Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3026/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2268/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3026/
Ședința din ședința publică de la 06.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, -, G, (), -, -, împotriva sentinței civile nr.2243/11.06.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că părțile au solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2243/11.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții, (), -, -, G, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Teleorman,Curtea de Apel București, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
În considerente a reținut că prin prevederilor art. 22 alin.1 din G/2007, reclamanții primesc un spor de 15% din salariul brut de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, condiții care vizează ansamblul acestora.
Totodată, art.1 42 din Codul muncii nu este aplicabil cu privire la sporul de 3 zile la concediul de odihnă, întrucât se aplică prevederile legale speciale, respectiv art.65 din Legea nr.567/2004.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanțe a reținut că aceasta este neîntemeiată întrucât potrivit prevederilor art.35 alin.1 din Legea nr.500/2002, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare,din listarea față de propunerile ordonatorilor principali de credite.
Pe fond cererea este neîntemeiată întrucât nu ne aflăm în fața unui drept recunoscut și protejat de lege pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești.
Potrivit prevederilor art. 12 din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul în cauză beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de acest spor se aprobă prin ordin al ministrului justiției,ceea ce presupune expertizarea condițiilor de la locul de muncă.
Așa cum a învederat însuși reclamanții,aceștia primesc un spor de 15% din salariul de bază pentru condiții grele de muncă definite de art.22 din nr.OG8/2007, ceea ce face ca art.7 din nr.OUG27/2006 să fie interpretat în sensul că nu se pot primi două sau mai multe sporuri, expertizarea condițiilor de muncă vizând ansamblul acestora.
În ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a reținut că potrivit prevederilor art.65 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, pentru această categorie profesională concediul de odihnă plătit este de 30 de zile.
Legea precizată are caracter special cauză din care are întâietate față de Codul muncii, sens în care sunt explicite prevederile art.295 din respectivul cod.
În fine, respectarea principiului egalității în drepturi a cetățenilor statuat prin art. 16 din Constituție și a principiului nediscriminării în relațiile de muncă reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, nu presupune un tratament juridic identic, pentru persoane aflate în situații diferite.
În considerarea acestor motive, în baza art.284 din Codul muncii, instanța a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor precum și cererea reclamanților, ca neîntemeiate.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenții, (), -, -, G, înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului au arătat că prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției B, Ministerul Finanțelor Publice B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat obligarea Tribunalului Teleorman și a Curții de Apel București, în calitate de ordonatori terțiari de credite la plata unor drepturi salariale constând în sporul de lucru la calculator, respectiv 15 % din salariul de bază brut, pe perioada februarie 2005 și în continuare, sume actualizate, în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora și obligarea pârâtei de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și la acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu data introducerii prezentei acțiuni, precum și cu trei ani înaintea acestei date.
Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr. 2243 din 11.06.2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea recurenților, pe motiv se află în fața unui drept recunoscut și protejat de lege pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, precum și faptul că, noi, reclamanții primim un spor de 15% din salariul de bază pentru condiții grele de muncă definite de art. 22 din OG nr. 8/2007, ceea ce face ca art. 7 din OUG nr. 27/2006 să fie interpretat în sensul că nu se pot primi două sau mai multe sporuri, expertizarea condițiilor de muncă vizând ansamblul acestora.
De asemenea, a respins și capătul de cerere privind acordarea de 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii și în continuare, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, pentru această categorie profesională, concediul de odihnă plătit este de 30 de zile. Legea precitată are caracter special, cauză în care are întâietate față de Codul Muncii, sens în care sunt explicite prevederile art. 295 din respectivul cod.
Deși recurenți au arătat că, din anul 2003, munca lor se desfășoară la calculator, că toate cele 8 ore le petrecem zilnic și de multe ori și peste program, numai în fața monitorului, întrucât dactilografierea tuturor actelor se face numai la calculator, totuși nu au primit nici un drept aferent acestei munci, așa cum sunt acordate sporuri de către alți angajatori propriilor angajați din următoarele domenii:
- salariații din domeniul sanitar (Ordinul Ministrului Sănătății nr. 414/2006 pentru aprobarea reglementărilor contabile specifice domeniului sanitar - anexa din 17.04.2006 );
- salariații din domeniul industriei chimice și petrochimice (conform art. 50 (4) din contractul colectiv de muncă la nivelul grupului din unități din industria chimică și petrochimică);
- personalului propriu angajat în administrația locală, spor prevăzut prin Hotărâri ale Consiliului Local;
- personalului propriu angajat în administrația județeană, spor prevăzut prin Hotărâri ale Consiliului Județean;
De asemenea, salariații din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Ministerului Justiției, beneficiază de aceste drepturi:
- personalul auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, din cadrul serviciului de contabilitate și informatică (conform unui ordin intern).
