Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 290/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 290
Ședința publică de la 09 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de - ART SRL I împotriva sentinței civile nr. 2280 din 7 XII 2007 Tribunalului Iași, intimat fiind -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă și avocat pentru intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta a depus la dosar înscrisuri în susținerea motivelor de recurs, duplicatul fiind comunicat administrativ intimatului.
Apărătorul intimatului precizează că a luat cunoștință de înscrisuri. Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Avocat, având cuvântul pentru recurentă, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii și admiterea acțiunii pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs. să puncteze două aspecte care sunt criticate prin întâmpinare și anume lipsa termenului din actul adițional de obligare a salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului și lipsa diplomei de la cursul de calificare. În ce privește lipsa termenului din actul adițional precizează că acesta nu este în mod imperativ prevăzut de lege. Dacă părțile nu stabilesc consensual termenul, textul de lege stabilește un termen rezonabil de 3 ani.
În ce privește faptul că nu s-a făcut dovada realizării cursului de formare profesională prin prezentarea unei diplome care să ateste acest fapt, precizează că Statul Israel nu oferă diplome. Nu se pot extinde efectele Contractului Colectiv de Muncă la nivel național cu cele din altă țară. Nu există acest document. Cursurile urmate de intimat au avut o componentă teoretică inițială urmată de o formare profesională, prin studiu practic de amploare, pe proiecte reale, concrete. La interogatoriu luat pârâtului, deși că a fost o pregătire profesională, acesta recunoaște că a fost un grup organizat, cu un lider, că s-au efectuat cheltuieli suportate prin viramente de către societate pentru pregătirea profesională. Obligația pârâtului era ca după întoarcerea în țară trebuia să lucreze 3 ani în societate. A părăsit societatea înainte de expirarea celor trei ani, drept pentru care trebuie să plătească diferența de pregătire profesională. Nu se poate nega caracterul pregătirii profesionale. Au făcut lucruri practice, pe proiecte, au învățat lucruri pe care nu le știau, au deprins lucruri practice pentru niște produse pe care urmau să le facă. Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Av., având cuvântul pentru intimat solicită respingerea recursului pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare. Reclamanta nu a prezentat instanței înscrisuri din care să rezulte îndeplinirea condițiilor esențiale ale răspunderii patrimoniale. Nu s-a contestat că s-a format un grup care a fost trimis în Israel sub aparența cursurilor de specializare. A contestat faptul că odată ajunși acolo au constatat că muncesc în folosul acelei instituții, că este un contract cu o vădită tentă comercială. Pe toată perioada șederii în Israel nu s-a semnat nici un document care să ateste faptul că au urmat acele cursuri. Au prestat muncă în folosul societății. Dacă la început, în corespondență, se vorbea de trening, ulterior surprinde aspecte legate de munca efectivă. Din declarația martorului reiese faptul că aceștia au fost tratați ca niște veritabili angajați. Stagiul de formare profesională nu este dovedit și pe cale de consecință presupusele cheltuieli ocazionate de formarea profesională nu pot fi justificate. In concluzie solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de fata.
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr.6243/99/06.08.2007 reclamanta -." ART" SRL. a chemat in judecata pe paratul - solicitând instanței ca, in contradictoriu si pe baza probelor ce se vor administra, să dispună obligarea paratului la plata sumei de 5101 USD si a sumei de 3657,5 RON, sume actualizate cu indicele de inflație pana la data plații efective.
In motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul ca paratul a fost angajat al societății in baza contractului individual de munca nr. 100 din data de 07.03.2005,contract înregistrat la ITM I sub nr. -/7.03.2005,având funcția de inginer software.
Prin actul adițional la contractul individual de munca,părțile au convenit ca paratul sa participe la cursuri de specializare in verification in cadrul firmei Israel.
Reclamanta a precizat că aceste cursuri s-au desfășurat in perioada 21 martie 2005-17 iunie 2005 si 1 iulie 2005-23 septembrie 2005.
S-s mai arătat că pârâtul a demisionat după 17 luni de la data finalizării cursurilor de pregătire profesionala,încălcând astfel dispozițiile legale si anume cele privind menținerea locului de munca pe o perioada de minimum 36 de luni.
In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art.188-195 din Codul muncii.
In susținerea acțiunii au fost depuse, in copie,înscrisuri.
Prin intimpinarea formulata,pârâtul - a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila,neintemeiata si nefondata,motivat de faptul ca reclamanta nu a facut dovada platii acestor cursuri,neaducand nici o dovada cu privire la existenta acestora. Pârâtul a mai arătat că înscrisurile propuse de reclamantă drept probe atestă plata unor chirii pe teritoriul statului Israel, plata unor mese servite la restaurant,plata transportului feroviar,dar nu arată in nici un mod faptul ca aceste cheltuieli au fost facute de el sau in interesul acestuia.
