Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2072/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(543/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2072/
Ședința publică din data de 02 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr.2472 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Civilă - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant, personal, lipsind recurenta pârâtă SC SA - Membru Grup și intimații reclamanți,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă SC SA - Membru Grup, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul reclamant, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 2472/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal în Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA; a fost obligată pârâta la plata sumei 5579 lei către reclamantul, de 6959 lei către reclamantul, precum și a sumei de 2073 lei către reclamantul, reprezentând suplimentările salariale actualizate aferente sărbătorilor de Paști și de C pentru perioada 2004-2007, proporțional cu timpul efectiv lucrat, conform raportului de expertiză, omologat de instanță.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul societății pentru anii 2003-2007 are aceeași formulare, în toate contractele prevăzându-se că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor Paști și C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egală în cuantum cu salariul bază mediu pe unitate.
Potrivit aceluiași articol"cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete,modalității de acordare,condițiilor,criteriilor și beneficiarilor".
De asemenea, art.168 al.2 din Contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2004 prevede pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat modalității și în condițiile negociate cu, iar pentru anii 2005 -2006, același articol prevede că"în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cele expuse, rezultă că drepturile salariale prevăzute la art. 168 al.1 din contractele colective muncă la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2007, au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte, doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi pentru anii următori,nu ar fi prevăzut în articolul 168 al.1.
Împrejurarea că prin adresa Comisiei Paritare din 18 iunie 2007 se arată că " părțile semnatare, confirmă faptul că, în redactarea art. 168 al.1 și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paști și C să fie incluse în salariile de - ale fiecărui angajat " nu susține concluzia că drepturile bănești solicitate de reclamanți ar acordate.
Astfel, pe de o parte, acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art. 168 al.1 și 2 realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract anual,respectiv în anul 2007, ceea ce nu r fi admis, atâta timp cât dispozițiile din contractele de muncă pe care se întemeiază acțiunea nu sunt desființate și au căpătat în acest fel, conform art.969 Cod civil, putere de lege între părțile contractante.
Ca atare, acestea trebuie să-și producă efecte juridice avute în vedere de părți la data încheierii actelor.
Pe de altă parte, susținerea pârâtei în sensul că s-ar fi acordat suplimentările salariale solicitate,confirmată de raportul de expertiză întocmit în cauză de expert, care a concluzionat că în perioada 2004 - 2007 nu s-au găsit incluse suplimentări, similar anului 2003.
Referitor la celelalte apărări ale pârâtei instanța de fond a constatat că aceasta a invocat atât prematuritatea formulării cererii de chemare în judecată, aspect ce s-a analizat în raport de data nașterii dreptului,precum și prescripția dreptului la acțiune care s-a analizat în raport de data scadenței fiecărui drept solicitat,excepție respinsă de instanță.
Însă, instanța de fond a reținut că prin invocarea prevederilor art.283 lit.e Codul muncii în susținerea excepției de prescripție a dreptului material la acțiune, pârâta implicit a recunoscut că acesta este născut și actual, așa încât nu se poate susține că acțiunea este prematur formulată.
De altfel prematuritatea formulării acțiunii este întemeiată pe absența negocierilor dintre patronat și sindicat, împrejurare ce nu poate fi imputată reclamanților și ca atare pe acest considerent nu se poate nega dreptul reclamanților de a fi beneficiarii suplimentărilor salariale prevăzute în contractele colective de muncă.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paști și C, a constatat instanța de fond că acesta se raportează conform art.168 al.1 la salariul de bază mediu pe unitate și nu la salariul brut care a fost avut în vedere de reclamanți la calculul sumelor solicitate.
Ca urmare și sub aspectul cuantumului drepturilor bănești cuvenite, concluziile raportului de expertiză,s-a dispus de prima instanță acordarea fiecăruia dintre reclamanți a drepturilor salariale în cuantumul stabilit în acesta.