- salariații Ministerului d e Justiție (conform unui ordin intern);
Recurenți consideră că nu există nici o îndoială că acest spor li se datorează, ținând cont că unei părți a salariaților din cadrul aceluiași sistem, li se acordă acest spor, fără să existe vreo diferență între activitatea recurenților și a lor, deși legea este aplicabilă tuturor în mod egal.
Ca urmare a informatizării instanțelor de judecată, prin introducerea sistemului informatic ECRIS, grefierii registratori, grefierii arhivari, grefierii, grefieri statisticieni, grefieri informaticieni. etc, prin însuși atribuțiile lor de serviciu, lucrează permanent și nemijlocit în aceste sisteme informatice, fapt ce face dovada incontestabilă a îndeplinirii condiției cunoștințelor de operare pe calculator; condiție îndeplinită și de existența certificatelor de competențe și atestatelor în domeniul PC. La toate acestea se mai adaugă un risc, cel de radiații de la utilizarea calculatorului, întrucât toate lucrările se realizează într-un procent de mai mult de 80% din timpul total de muncă la calculator, în fața monitorului, ceea ce necesită un consum psihic și intelectual mare.
Nici împrejurarea că li se plătește un alt spor (condiții grele - ) nu poate fi o explicație, sporurile la salariu pot fi stabilite până la limita maximă permisă de lege, pentru locurile de muncă cu condiții grele sau vătămătoare, mai ales că aceste sporuri pot fi cumulate, ele datorându-se unor cauze diferite, fiecare generatoare a câte unui drept distinct.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, recurenți arată că, deși lucrează în condiții grele nu beneficiem de cel puțin 3 zile în plus la concediul de odihnă, așa cum este prevăzut în art. 142 din Codul muncii: Salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.
Potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 40 pct. 2 lit. c din Codul muncii pârâtul "are obligația de a le acorda recurenților toate drepturile ce decurs din lege".
Reclamanții (grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, etc.) fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, unități finanțate de la bugetul de stat, astfel că raporturile juridice de muncă sunt guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Conform art. 54 din Regulamentul de Organizare al instanței, recurenți îndeplinesc toate atribuțiile de serviciu precum: înregistrarea și repartizarea dosarelor noi intrate în sistemul informatizat; operarea în sistemul informatizat a numerelor de dosar, a materiei juridice, a stadiului procesual, a obiectului dosarului, a părților; numărul dosarului nou sosit, data sosirii dosarului, secția de la care a sosit, stadiul procesual avut, tipul de decizie pronunțată, numărul și data deciziei; înregistrarea în sistemul informatic a actelor depuse la dosar și evidența acestora; întocmirea conceptelor și citațiilor pentru primul termen în sistemul informatic; arhivarea dosarelor în calculator; participă la ședințele de judecată; întocmește conceptele pentru citarea părților în proces, actele de procedură dispuse de completul de judecată; întocmește listele de ședință, tehnoredactează hotărârile judecătorești și alte lucrări repartizate, comunică aceste hotărâri, etc.
Toate aceste îndatoriri se efectuează pe calculator. Din numărul total de dosare înregistrate la instanță, se știe faptul că acestea au mai multe termene de judecată astfel încât pentru fiecare dosar în parte, la fiecare termen, grefierul de ședință își îndeplinește atribuțiile utilizând calculatorul/la aceste cauze, se adăugă și dosarele din anii precedenți).
Legea nr.319/2006 - Legea securității și sănătății în muncă - stabilește principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentelor. Prevederile acestei legi au ca scop instituirea de măsuri privind promovarea, îmbunătățirea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor (art. 1 și 2). La art.7 pct.2 se prevede că angajatorul are obligația de prevenire a riscurilor profesionale, iar secțiunea 33 din legea menționată cuprinde aspecte cu privire la bolile profesionale. Recurenți precizează faptul că nu au fost dispuse măsuri speciale pentru asigurarea protecției angajaților obligați a folosi calculatorul în activitatea desfășurată.