Pârâtul a mai arătat ca nu a recunoscut niciodată aceste sume de bani si că este neclara calculația acestor sume.
Părțile au solicitat proba cu acte si interogatorii, precum si proba cu martori,probe încuviințate de instanță.
Prin sentința civilă nr.2280/07.12.2007, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamanta - ART SRL și cererea pârâtului privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță retinut următoarele:
Începând cu data de 10.03.2005, pârâtul - a devenit salariat al unității reclamante -." ART" SRL, in funcția de inginer software,conform contractului individual de munca înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Munca sub nr.- din data de 07.03.2005. Conform art.2 din actul adițional încheiat in data de 15.03.2005, salariatul va participa la cursuri de specializare in, toate cheltuielile ocazionate de participarea la aceasta specializare urmând a fi suportate de angajator.
In perioada 21 martie-17 iunie 2005 și 1 iulie 2005-23 septembrie 2005
s-au desfășurat cursurile de specializare din Israel.
In raport de prevederile art. 195 din Codul muncii, "salariații care au beneficiat de un curs sau stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile in condițiile art. 194 alin 2 lit.b si alin.3, nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de munca o perioada de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionala".Aceste prevederi trebuie sa fie coroborate cu dispozițiile alin. 2 ale aceluiași articol, in sensul ca obligația salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului trebuie sa fie stabilita prin act adițional la contractul individual de munca.
In cauza dedusa judecății s-a încheiat un act adițional la contractul individual de munca, insa acesta nu stipulează care este durata obligației salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului. Așadar, s-a reținut că lipsește unul din elementele esențiale ce stau la baza atragerii obligației de plata a angajatului-parat in cauza de fata.
Totodată, plecând de la simpla definiție a noțiunii de "curs de formare profesionala" care, așa cum prevăd dispozițiile art.81, din Contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2005-2006,menținut și in 2007, înseamnă "orice procedura prin care un salariat dobândește o calificare atestata printr-un certificat sau diploma eliberata in condițiile prevăzute de legea învățământului", rezultă că dovada participării la cursul de formare profesionala este întocmai diploma sau certificatul care să ateste ca salariatul a absolvit un curs de formare profesionala mai mare de 60 de zile.
In raport de prevederile art.287 din Codul muncii, prima instanță a reținut că sarcina probei revine angajatorului,acesta fiind obligat sa depună dovezile in susținerea acțiunii pana la prima zi de înfățișare, însă în cauză, pe tot parcursul judecații nu s-a făcut aceasta dovada. Mai mult chiar, din declarația martorului propus de reclamant, audiat în cauză s-a reținut că doar in primele 2 săptămâni au fost cursuri si prezentări, apoi s-a lucrat pe programe reale, iar din declarația martorului, propus de pârât, rezultă că salariații au urmat un curs, cu o durata de 2 zile si apoi au fost lăsați 2 săptămâni să citească documentația, după care au muncit efectiv la proiecte. Așadar, instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția prevăzuta de art. 195 din Codul muncii, întrucât salariatul nu a beneficiat de un curs de formare profesionala mai mare de 60 de zile.
In ceea ce privește cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, prima instanță a constatat ca este nedovedita,in cauza fiind depuse doar facturi, fără a exista si chitanțele care sa ateste plata acestora.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta -." ART" SRL I, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a reținut că în actul adițional la contractul individual de muncă nu a fost prevăzută durata cursului de formare profesională de care a beneficiat salariatul-intimat. Cu toate acestea, recurenta susține că intimatul a semnat acest act adițional, fără a face obiecțiuni.
Se mai arată că dreptul la demisie este un drept consfințit de legislația muncii, dar faptul că raporturile de muncă ale pârâtului cu societatea au încetat după numai 17 luni de la data finalizării cursurilor de pregătire profesională, cu încălcarea disp.art.195 alin.1 Codul muncii, determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită prin act adițional.
Se mai arată că părțile nu sunt obligate să prevadă în cuprinsul actului adițional durata cursurilor de formare profesională, fiind aplicabil termenul rezonabil de trei ani prevăzut de Codul muncii.
Recurenta mai arată că a dovedit, cu actele depuse la dosar și cu declarația martorului cheltuielile efectuate în timpul desfășurării cursurilor de formare profesională a intimatului.
Se mai invocă faptul că, în mod greșit, prima instanță a reținut și faptul că societatea nu a făcut dovada realizării cursului de formare profesională prin prezentarea unei diplome sau a unui certificat care să ateste acest fapt, în conformitate cu dispozițiile art.81 din Contractul colectiv unic la nivel național pe anii 2005-2006.
