Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.301

Ședința publică din data de 11 martie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Alexandru

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 1598 din data de din data de 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, domiciliat în comuna Mari, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA B, reprezentată de avocat, din Baroul Prahova, lipsind intimatul-reclamant

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen legal.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă depune la dosar, în copie, adresele nr.2919 din 12 noiembrie 2007 și nr.3081 din 28 noiembrie 2007 emise de SC SA, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat având cuvântul pentru recurenta solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respinge acțiunii ca fiind prescrisă.

Într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, întrucât sumele solicitate au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Într-un al doilea subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării drepturilor salariale solicitate raportate la salariul de bază mediu.

Cu privire la cheltuielile de judecată precizează că înțelege să formuleze acțiune separat.

- 2 -

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei totale de 7480 lei, reprezentând: drepturi salariale cuvenite și neacordate pe perioada 2004-2006 și daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor existente în sarcina acesteia în sumă de 533,52 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei la punctul de lucru SC SA, iar raporturile de muncă cu societatea au încetat la data de 22.05.2006.

A mai susținut reclamantul că potrivit contractului individual de muncă beneficia, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, iar dispozițiile art. 168(1) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedeau că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.

S-a mai arătat că deși contractul colectiv de muncă prevedea aceste obligații pe anii 2004, 2005 și 2006, reclamanta nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paște.

De asemenea, reclamantul a susținut că pentru neachitarea la timp a suplimentărilor salariale, pârâta datorează și sumele corectate cu coeficientul de inflație pentru perioada în discuție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 166 din Codul muncii, art. 168 (1) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății renegociat și reeditat în anul 2004, 2005 și 2006.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat prescripția dreptului la acțiune în raport de disp.art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care arată că termenul în care pot fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune și cum reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.168 din Contractul colectiv de muncă, afirmând că prevederile acestui articol nu au fost respectate, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, astfel că acțiunea este prescrisă.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că sumele de bani menționate în acțiune, cu caracter premial, au fost negociate și stipulate în anul 2003, după cum rezultă din actul adițional la contractul colectiv de muncă înregistrat la DGMPS sub nr. 8080/23.05.2000, arătându-se că pentru anul 2003 suplimentările respective vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.

A mai învederat pârâta că această formulare s-a păstrat și în CCM pe anul 2004, iar în anul 2005, când s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, s-a stipulat că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art. 168 au fost

- 3 -

introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, formulare ce se păstrează și în contractele colective de muncă pentru anii 2006 și 2007.

În continuare, pârâta a arătat că rostul menținerii acestei formulări a fost aceea de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 în anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă, astfel că suplimentările salariale au fost incluse și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 în salariul de bază al fiecărui angajat, acesta fiind și punctul de vedere al Comisiei Paritare SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1598/11.12.2007 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune și, pe fond, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să plătească acestuia suma de 7480 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pe perioada 2004-2006 și 533,52 lei reactualizare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune aceasta este neîntemeiată deoarece termenul de prescripție pentru acțiuni având ca obiect drepturi salariale este termenul general de 3 ani, termen care nu s-a împlinit.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a fost încadrat la societatea pârâtă, Sucursala, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 prevede la art. 168 dreptul salariaților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA, cu prilejul sărbătorilor de Paște și de C, dispoziție menținută și în contractele colective de muncă pe anii 2005 și 2006.

S-a mai reținut că suplimentările respective au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003 și cum pârâta nu a făcut dovada plății către reclamant a suplimentărilor salariale de C și de Paște pe perioada menționată, acțiunea acestuia a fost apreciată ca întemeiată fiind în consecință admisă în sensul celor sus-arătate.

Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Astfel, se susține, într-un prim motiv de recurs, că dreptul la acțiune este prescris în raport de disp.art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care arată că termenul în care pot fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune și cum intimatul-reclamant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, afirmând că prevederile acestui articol nu au fost respectate, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, astfel că acțiunea este prescrisă.

Pe fondul pricinii, se susține că în mod greșit prima instanță nu a reținut apărarea recurentei în sensul că sumele solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, împrejurare ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003-2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007, fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale

- 4 -

prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă.

Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamantul necontestând că în anul 2003 primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.

De asemenea, pasivitatea intimatului-reclamant, care în toată perioada 2004-2007 nu a spus nimic despre faptul că nu și-a primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că acesta cunoștea că și-a primit banii în salariul de bază.

Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, iar apoi, la data de 31.08.2007, a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C, prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere, iar această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.

Se mai învederează că deși valoarea suplimentării solicitate este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP SA, instanța a admis acțiunea în care s-au solicitat sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, existând o diferență clară între cele două tipuri de salarii prevăzute în CCM, dar pentru situații diferite, recurenta emițând o notă în care au fost arătate salariile de bază medii pentru fiecare am în parte începând cu anul 2003 și până în anul 2007, după cum în alte cauze similare s-a efectuat o expertiză salarizare prin care s-a stabilit că salariul mediu brut este un alt salariu decât salariul de bază mediu.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrise sau, pe fond, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării recurentei la plata primelor de C 2004, Paște și C 2005, Paști 2006 stabilite în raport de salariul de bază mediu la nivel de societate.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:

În ceea ce privește primul motiv de recurs, este neîntemeiată susținerea recurentei conform căreia acțiunea reclamantului este prescrisă și trebuie respinsă ca atare, în raport de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, ce statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

- 5 -

Astfel, raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față.

Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, aceasta fiind și terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă pe unitate încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.

Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia acțiunea trebuie respinsă întrucât primele de C pe anul 2004, de Paște și de C pe anul 2005 și Paști 2006 au fost incluse în salariul de bază pe anii 2004-2006.

Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.

În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi, suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.

Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractul colectiv de muncă pe anul 2005 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004 - 2006 primelor de Paște și de C în salariul de bază.

În raport de cele mai sus-arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2006, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006, ar fi fost acordate prin includerea acestor prime în salariul de bază pe anii respectivi.

Împrejurarea că acțiunea a fost introdusă abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea ei în condițiile în care acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greșitei obligări a acesteia la plata unei sume de bani mai mare decât cea cuvenită conform art. 168 alin.1 din

- 6 -

contractele colective de muncă încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, care prevăd dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.

Or, sumele reprezentând primă C 2004, 2005 și respectiv primă Paște 2005, 2006 avute în vedere de prima instanță, sume care au fost reactualizate cu indicele de inflație, au fost acordate de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr. 1666/2003 și 313/2005 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, privind nivelul salariului mediu brut la nivelul societății începând cu 1.04.2003 și respectiv 1.01.2005, noțiunea de salariu mediu brut neconfundându-se cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din.

Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar salariul mediu brut a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.

Din cuprinsul adresei nr. 6576/12.11.2007 a SNP, rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care se impunea acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paște și de C, astfel cum rezultă și din adresa recurentei, depusă în copie la dosar, în recurs.

În consecință, ținând cont de considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. îl va admite, iar conform art. 312 alin.2 și 3.pr.civ. va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 3623 lei reprezentând: primă C 2004=799 lei, primă Paște 2005=850 lei, primă C 2005=927 lei și primă Paști 2006=1047 lei, sumă ce va fi reactualizată de la data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective, menținând restul dispozițiilor sentinței, în ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector I, împotriva sentinței civile nr.1598 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, domiciliat în comuna Mari, jud.

Modifică în parte sentința recurată. în sensul că reduce cuantumul sumei la care a fost obligă pârâta față de reclamant de la 7480 lei la 3623 lei, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective.

- 7 -

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Alexandru

--- - - - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored./DV

3 ex./4.04.2008

f- Tribunalul Prahova

R -

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Ploiesti