De la 1 octombrie 2006, angajatorii au obligația să asigure o serie de condiții pentru lucrătorii care utilizează în activitatea lor echipamente cu ecran de vizualizare. Potrivit actului normativ aprobat astăzi de Guvern care preia integral Directiva 1990/270/CEE, posturile de lucru trebuie să îndeplinească o serie de cerințe minime, astfel încât să nu genereze riscuri pentru vedere, probleme fizice și solicitare mentală pentru lucrători. De asemenea, angajatorul trebuie să planifice sarcinile lucrătorului, astfel încât acesta să beneficieze de pauze, care să reducă suprasolicitarea determinată de utilizarea ecranului de vizualizare, transpusă în dreptul românesc prin nr.HG 1028/2006 (publicată în Monitorul Oficial nr. 710/18.08.2006) pe care o anexăm.
Față de aceste dispoziții recurenți au principiul priorității dreptului comunitar.
, recurenții se află permanent sub acțiunea periculoasă pentru sănătate a radiațiilor câmpurilor negative artificiale, create de sistemele electronice și de sistemele de alimentare cu energie. O parte însemnată a bolilor "de computer" apărute este determinată de faptul că acțiunile nocive ale unui asemenea mijloc popular și, la prima vedere, inofensiv precum este calculatorul, sunt încă pe departe necunoscute pentru mulți, așa cum rezultă și din actele medicale depuse.
Recurenți arată că petrec ore în șir în fața calculatorului, fără să se realizeze efectele dăunătoare ale acestuia asupra vederii. Categoric nu putem renunța la calculator, având în vedere că prin natura muncii noastre suntem efectiv legați de programul ECRIS în care se înregistrează și se prelucrează toate datele unui dosar. Deși calculatorul reprezintă un mod simplu de comunicare, lucru și informare, există însă și o parte a calculatorului care ne afectează sănătatea: MONITORUL. Efectele activității prelungite în fața calculatorului se pot manifesta pe mai multe planuri: manifestări oculare, tulburări musculare și osteo-articulare, probleme neurologice, tromboză venoasă profundă, dermatoze, probleme legate de stres și de dependența de calculator.
Consecințele medicale ale unei astfel de transformări, există cu certitudine, sindromul de tunel carpian a fost recunoscut recent în Olanda drept boală profesională, rezultat al folosirii intensive a tastaturii, datorită poziției prea înalte a tastaturii, lovirea cu prea multă putere a tastelor și de activitatea de durată, fără pauze. Deci, prin aceasta se recunoaște efectele nocive asupra sănătății prin folosirea efectivă a calculatorului, inclus de altfel în categoria aparatelor care emit unde electromagnetice.
În acest sens s-au pronunțat și experți de la inspectoratele teritoriale de muncă și autoritățile de sănătate publică din județele A, B, G,
Experții au constatat, de exemplu, că: personalul care lucrează la videoterminale este expus radiațiilor electromagnetice, ionizante și neionizante de intensitate foarte mică, dar care pot avea efecte asupra analizatorului vizual (suprasolicitare vizuală, astenopie), asupra tegumentelor (eczemă cutanată sau atopică), efecte mioarticulare (dureri, redoare, oboseală, crampe etc), mai ales în regiunile coloanei cervicale, umerilor, mâinilor, efecte asupra fertilității și produsului de concepție și se încadrează în prevederile HG nr. 281/1993 art. 8 Ut. a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective" sau că: "salariații care lucrează în activitate continuă la calculatoare în fața monitoarelor prezintă o serie de acuze medicale printre care: oboseală vizuală și generală, cefalee, lăcrimare, ceea ce denotă o suprasolicitare a aparatului vizual și a atenției, certificând că salariații sunt supuși unui risc real de îmbolnăvire profesională au legat direct de profesiune".
Din rapoartele/buletinele de determinare mai sus citate rezultă, fără putință de tăgadă (fiind întocmite de specialiști), faptul că personalul care lucrează la calculator este expus condițiilor vătămătoare de muncă, că salariații care lucrează efectiv cu computerul sau la videoterminale sunt supuși unui risc real de îmbolnăvire profesională sau direct legată de profesie. Este evident deci, că locurile de muncă respective intră în categoria locurilor de muncă cu condiții periculoase sau vătămătoare, iar salariații care utilizează efectiv computerul cel puțin 50% din timpul normal de lucru (deci își desfășoară activitatea cel puțin 50% din timp în fața ecranului) sunt expuși unor condiții vătămătoare de muncă și unui real risc de îmbolnăvire, astfel că ar fi trebuit să beneficieze de sporul de 15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 8, lit. a) din nr.HG 281/1993.
