Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2938/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 846/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2938R
Ședința publică de la 04 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către recurenții, împotriva sentinței civile nr.7248 din data de 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIIl-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI Șl FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă avocatului recurenților, cuvântul în susținerea recursului.
Recurenții, prin avocat, solicită admitea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul: admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție. Fără cheltuieli de judecata. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civila nr. 7248 din data de 20.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a -a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva paratei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI si in contradictoriu cu CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca neîntemeiata, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor, ca nefondată, a respins cererea de chemare în garanție formulata de parata Curtea de Conturi împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că sistemul de salarizare al acestei categorii de personal este reglementat de OUG nr. 160/2000, care, in art. I, ca forma de salarizare este indemnizația lunara, prevăzând totodată ca "indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salariai". Sistemul instituit prin OUG nr. 160/2000 este completat cu alte acte normative, si anume Legea nr. 233/2006, OG nr. 27/2007 si OG nr. 14/2008.
Niciunul dintre acestea nu reglementează majorarea indemnizației controlorilor financiari cu 75% fata de natura atribuțiilor sau obiectul gestiunii.
In prezent, singurul act normativ cu caracter general privind salarizarea controlorilor financiari este OUG nr. 160/2000, neputând fi aplicate prin analogie dispozițiile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.
Art. 2 din aceasta lege stabilește ca salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care este încadrat personalul prevăzut la art. 1 pot fi majorate cu minimum 60% față de cele prevăzute de lege, dar nu mai mult de 100%, cuantumul exact ai procentului aplicabil fiind prevăzut de HG nr. 170/2005.
Referirea la situația altor categorii de personal, care au atribuții similare, nu este relevanta deoarece fiecare dintre aceste categorii are un regim special de salarizare, neaplicabil celorlalte.
Pentru a se putea invoca discriminarea este necesar, in primul rand, ca persoanele sa se găsească in situații similare, or, in speța, din punct de vedere al sistemului de salarizare prevăzut de lege, situația lor este diferita.
Atat timp cat legea nu stabilește dreptul reclamanților de a beneficia de cele doua sporuri, nici judecătorul nu le poate institui, aceasta echivalând cu asumarea unei puteri de a legifera, pe care, potrivit legii, nu o deține.
In cauza nu se poate retine existenta vreunui criteriu de discriminare prevăzut de OG nr. 137/2000 si nici ca scopul acestei reglementari ar fi acela de a restrânge, înlătura recunoașterea, folosința sau exercitarea, in condiții de egalitate, a drepturilor omului si libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
In sprijinul acestei soluții, se reține si Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 381/11.03.2008.
Având caracter accesoriu, apar ca neîntemeiate si cererile privind actualizarea cu indicele de inflație si înscrierea mențiunilor in carnetele de munca.
Cat privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de Ministerul Economiei si Finanțelor, se reține ca nu este întemeiata, inexistenta unor raporturi juridice intre parți fiind o problema de fond, cu atât mai mult cu cat aceasta instituție are atribuții in legătura cu fondurile bugetare.
Având in vedere ca cererea principala a fost considerata neîntemeiata, s-a respins cererea de chemare in garanție, ca rămasa fara obiect.
Pentru aceste considerente, s-a respins acțiunea ca neîntemeiata, iar cererea de chemare in garanție, ca rămasa fara obiect.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal reclamanții, criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții reclamanții susțin că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie.
Recurenții reclamanți arată că și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile HG nr. 170/2005 pentru aplicarea Legii nr. 490/2005 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare și că, în calitate de membru al Uniunii Europene, România beneficiaza de fonduri comunitare, iar prin dispozițiile Legii nr. 490/2005 s-a stabilit cadrul legal pentru gestionarea asistentei financiare comunitare acordate României. Art. 2 din aceasta lege prevede ca Guvernul României prin hotărâre "va aproba structurile din cadrul ministerelor si instituțiilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistentei financiare comunitare, numărul si structura posturilor, precum si criteriile de incadrare a personalului pe funcții specifice."
In acest sens, Guvernul a adoptat nr.HG 170/2005 pentru aplicarea Legii nr. 490/2005.