Astfel, se arată că acest articol a fost modificat prin Actul adițional nr.710/3 aprilie 2006, în sensul că prin pregătire profesională se înțelege: "orice procedură prin care un salariat dobândește o calificare atestată printr-un certificat sau diplomă, eliberate conform legii". Se mai arată că pârâtul a urmat cursurile de formare profesională în statul Israel, stat a cărui legislație nu prevede pentru acest tip de formare eliberarea vreunui certificat.
Recurenta mai arată că,în speță, așa cum rezultă din înscrisurile depuse și din declarațiile martorilor audiați în acuză, cursurile urmate au avut o componentă teoretică inițială, urmată de o formare profesională pe baza unei componente practice determinante.
Se mai susține că, în lipsa unei certificări a pregătirii profesionale, desfășurarea acesteia poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul - a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Recurenta depune la dosar înscrisuri în susținerea recursului formulat.
Analizând recursul formulat de reclamanta -." ART" SRL I, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civ. se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin actul adițional la contractul individual de muncă nr.-/07.03.2005, părțile au convenit ca intimatul - să participe " la cursuri de specializare în în vederea satisfacerii nevoilor noilor clienți ai angajatorului", toate cheltuielile ocazionate de participarea la aceste cursuri de formare profesională fiind suportate de către societatea recurentă.
Se mai reține că, prin acest act adițional, părțile au stabilit doar "programul orientativ" al desfășurării acestor cursuri de specializare, respectiv: 21 martie 2005-17 iunie 2005 și 1 iulie 2005-23 septembrie 2005.
Potrivit disp.art.6 din actul adițional, acesta face parte integrantă din contractul individual de muncă, ale cărui prevederi, potrivit punctului N), se completează cu dispozițiile Codului muncii.
Art.195 alin.1 din Codul muncii prevede că: "Salariații care au beneficiat de un curs sau stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile in condițiile art. 194 alin 2 lit.b si alin.3, nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de munca o perioada de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionala".Aceste prevederi trebuie însă să fie coroborate cu dispozițiile alin. 2 ale aceluiași articol, in sensul ca durata obligației salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului trebuie sa fie stabilita prin act adițional la contractul individual de munca.
De altfel, recurenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.195 alin.3 din Codul muncii, potrivit cărora nerespectarea de către salariat a dispoziției prevăzute la alin.1 determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Astfel, deși contractul individual de muncă înregistrat la. I sub nr.-/07.03.2005, a încetat, în temeiul disp.art.79 din Codul muncii, la data de 17.04.2007, se reține că în mod corect prima instanță a constatat ca fiind neîntemeiată acțiunea recurentei de obligare a intimatului la restituirea cheltuielilor suportate de către societate pentru participarea sa la cursurile de specializare, având în vedere faptul că actul adițional din data de 15.03.2005, cu încălcarea disp.art 195 alin.3 din Codul muncii, nu cuprinde nici o prevedere cu privire la obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, mai ales a duratei îndatoririi de a presta munca în favoarea aceluiași angajator.
Chiar dacă art.195 alin.1 din Codul muncii prevede o perioadă minimă, de la data absolvirii cursurilor sau stagiului, în care salariatul nu poate avea inițiativa încetării contractului său de muncă, această obligație trebuie concretizată prin angajamentul luat de salariat prin actul adițional, cu atât mai mult cu cât, alin.3 al aceluiași articol prevede că salariatul este obligat la restituirea cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională "proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional".
Se mai reține că, potrivit disp.art.20 și art.17 din Codul muncii, obligația angajatorului de informare a salariatului asupra oricărei clauze esențiale pe care intenționează să o înscrie în contract sau să o modifice, inclusiv în privința clauzei de formare profesională, impune încheierea unui act adițional care să stabilească cu exactitate drepturile și obligațiile acestuia.
Omisiunea inserării în cuprinsul actului adițional a perioadei, ulterioare formării profesionale, în care salariatul are îndatorirea să lucreze pentru angajatorul care a suportat cheltuielile cursului de specializare, face practic imposibilă și determinarea întinderii obligației acestuia de suportare a costului acestui curs, întrucât alin.3 al art.195 din Codul muncii prevede că aceasta este proporțională cu perioada nelucrată din cea stabilită în mod consensual prin actul adițional.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ. urmează să se respingă recursul formulat de reclamanta -." ART" SRL I și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta -." ART" SRL I împotriva sentinței civile nr.2280/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.-03.07.2008;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;
-.
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Carmen Bancu