Deși la alin.2 al aceluiași articol se prevede că "locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc de către ministere, celelalte instituții centrale și locale ale administrației publice, cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor", Ministerul Justiției nu a luat nici o măsură pentru includerea acestui spor în lege pentru personalul auxiliar de specialitate, însă recunoaște acest spor de lucru la calculator numai propriilor angajați, în baza unui ordin intern.
Recurenți se consideră discriminați în sensul art.2 alin. 1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât ne-a fost refuzat coeficientul salarial față de alte categorii socio-profesionale, cărora li s-au aplicat tratamente diferențiate de acordare a acestui spor, mai ales că lucrăm pe calculator mai mult de 50% din timpul normal de lucru, se pare că munca noastră nu reprezintă o "activitate care solicita o încordare psihică foarte ridicată și care nu "se desfășoară în condiții de muncă deosebite (DE )".
Cu privire la principiul egalității, în motivarea hotărârii recurate se arată că, "respectarea principiului egalității în drepturi a cetățenilor statuat prin art. 16 din Constituție și a principiului nediscriminării în relațiile de muncă reglementat de dispozițiile art. 6 alin. 3 din Codul Muncii, nu presupune un tratament juridic identic, pentru persoane aflate în situații diferite. "
Recurenți arată că, art. 6 alin. (2) din Codul muncii, prevede că pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu salarizarea personalului auxiliar de specialitate din justiție.
Potrivit art. 16 alin. (1) si (2) din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar nicio persoană nu este mai presus de lege.
Prin art. 2 alin. (1) nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței
sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. (3) din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ca această obligație legală se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta, nu.
Art. 5 din Legea nr. 53/2003 (legea organică în materia raporturilor de muncă) consacră același principiu constituțional al egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. în alin. 3 al acestui text de lege se prevede: constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferințe întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevede la alin. 2 care are ca scop neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Discriminarea indirectă întemeiată în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, la alin. 2 care produc efectele unei discriminări directe, este de asemenea interzisă.
În procesul de penalizare a încălcării interdicției de discriminare, Curtea Europeană de Justiție a statuat că, în cazul în care răspunderea angajatorului pentru încălcarea principiului tratamentului egal ar fi supusă obligației de a proba culpa ori inexistența unui temei de securitate recunoscut de legislația națională aplicabilă, efectul practic al acestui principiu ar slăbi considerabil.
În consecință, orice încălcare a interdicției de discriminare este suficientă în sine pentru a recunoaște dreptul victimelor discriminării la acțiunea în instanță pentru realizarea unei protecții reale și efective.
Potrivit art. 2 pct. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Legea nr.567/2007 la art.33 alin.1 lit. a-f, reglementează condițiile generale de numire în funcțiile de grefier, grefier arhivar, una din ele fiind cea a dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere, care reprezintă o clauză legală a raportului de muncă, o clauză obligatorie și nu facultativă ca în dreptul comun al muncii, însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de operare pe calculator în sarcina reclamanților (grefierii), implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 si art. 154 din Codul muncii ).
De altfel, obligația de a deține cunoștințe de operare pe calculator, necesară la angajare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități la calculator, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
însă, este de remarcat ca reclamanții (grefierii), deși ne executăm această obligație în mod similar ca și restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu ni se recunoaște sporul salarial de lucru la calculator, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În conformitate cu prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, purtând titlul "Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, "lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare "protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit" ( 23 iulie 1968 citat de - "Convenția europeană a drepturilor omului" - Comentariu pe articole -.I - Drepturi și libertăți). Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
În raport cu asigurarea egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea Constituționala a considerat în Decizia nr. 1/1994 a Plenului Curții, că în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. In consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Supunându-se prevederilor internaționale care apără drepturile salariaților, Codul Muncii reglementează, în cadrul relațiilor de muncă, principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. De aceea, orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă. Pe lângă acestea, mai constituie discriminare directă și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință.