Cum pârâta, prin probele administrate n-a făcut dovada susținerilor din întâmpinare, în sensul că suplimentările salariale au fost incluse în salariu și după anul 2003, acțiunea a fost admisă în parte, iar pârâta a fost obligată la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești suplimentări salariale aferente sărbătorilor de paști și de C în cuantumul arătat în dispozitivul sentinței, cuantum ce include și actualizarea.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, recurenta-pârâtă SC SA- GRUP a declarat recurs, criticând sentința, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Promovarea acțiunii este prematură. Date fiind prevederile art. 168 alin. 1 teza finală din Contractul Colectiv de Muncă (text nemodificat în perioada 2003-2007), drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce vor avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
Deci, dreptul de a formula acțiunea nu se consideră născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora ar fi trebuit stabilit cuantumul exact al sumelor.
În condițiile în care aceste negocieri nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența în patrimoniul salariaților a unui drept născut, care să poată fi valorificat printr-o astfel de acțiune.
Continuând raționamentul ipotetic și, în acest context, admițând că astfel de negocieri ar avea loc, cuantumul efectiv precum și plata unor sume către fiecare salariat ar rămâne oricum condiționate de decizia ce urmează a fi luată, atât timp cât orice fel de drepturi salariale suplimentare de Paști și de C se pot individualiza numai după finalizarea negocierilor dintre părți și determinării cuantumului lor concret.
2. Dreptul la acțiune era prescris la momentul promovării acțiunii, în speță fiind aplicabile sub acest aspect prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Drepturile a căror valorificare se dorește prin formularea acțiunii sunt reglementate de Contractul Colectiv de Muncă. Aceste drepturi nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul.
Potrivit reglementărilor din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate, asemenea drepturi bănești nu sunt incluse în noțiunea de "salariu".
Față de cuprinderea în CCM a unor obligații în materie de salarizare, distincte de obligațiile în materia protecției sociale și a altor drepturi, aplicarea normelor legale în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru pretenții derivate din normele CCM, este strâns legată de izvorul obligației, fiind în mod evident diferită de natura și izvorul dreptului solicitat; sumele în discuție nu reprezintă drepturi salariale în sensul CCM, ci exclusiv drepturi acordate prin CCM salariaților în scopul de a le oferi protecție socială.
Prevederile legale indicate (art. 283 alin. (1) lit. e din Codul muncii ) prevăd în mod expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM, acesta fiind de 6 luni.
3. Sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat.
Pretențiile deduse judecății sunt nejustificate în condițiile în care Societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile CCM.
Pentru anul 2003, reprezentanții societății și cei ai salariaților au convenit ca drepturile salariale suplimentare de C și de Paști să fie incluse în salariul de bază al fiecărui angajat. În acest sens a fost negociat și inserat în CCM art. 168 alin. 2.
Începând cu anul 2005, părțile semnatare ale CCM au convenit menținerea măsurii anterior întreprinse, sens în care au modificat textul inițial al art. 168, reglementând aplicabilitatea lui pentru viitor.
Intenția semnatarilor de menținere a acestei măsuri este susținută de următoarele argumente: includerea în reglementarea aplicabilă anului 2005 unei măsuri dispusă pentru anul 2003 nu se justifică decât în situația în care se intenționează ca ea să producă efecte în continuare; modalitatea de modificare a textului inițial convenit demonstrează continuitatea aplicării acestei măsuri.
Inițial, adică în 2003, art. 168 alin. 2 din CCM a avut următoarea redactare: "pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ". Această clauză a fost reluată ca atare în cuprinsul versiunii republicate a CCM din anul 2003 și din 2004.
Totuși, începând cu versiunea republicată a CCM din anul 2005, art. 168 alin. 2 din CCM precizează clar că. "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând comparativ această versiune cu cea anterioară, rezultă că părțile au dorit să sublinieze acordul lor cu privire la modificarea ce i-a fost adusă în privința acestor drepturi salariale suplimentare la un anumit moment.
