Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 291/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 291/CM
Ședința publică din data de 1 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții reclamanți, G, G, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, -. 1, județul C, împotriva sentinței civile nr. 127/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă "" - GRUP, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 28.05.2009 și 1.06.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamanții, G, G, și au solicitat obligarea pârâtei SC SA la plata diferențelor rezultate din calcularea indemnizațiilor de concediere la valoarea unui salariu mediu brut majorat cu procentele prevăzute în contractul colectiv de muncă la data concedierii și la plata indemnizațiilor prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă. S-a solicitat de asemenea reactualizarea cu indicii de inflație a acestor sume si plata dobânzii legale, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei pentru fiecare (onorariu avocat ales ). De asemenea s-a solicitat să se constate că sumele solicitate se cuvin fără a fi impozitate, astfel cum prevede art.55 alin.4 lit."j" din Codul Fiscal.
În motivare, reclamanții au arătat că au fost concediați în perioada anilor 2005 - 2008 ca urmare a desființării posturilor ocupate. Aceștia au arătat că nu contestă numărul de salarii compensatorii acordate cu ocazia concedierii ci nivelul salariului mediu brut avut în vedere pentru determinarea acestor salarii. În legătură cu acest aspect s-a arătat că din cuprinsul Planului social care constituie anexă la contractul colectiv de muncă, și face parte din acesta, rezultă că trebuie avut în vedere salariul mediu brut la nivel de unitate determinat în luna concedierii în timp ce pârâta a avut în vedere salariul mediu brut determinat pentru anul anterior concedierii.
În referire la al doilea capăt de cerere reclamanții au arătat că societatea nu le-a acordat numărul de salarii medii nete prevăzut de art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Reclamanții au susținut că pârâta trebuia să le acorde cumulat cele două indemnizații de concediere colectivă prevăzute în Planul social respectiv contractul colectiv de muncă.
În continuare, reclamanții au mai arătat că obligația de a acorda cumulat cele două indemnizații rezultă din faptul că, deși adoptat ulterior, Planul social nu exclude aplicarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă. Pe de altă parte, s-a arătat că art. 50 din contractul colectiv de muncă în forma în vigoare în anii 2005 - 2007 nu prevedea aplicarea alternativă a respectivelor indemnizații de concediere, abia în anul 2008 fiind inclusă în contractul colectiv de muncă o prevedere expresă în acest sens.
În drept s-au invocat: art. 65 - 67, art. 269 (1) și (2), art. 236(4) din Codul Muncii și art. 30 și 243 din Legea nr. 130/1996.
La cerere reclamanții au anexat extrase din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, din Planul social, înscrisuri referitoare la data și motivul încetării contractului individual de muncă, copii ale unor acte de identitate și jurisprudență.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii. În acest sens s-a arătat că Planul social invocat, care constituie anexă la contractul colectiv de muncă a fost completat la data de 09.01.2006 și 13.09.2006 cu câte un addendum care explica modul de calcul al salariului mediu brut precum și modalitatea de aplicare a planului social raportat la prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă. Pârâta a susținut că din cuprinsul acestor acte rezultă fără echivoc faptul că la stabilirea plăților compensatorii trebuie avut în vedere salariul mediu brut pe anul anterior concedierii iar nu cel din anul în curs și nici salariul fiecărui angajat. A mai arătat că oricum în anul 2005 salariul mediu brut avut în vedere era cel din 2004. Pârâta a susținut că reclamanții au fost concediați în urma reorganizării activității și că au beneficiat de pachetele financiare prevăzute în Planul social.
În legătură cu posibilitatea cumulării indemnizației de concediere prevăzută în contractul colectiv de muncă și cea prevăzută în Planul social, pârâta a arătat că intenția părților care au semnat Planul social a fost de a nu fi cumulate, ceea ce în opinia pârâtei rezultă din amendamentul încheiat la 13.09.2006 care a completat punctul 4 al Planului social, această voință fiind exprimată și în art. 50 din contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2008.
Pârâta a arătat că reclamanții au primit indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Pârâta a anexat la întâmpinare extrase din Planul social și din contractele colective de muncă aplicabile.
Prin precizări scrise depuse la dosar la termenul din 01.10.2008 si completate la termenul din 22.10.2008 reclamanții au solicitat instanței sa constate ca sumele pretinse sunt impozabile conform art.55 alin. lit. Cod fiscal.
În cauză nu s-au administrat alte probatorii decât înscrisurile depuse de părți.
Prin sentința civilă nr. 127/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins ca nefondată acțiunea pentru următoarele considerente:
Reclamanții au fost salariați ai fiind concediați în perioada 2005-2007, după cum reiese din documentele de încetare a raporturilor de muncă existente la dosarul cauzei. Încetarea contractelor individuale de muncă ale reclamanților s-a dispus in baza art. 65 și 66 Codul Muncii avându-se în vedere desființarea postului ocupat de salariați și imposibilitatea oferirii unui alt loc de muncă comparabil cu pregătirea acestora.
Prin prevederile art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul SC SA în anul 2005 s-a stabilit că la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului,"angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizațieminimăde concediere, după cum urmează: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net; de la 3 la 10 ani două salarii medii nete; de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete; peste 15 ani patru salarii medii nete".
La alineatul 3 și 4 al aceluiași articol, însă, se stabilește că "valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu " precum și că"prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți".
Acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la B cu nr. 2643/11.05.2005.
Prevederile enunțate anterior au fost preluate ulterior și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2006 (înregistrat la B cu nr. 1054/24.02.2006) și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2007 (înregistrat la B cu nr. 923/23.02.2007).
Aceste contracte colective de muncă au fost semnate de ca reprezentant al angajaților. Înaintea adoptării Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2005 (înregistrat la. B sub nr. 2643/11.05.2005), între patronat și sindicate) a intervenit, la 21.04.2005, o înțelegere denumită "Plan Social" care, prin voința părților sociale, constituie o anexă a Contractului Colectiv de Muncă al și este valabil până la 31.10.2010" (art. 1).
În acest plan social, la punctul 4 s-a determinat conținutul "pachetelor financiare" constând drepturi salariale pe care angajații urmau să le primească.
Aceste drepturi au fost stabilite în funcție de vechime după cum urmează: pentru 0,5 - 5 ani vechime - 8 salarii, pentru 5-15 ani vechime - 12 salarii iar pentru mai mult de 15 ani vechime - 15 salarii. În nota care însoțește aceste prevederi se arată că termenul"salarii"înseamnă"pentru anul 2005 salariul mediu brut din pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)".
Prin amendamentul din 09.01.2006, aceleași părți au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizației de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societății și s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005.
În sfârșit, prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006, părțile au "confirmat" faptul că prin redactarea punctului 4 la Planul social voința lor comună a fost de a modifica indemnizațiile de concediere stabilite la art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă iar nu de a le cumul cu acestea.
Punctul 4 din Planul social a fost completat și cu prevederea că impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizația de concediere va fi suportat de acesta prin reținere din suma brută, în timp ce contribuțiile "sociale" urmau a fi suportate de angajator.
În condițiile in care formularea folosita in cuprinsul Planului social a fost înțeleasă diferit de părțile din proces se impune o interpretare a acestor clauze contractuale in vederea determinării voinței reale a părților,singura care trebuie avută în vedere.
Un prim aspect ce se impune a fi reținut este legat de aplicabilitatea celor doua amendamente la Planul social,in condițiile in care acestea nu au fost înregistrate la direcția teritoriala de munca. Or, rt. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Prin urmare, câtă vreme Pactul social constituie o anexa a contractului colectiv de munca, făcând deci corp comun cu acesta si nefiind supus in mod distinct formalităților de înregistrare, nu același este regimul juridic al celor doua amendamente care, reprezentând modificări aduse acordului inițial intervenit intre părți, erau supuse prevederilor art.31 din Legea 130/1999.
In acest context, se impune o interpretare a dispozițiilor art. 4 din Planul Social astfel cum a fost el edictat inițial de părți.
