Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 21/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6218/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.21/
Ședința publică de la 06.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA împotriva încheierii pronunțate la data de 12.10.2009 de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți ,.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant, lipsă fiind recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității intimatului reclamant, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Intimatul-reclamant declară că nu are alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea din data de 12.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222, 282 din Legea nr. 53/2003, art. 73 din Legea nr. 168/1999 și art. 28 alin. 2) din Legea nr. 54/2003.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că natura juridică a prezentei cauze este de dreptul muncii, iar dispozițiile art. 122 din Codul muncii se referă la posibilitatea sindicatelor, de a reprezenta membrii de Sindicat, la cererea acestora în cadrul conflictelor de drepturi.
Dispozițiile art. 282 Codul muncii criticate pentru neconstituționalitate enumera părțile conflictelor de muncă.
Astfel, potrivit textului sunt părți în conflictele de muncă, în primul rând, persoanele între care se stabilesc raporturile juridice de muncă salariații și angajatorii ori alte persoane asimilate lor, deci între cei care prestează munca și beneficiarii acestei muncii.
În al doilea rând, au această calitate partenerii sociali - sindicatele și patronatele - între care pot apare și neînțelegeri.
De asemenea, potrivit textului pot fi părți în astfel de conflicte și alte persoane, de exemplu, moștenitorii salariatului etc.
Dispozițiile art. 73 din Legea nr. 168/1999 stabilesc mai multe categorii în care pot fi formulate cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă, termene ce au date diferite de la care se calculează, iar, dispozițiile art. 28 din Legea Sindicatelor acordă organizațiilor sindicale un mandat tacit și expres în temeiul căruia pot formula acțiuni pentru promovarea și apărarea drepturilor și intereselor membrilor lor.
Verificând, conform art. 29 al. 6 din Legea nr. 47/1992, republicată, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în art. 1, 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța a constat neîndeplinirea condiției care impune ca, dispoziția legal criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222, 282 Codul muncii și art. 28 din Legea nr. 54/2003 privește exclusiv împrejurarea că în condițiile în care nici unul din textele menționate nu consacră obligativitatea participării sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, pârâta este lipsită de posibilitatea procedurală de a include în litigiu de față sindicatele ceea ce echivalează cu restrângerea abuzivă a exercițiului unui drept fundamental cum este cel de apărare De asemenea constată instanța că, prin invocarea acestei excepții se pun discuție norme procedurale vizând reprezentarea părților, cadrul procesual și categoriile de termene în care pot fi formulate cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă precum și datele de la care se calculează acesteia, probleme ce nu aduc atingere soluționării litigiului legat de fondul său.
Întrucât din conținutul art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că, pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la rezolvarea unei excepții de neconstituționalitate, condițiile impuse, în alineatelor 1, 2 și 3 ale textului menționat, trebuie să fie cumulativ, și cum în cauză dreptul dedus judecății nu este guvernat de dispozițiile criticate, instanța apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
Astfel, o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de norma respectivă depinde soluția ce se va pronunța în proces și anume dacă pretențiile deduse judecății vor fi admise sau respinse în fond.
Ori, în cauză, esențial pentru soluția ce se va pronunța este modul în care sunt interpretate ș aplicate prevederile din contractul colectiv de unitate, însă, acest act juridic nu poate fi suspus controlului de constituționalitate.
În consecință, cum în cauză nu este îndeplinită una dintre condițiile impuse de lege pentru sesizarea Curții Constituționale (ce a care se referă la existența unei legături a textului legal cu soluționarea cauzei).
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs motivat în termen legal pârâta SC SA criticând-o pentru nelegalitate.
În susținerea recursului se susține că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (în continuarea Legea nr.47/1992) dispune:
Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața
instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-
lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, care are legătura cu soluționarea
cauzei în orice faza a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecata ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fata instanței de judecata, în cauzele la care participa.
Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind
neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fata căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.
Din conținutul prevederilor legale mai sus menționate rezultă cu prisosință condițiile ce trebuie îndeplinite pentru invocarea excepției de nelegalitate a unei prevederi legale, respectiv:
Excepția să fie invocată în fața instanței judecătorești sau
tribunalului arbitral, condiție îndeplinită în cazul dedus judecății, întrucât prezenta excepție este invocată în fața Tribunalului Teleorman.
Excepția să aibă ca obiect prevederi legale cuprinse în Lege
(stricto sensu) sau în Ordonanță de Guvern respectiv Ordonanță de Urgență a Guvernului, condiție îndeplinită prin faptul că se invocă neconstituționalitatea prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, dispoziții legale în vigoare la momentul invocării excepției.
Excepția să aibă în vedere prevederi legale ce nu au mai fost
declarate neconstituționale anterior, condiție ce este îndeplinită prin faptul că prevederile anterior menționate nu au fost declarate ca fiind neconstituționale de Curtea Constituțională.
Excepția să aibă ca obiect prevederi legale ce au legătură cu
soluționarea cauzei, condiție îndeplinită prin faptul că prevederile legale considerate de recurentă ca fiind neconstituționale antamează asupra modalității de soluționare a excepției necompetenței teritoriale invocate în prezenta cauză. Dispozițiile din legea nr. 47/1992 vorbesc despre legătura dintre prevederile legale și soluționarea cauzei, or modalitatea în care este soluționată excepția de necompetență teritorială influențează în mod covârșitor soluționarea generală a cauzei.
Soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea 168/1999 mai este în vigoare sau nu. în art. 238 alin. (2) din Codul muncii, sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contare".
Această ultimă liniuță. din art. 298 constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o "abrogare implicită" ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădita neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești /exces de putere.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.
Potrivit dispozițiilor art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementari de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială.
Dacă o normă de nivel inferior, cu același obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligație îi revine autorității care a emis prima actul.
În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Față de situația juridică dedusă judecății - modalitatea de soluționare a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman respectiv conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționale, este evident faptul că acestea din urmă antamează asupra modalității de soluționare a cauzei, având astfel o strânsă legătură cu obiectul dedus judecății.
Art. 298 alin. 2 ultima liniuță dispune că pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abroga: orice alte dispoziții contrare.
Dispoziții Constituționale nesocotite de prevederile legale atacate:
- Art.1 alin. 4: statul se organizează potrivit principiului echilibrului și separației puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale;
- Art.1 alin.5: în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie;
- Art. 73 alin.3 prin lege organică se reglementează: regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială.
- Art. 79 alin.1: Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații.
Codul muncii (art. 298 alin. 2 ultima liniuță) nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Din chiar natura excepției invocate, rezultă că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, ținând de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pune în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea evocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit. d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, reținând art.29 alin.6 rap. la art.29 alin.1, art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992 și art.126 alin.1 și 3 din Constituție, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. se va respinge recursul declarat ca nefiind fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA, cu sediul în B Calea, nr.239, sector 1 împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 12.10.2009 de către Tribunalul Teleorman -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanț, cu domiciliul în com., str. -, jud. T, cu domiciliul în com. M, sat -, jud. T, com., sat, jud. T, com, jud. T, com. -, jud..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-07.01.2010
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana Ignat, Lizeta