Potrivit cerințelor stipulate în art. 21 din Carta Drepturilor și Libertăților Fundamentale: "Toți salariații au dreptul la o remunerare nediscriminatorie pentru o muncă de valoare egală și de natură să le asigure un nivel de viață civilizat pentru ei și familiile lor; îndeosebi, femeile trebuie să se bucure de condiții nediscriminatorii, de muncă și remunerare."
Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, adoptată la 25 iunie 1958 în cadrul Generale a Organizației Internaționale a, convocata la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al, confirmată de România prin Decretul nr. 284 din 11 mai 1973 pentru ratificarea unor convenții ale Organizației Internaționale a, prevede la articolul 1 pct. 1 că,în înțelesul prezentei convenții prin termenul discriminare se înțelege: a) orice diferențiere, excludere sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendență, națională sau origine socială, care are ca efect să suprime sau să știrbească egalitatea de posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și de exercitare a profesiei; b) orice altă diferențiere, excludere sau preferință având ca efect suprimarea sau știrbirea egalității de posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și exercitare a profesiei, care ar putea fi specificată de către statul membru interesat după consultarea organizațiilor reprezentative ale celor care angajează și a organizațiilor lucrătorilor, dacă acestea există, precum și a altor organisme competente"
Conform Directivei 2000//78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000) tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective si elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării aceleași munci, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element: sporul de lucru la calculator. Rezultă că grefierii nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, față de restul personalului din unitățile bugetare, prin refuzul acordării acestui spor, aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii noastre de la acordarea lui.
Existența discriminării indirecte a grefierilor rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ce garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție, art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la aceasta Convenție ce interzice discriminările; art. 4 din Carta socială europeană revizuită, ce garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2) lit. c) și f), art. 54 alin. (3), art. 65 și art. 155 raportat la art. (1) din Legea nr. 53/2003, ce garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art. 20, art. 16 alin. (1), art. 53 și art. 41 din Constituție, ce garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, neputându-se considera că acordarea unor sporuri doar unor categorii de personal este justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, recurenți consideră că personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, este în mod grav și ilegal discriminat față de alte categorii socio-profesionale căreia îi este recunoscut acest drept reprezentat de sporul de lucru la calculator, mai ales că fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, unități finanțate de Ia bugetul de stat.
Deși au arătat că prin natura muncii lor că își petrec mai mult de 80% din timpul zilnic la calculator, cu stres și încordare neuropsihică, potrivit prevederile art. 142 din Codul muncii nu li se acordă un concediu suplimentar de 3 zile în plus la concediul de odihnă.
În schimb, se acordă acest drept altor categorii de personal din unitățile bugetare. De menționat în acest sens, este acordarea unui concediu de odihnă suplimentar anual unor categorii de personal din cadrul Direcției: spălătorese și bucătărese - 3 zile; surori medicale, infirmiere și îngrijitoare - 4 zile, medici și asistente medicale - 5 zile. Se pare că a spăla, a găti și a face curățenie, este apreciată ca o muncă de încordare neuropsihică și se tratează ca atare, iar munca, recurenților nu.
Având în vedere cele arătate, recurenți consideră că sentința civilă nr.2243 din data de 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, este nelegală, existând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8. 9 și art.3041 Cod procedură civilă deoarece în baza art. 991 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
În concluzie, recurenți solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în totalitate a sentinței atacate, și rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunea așa cum a fost formulată, în sensul obligării Tribunalului Teleorman și a Curții de Apel București, în calitate de ordonatori terțiari de credite la plata unor drepturi salariale constând în sporul de lucru la calculator, respectiv 15 % din salariul de bază brut, pe perioada februarie 2005, la zi și în continuare, sume actualizate, în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora si obligarea pârâtei de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și la acordarea în plus a trei zile de concediu de odihnă începând cu data introducerii prezentei acțiuni, precum și cu trei ani înaintea acesteia.
Intimatii nu au formulat intampinare si nu s-au administrat noi probe in recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurentii-reclamanti au calitatea de personal auxiliar de specialitate in cadrul Tribunalului Teleorman si au sesizat instanta de fond cu pretentiile acestora reprezentand despagubiri constand in sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, începând cu luna februarie 2005, la zi și în continuare, suma actualizate cu rata de inflație la data plății efective și obligarea pârâtilor să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și să acorde reclamanților 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu data nașterii dreptului.
