Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2357/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1635/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2357/
Ședința publică din data de 09 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții reclamanți, împotriva sentinței civile nr.34 din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a -a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(5338/2008), în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect - drepturi bănești, creșteri salariale 5%,2% și 11%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții reclamanți, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.34 din 14.01.2009 pronunțată în dosarul - de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus respingerea ca neîntemeiate a excepțiilor inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției; a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele:, și în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamantele au solicitat acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr.10/2007, în trei tranșe, respectiv: cu 5%, începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2%, începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11%, începând cu data de 01.10.2007. față de nivelul din luna septembrie 2007; plata diferențelor salariale rezultate în urma diminuării venitului net lunar, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007, la zi și în continuare; actualizarea drepturilor solicitate, în raport de data inflației, de la data nașterii dreptului la data plății efective; efectuarea cuvenitelor mențiuni corespunzătoare în carnetele de muncă; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Ordonanțele Guvernului României nr. 6, 8, 10 și 11 din 2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, personal salarizat potrivit nr.OUG24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Așadar, prin toate aceste acte normative s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, cu excepția judecătorilor și procurorilor, astfel că prin excluderea acestora din urmă de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar s-a creat un caz de discriminare.
S-a susținut că singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți lucrători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii înaltei Curți de Casație si Justiție, Procurorul General al României si adjuncții săi si judecătorii Curții Constituționale.
S-a mai arătat că prin Ordonanța de Guvern nr.16 din 31 ianuarie 2007, Guvernul a dispus si majorarea drepturilor bănești cu începere de la 1 ianuarie 2007 personalului din Ministerul Afacerilor Externe, iar prin Ordonanța de Guvern nr.27/2007 au fost majorate salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Or, prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale, cât și dispozițiile Codului Muncii și ale OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Au mai fost invocate prevederile art.16 din Constituția României, cât și prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la interzicerea discriminării.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate în urma diminuării venitului net lunar, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007, la zi și în continuare, reclamantele au invocat prevederile art.23 alin.1 și 3, art.183 alin.1 din Legea nr.19/2000 și dispozițiile Legii nr.250/2007 și au susținut că pârâții au încălcat dispozițiile legale care prevăd că venitul net al asiguraților nu va fi diminuat prin calcularea și reținerea contribuției de asigurări sociale.
La dosar s-au depus fotocopii ale cărților de muncă ale reclamantelor.
Prin încheierea pronunțată de către Tribunal la data de 30.06.2008 s-a dispus înaintarea dosarului la instanța competentă - Curtea de APEL BUCUREȘTI, în raport de prevederile art.II din OUG nr.75/2008.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâtul Ministerul Justiției s-au invocat excepțiile inadmisibilității și lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea cererii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de către pârât Ministerul Justiției, ce trebuie analizată cu prioritate, potrivit art.137 pr.civ. Curtea reține că este neîntemeiată pentru că cele invocate sunt apărări ce vizează fondul cauzei, ce țin de interpretarea și aplicarea legii, care urmează a fi cercetate odată cu soluționarea cauzei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției este neîntemeiată, dat fiind faptul că acesta este titularul obligației ce face obiectul raportului juridic dedus judecății.
În privința fondului cauzei, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din OG nr.10/2007 invocate de către reclamante în cauză "în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr.383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr.3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în trei etape, astfel: a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, fașă de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007".
Dispozițiile legale amintite nu sunt aplicabile reclamantelor, de vreme ce acestea nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, fiind salarizați în temeiul unei legi speciale, respectiv OG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/2007.
Acordarea creșterilor salariale acordate prin OG nr.10/2007 anumitor categorii de persoane a reprezentat o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui odiscriminare, întrucât nu reprezintă "o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată", în sensul dispozițiilor OG nr.137/2000 republicată invocată în cauză.
Nu se poate aprecia ca fiind discriminatoriu faptul că magistrații nu au beneficiat de măririle salariale acordate personalului contractual și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, de vreme ce persoanele din aceste categorii profesionale sunt salarizate în baza altor prevederi legale.