Astfel,din coroborarea prevederilor art.50 alin.4 din contractul colectiv de muncă si art.1 din Pactul social rezulta ca acest din urma acord al părților cuprinde rezultatul negocierilor cu privire la cuantumul indemnizațiilor de concediere la care salariații aveau dreptul în conformitate cu art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă
Planul social nu a acordat prin stabilirea pachetelor financiare în caz de concediere noi drepturi în favoarea angajaților ci a stabilit nivelul indemnizațiilor prevăzute de art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă, în acord cu prevederile alin. 3 și 4 al aceluiași articol care impuneau negocierea acestor indemnizații, în condițiile în care alineatul 1 stabilea numai un nivel minim al indemnizației.
În forma inițială a Planului social, singura statuare ce nu lasă loc la interpretări este aceea ca pentru anul 2005 salariul mediu brut la nivel de unitate va fi determinat pe baza celor plătite în 2004.Cata vreme aplicabilitatea planului social se întindea pana in anul 2010,este evident ca părțile au urmărit sa ofere o exemplificare a algoritmului de calcul al acestor indemnizații de concediere, pornind de la momentul de reper-anul 2005,fără a fi deci necesar sa reia acest mod de calcul detaliat pentru fiecare an in parte pana in 2010.
Mențiunile inserate ulterior in cuprinsul parantezei nu se pot constitui,dat fiind modul concret de redactare, decât intr-o explicație a celor redate înainte si in nici un caz intr-o derogare de la acest algoritm de calcul.
Prin urmare,o interpretare strict gramaticala, pornind de la regulile de ortografiere a unui text, nu permite varianta susținută de reclamanți in sensul ca mențiunile inserate intre paranteze ar constitui nu o explicitare a textului anterior,ci o expunere a unei situații diferite.
In concret, prin prevederea majorării pentru anii ulteriori lui 2004 salariului aferent acestui an, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute in contractul colectiv de muncă, părțile au urmărit sa evite o interpretare rigida care să ducă la concluzia ca pentru fiecare an pana in 2010 calculul indemnizațiilor de concediere ar porni de la salariul aferent anului 2004.
Cu alte cuvinte, modalitatea de calcul rămânea cea expusă, folosindu-se ca exemplificare anul 2005, insă reperul nu îl putea reprezenta salariul aferent anului 2004, acestuia urmând a-i fi aplicate majorările anuale prevăzute in contractul colectiv de munca.
Din interpretarea sistematica si gramaticala a prevederilor art.4 din Pactul social rezultă deci ca părțile au avut in vedere o singura modalitate de determinare a indemnizațiilor de concediere, prin raportare la salariul brut din anul anterior, împrejurarea ca au înțeles sa se refere cu titlu de exemplu doar la anul 2005 determinându-i pe reclamanți să pretindă aplicarea unei alte reguli pentru perioada ulterioară, contrar voinței reale a părților de la momentul întocmirii actului.
Că aceasta a fost adevărata intenție a părților, rezulta de altfel si din mențiunile înserate ulterior in amendamentele la planul social, care deși nu pot fi valorificate in plan juridic, pentru deficiențele de forma anterior expuse in considerente, exprima voința reală a părților contractante. Or, în cuprinsul amendamentului din 09.01.2006 s-a stipulat in mod expres ca salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate salariaților in anul anterior celui în care se acorda respectiva indemnizație de concediere.
Reclamanții nu contestă că au beneficiat de indemnizațiile de concediere stabilite în cuantumul prevăzut de planul social prin raportare la salariul brut din anul următor.
Concluzionând față de cele expuse anterior, Tribunalul consideră că pârâta a acordat reclamanților în mod corect indemnizația de concediere și că aceștia nu erau îndreptățiți și la plata altor drepturi bănești.
In ce privește posibilitatea cumulului indemnizațiilor prevăzute de art. 50 din Contractul Colectiv de munca cu cele prevăzute de art. 4 din Planul Social, forma inițială a Planului social nu prevedea nici o explicație cu privire la posibilitatea interdicției acestui cumul. Cu toate acestea, împrejurarea ca nu s-a prevăzut in mod expres o asemenea interdicție nu poate atrage in mod automat concluzia unei reglementări permisive sub acest aspect, câtă vreme cele doua categorii de drepturi bănești au o natura juridica identică.
