articol.
Au mai arătat reclamanții că prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost lipsiți de proprietatea asupra acestor drepturi, care, fiind drepturi de creanță, reprezintă,bunuri" în accepțiunea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, și de a căror lipsă puteau fi privați doar pentru o cauză de utilitate publică, iar această cauză nu se desprinde din G nr. 83/2000.
În fine, au arătat reclamanții că trebuie să se dea prioritate legislației europene privitoare la drepturile omului și la care România este parte, învederând și decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În susținerea acțiunii, s-au depus la dosar adeverințe de salariat, copii ale statelor de plată ale salariilor pe lunile octombrie și noiembrie 2000, și copie după Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, conținând Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai sus menționată.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2000-mai 2005, raportat la data introducerii acțiunii și față de dispozițiile art. 3 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, raportat la dispozițiile art. 166 alin. 1 din Codul muncii și art. 283 alin. 1 lit. din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora, în materia conflictelor de muncă, cererile pot fi formulate,în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau unor despăgubiri către salariat".
A mai arătat că față de pretențiile reclamanților vizând efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, Ministerul Justiției nu are nici o obligație, neavând calitate procesuală în ce privește această cerere, invocând totodată și inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la acordarea pe viitor a sporului solicitat, întrucât, referindu-se la un drept pe viitor, nu s-a născut încă, nefiind vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Prin întâmpinarea formulată, Direcția -ă a Finanțelor Publice T, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, arătând, în esență, că acesta nu poate vira și utiliza fonduri pentru finanțarea unui altui ordonator principal de credite, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, considerând greșită opinia reclamanților în sensul că art. 47 din Legea 50/1996 ar fi fost în vigoare până la data de 19.08.2006, și afirmând că pe toată perioada 2000-2007 sporul a fost abrogat și că nu poate fi acordat de instanță.
Examinând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța constată că nu este dată, câtă vreme, art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor are în responsabilitate pregătirea proiectelor legilor de rectificare bugetară, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat, precum și a proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Reținând că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, în baza art. 137 Cod procedură civilă, Curtea va respinge excepția invocată.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, această excepție a fost invocată numai în legătură strictă cu petitul privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale angajaților.
Se va constata însă că pârâtul este în eroare cu privire la acest aspect, întrucât prin acțiunea pendinte reclamanții au solicitat ca pârâtul Institutul Național de Expertize Criminalistice să fie obligat la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, fiind angajații acestei instituții, așa încât, față de situația de fapt astfel reținută, instanța consideră irelevant a se mai pronunța prin dispozitivul sentinței cu privire la acest aspect.
Pe fondul cauzei, examinând actele și înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum și legislația în materie, invocată de reclamanți în acțiunea dedusă judecății, instanța reține că reclamanții sunt salariații Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice T, fiind încadrați începând cu anii 1998,1999, respectiv 01.03.2000,- reclamantul, având funcția de experți criminaliști, salarizarea fiind stabilită conform Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, așa cum rezultă din reglementările art. 14 din nr.HG 368/1998 privind înființarea Institutului Național de Expertize Criminalistice.
Conform copiilor statelor de plată ale salariilor pe lunile octombrie și noiembrie 2000, reclamanții au beneficiat de sporul de risc până în luna octombrie 2000, iar din luna noiembrie acest spor nu a mai existat.
În art. 48 alin. 4 din Legea nr. 50/1996 republicată, se prevede că,Experții criminaliști beneficiază de sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică în condițiile art. 47", aplicabil în mod corespunzător magistraților și personalului auxiliar al instanțelor.
Abrogarea prin art. 42 al G nr. 83/2000 a acestui text de lege, nu poate produce efecte juridice, fiind un act normativ inferior legii, existând o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct. 42 din G nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, a art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
În legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin decizia nr. XXI (21) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, din 10 martie 2008, în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, fost admis recursul în interesul legii, iar potrivit acestei decizii,judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001,dezlegarea dată asupra problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Față de dispozițiile acestei decizii, instanța va admite acțiunea.
Problema care se pune în prezenta speță este legată de prescripția dreptului material la acțiune, invocată și de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe cale de excepție.
Observând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că, procedura recursului în interesul legii a fost declanșată în raport cu o jurisprudență neunitară în legătură cu interpretarea și aplicarea art.47 din Legea nr.50/1996 cu referire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, consacrată ca urmare a soluționării de către instanțele judecătorești a unor acțiuni în justiție formulate în cursul anului 2007, de către personalul care se încadrează în ipoteza normelor valorificate de către instanța supremă.
În aceste condiții, nu se poate ridica problema prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în condițiile dreptului comun, din următoarele considerente:
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamanților, prin art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Lega nr.334/2001.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se află într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decret nr.167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Aceste aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decret nr.167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei, după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
În cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Nu se poate susține că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul la acțiune, întrucât a expirat termenul de 3 ani, anterior introducerii acțiunii în justiție, respectiv anterior declarării neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv, pentru simplul motiv că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, instituția prescripției extinctive nefiind incidentă în acest domeniu.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare, pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul acestei decizii fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În măsura în care dreptul subiectiv este prescriptibil, în condițiile legii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care s-a constatat neconstituționalitatea normei, în condițiile legii.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv, printr-o normă de abrogare a normei care l-a consacrat inițial, și data constatării neconstituționalității normei abrogate, nu are nici o relevanță juridică, în raport cu împrejurarea că invocarea neconstituționalității unei norme juridice se poate face oricând, în condițiile legii.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ce privește susținerea pârâtului Ministerul Justiției că acest spor nu poate fi solicitat și acordat pe viitor, de asemenea, nu poate fi reținută.
Reprezentând practic o componentă a salariului, în condițiile art. 155 din Codul muncii, sporul se datorează și pe viitor - până la încetarea raporturilor de muncă, cu unitatea angajatoare.
În privința actualizării creanței, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil, sumele datorate vor fi actualizate în raport cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la efectuarea plății.
Prejudiciul s-a produs în momentul în care, deși sporul de 50% a constituit un drept salarial câștigat, prin art. 50 din G nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996.
legislativă astfel sesizată, trebuie sancționată, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamanților să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel și scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuată în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, iar potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței se realizează conform indicelui de inflație.
Față de cele ce preced, acțiunea reclamanților va fi admisă, așa cum a fost formulată, și pe cale de consecință, pârâții vor fi obligați și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, conform dispozițiilor art. 6,7 și 8 din Decretul nr. 92/1976.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția -ă a Finanțelor Publice T, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada 1.11.2000 - mai 2005, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Admite acțiunea reclamanților, formulată în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Institutul Național de Expertize Criminalistice B, Ministerul Economiei și Finanțelor B, și în consecință:
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Institutul Național de Expertize Criminalistice B, în solidar, să plătească fiecărui reclamant, drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut, pe perioada 1.11.2000 și până la data pronunțării hotărârii, actualizat cu indicele de inflație, precum și pe viitor, pe perioada derulării relațiilor de muncă cu unitatea angajatoare.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamanților.
Obligă pârâtul Institutul Național de Expertize Criminalistice B să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, în conformitate cu dispozițiile art. 6, 7 și 8 din Decretul nr. 92/1976.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 august 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR ASISTENȚI JUDICIARI
- - - - - -
-
GREFIER
Red. /26.08. 2008
Tehnored.: /26.08. 2008
9 ex. - emis 7 comunicări
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Vasilica Sandovici Monica Ghiurcă