Art. 2 din nr.HG 170/2005 prevede ca dispozițiile hotărârii se aplica acelor categorii de personal enumerate la lit. a, dar si "altor categorii de personal încadrat in structurile de control al gestionarii asistentei financiare nerambursabile comunitare din cadrul instituțiilor publice* având atribuții in procesul de control al fondurilor comunitare.
Or, Curtea de Conturi a României intra in categoria instituțiilor publice cu atribuții de control al modurilor de gestionare a fondurilor comunitare, fiind de fapt organul suprem de control financiar din cadrul structurilor statului.
Instanța de fond a ignorat aceste prevederi legale, concluzionând ca subsemnaților le sunt aplicabile doar prevederile OUG160/2000.
Recurenții, in calitate de controlori financiari in cadrul Curții de Conturi a României - Direcția Financiara de Control Ulterior I, au atribuții in procesul de control al fondurilor comunitare, fiind indreptatiti a beneficia de sporul de 75% prevăzut de art. 3 din HG170/2005.
Mai mult, sporurile reprezintă drepturi salariale acordate salariaților si calculate prin raportare la salariul de baza, or chiar dispozițiile nr.OUG 160/2000 stabilesc modul de calcul al indemnizației controlorilor financiari, prevăzând ca indemnizația "reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si obligațiilor ce se determina in raport cu venitul salarial".
Formularea legiuitorului conform căreia "indemnizația este unica forma de remunerare" a controlorilor financiari, trebuie interpretata in sensul interdicțiilor profesionale ce le sunt aplicabile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României si nu in sensul ca aceasta reprezintă totalitatea drepturilor salariale ale controlorilor financiari.
In sprijinul susținerilor recurentilor, sunt si deciziile instanțelor prin care le-a fost acordat controlorilor financiari, ce isi desfășoară activitatea in cadrul Curții de Conturi a României, sporul de 50% pentru suprasolicitare neuropsihica, dar si Decizia nr. XXVII/2007 prin care Inalta C de Casație si Justiție - Secțiile Unite a stabilit ca dispozițiile nr.OUG 160/2000 nu inaltura dreptul la sporul pentru vechimea in munca, desi acesta nu este prevăzut in mod expres de nr.OUG 160/2000.
In motivarea sentinței, instanța de fond a susținut si faptul ca reclamanții nu pot invoca existenta vreunei discriminări, deoarece nu este intrunita condiția situațiilor similare.
Recurentii arata ca ocupa aceleași funcții ca si controlorii din cadrul Autorității de audit si isi desfășora activitatea in cadrul aceleași instituții, cu toate acestea Curtea de Conturi aplica in mod discreționar prevederile legal, acordând sporul de 75% doar controlorilor financiari din cadrul Autorității de Audit.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunandu-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Principiul "egalității de tratament în salarizare" implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă intr-o funcție cel puțin similara dacă nu identică, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial.
Controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi a României - Camera de Conturi I - Direcția de Control Financiar Ulterior I sunt într-o situație comparabilă cu controlorii financiari ai Curții de Conturi a României din structura Autorității de Audit sub aspectul exercitării atribuțiilor și incompatibilităților aferente funcției, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferit, in mod discriminatoriu față de auditori, prin refuzul acordării indemnizației de 75 %.
Prima instanța a ignorat faptul ca atat controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi I, cat si controlorii financiari din cadrul Autorității de Audit a Curții de Conturi a României, sunt remunerați in baza aceluiași act normativ, OUG160/2000, astfel incat întreaga motivare, conform căreia OUG160/2000 nu permite aplicarea vreunor sporuri, este neavenita.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
In concluzie, prin neacordarea acestei indemnizații (majorări), controlorii financiari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru restul personalului (auditori), fiind aplicabile dispozițiile art. 6 lit. C din OG137/2000.
Nu exista nicio diferențiere in ce privește pregătirea profesionala, atribuțiile de serviciu, responsabilități si riscuri deosebite pentru controlorii financiari din cadrul Autorității de Audit aceștia primesc un spor salarial de 75%, cand acest spor ar trebui sa fie atribuit si celorlalți controlori financiari din cadrul Curții de Conturi a României.
Parata a depus la dosar Hotărârea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 381/11/03.2008 pronunțata cu privire la cererea formulata de Sindicatul Legis.
