Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2835/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2835

Ședința publică de la 07 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

Grefier - -

******************************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta OLTENIA C, împotriva sentinței nr. 5494 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj -- Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea formulată de recurenta pârâtă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 cod procedură civilă, după care,

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 5494 din 16 octombrie 2008 Tribunalul Dolj -- Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta OLTENIA

A obligat pârâta să achite reclamantului sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 08.02.2006 până la 16.10.2008.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul este salariatul unității pârâte cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

Potrivit art. 45 lit. f din Contractul colectiv de muncă nr. 197 / 8 02 2006 Unic la nivel de ramură Cultură pe anii 2006 - 2008 "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani in oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".

De la intrarea în vigoare a acestui contract, care este data înregistrării, conform dispozițiilor art. 103 din contract și dispozițiilor art. 25 din Legea 130/1996, în cazul de față data de 08.02.2006, în raport de data concretă de îndeplinire a condiției de vechime neîntreruptă de 10 ani, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de acordarea acestui spor de fidelitate de 15%.

Deși îndeplinea condițiile art. 45 lit. f, având in vedere că avea 10 ani vechime neîntreruptă în una din instituțiile de cultură, așa cum rezultă din carnetul său de muncă, totuși pârâta nu i-a acordat acest spor până în prezent încălcând prevederile contractului colectiv de muncă, precum și prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".

De asemenea a încălcat și prevederile art. 156 din Codul muncii potrivit cărora "salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri așa cum prevede art. 155 din Codul muncii.

În acest fel, a produs reclamantului un prejudiciu material constând in contravaloarea sporului de fidelitate de 15 % la salariul de bază, de la data intrării în vigoare a contractului colectiv de muncă, respectiv 08.02.2006 raportată și la data concretă de îndeplinire a condiției de vechime de 10 ani, până la zi, respectiv data pronunțării prezentei hotărâri, dată până la care s-a făcut dovada că pârâta a încălcat obligațiile ce-i reveneau și prevederile contractuale. După această dată nu se poate anticipa conduita angajatorului și nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor legale sau contractuale.

Având în vedere prevederile art 269 din Codul muncii potrivit cărora " ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul" instanța a obligat pârâta să acopere prejudiciul produs reclamantei prin neacordarea sporului de fidelitate de 15%.

Cu privire la susținerea pârâtei că nu a putut acorda sporul de fidelitate deoarece contractul colectiv de muncă menționează că se acordă în condițiile legii și că legea de salarizare nu prevede acest spor instanța a înlăturat-o ca neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de muncă constituie legea părților, are putere de lege între părți, dispozițiile sale fiind obligatorii pentru acestea conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nr. 197/2006 și art. 236 alin.4 din Codul muncii. Nu este necesar ca drepturile din Contractul colectiv de muncă să fie cuprinse și în lege pentru a fi aplicate. Legea stabilește un nivel minim de drepturi sub care nu se poate coborî, iar contractul colectiv de muncă poate prevedea și alte drepturi în plus.

Din aceleași considerente nu s-a reținut de instanță nici susținerea pârâtei că sporul de fidelitate poate fi acordat abia de la intrarea in vigoare a Legii nr. 353/2007 pentru aprobarea OG 21/2007, respectiv data de 01.09.2008, care prevede expres la art. 15 alin. 3 că " la salariile de bază stabilite conform alin. 1 se pot adăuga premii,stimulente precum și sporuri prevăzute de lege sau în contractele colective de muncă pe ramură, în limita bugetului aprobat".

Având în vedere că reclamantul a solicitat acordarea sporului de la 01.01.2006, precum și faptul că instanța a considerat cererea întemeiată doar de la data intrării in vigoare a contractului colectiv de muncă nr. 197/2006, a admis în parte cererea și a obligat pârâta să-i plătească reclamantului sporul de fidelitate de 15% din salariul de bază de la 08.02.2006 până la data pronunțării hotărârii.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta "OLTENIA" C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere un răspuns al, cel care a înregistrat contractul colectiv de muncă, și nici faptul că instituția este una bugetară, iar salariile reclamanților sunt stabilite prin lege.