De asemenea, nu se poate reține aplicarea unui tratament diferențiat între persoanele menționate de OG nr.10/2007 și categoria magistraților, de vreme ce sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor art.14 din Convenție, de vreme ce din actele dosarului nu rezultă că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, aceasta să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Prin deciziile Curții Constituționale s-a statuat constant că principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, sunt diferite, însă acesta nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Admiterea acțiunii deduse judecății și acordarea drepturilor solicitate în cauză, în condițiile în care acestea nu sunt prevăzute de legea specială de salarizare a magistraților, ar însemna depășirea puterii judecătorești și încălcarea gravă a principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului, cunoscut fiind că instanța de judecată nu are atribuții de legiferare, misiunea sa fiind de a realiza justiția, respectiv de a soluționa litigiile deduse judecății, aplicând legea, doar Parlamentul României și Guvernul, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, având competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
În acest sens, este esențial a adăuga faptul că prin decizia nr.818/2008 pronunțată de către Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.1 și 2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În concluzie, de vreme ce reclamantele beneficiază de prevederile unei legi specială de salarizare, acestea nu pot pretinde, în afara legii, alte drepturi reglementate prin alte acte normative în beneficiul altor categorii de salariați, nefiind dovedită în cauză existența unei discriminări între persoane aflate în situații analoge sau comparabile.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate în urma diminuării venitului net lunar, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007, la zi și în continuare, Curtea reține ca fiind neîntemeiate susținerile reclamantelor.
Astfel, Curtea constată că reclamantele, în calitate de asigurate în sistemul public de pensii au obligația, potrivit art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, de a plăti contribuția de asigurări sociale într-o cotă stabilită prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
sunt calculate, reținute și virate o dată cu plata drepturilor salariale, fiind supuse regimului legal în vigoare de la data plății.
Potrivit art.23 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în forma în vigoare înainte de modificare, "(1) Baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie: a) salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă și/sau veniturile asiguraților prevăzuți la art.5 alin.1 pct. I, II și VI; b) venitul lunar asigurat, prevăzut în declarația sau contractul de asigurare care nu poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut pe economie; (2) Baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate de către persoanele juridice din România este salariul brut lunar în lei, corespunzător funcției pe care persoana respectivă este încadrată în țară, inclusiv sporuri și celelalte adaosuri care se acordă potrivit legii. (3) Baza de calcul prevăzută la alin.1 și 2 nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut. (4) Salariul mediu brut este cel prevăzut la art.5 alin.3".
Însă, prin Legea nr. 250/2007 a fost modificat art.23 alin.3 din Legea nr.19/2000, în sensul că "Baza de calcul prevăzută la alin.1 și 2 este venitul brut realizat lunar".
Ca atare, după intrarea în vigoare a Legii nr.250/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 19.07.2007, angajatorul aplică în mod corect cota de 9,5 % la noua bază de calcul, respectivla venitul brut realizat lunar.
În speță, reclamantele nu au probat că li s-au diminuat veniturile, ca urmare a faptului că angajatorul a determinat greșit contribuția de asigurări sociale datorată de angajat, începând cu luna august 2007, baza de calcul aplicabilă, potrivit legii, la data plății, fiindvenitul brut realizat lunar.
Folosirea unei alte baze de calcul a contribuției individuale de asigurări în cazul asiguraților, în sensul arătat de către reclamante, excede prevederilor legale obligatorii în vigoare.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs de către recurentele-reclamante care în temeiul art.304 pct.9) proc. Civ. au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii cum a fost formulată.
În motivarea recursului se susține că hotărârea recurată a fot dată cu încălcarea art.16, art.20 alin.(2) din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
În continuarea motivării recursului se reia istoricul adoptării de către Guvernul României a unui număr de trei ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului începând cu data de 01 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților.
Recurenții susțin că prin aceste dispoziții a fost creată o discriminare în domeniul salarizării personalului din sistemul bugetar, deoarece prin excluderea magistraților față de celelalte categorii fără o justificare legitimă s-a încălcat principiul egalității de tratament, iar caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate fiind evident.
Mai susțin recurenții că prin decizia Curții Constituționale nr.447/15.09.2005, s-a statuat că legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile și adaosurile respective să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
Recurenții invocă de asemenea și incidența dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin raportare la un drept ocrotit prin convenție, drept care, în situația dată, este cel rezultând din art.1 din Protocolul nr.1.