Se apreciaza ca actul infatisat nu era de natura sa producă efecte asupra cauzei de fata, instanța fiind suverana in aprecierea situației de fapt si a normelor de drept aplicabile.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul recurentilor este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Sistemul de salarizare al acestei categorii de personal este reglementat de OUG nr. 160/2000, care, in art. I, ca forma de salarizare este indemnizația lunara, prevăzând totodată ca "indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salariai". Sistemul instituit prin OUG nr. 160/2000 este completat cu alte acte normative, si anume Legea nr. 233/2006, OG nr. 27/2007 si OG nr. 14/2008. Niciunul dintre acestea nu reglementează majorarea indemnizației controlorilor financiari cu 75% fata de natura atribuțiilor sau obiectul gestiunii.
In prezent, singurul act normativ cu caracter general privind salarizarea controlorilor financiari este OUG nr. 160/2000, neputând fi aplicate prin analogie dispozițiile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.
Art. 2 din aceasta lege stabilește ca salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care este încadrat personalul prevăzut la art. 1 pot fi majorate cu minimum 60% față de cele prevăzute de lege, dar nu mai mult de 100%, cuantumul exact ai procentului aplicabil fiind prevăzut de HG nr. 170/2005.
Referirea la situația altor categorii de personal, care au atribuții similare, nu este relevanta deoarece fiecare dintre aceste categorii are un regim special de salarizare, neaplicabil celorlalte.
ispozițiile art. 157 alin. (2) din Codul muncii, stabilesc: " Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
Deci reglementarea criteriilor de determinare a indemnizațiilor sau salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor și primelor la indemnizațiile și salariile de bază constituie un atribut exclusiv al legiuitorului, singurul care poate stabili dacă și în ce măsură anumite sporuri sau adaosuri se acordă unor categorii de salariați.
Principiul prestabilirii drepturilor salariale ale personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice, prin lege, reprezintă excepția de la principiul negocierii și se justifică având în vedere calitatea de salariat în sectorul de stat, ale cărui venituri se suportă din fonduri bugetare.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 129 din 1 martie 2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 493 din 13 iunie 2005, a arătat că beneficiul lui nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării unor drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să le înceteze acordarea, precum și să stabilească perioada pentru care le acordă. Instituirea unor reguli speciale în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, deoarece art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea, în favoarea acestora, a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic. Ca atare, se justifică nu numai existența unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui, deoarece respectarea principiului constituțional nu presupune o uniformitate, respectiv o egalitate de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni, în comparație cu alta. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Nu se poate vorbi nici de un tratament preferențial ori de o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât în cauză, nu ne aflăm "în situații analoage sau comparabile",în ceea ce privește activitatea desfășurată de funcționarii publici și personalul încadrat printr-un contract de muncă individual.
O diferență de tratament are natură discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil, de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
In jurisprudența CEDO, statele dispun de o anumită marjă de apreciere, pentru a determina dacă, și în ce măsură, diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim, existând așadar o marjă de apreciere a statelor, în materie.
Instanțele judecătorești nu posibilitatea de a extinde aplicarea unor norme juridice edictate pentru anumite categorii profesionale și altor categorii neprevăzute în ipotezele normelor juridice, prin substituirea acestora cu norme cuprinse în alte acte normative, pentru ca aceasta echivalează cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și a dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
În acest sens, Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008 și Decizia nr. 1325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 23 decembrie 2008) a stabilit că doar Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
In același sens, este si Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 381/11.03.2008, irevocabila prin decizia civila nr. 663/10.02.2009, pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție si instanțele judecătorești nu pot să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Aceasta atribuție revine exclusiv Curții Constituționale, care nu a fost insa sesizata in cauza, de către recurente.
Legiuitorul are dreptul a stabili regimul de salarizare al diferitelor categorii profesionale si nu orice diferența de drepturi salariale implica o discriminare si inegalitate a salariaților. Principiul egalității in fata legii nu înseamnă uniformitate, iar formularea "salariu egal pentru munca egala" garantează numai vocația salariatului de a obține un salariu, ce in mod rezonabil poate fi comparat.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de, ,împotriva sentinței civile nr.7248 din data de 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI Șl FINANȚELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
tehnored.G
2.ex./29.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Ignat Silvia GeorgianaJudecători:Ignat Silvia Georgiana, Călin Dragoș Alin