Pretentiile reclamantilor sunt intemeiate pe dispozitiile unui Ordin intern dat in cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție pe dispozitii aplicabile in alte domenii profesionale ( sănătate, petrochimie etc. ) si pe dispozitiile HG nr.1028/2006, hotărâre care transpune directiva nr.1990/270/CEE. Reclamantii au invocat discriminarea fata de salariatii din aceste domenii care primesc sporul de calculator.
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile profesionale amintite, Curtea reține următoarele:
Conform art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care personalul auxiliar de specialitate nu desfășoară activitățile prevăzute de actele normative speciale, aplicabile salariatilor din alte domenii de activitate, nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncăegalăcu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite șisuplimentarefață de cei care nu le au stabilite în fișa postului nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
De asemenea, faptul ca personalul auxiliar de specialitate nu primeste sporul de calculator si celelate drepturi pretinse prin prezenta actiune, nu contravin art.6 al.2 din Codul Muncii, invocat de recurentii-reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât față de specificul muncii diferit, cele două categorii de personal auxiliar nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a reclamanților constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte din personalul din alte categorii profesionale(sistemul sanitar, industria chimica sau petrochimica, contabilitate) deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertățilorfundamentalerecunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.
În plus, reclamanții nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, recurentii-reclamanți nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția recurentilor-reclamanți de a li se acorda sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut și obligarea pârâtilor să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și să acorde reclamanților 3 zile în plus la concediul de odihnă, începând cu data nașterii dreptului, drepturi neprevăzute de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Mai mult, recurentii-reclamanti au beneficiat de sporul de 15% pentru condiții vătămătoare in baza art. 48 din Lg.50/1996, iar ulterior in baza OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar.
Un alt spor de 15% solicitat de reclamante pentru lucru la calculator nu este reglementat separat prin actele normative invocate și nici de un alt act normativ, astfel că potrivit cadrului general de reglementare care este HG 281/1993, sporul pretins a fi pentru lucru la calculator este considerat ca făcând parte din cel prevăzut de art. 8 lit. a din acest act normativ, respectiv spor pentru condiții vătămătoare.
Față de împrejurarea că reclamanții au beneficiat și beneficiază în continuare de acest spor, Curtea constata ca pretentiile acestora sunt neintemeiate.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respinga recursul formulatca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, G, (), -, -, împotriva sentinței civile nr.2243/11.06.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu și intimații-pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./20.05.2009
Jud. fond:
OPINIA SEPARATĂ
a doamnei judecator
În sensul admiterii recursului, modificării în parte a sentinței recurate în sensul acordării contravalorii sporului de 15% pentru calculator, până la data pronunțării sentinței și respingerii celorlalte pretenții ca neîntemeiate.
Contrar soluției pentru care a optat majoritatea membrilor completului, consider că recursul formulat de recurenții, G, (), este întemeiat în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispozițiilor art.155 din Legea nr.53/2003, orice spor constituie partea variabilă a salariului, reprezentând prin urmare un drept salarial și fiind expresia valorică a remunerării speciale pentru desfășurarea activității de către angajați în anumite condiții.
Sporul nu este acordat oricărei categorii socio-profesionale, ci numai în măsura în care angajatul care îl solicită sau îl pretinde muncește în anumite condiții, condiții care pot fi comune mai multor activități profesionale distincte.
Astfel, în privința sporului de calculator, acest spor presupune, în mod obligatoriu ca atribuție de serviciu, operarea pe calculator a datelor și informațiilor, activitate ce este desfășurată, spre exemplu, de un funcționar public, dar în egală măsură și de grefierii din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor.
Este de notorietate faptul că în ultimii ani la nivelul instanțelor și parchetelor, sistemul de date și informații, precum și redactarea încheierilor, hotărârilor și a tuturor lucrărilor dosarelor a fost transferată pe suportul tehnic oferit de rețeaua de computere. Această activitate laborioasă a necesitat, pe lângă concentrarea fondurilor și resurselor materiale, o adaptare a personalului ce urma să utilizeze aceste computere. Astfel, indiferent de vârstă, dificultăți personale sau orice alte particularități individuale, toți grefierii au fost obligați să învețe să își desfășoare cea mai mare parte a activității profesionale utilizând computerul. Această împrejurare le-a schimbat radical modalitatea în care își desfășoară activitatea specifică, obligându-i să lucreze în fața ecranului computerului cea mai mare parte a timpului de lucru.