Astfel, deși poartă o denumire diferită "indemnizație de concediere" (art. 50 Contract Colectiv de Muncă) respectiv "pachet financiar" (art. 4 Plan social), în fapt, părțile sociale au convenit la o modalitate de compensare/ajutor financiar a persoanelor care - fără culpa lor - se găsesc în situația de a nu mai putea obține venituri din muncă la un angajator care intenționează să își eficientizeze activitatea.
În ambele situații, se stabilește o sumă prin raportare la vechimea salariatului.
În sfârșit, art. 50 din contractul colectiv de muncă vorbește de oindemnizației minimăal cărui cuantum urmează a fi stabilit prin negociere cu.
Aceste considerații privind identitatea de natură juridică a drepturilor bănești prevăzute de cele două acte și caracterul minimal al drepturilor stabilite în Contractul Colectiv de Muncă duc la o singură concluzie: prevederile Contractului Colectiv de Muncă au aplicabilitate generală, iar cele ale Planului Social exclusiv pentru situația concedierilor colective generate de reorganizarea unității.
Nu întâmplător prevederile art.50 alin.4 din contractul colectiv de munca fac trimitere expresa la prevederile Pactului social însușit de părți. Aplicarea principiuluispecialia generalibus derogantîmpiedică cumulul celor două compensații financiare; acest cumul este imposibil fiind, în fapt, vorba despre un singur tip de indemnizație, în cuantum diferit în funcție de încadrarea cauzei care o generează (Planul Social - la sumele acolo prevăzute - pentru "reorganizare și restructurarea companiei", art. 50. - la sumele stabilite - pentru orice alt motiv).
Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții. În motivare au arătat următoarele:amendamentul din 09.01.2006 la pct.4 din Planul social este ineficient întrucât nu a fost înregistrat la Direcția de muncă astfel cum impune art. 31(2) din Legea nr. 130/1996; acest amendament este nul pentru că nu a fost semnat de "consiliul de administrație" ci numai de președintele consiliului de administrație și liderul de sindicat care nu avea împuternicire în acest sens, mai ales că viza o reducere de drepturi; prima instanță, deși reține că amendamentul trebuia înregistrat și nu poate fi valorificat, exprimă voința părților contractante; art. 50 din contractul colectiv de muncă stabilește că în toți anii, în cazul concedierilor colective, se va utiliza aceeași formulă de calcul, în funcție de data concedierii, ca unic criteriu ce poate fi avut în vedere și corespunzător principiului luării în calcul a salariului avut la data faptului juridic respectiv.
Intimata nu a formulat întâmpinare însă și-a expus punctul de vedere prin concluziile scrise formulate, în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În acest sens s-a arătat că Planul social nu a constituit o anexă la contractul colectiv de muncă și deci nu era supus înregistrării, nefiind supus înregistrării nici amendamentul ulterior.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se reține mai întâi că instanța de fond nu a avut în vedere amendamentul din 09.01.2006, reținând că acesta nu putea produce efecte. Ca urmare, susținerile recurenților în același sens, al nevalabilității acestui amendament, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la înregistrarea acestuia sau pentru lipsa mandatului de reprezentare al semnatarilor, nu constituie în realitate critici la adresa hotărârii judecătorești recurate ci argumente concordante cu ceea ce a reținut instanța de fond.
Motive propriu-zise de recurs sunt cele referitoare la interpretarea pct.4 din Planul social și art.50 din contractul colectiv de muncă, acestea urmând a fi analizate.
În legătură cu aplicabilitatea Planului social, indiferent dacă se are în vedere forma inițială sau o formă modificată, deși se indică faptul că este valabil de la data semnării, având în vedere că este condiționată de încheierea contractului colectiv de muncă, rezultă că Planul social s-a aplicat de la aceeași dată ca și contractul colectiv de muncă.
Având în vedere cele expuse anterior, inclusiv cu privire la data de la care devine aplicabil, acest Plan social nu poate fi considerat decât un rezultat al aplicării prevederilor art. 50 al. 3 și 4 din contractul colectiv de muncă.