Dacă părțile ar fi considerat că alin. (2) al art. 168 din CCM se aplică doar pentru anul 2003, nu ar fi avut nici un sens să îi mai aducă modificări în anul 2005 prin act adițional. În plus, modificările intervenite în cuprinsul textului (sub acest aspect trebuie avute în vedere prepozițiile folosite și timpul verbului utilizat), precum și succesiunea lor în timp demonstrează că s-a intenționat tocmai menținerea măsurii privind includerea sumelor în salariul de bază, iar nu reimplementarea acestei măsuri.
În interpretarea alin. (2) al art. 168 din CCM nu trebuie să se ignore existența alin. (1) al aceluiași articol. În măsura în care textul alin. (2) ar fi avut o aplicabilitate temporară - așa cum se susține prin cererea de chemare în judecată - nu s-ar mai fi justificat păstrarea sa în cuprinsul art. 168 din versiunea CCM din anii ulterior lui 2003. Rezultă că păstrarea alin. (2) a fost necesară tocmai pentru că părțile CCM agreaseră o aplicabilitate nelimitată în timp și nu temporară.
4. Atât reprezentanții salariaților cât și instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către angajați.
Prin CCM au fost stabilite mecanisme specifice pentru soluționarea conflictelor ivite între salariați și Societate în ceea ce privește executarea contractului Colectiv de Muncă, respectiv interpretarea clauzelor conținute în CCM. În acest sens, urmează a se ține seama de prevederile art. 9 și 10 din Contractul Colectiv de Muncă.
Părțile au stabilit o procedură care trebuie parcursă prealabil declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza anexei nr. 2 la CCM; această comisie este compusă atât din reprezentanții salariaților (în speță ), cât și din cei ai Societății, și are scopul de a lămuri, pe cale amiabilă, orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Aceasta înseamnă că, odată adoptată prin consens, Decizia Comisiei Paritare are caracter obligatoriu pentru părți, conform prevederilor anexei nr. 2 la CCM
Interpretarea dată de Comisia Paritară alin. (2) al art. 168 din CCM are valoarea unei interpretări autentice provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că, încă din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, astfel cum s-a și procedat.
În plus, alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare, au apreciat că aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003, motiv pentru care au respins respectivele cereri ca neîntemeiate.
5. Modalitatea de calcul a drepturilor salariale pretinse prin acțiune este greșită, atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate. Aceasta înseamnă că în mod eronat instanța a acordat sumele de bani pretinse de reclamantă (pornind de la salariul mediu brut pe ), deși art. 168 din CCM stipulează faptul că baza de calcul o reprezintă "salariul de bază mediu" la nivel de, ale cărui valori la nivelul anilor 2004-2007 au fost diferite de cele prezentate în acțiune.
S-a solicitat judecarea pricinii în lipsă conform art. 242 alin. ultim proc. civ.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a proc. civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, primul motiv de recurs apare ca neîntemeiat și urmează a fi înlăturat ca atare.
Este adevărat că din cuprinsul art. 168 alin. (1) teza finală din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul SC SA (text nemodificat în perioada 2003-2007) rezultă că între părțile CCM trebuiau să existe negocieri prealabile acordării suplimentelor salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paști și de
Însă, obligația realizării acestor negocieri revenea recurentei-pârâte, în calitate de angajator.
Această concluzie se impune în considerarea conținutului dispozițiilor art. 6 alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. k și art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii.
Din interpretarea tuturor acestor texte legale reiese că salariații au dreptul la negociere colectivă și individuală în tot ceea ce interesează raporturile juridice de muncă, iar angajatorul are obligația corelativă corespunzătoare de a asigura toate condițiile necesare realizării acestor negocieri.