La nivelul legiuitorului s-a recunoscut,prin legiferarea sporului de 15% pentru lucrul cu calculatorul, gradul de nocivitate specific acestui tip de activitate și în considerarea acestui risc s-a reglementat sporul mai sus menționat. Firește că acest spor nu se adresează unei categorii socio-profesionale, ci tuturor bugetarilor care lucrează în aceste condiții utilizând computerul ca atribuție obligatorie, o parte însemnată a timpului de lucru.
Ignorând această realitate, grefierilor, sub pretextul salarizării unei legi speciale, nu li s-a compensat prin acordarea acestui spor gradul de pericol pe care îl reprezintă lucrul îndelungat cu calculatorul. Teoria salarizării distincte și a statutului special interpretată ca o barieră în calea revendicării unor drepturi salariale este eronată cât timp ignoră că salarizarea distinctă are în vedere salariul de bază și, eventual, anumite sporuri, de această dată caracteristice doar respectivei activități. Această realitate nu împiedică și nu intră în conflict juridic cu realitatea ce permite pretinderea unor sporuri pentru aspecte comune ale activității desfășurate de diferitele categorii de bugetari. Dacă aceste aspecte comune indică o modalitate de desfășurare a activității considerată nocivă, este firesc, normal și logic,din perspectiva principiului egalității în drepturi, ca toți salariații să beneficieze de aceeași compensare pecuniară a riscului la care se expun zilnic, indiferent de actul normativ care le reglementează salarizarea.
Este posibil ca în considerarea importanței în cadrul societății a unor ramuri de activitate, unii dintre salariații bugetari să fie remunerați mai generos, prin stabilirea unui salariu de bază mai mare, dar această împrejurare, lăsată la aprecierea legiuitorului și executivului, nu trebuie să conducă la interpretarea eronată conform căreia pentru acești bugetari remunerarea condițiilor speciale sau novice de muncă devine imposibilă.
Așa cum subliniam, sporul este o parte a salariului, distinctă de salariul de bază cu care nu se confundă pentru că au finalități diferite. Astfel, prin salariul de bază, indiferent că este sau nu stabilit printr-o lege unitară sau prin legi distincte sau speciale, se valorizează importanța socio-economică a activității plătite de către stat. Prin acordarea și stabilirea sporurilor se urmărește compensarea financiară sau răsplătirea unor împrejurări speciale în care salariații, indiferent de categoria socio-profesională, își desfășoară activitatea.
Respectându-se principiul constituțional al egalității în drepturi, principiu care trebuie să se regăsească și în aprecierea activității concrete pe care o desfășoară salariații bugetari, este normal și legal ca o împrejurare nocivă de desfășurare a activității profesionale să fie în mod unitar compensată pecuniar, indiferent de retribuția reprezentată de salariul de bază.
Legiuitorul a "uitat" să reglementeze împrejurarea nocivă de desfășurare a activității grefierilor prin munca cu calculatorul, deși, prin forța împrejurărilor, i-a obligat să se adapteze și să accepte acest mod de lucru.
Instanța nu se poate substitui legiuitorului și să hotărască acordarea sporului pentru lucrul cu calculatorul în ceea ce-i privește pe grefieri, dar poate să constate că neincluderea acestui spor în modalitatea de salarizare, fie ea și una specială, i-a prejudiciat material și moral, punându-i într-o situație de inferioritate față de alte categorii de bugetari care desfășoară și ei activitate similară prin folosirea calculatorului, împrejurare pentru care primesc sporul de 15%.
Dispozițiile art.269 din Legea nr.53/2003 se aplică, prin asimilare,și situației personalului auxiliar de specialitate.
Prejudiciul material este cert și constă în privarea nejustificată de plata sporului pentru lucrul cu calculatorul, deși întreaga activitate a instanțelor este în prezent informatizată.
