Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3303/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(2152/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3303/

Ședința publică de la 13.05.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu

JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN împotriva sentinței civile nr.2781/17.11.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI, intimatul-reclamant UL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI T

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimații-pârâți au formulat întâmpinare, înregistrate la dosar la data de 04.05.2009, respectiv 04.05.2009, după care,

Curtea admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților-pârâți Consiliul Local al Municipiului T M și Școala cu clasele I-VIII nr.2 T M, invocată de acești intimați prin întâmpinări, constatând că aceștia nu au calitate în litigiul dedus judecății, nefiind pronunțată hotărâre în contradictoriu cu ei, iar includerea în citativ s-a făcut în urma unor erori materiale strecurate în hotărârea instanței de fond.

Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 26.03.2009, recurentul Inspectoratul Școlar Județean Tac riticat sentința civilă nr.2781/17.11.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman -Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, arătând că prin efectul hotărârii mai sus identificate a fost obligat în mod netemeinic și nelegal,la plata tranșelor suplimentare pentru vechime în învățământ de 30, 35 și 40 ani, în condițiile în care plata drepturilor solicitate a fost efectuată în cadrul salariului funcției de bază, nejustificându-se o dublă plată a tranșelor de vechime.

În drept recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă.

Consiliul Local al Municipiului TMa formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Școala cu Clasele I-VIII nr.2 din TMa formulat întâmpinare prin care a invocat de asemenea excepția lipsei calității procesule pasive față de faptul că membrii de sindicat pe care îi reprezintă reclamanta nu au calitate de profesori la școala mai sus identificată.

Susținerile Consiliului Local al Municipiului T M și ale Școlii nr.2 din aceeași localitate au fost avute în vedere de C înainte de acordarea cuvântului pe fondul cauzei, fiind admise excepțiile invocate, citarea celor două instituții fiind rezultatul menționării eronate în dispozitivul sentinței recurate, acestea neavând nici o legătură în drept sau în fapt cu obiectul cauzei și părțile din dosarul nr-.

Asupra recursului, analizând cauza și sentința recurată prin prisma dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:

Sindicatul Liber Învățământ TMa formulat o cerere în numele membrilor de sindicat pe care i reprezintă invocând dispozițiile legale care ar permite plata unor salarii într-un cuantum mai mare decât cel încasat de profesori la momentul judecății, ca urmare a recalculării sporului de vechime la care sunt îndreptățite cadrele didactice cu activitate profesională de 30, 35 și peste 40 ani.

Sindicatul a invocat în cererea de chemare în judecată neacordarea acestor tranșe suplimentare la calcularea sporului de vechime, precum și calcularea eronată a acestor drepturi salariale.

Aceste pretenții au un vădit caracter pecuniar, fiind vorba despre sume de bani în legătură cu care se susține că nu au fost acordate ca efect al calculării eronate a salariului de bază pentru profesorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.

Din lecturarea atentă a celor 3 încheieri date de instanța de fond până la momentul repunerii cauzei pe rol nu rezultă că instanța ar fi încuviințat probe în dovedirea, respectiv combaterea pretențiilor, limitându-se să dispună din oficiu, deși nu încuviințase proba cu înscrisuri, emiterea unei adrese către Școala generală cu clasele I-VIII din localitatea, prin care solicita ca această instituție să îi comunice dacă sporul de vechime plătit profesorilor reprezentați de Sindicat a fost calculat avându-se în vedere tranșele de vechime de 30-35-40 ani.

Având la dosar doar comunicarea răspunsului de către Școala cu clasele I-VIII din localitatea și practică judiciară, instanța de fond a rămas în pronunțare, amânând pronunțarea și apoi dispunând, la data de 06.10.2008, repunerea pe rol a cauzei pentru noi lămuriri.

În condițiile în care nu rezultă în mod explicit că până la data rămânerii în pronunțare, instanța de fond ar fi încuviințat sau respins vreo probă, măsura repunerii pe rol putea rezolva această neregularitate procedurală majoră, ceea ce,întru început, s-a realizat la termenul de judecată din 27.10.2008. La acest termen instanța de fond a pus în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate.

Deși instanța de fond apreciază necesară administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară contabilă, începând demersurile procedurale în acest scop prin emiterea unei adrese către Biroul de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Teleorman, în mod cu totul surprinzător și mai ales fără nici o motivare, nu o mai administrează la termenul următor, consumat la data de 10.11.2008, rămânând din nou în pronunțare, sentința pronunțându-se o săptămână mai târziu.

Curtea subliniază faptul că există posibilitatea instanței de fond de a reveni asupra unui mijloc de probă încuviințat sau dispus din oficiu în măsura în care proba nu mai apare ca utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, însă o asemenea revenire trebuie menționată expres și motivată pentru a fi verificată de instanța de control judiciar.

În speță, judecătorii fondului nu au motivat în nici un fel revenirea asupra administrării probei cu expertiză, mai mult decât atât,la termenul de judecată din 10.11.2008 nici nu apare înscrisă în încheierea de ședință măsura revenirii, astfel încât, singura concluzie logică ce exclude posibilitatea ca instanța să fi uitat că a încuviințat această probă, este că ar putea fi vorba despre o revenire implicită, tacită. Aceste modalități procedurale de revenire asupra unor probe deja încuviințate sunt nelegale pentru că nu permit părților să își expună punctul de vedere și să-și facă apărările necesare, după cum nu permite instanței de control judiciar să aprecieze în temeiul dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă asupra temeiniciei măsurii de revenire în privința probei deja încuviințate.

Dacă dispozițiile art.168 Cod pr.civilă impun instanței motivarea admiterii probelor, cu atât mai mult se impune, pentru aceleași rațiuni, motivarea revenirii asupra unei probe încuviințate.

În cauză, Curtea apreciază că administrarea probei cu expertiză ar fi furnizat instanței de fond toate elementele necesare pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.

Motivarea succintă a Tribunalului face referire la caracterul special al dreptului instituit de dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, concluzionând că acesta este datorat membrilor de sindicat, dar nu lămurește cum a ajuns la concluzia că acest drept nu a fost acordat prin includerea în salariile deja plătite. În acest sens, adresa trimisă instanței de Școala cu clasele I-VIII din localitatea apare ca insuficientă pentru a concluziona în sensul mai sus arătat. De altminteri, cel mai probabil așa au gândit și cei doi judecători ai fondului, de vreme ce au pus în discuția părților necesitatea efectuării expertizei după ce la dosarul cauzei au fost atașate informațiile solicitate Școlii cu clasele I-VIII din localitatea.

Din păcate,lipsa oricărei motivări în legătură cu revenirea asupra probei cu expertiză, împiedică în mod obiectiv Curtea să înțeleagă ce au gândit aceiași doi judecători în legătură cu lipsa de utilitate a probei deja încuviințate.

Așa cum Curtea arăta în debutul prezentelor considerente, pretențiile membrilor de sindicat au un evident caracter pecuniar, diferența de opinie între recurentul-pârât și intimatul-reclamant având ca suport modalitatea de calcul a salariului de bază. Astfel, în vreme ce recurentul susține că tranșele suplimentare de vechime au fost incluse în calculul salariilor de bază, intimatul-reclamant afirmă că s-au folosit alți coeficienți de salarizare decât cei prevăzuți de Legea nr.128/1997.

Lămurirea acestor aspecte, dincolo de orice dubiu, se poate realiza doar prin administrarea expertizei tehnice judiciare contabile. Prin această modalitatea se vor putea stabili următoarele împrejurări: dacă salariile de bază ale profesorilor cu o vechime de 30, 35 și peste 40 ani au fost calculate potrivit reglementărilor cuprinse în OG nr.11/2007, dacă în aceste salarii de bază au fost incluse sau nu sumele rezultate din aplicarea coeficientului de ierarhizare de 1/25 în modalitatea reglementată de dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997; în acest din urmă caz, expertul va fi chemat să evidențieze distinct partea din salariul de bază calculat potrivit coeficienților prevăzuți de OG nr.11/2007 și partea din salariul de bază reprezentată de cele trei tranșe suplimentare de vechime calculată potrivit dispozițiilor art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997. Expertul va fi îndrumat să precizeze dacă aceste tranșe suplimentare de vechime au fost încasate de către membrii de sindicat și pentru ce perioade. În caz contrar expertul va arăta concret și distinct care sunt sumele datorate fiecăruia dintre profesorii pe care îi reprezintă intimatul-reclamant pentru perioada de 3 ani anterioară datei de 23.05.2008 și cuantumul salariului de bază la care este îndreptățit fiecare dintre membrii de sindicat reprezentați, precum și cuantumul tuturor celorlalte sporuri și indemnizații la care ar avea dreptul aceiași membrii de sindicat prin calcularea acestor drepturi prin raportarea la salariul de bază ce include tranșele suplimentare de vechime pentru perioada cuprinsă între 23.05.2005 și data efectuării expertizei.

În măsura în care instanța de fond găsește necesare sau utile și alte obiective ale expertizei, are posibilitatea de a-și exercita de această dată rolul activ în raport de prevederile art.129 alin.5 Cod pr.civilă, enumerarea de către Cae lementelor la care urmează să răspundă expertiza neavând un caracter exhaustiv.

Apreciind că prin modalitatea de soluționare a cauzei, instanța de fond a încălcat principiul fundamental al respectării dreptului la apărare nedând posibilitatea părților prezente la termenul de judecată din 10.11.2008 să își expună punctul de vedere în legătură cu revenirea implicită asupra administrării probei cu expertiză, față de dispozițiile art.305 Cod pr.civilă, instanța de control judiciar neavând posibilitatea de a administra în faza recursului alte probe în afara înscrisurilor, Curtea, în baza art.312 alin.3 Cod pr.civilă, va admite recursul și va casa sentința recurată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Teleorman.

În scopul evitării apariției unor noi nereguli procedurale, Curtea recomandă instanței de fond să puncteze cu mai multă acuratețe etapele judecății în sensul menționării explicite a probelor încuviințate sau asupra cărora înțelege să revină, precum și să motiveze toate măsurile dispuse în vederea judecării cauzei pentru a permite și facilita înțelegerea finalității procedurii de către părți și, în ipoteza formulării recursului, exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN împotriva sentinței civile nr.2781/17.11.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI, intimatul-reclamant UL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI T

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact.LG/2 ex./09.06.2009

Jud.fond:;

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3303/2009. Curtea de Apel Bucuresti