El cuprinde rezultatul negocierilor dintre părți cu privire la cuantumul indemnizațiilor de concediere la care salariații aveau dreptul în conformitate cu art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă.
Faptul că negocierile au avut loc în același timp cu negocierile pentru încheierea contractului colectiv de muncă sau anterior încheierii acestuia, dar părțile au înțeles să îl aplice în continuare și în perioada de aplicabilitate a noilor contracte colective de muncă nu schimbă natura acestui act juridic, întrucât nu există nici o prevedere legală sau contractuală care să interzică o astfel de modalitate de negociere sau aplicarea în continuare a acestei înțelegeri, dacă părțile o consideră favorabilă.
Din cele expuse anterior rezultă că Planul social nu a acordat prin stabilirea pachetelor financiare în caz de concediere noi drepturi în favoarea angajaților ci a stabilit nivelul indemnizațiilor prevăzute de art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă, în acord cu prevederile alin. 3 și 4 al aceluiași articol care impuneau negocierea acestor indemnizații, în condițiile în care alineatul 1 stabilea numai un nivel minim al indemnizației.
Ca urmare, aceste drepturi nu se pot în nici un caz cumula.
Pe de altă parte, indiferent dacă se au în vedere sau nu prevederile amendamentului din 09.01.2006, deci chiar acceptând opinia recurenților că acest amendament nu ar fi produs efecte, interpretarea dată de instanța de fond prevederilor punctului 4 din Planul social raportat la prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă este una corectă.
Astfel, prin prevederile art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul SC SA în anul 2005 s-a stabilit că la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului,"angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizațieminimăde concediere, după cum urmează: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net; de la 3 la 10 ani două salarii medii nete; de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete; peste 15 ani patru salarii medii nete".
La alineatul 3 și 4 al aceluiași articol, însă, se stabilește că "valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu " precum și că"prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți".
Acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la B cu nr. 2643/11.05.2005.
Prevederile enunțate anterior au fost preluate ulterior și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2006 (înregistrat la B cu nr. 1054/24.02.2006) și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2007 (înregistrat la B cu nr. 923/23.02.2007).
Aceste contracte colective de muncă au fost semnate de ca reprezentant al angajaților.
Părțile nu contestă data încheierii Planului social, respectiv 21.04.2005.
Planul social a fost încheiat cu o valabilitate începând de la data semnării până la 31 decembrie 2010. Încheierea Planului social s-a făcut în perspectiva reorganizării activității societății, în cadrul unui program de restructurare a societății considerată necesară pentru creșterea competitivității acesteia pe plan internațional și având în vedere și externalizarea unor activități.
Părțile semnatare, SC SA și au condiționat efectele acestui Plan social de încheierea contractului colectiv de muncă și au stabilit ca Planul social să constituie o anexă a acestuia.
În acest plan social, la punctul 4 s-a determinat conținutul "pachetelor financiare" constând drepturi salariale pe care angajații urmau să le primească.
Aceste drepturi au fost stabilite în funcție de vechime după cum urmează: pentru 0,5 - 5 ani vechime - 8 salarii, pentru 5-15 ani vechime - 12 salarii iar pentru mai mult de 15 ani vechime - 15 salarii. În nota care însoțește aceste prevederi se arată că termenul"salarii"înseamnă"pentru anul 2005 salariul mediu brut din pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)".
Se constată mai întâi că în art. 50 din contractul colectiv de muncă se face referire la"salarii medii"în timp ce în Planul social, în forma sa inițială, se face referire la"salarii"fără a se indica faptul că ar fi vorba de salariul în cuantumul majorat din luna anterioară concedierii.
Ca urmare, pentru a se putea interpreta prevederile punctului 4 din Planul social, chiar în lipsa amendamentelor ulterioare care au lămurit aceste aspecte, este necesar a se avea în vedere prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă, pe care Planul social le pune în aplicare și deci față de acre nu se poate afla în contradicție.
Așa cum s-a arătat, art. 50 din contractul colectiv de muncă se raportează la "salarii medii" fără a indica în ce mod se calculează această medie, respectiv raportat la câte salarii lunare și implicit la ce perioadă de timp.