În acest sens noțiunea de "bun" s-a stabilit în jurisprudența CEDO că dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă, în măsura în care este prevăzut de legislația în vigoare, reprezintă un drept patrimonial, în sensul art.1 din Protocolul nr.1.
Se arată de asemenea, că nu diferența de tratament juridic la care sunt supuși față de Guvern, prin adoptarea acestor ordonanțe vădit discriminatorii, nu există o justificare rezonabilă, simplul fapt că magistrații au o lege separată de salarizare nefiind un criteriu obiectiv și rațional de excludere a magistraților, deoarece și celelalte categorii care au beneficiat de aceste majorări salariale, aveau la rândul lor, legi speciale de salarizare.
Se arată de asemenea că argumentul bazat pe decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale nu se poate desprinde concluzia că reclamanții nu s-ar mai putea adresa instanței de judecată, pentru stabilirea drepturilor cuvenite, deoarece o astfel de interpretare ar avea drept consecință încălcarea accesului la justiție, prevăzut de art.6 alin.(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâții nu au formulat întâmpinare și nici concluzii scrise.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de fapt și de drept material convențional invocate,precum și din oficiu în conformitate cu art. 3041. proc. Civ. Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reține că invocarea dispozițiilor din Constituția României, precum și art. 14 și art.1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are temei, deoarece pe de o parte recurenții-reclamanți nu se găsesc în situația unei discriminări, iar pe de altă parte neavând un bun nu intră sub protecția Convenției, în cazul de față nu există nici măcar o creanță s-au o speranță legitimă în dobândirea unui asemenea bun în viitor.
Cu privire la inexistența discriminării, Curtea reține că nu există nicio similaritate între personalul încadrat ca funcționar public, personal auxiliar sau demnitari și recurenții-reclamanți - judecători, deoarece aceste categorii disparate se caracterizează printr-un cumul de vectori obiectivi diferiți, precum recrutarea, numirea în funcții, suspendarea, eliberarea din funcție, corpul de drepturi și obligații specifice, precum și răspunderea acestora.
Sub aspectul salarizării - judecătorii, cazul recurenților-reclamanți - în sistemul justiției se află într-o situație obiectiv diferită de celelalte categorii socio-profesionale, motiv pentru care legiuitorul a reglementat salarizarea și alte drepturi printr-un act normativ special.
În materia salarizării magistraților sistemul este diferit în comparație cu toate categoriile profesionale, stabilirea indemnizației fiind determinată direct de calificarea juridică a statutului profesional al magistratului.
Din acest punct de vedere sub aspectul salarizării, magistrații nu pot fi plasați în analogie cu sistemul de salarizare al demnitarilor, al funcționarilor publici și nici al personalului auxiliar.
În legislația care reglementează sistemul de salarizare al magistraților, indexarea nu apare ca o modalitate de protecție socială a acestei categorii profesionale.
Curtea mai notează faptul că deși reclamanții au invocat discriminarea, în speță existența vreunei discriminări între intimații reclamanți și alte categorii de salariați bugetari nu poate fi reținută, întrucât nu sunt întrunite condițiile nici condițiile prevăzute de art.2 din OG nr.137/2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nici cele prevăzute de art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în contextul în care această Convenție apără în principal drepturi politice și civice și mai puțin sau chiar deloc drepturi de natură salarială.
Simpla apartenență a magistraților la categoria socială a salariaților bugetari nu constituie o situație premisă pentru a se constata că se găsesc în situație comparabilă cu cei care au recunoscute prin legile de salarizare speciale drepturi bănești suplimentare, iar nu fundamentale, constând în indexări față de indicele de inflație.
Prin urmare, temeinic a stabilit prima instanță că nu este îndeplinită în cauză nici condiția încălcării vreunuia dintre drepturile omului sau a vreunei libertăți fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Așadar, numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și indexarea acestuia în conformitate cu devalorizarea monetară.
Prin urmare nu se poate acorda instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice, de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât s-ar încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.(4) din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, cât și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 proc. Civ. urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, împotriva sentinței civile nr.34/14.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.- (5338/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
8.05.2009
Jud.:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