A mai arătat recurenta că, potrivit Legii 130/1996 privind contractele colective de muncă, prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ce sunt stabilite prin lege.

De asemenea, în art. 95 din respectivul contract colectiv de muncă se menționează că raporturile consiliului local cu teatru vor fi reglementate de către acesta.

Recursul este nefondat.

salariilor este o consecință a principiului constituțional potrivit căruia este garantat dreptul la negocieri colective în raporturile de muncă, în acest sens fiind dispoz. art. 41 alin.5 din Constituție ce au fost concretizate în Codul muncii prin dispozițiile art. 157 alin.1 - drept constituțional care prevede că salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/ și colective între angajatori și salariați sau reprezentanții acestora.

În speță intimatul - reclamant este salariații pârâtei - recurente conform contractului individual de muncă depus la dosar, contract unde nu sunt stipulate clauze exprese referitoare la sporul de fidelitate în cuantum de 15 % din salariul de bază, astfel încât analiza legalității și temeiniciei pretențiilor salariale formulate în cauză se impune a fi efectuată prin prisma clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cultură încheiat în perioada de referință, înregistrat sub nr. 197/8 februarie 2006 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, întrucât dispoz. art. 241 alin.1 lit. d Codul muncii stipulează că se aplică tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din țară, clauzele contractului de muncă încheiat la nivel de ramură cultură.

În același sens dispoz. art.11 alin.1 din Legea 130/1996 prevede producerea efectelor juridice ale clauzelor contractului colectiv de muncă pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Prin contractele de muncă încheiate la diferite nivele, partenerii sociali pot stabili clauze referitoare la formele de organizare a muncii sporuri pentru condiții deosebite sau speciale de muncă, spor pentru vechime în muncă și alte categorii de sporuri, respectiv sporul de confidențialitate aflat în discuție și prevăzut în dispozițiile art. 45 lit.f din contractul colectiv de muncă nr. 197/8 februarie 2006 unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008 care arată că "personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre instituțiile de cultură beneficiază de un spor de fidelitate de 15 % din salariul de bază, care face parte din acesta, conform prevederilor legale".

Dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile cu respectarea acestor obligații firești au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și alte drepturi superioare.

Prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură pe anii 2006-2008, concluzionând în mod întemeiat că reclamantului i se cuvine sporul de fidelitate de 15 % din salariul de bază începând cu 8 februarie 2006, data intrării în vigoare a prevederilor acestei convenții ce constituie legea părților, indiferent de faptul că legea de salarizare nu prevede acest spor.

În acest sens s-au avut în vedere prevederile art. 98 din același contract colectiv de muncă; dispoz. art. 40 alin.2 lit.c și art. 236 alin.4 Codul muncii la care se adaugă prevederile art. 7 din Legea nr.136/1996 - prevederi ce stipulează faptul că, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților; că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.

S-a concluzionat astfel că reclamantul este îndreptățit de a i se acorda sporul de fidelitate conform prevederilor art. 98 din contractul colectiv de muncă nefiind necesar că aceste drepturi să fie prevăzute și în lege pentru a fi aplicate, în condițiile în care legea de salarizare stabilește un nivel minim de drepturi sub care nu se poate coborî iar contractul colectiv de muncă poate prevedea și alte drepturi în plus.

Este adevărat că dispoz. art. 12 din legea 130/1996 prevăd faptul că salariații instituțiilor bugetare care încheie contracte colective de muncă nu pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale însă atâta vreme cât prin dispoz. art. 45 lit.f din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură nr.197/8 februarie 2006, părțile au prevăzut acordarea sporului de fidelitate, clauza respectivă își produce efecte juridice câtă vreme nu a fost anulată.

Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta OLTENIA C, împotriva sentinței nr. 5494 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj -- Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

Tehn.AS/2 ex.

Președinte:Sorin Pascu
Judecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2835/2009. Curtea de Apel Craiova