Cum, în speță, nu s-a făcut vreo dovadă de către recurentă că ar fi avut loc asemenea negocieri ori că s-ar fi luat măsurile necesare în acest sens (sarcina probei revenindu-i din acest punct de vedere conform art. 287 din Codul muncii ), este evident că teza prematurității acțiunii nu poate fi susținută.
Cu alte cuvinte, întrucât nici o persoană nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept subiectiv ori a unui interes personal, nici recurenta-pârâtă nu poate să se prevaleze de neîndeplinirea obligației legale anterior amintite și să pretindă că acțiunea ar fi prematură.
De altfel, însăși împrejurarea că recurenta susține în același timp și ipoteza prescripției dreptului la acțiune al salariaților (deși cele două sunt absolut contradictorii din punct de vedere juridic) demonstrează, încă o dată, netemeinicia afirmației că cererea de chemare în judecată ar fi fost introdusă prematur.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, întrucât dreptul la acțiune al reclamanților nu poate fi considerat prescris extinctiv.
Sub acest aspect, trebuie arătat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 166 și 283 lit. c din Codul muncii, și nu cele de care se prevalează recurenta, respectiv art. 283 lit. e din Codul muncii.
Drepturile bănești prevăzute de art. 168 din CCM sunt de natură salarială (însăși părțile semnatare ale contractului au folosit în cuprinsul textului respectiv expresia "suplimentări salariale") și se circumscriu cu ușurință uneia dintre componentele salariului (astfel cum această noțiune este definită de art. 155 din Codul muncii ), respectiv cea a adaosurilor la salariu.
Aceste drepturi au caracter periodic (trebuiau acordate potrivit înțelegerii părților de două ori pe an, cu prilejul sărbătorilor de Paști și de C), așa încât nu se poate susține că nu ar fi permanente, cum pretinde recurenta. Ca atare, în cazul lor acțiunea putea fi introdusă înăuntrul unui termen de 3 ani de la data scadenței drepturilor salariale respective, cerință care este respectată în cauză.
Termenul la care face referire art. 283 lit. e din Codul muncii (6 luni de la nașterea dreptului la acțiune) se aplică doar în acele cazuri în care se pune problema neexecutării oricăror alte clauze din CCM, nu și a celor prin care s-au prevăzut drepturi salariale în favoarea angajaților.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu poate fi primit. Modul de interpretare al art. 168 din CCM (susținut de recurentă și decurgând din conținutul Deciziei Comisiei Paritare la care se face trimitere în motivarea scrisă a căii de atac exercitate în prezentul proces) în sensul că începând cu anul 2003, deci și pentru viitor în intervalul 2004-2007, suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al angajaților, nu este cel care corespunde voinței reale a părților, exprimată în mod clar și neîndoielnic prin alineatul întâi și al doilea al textului convențional suscitat, în toate variantele de redactare ale acestuia din perioada 2003-2007.
Dacă s-ar adopta punctul de vedere al recurentei, ar însemna să se considere că art. 168 alin. 1 din CCM (text rămas nemodificat față de forma sa inițială) a devenit lipsit de orice consecințe juridice, doar art. 168 alin. 2 continuând să producă asemenea efecte. O asemenea modalitate de interpretare a unei clauze cu caracter convențional este, însă, total contrarie principiilor pe care se bazează interpretarea contractelor, în special celui prevăzut de art. 978.civ. (aplicabil și în materia dreptului muncii, în virtutea rolului de drept comun al normelor juridice din Codul Civil), potrivit cu care orice clauză se interpretează în sensul în care poate avea un efect, și nu în cel în care nu ar putea produce nici unul. Este imposibil ca, pe cale de interpretare, să se paralizeze efectele unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă în vigoare, dându-se însă deplină forță în acest sens unei alte clauze din același act juridic.