În acest articol nu se stabilește că media s-ar face având în vedere un număr de luni imediat anterioare concedierii.
Cum la alineatul 3 și 4 al aceluiași articol se stabilește că "valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu " precum și că"prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți",trebuie avut în vedere conținutul punctului 4 din Planul Social.
Așa cum s-a arătat nici acesta nu cuprinde în mod expres, în forma sa inițială, o formulă de calcul ci se folosește un exemplu de calcul, stabilindu-se că termenul"salarii"înseamnă"pentru anul 2005 salariul mediu brut din pe baza celui din 2004".
Pentru anii următori, deși actul se încheiase cu valabilitate până în anul 2010, nu se mai indică modul de calcul ci se stabilește doar că salariul mediu brut va fi "majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă".
Este adevărat că exprimarea folosită în textele enunțate anterior, atât din contractul colectiv de muncă cât și din Planul social este una defectuoasă și neclară, fapt care de altfel a impus clarificările ulterioare. În forma inițială a Planului social, se folosește de o exprimare defectuoasă, care nu respectă rigoarea unei formulări juridice.
Totuși, coroborând prevederile din contractul colectiv de muncă cu prevederile din Planul social și cu prevederile legale aplicabile, rezultă voința reală a părților, singura care trebuie avută în vedere.
Se reține că în conformitate cu art. 295(2) din Codul Muncii, prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Pe de altă parte, alineatul (1) din același articol, stabilește că dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile. Or, art. 985 din Codul civil stabilește cu titlu de regulă următoarele: "când intr-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligația, nu se poate susține că printr-acesta s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept in cazurile neexprese".
Având în vedere această regulă generală de interpretare a contractelor, aplicabilă în cauză, rezultă că și pentru anii următori, calcularea salariului mediu brut se face potrivit regulii desprinse din exemplul dat pentru anul 2005, adică prin raportare la întreg anul precedent.
Mențiunea că acest salariul mediu brut va fi majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă, este lipsită de înțeles, însă prin aplicarea art. 977-978 din Codul civil, interpretând această mențiune astfel încât ea să producă efecte, nu se poate concluziona decât faptul că părțile au înțeles să includă o asigurare că în anii următori indemnizația de concediere nu se va raporta la același nivel al salariului care era stabilit în anul 2004 și aplicabil în anul 2005 ci se va avea în vedere evoluția cuantumului salariilor, negociate anual, cu creșterile acordate de angajator.
Această mențiune, care privește corelarea indemnizației de concediere cu evoluția salariului, nu are însă nici o influență asupra formulei de calcul, care ia în considerare o perioadă de 12 luni ce constituie anul anterior anului concedierii.
Această interpretare a voinței comune a părților este confirmată prin amendamentul din 09.01.2006, prin care aceleași părți au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizației de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societății și s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005. Așa cum a reținut și instanța de fond, prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006, părțile au "confirmat" faptul că prin redactarea punctului 4 la Planul social voința lor comună a fost de a modifica indemnizațiile de concediere stabilite la art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă iar nu de a le cumul cu acestea. Punctul 4 din Planul social a fost completat și cu prevederea că impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizația de concediere va fi suportat de acesta prin reținere din suma brută, în timp ce contribuțiile "sociale" urmau a fi suportate de angajator.
Contrar susținerilor recurenților, aceste amendamente sunt valabile și produc efecte.
Astfel, se reține că părțile au convenit ca Planul social să constituie anexă la contractul colectiv de muncă însă actul fiind încheiat anterior contractului colectiv, nu putea constitui anexă la acesta. Rezultă astfel că această prevedere din Planul social a constituit doar un angajament al părților de a include acest plan ca anexă în contractul colectiv de muncă. Aceasta rezultă și din formularea folosită "acest plan va constitui o anexă". Totuși, în cuprinsul art. 50 din contractul colectiv de muncă, deși se face referire la un plan social, acesta nu este individualizat (prin data încheierii) și nu se indică faptul că Planul social semnat în 21.04.2005 ar constitui anexă și parte integrantă din acest contract colectiv de muncă. Părțile nu au indicat nici un alt text din contractele colective de muncă cu un asemenea conținut.