Prejudiciul material este conturat de inexistența în drepturile salariale ale grefierilor a contravalorii sporului de 15%. Instanța nu poate acorda acest drept reprezentat de sporul de 15% pentru lucrul cu calculatorul, dar nimic nu o împiedică să constate existența unui prejudiciu material pentru salariați prin modalitatea de stabilire a salariului și să le acorde acestora despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea pecuniară a sporului neacordat,iar nu sporul în sine. Din acest motiv al imposibilității creării unor norme juridice, atribuție recunoscută, în principiu, doar legiuitorului, instanța nu are posibilitatea de a stabili pentru viitor plata către grefieri a acestui spor, după cum, ulterior momentului pronunțării hotărârii, nu poate fi făcută dovada existenței unui prejudiciu material cert, existând posibilitatea ca legiuitorul să modifice prevederile legale care în acest moment nu permit grefierilor acordarea unui spor pentru o împrejurare nocivă în care își desfășoară activitatea. Prin acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea în lei a procentului sporului, instanța nu legiferează, nu instituie sporul de lucru cu calculatorul și nu-l acordă pe viitor, ci sancționează o manieră lacunară, discreționară și abuzivă de salarizare a unei categorii socio-profesionale. Dacă dreptul salariaților de a solicita unei instanțe judecătorești să verifice modalitatea în care se realizează salarizarea ar fi negat prin prisma oricăror constatări în acest sens ale instanței, accesul la justiție garantat de Constituția României ar rămâne doar o simplă propoziție lipsită de orice concretizare a posibilității conturării unui abuz, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională, singura instituție abilitată să realizeze controlul constituționalității actelor normative, nu poate realiza acest control în cazul inexistenței unei norme cum este cazul inexistenței scriptice în legea salarizării grefierilor a sporului pentru lucrul cu calculatorul. Nu se poate constata eventuala neconstituționalitate a ceva ce nu există într-o lege specială de salarizare, dar se poate aprecia că această inexistență, în contextul egalității în drepturi, este inechitabilă și nelegală, o atare împrejurare putând fi sancționată prin acordarea unor despăgubiri materiale sau morale, după caz, până la remedierea acestei inechități de singura autoritate îndrituită să legifereze.
O altă interpretare ar conduce la teoria inacceptabilă că nici o măsură legată de salarizare nu poate fi cenzurată,prin prisma verificării existenței unui abuz, de către instanța de judecată, deschizându-se perspective discreționare, de neimaginat într-un stat de drept, puterilor legislative și executive.
Controlul reciproc al celor trei puteri urmărește tocmai împiedicarea apariției abuzului, care se poate manifesta fățiș prin interzicerea unor drepturi sau indirect și subtil, prin tăcerea sau omisiunea de a reglementa anumite aspecte, omisiune invocată apoi pentru neacordarea unor drepturi.
Dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 implică analiza efectivă a pretențiilor, iar nu simpla constatare că instanța nu are posibilitatea de a analiza temeinicia pretențiilor formulate.
O asemenea conduită ar goli forma de orice urmă de fond și de substanță, lăsând deschisă calea unei proceduri lipsită de finalitate practică, respectiv admiterea sau respingerea unor pretenții ca urmare a analizării acestora, iar nu ca efect al deciziei unei instituții ce nu constituie o instanță judecătorească și care nu are atribuții în a crea sau nega dreptul oricărei persoane de a-și vedea pretenția efectiv analizată prin prisma unor norme juridice, iar urmare a unor interpretări abstracte.
Împrejurarea că instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului prin crearea unor norme juridice o împiedică să acorde recurenților 3 zile de concediu în plus față de cele existente, un asemenea drept putând fi reglementat pentru categoria grefierilor doar de către legiuitor. Ceea ce instanța putea să realizeze este un control al împrejurărilor care au condus la neacordarea acestui drept și să stabilească eventual despăgubiri,în măsura în care constata existența unui abuz prin omisiunea de reglementare. Însă, instanța este ținută, în egală măsură de obiectul cererii, respectiv pretențiile formulate. Cum în cauză recurenții reclamanți nu au solicitat despăgubiri pentru omisiunea acordării a 3 zile suplimentare de concediu,instanța nu poate analiza existența prejudiciului material sau moral, după caz.
Pentru ansamblul argumentelor mai sus expuse, apreciez că se impune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile nr.2243/11.06.2008 a Tribunalului Teleorman în sensul acordării contravalorii sporului până la data pronunțării sentinței cu titlu de despăgubiri materiale și menținerea tuturor celorlalte dispoziții ale sentinței instanței de fond.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy, Maria Ceaușescu