Alineatul al doilea al art. 168 din CCM nu poate fi privit ca desființând în totalitate cele statuate prin primul alineat. În realitate, indiferent de variantele de redactare pe care le-au avut în decursul timpului, cele două texte nu se unul pe celălalt, fiecare având aria sa de aplicare. Față de conținutul lor explicit, dispozițiile art. 168 alin. 2 se referă doar la situația din anul 2003, iar cele ale art. 168 alin. 1 au în vedere intervalul 2004-2007, cu toate consecințele decurgând de aici. Doar dintr-o atare perspectivă și într-o asemenea manieră de interpretare, cele două clauze sunt producătore de efecte juridice și nu se contrazic reciproc.
De altfel, nimic nu a împiedicat părțile contractante, ca prin voința lor liber și conștient exprimată, să modifice art. 168 în sensul prezentat în motivarea recursului, or, ele nu au acționat în acest sens.
Cât privește Decizia Comisiei Paritare, aceasta are natura unei convenții intervenită între patronat și sindicate în legătură cu modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă, însă nu poate produce efecte retroactiv, întrucât nu constituie o convenție cu caracter interpretativ a unei clauze pretins îndoielnice din CCM (cum susține recurenta-pârâtă), ci una cu caracter modificator a unei clauze clare din CCM, ce poate crea consecințe juridice doar pentru viitor și doar dacă respectă cerințele art. 31 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, respectiv comunicarea și înregistrarea acesteia la organul competent potrivit legii.
În plus, validitatea acestei decizii trebuie stabilită și din perspectiva art. 38 alin. (2) din Codul muncii, care interzice orice tranzacție (convenție) prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, mai ales că rolul sindicatelor este acela de a acționa în apărarea intereselor membrilor lor și nu în sensul în care s-a procedat de către, sindicatul reprezentativ de la nivelul recurentei-pârâte.
Oricum, fiind adoptată în anul 2007, respectiva hotărâre a Comisiei Paritare nu este opozabilă și nu poate produce efecte în cazul acelor salariați ai recurentei care au fost concediați până la data emiterii ei. Aceste persoane nu se mai află în raporturi juridice de muncă cu recurenta și, prin urmare, nu mai sunt nici părți ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Devenind terți față de CCM, nu se poate considera că
i-ar fi reprezentat valabil atunci când s-a adoptat Decizia Comisiei Paritare, astfel că acest sindicat nu putea lua nici o hotărâre în numele și interesul lor, nemaiavând un mandat valid.
Argumentele care au justificat respingerea celui de-al treilea motiv de recurs, în special cele privitoare la Decizia Comisiei Paritare, demonstrează netemeinicia și a celui de-al patrulea motiv al respectivei căi de atac.
Totuși, este necesar a se face și precizarea că împrejurarea că alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare, au apreciat că aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003 (motiv pentru care au respins respectivele cereri ca neîntemeiate), nu este de natură a obliga Curtea să dea aceiași rezolvare în cauza de față, întrucât practica judiciară, cu excepția deciziilor pronunțate în cazul recursurilor în interesul legii, nu constituie izvor de drept, iar hotărârile altor instanțe de judecată date în spețe similare nu creează vreo obligație în sarcina judecătorilor, care au i de soluționat același gen de litigii.
În sfârșit, ultimul motiv de recurs va fi și el înlăturat, deoarece sumele de bani indicate în dispozitivul sentinței, la plata cărora a fost obligată SC SA, au fost stabilite ținându-se seama strict de cuantumul salariului mediu de bază la nivel de unitate (deci în acord cu prevederile art. 168 din CCM) din intervalul 2004-2007, cuantum indicat chiar de către recurenta-pârâtă prin adresa nr. 2022/2007 aflată la dosarul cauzei.
Așa fiind, Tribunalul a calculat corect valoarea drepturilor bănești pe care le-a acordat intimatei-reclamante, raportându-se la salariul mediu de bază din cadrul SA și nu la salariul brut de bază, ceea ce înseamnă că nu i se poate reproșa săvârșirea vreunei greșeli de judecată din acest punct de vedere.
.//.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA- GRUP împotriva sentinței civile nr.2472/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal în Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți,.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
24.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