Rezultă astfel că în mod formal, acest Plan social nu a constituit niciodată anexă la contractul colectiv de muncă.
Prin amendamentul din 09.01.2006, aceleași părți au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizației de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societății și s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005.
Acest amendament a fost încheiat anterior notificării măsurilor de concediere colectivă (notificare înregistrată la ITM B sub nr. 27776/30.08.2006 și la sub nr. 1752/30.08.2006).
Referitor la aplicabilitatea acestui amendament, trebuie avut în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, în realitate Planul social nu a constituit niciodată o anexă, cu statut de parte integrantă, din contractele colective de muncă, aceasta fiind doar o intenție neconcretizată a părților.
De asemenea, așa cum s-a arătat, acest Plan social a constituit numai un acord al părților cu privire la modul de punere în aplicare a prevederilor art. 50 din contractele colective de muncă.
În consecință, el nu a fost niciodată supus condiției înregistrării prevăzute de art.25 din Legea nr. 130/1996 și nu a făcut obiectul unei astfel de înregistrări.
În consecință, actele adiționale prin care s-au clarificat sau modificat prevederi ale acestuia nu erau la rândul lor supuse condiției înregistrării, iar neîndeplinirea acestei condiții nu afectează valabilitatea și aplicabilitatea acestora.
Contractul colectiv de muncă trebuie semnat de reprezentanții patronatului și ai sindicatului sau sindicatelor, adică de acele persoane care potrivit legii sau unor statute sunt în drept să exprime voința juridică a persoanelor juridice respective. Este suficient ca contractul colectiv de muncă să fie semnat de persoanele în drept să exprime în numele patronatului și sindicatelor un consimțământ valabil pentru încheierea contractului. În acest sens, art. 25 (1) din Legea nr. 130/1996 prevede doar faptul că "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială județeană sau a municipiului B, după caz".
Ca urmare și acordurile prin care aceleași părți stabilesc modalități de punere în aplicare a unor prevederi din contractul colectiv de muncă trebuie semnate de persoane care sunt în drept să le reprezinte.
Amendamentul în discuție apare semnat de președintele Consiliului de administrație al SC SA și de președintele, sindicat care a reprezentat salariații și la încheierea contractului colectiv de muncă și a actelor adiționale ulterioare.
Recurenții, deși susțin că amendamentul ar fi trebuit semnat de toți membrii consiliului de administrație, nu invocă nici un temei al susținerilor lor, în condițiile în care art.1432din Legea nr. 31/1990 în lipsa unei stipulații contrare în actul constitutiv, consiliul de administrație reprezintă societatea prin președintele său. Recurenții nu au indicat o astfel de stipulație contrară.
De altfel, în principiu, lipsa calității de reprezentant o poate invoca doar societatea, pentru a nu-i fi opozabil un act încheiat în numele său de președintele consiliului de administrație. Recurenții nu pot invoca un astfel de motiv întrucât nu au un raport de reprezentare cu președintele consiliului de administrație.
Recurenții nu au probat în nici un mod că potrivit statutului organizației sindicale președintele acesteia ar fi avut nevoie de un mandat din partea unor organe de conducere colegiale sau colective.
În consecință și protocolul a fost semnat de persoane cu drept de a reprezenta societatea și sindicatul.
Faptul că liderul de sindicat ce a semnat amendamentul în cauză nu ar fi informat și consultat angajații în legătură cu acest aspect, este o chestiune care privește relația dintre sindicat și organele sale de conducere pe de o parte și membrii săi pe de altă parte și a cărei cercetare excede limitelor învestirii instanței în această cauză. Pe de altă parte, recurenții, deși susțin că președintele organizației sindicale ar fi avut nevoie de un mandat
Reclamanții nu contestă că au beneficiat de indemnizațiile de concediere stabilite în cuantumul prevăzut de planul social prin raportare la salariul brut din anul anterior.
În consecință, în temeiul art.312 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenții reclamanți, G, G, toți cu domiciliul procesual ales în C,-, -. 1, județul C, împotriva sentinței civile nr. 127/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă "" - GRUP, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2009.
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
jud.
2 ex./ 30.06.2008.
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
