Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3316/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi bănești
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3316
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu Judecător
- - Judecător
- Judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr.326/29.01.2009, pronunțată de tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție Ministerul Sănătății și intimata având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 326 de la 29 ianuarie 2009 dmis acțiunea privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgență C, chematul în garanție Ministerul Sănătății
A obligat pârâtul să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile clinice pentru perioada 01.02.2008 - 31.03.2008 cu indexările și majorările survenite și salariile efectiv plătite în această perioadă și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al acesteia.
A obligat pârâtul să achite reclamantei o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar trebui să beneficieze aceasta potrivit numărului de zile lucrate lunar începând cu 01.02.2007 și până la pronunțarea hotărârii.
A admis excepția lipsei calității procesuale de chemat în garanție invocată de Ministerul Sănătății Publice în întâmpinare.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
S-a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta este angajată a pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență C în funcția de medic, având locul de muncă la cabinetul medical școlar al Liceului de Artă " "
Cererea reclamantei privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice vizează perioada 01.02.2007 - 31.03.2008.
În acest interval, salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin OUG nr. 123/2003, care stabilește în cuprinsul art. 2 (1) că salariile de bază prevăzute în anexele la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă și la limita maximă, se majorează cu 6% față de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, și cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, față de nivelul din 30 septembrie 2004.
Potrivit anexei IV/I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru nități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice (pct. I) și nități clinice, institute și centre medicale (pct. II).
Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare OUG nr. 115/2004 care stabilește în dispozițiile art. 4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar conform rt. 5 alariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în anexele nr. I-IV.
În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit. h din Legea nr.270/2003 modificată prin nr.OG 40/2004 definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin două clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispozițiile Legii nr. 95/2006.
Textele menționate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice, ca urmare ipoteza textelor nu se referă la salarizare. Astfel, condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic.
Legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.
Părți ale contractului individual de muncă sunt reclamanta și spitalul clinic pârât și, prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.
Pentru aceste considerente instanța a constatat întemeiat acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind obligarea unității pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța a considerat că aceasta este întemeiată, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultând din prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea tichetelor de masă, instanța a reținut următoarele:
Tichetele de masa reprezintă o alocație individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.
În cazul în care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si condițiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.
Deși, pârâtul in calitatea sa de angajator a acordat tichete de masa salariaților cu locul de munca in secțiile cu paturi, in laboratoare, servicii si compartimente funcționale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariați.
Această diferențiere în acordarea tichetelor de masă nu rezultă din nici un act normativ, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării într-o unitate publică finanțată din venituri proprii.
Astfel, s-a constatat că reclamanta are contract individual de munca încheiat cu spitalul, deci raportul juridic este încheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfășurare a activității neputând avea prioritate, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar inculca grav dispoz. art. 5 alin 1 si art. 39 alin 1 lit. d din Codul Muncii.
Din punct de vedere constituțional, o hotărâre de guvern nu poate adăuga si nici modifica o lege, iar actele normative in materie sunt unitare in reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masa in domeniul sanitar.
Astfel, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
In domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin 1 definește ˝spitalele publice˝ definiție din care rezultă sursa de finanțare si modul de funcționare, respectiv faptul că sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiul autonomiei financiare și de asemenea sunt aplicabile dis. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care conf. art. 23, personalul încadrat in unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiez lunar de 20 de tichete de masa.
Nici legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domeniul sanitar, deoarece in art. 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii -cum este situația spitalelor - sunt excluse din categoria instituțiilor publice in bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.
De asemenea, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005-2007, in articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masă potrivit Legii nr. 142/1998 si in conformitate cu dispozițiile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
In raport de aceste considerente, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă începând cu 1 februarie 2007, până la data pronunțării, proporțional cu zilele lucrate, dar nu mai mult de 20 tichete lunar și să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile clinice pentru perioada 01.02.2008 - 31.03.2008 cu indexările și majorările survenite și salariile efectiv plătite în această perioadă și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al acesteia.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat faptul că instanța de fond nu a avut în vedere toate mijloacele de probă, neținându-se cont de niciuna din adresele depuse de recurent în dosarul de fond, prin care se face dovada personalului care beneficiază de salarizarea pe grila "clinic", unde reclamanta nu se încadrează, deoarece nu îndeplinește prin activitatea ce o desfășoară în cadrul cabinetului medical nici activitatea de învățământ și nici cercetare științifică-medicală și educație continuă, pentru a putea beneficia de salarizarea clinică.
O altă critică se referă la faptul că în cadrul spitalului clinic există mai multe subunități, în care se desfășoară atât activitate clinică medicală, completată de cercetare medicală și de învățământ superior medical, efectuată de cadrele universitare, cât și activitate neclinică, unde asistența medicală nu este dublată de cercetare medicală și de învățământ superior medical.
Recursul este nefondat.
Așa cum s-a arătat reclamanta este angajată a pârâtului în calitate de personal medical în baza unui contract individual de muncă având locul de muncă la Cabinetul Medical Școlar din cadrul Liceului de Artă " "
Prin OUG 115/2004 intrată în vigoare la 01.01.2005 au fost prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit.h din Legea 270/2003 modificată prin OG40/2004, definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin 2 clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispoz. Legii nr.95/2006.
Textele enunțate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice fără a face referire la salarizare.
In ceea ce priveste stabilirea modalitatii de salarizare, relevant este forma juridica de organizare a angajatorului, unitate sanitara clinica sau neclinica si nu locul efectifv de munca al salariatului.
Ca atare in mod temeinic si legal a retinut instanta de fond ca, in ceea ce priveste critica recurentului că reclamanta nu desfășoară activități de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu este fondată, deoarece condiția desfășurării acestor activități nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la Spitalul clinic, legea stabilind o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice neexistând o dispoziție de înlăturare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare de la salarizarea " clinic ".
Ori in conditiile in care salariarul este angajatul unitatii sanitare clinice, forma de salarizare este aceea pe care legea o reglementeaza pentru unitatile clinice, actul normativ neprevazand exceptii in randul diferitelor categorii de personal ce isi desfasoara activitatea in cadrul aceluiasi tip de unitate sanitara.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1. se va respinge recursul ca nefondat.
Pentru toate aceste considerente în baza art. 312 Cod pr.civilă va fi respins recursul formulat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr.326/29.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și intimata - reclamantă .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 mai 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
- - - - - -
Grefier,
01.06.2009
Red.jud.
2 ex/CO
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen