Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3341/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1551/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3341/
Ședința publică din data de 14 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât Inspectoratul Școlar Județean T, împotriva sentinței civile nr.2840 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T în numele reclamantei membru de sindicat și intimații pârâți Școala cu Clasele I - VIII Nr. 3 V, Instituția - Primăria Orașului V, Consiliul Local al Orașului V, Primăria - Instituția Primarului Orașului V, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns recurentul pârât Inspectoratul Școlar Județean T, prin consilier juridic, cu împuternicire atașată la fila 19 dosar, lipsind intimatul reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T în numele reclamantei membru de sindicat și intimații pârâți Școala cu Clasele I - VIII Nr. 3 V, Instituția - Primăria Orașului V, Consiliul Local al Orașului V, Primăria - Instituția Primarului Orașului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 12.05.2009 și a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare, iar în cazul respingerii cererii să se soluționeze cauza în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Consilierul juridic al recurentului pârât Inspectoratul Școlar Județean T, se opune la cererea privind amânarea cauzei.
După deliberare, Curtea respinge cererea de amânare a cauzei formulată de intimatul reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar, față de împrejurarea că nu a făcut dovada imposibilității de prezentare.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentului pârât Inspectoratul Școlar Județean T, depune la dosar practică judiciară; susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 2840/17.11.2008 a Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului
S-a admis acțiunea formulată de Sindicatul Preuniversitar T, în numele și pentru membrul de sindicat, dispunându-se obligarea pârâților Inspectoratul Școlar al Județului T, Școala cu clasele I-VIII nr. 3 V și Instituția Primarului orașului V la plata către reclamantă a drepturilor salariale, reprezentând spor pentru condiții periculoase, în cuantum de 15% din salariul de bază, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În final, pârâții au fost obligați la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Tad eclarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Instanța de fond a respins nelegal excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Acesta nu se află în raporturi juridice de muncă cu reclamanta, nu este angajatorul acesteia, nu este plătitorul și nici finanțatorul, ordonatorul de credite privind plata salariilor cuvenite personalului didactic.
2. Instanța a extins efectele unei legi speciale privind bibliotecile, respectiv Legea nr. 334/2002, asupra unei alte legi speciale, și anume Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, care la art. 49 și urm. reglementează drepturile personalului didactic auxiliar, categorie din care face parte și reclamanta.
Admiterea acțiunii este ilegală, întrucât raționamentul coroborării a două legi speciale conduce la concluzia excluderii termenelor de aplicabilitate, logică juridică inacceptabilă.
Faptul că art. 146 din statutul personalului didactic, ca lege specială, face trimitere la legislația muncii cu caracter special, nu poate justifica admiterea acțiunii, deoarece legea bibliotecilor este tot o lege specială, iar Legea nr. 128/1997 dispune altfel, în sensul beneficierii de către bibliotecarii din învățământ numai de anumite sporuri la salariul de bază, sporuri pe care le nominalizează.
Prin urmare, se deduce concluzia că legiuitorul nu a înțeles să acorde bibliotecarilor din învățământ sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase după intrarea în vigoare a Legii bibliotecilor.
În acest sens trebuie avut în vedere că volumele de carte din bibliotecile școlare sunt mult reduse ca număr, că din aceste biblioteci a fost eliminată cartea veche producătoare de agenți patogeni. Totodată, se impune a ține seama de specificul activității din aceste biblioteci, cu rulaj de cititori inferior marilor biblioteci și depozite de carte, neputându-se pune semnalul egalității între o bibliotecă sau depozit național și o bibliotecă școlară, unde se desfășoară o activitate redusă ca timp și efort intelectual.
3. Instanța s-a substituit angajatorului care este unitatea școlară, depășindu-și atribuțiile ce-i revin, în privința determinării câtimii sporului acordat între limita minimă și maximă, respectiv între 1 și 15%.
4. S-a dispus obligarea la plata sporului pe o perioadă de 3 ani, în lipsa unui prejudiciu material efectiv, determinat, născut și actual.
5. Sporul premenționat a fost acordat în condițiile neefectuării expertizării gradului de nocivitate a locului de muncă, anterior nașterii dreptului material la acțiune, respectiv cu 3 ani în urmă.
6. Pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată, onorariu avocat, în condițiile în care acțiunea este tipică pentru 70 de cauze, deși nu este un drept colectiv, fără documentare suficientă prealabilă, fără cerere prealabilă către ordonatorii de credite, nespecificând timpul real de muncă și uneori nici măcar data angajării în interiorul termenului de prescripție extinctivă de 3 ani.
Aceste cheltuieli au fost acordate în lipsă de acte, chitanțe din care să rezulte plata onorariului de avocat efectuată personal și direct de către reclamantă, cunoscând faptul că reprezentantul reclamantei, T, nu are calitate procesuală în cauză, iar eventualele cheltuieli ale acestuia pot fi făcute cu caracter de donație, acte cu titlu gratuit, nerambursabile, suportate din cotizațiile membrilor de sindicat.
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, criticile exprimate prin primul motiv de recurs apar ca neîntemeiate, întrucât recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă în cauză.
Legitimarea procesuală pasivă a Inspectoratului Școlar al Județului T decurge din atribuțiile ce revin acestuia conform art. 142 din Legea nr. 84/1995, atribuții printre care se numără: organizarea și funcționarea rețelei de învățământ preuniversitar din subordine, aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, propunerea rețelei de școlarizare, coordonarea încadrării în unitățile de învățământ cu personalul didactic necesar, coordonarea activității bibliotecilor din unitățile de învățământ subordonate.
De aici concluzia că recurentul-pârât este o instituție ce participă la procesul în care se emite actul decizional privind finanțarea învățământului preuniversitar, și, de asemenea, are sarcini de coordonare și control în privința unităților școlare din învățământul preuniversitar de stat.
Cu alte cuvinte, chiar dacă nu are în mod nemijlocit calitatea de unitate angajatoare și nu are obligații directe privind plata drepturilor salariale cuvenite personalului didactic, este necesar ca T să stea în proces ca pârât, astfel încât hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă, tocmai pentru rolul său (ce are legătură și implicații inclusiv în ce privește asigurarea resurselor bănești necesare desfășurării activității învățământului preuniversitar de stat), de coordonator, organizator și conducător al unităților de învățământ din subordinea sa, unități în care își desfășoară activitatea membrii personalului didactic.
Nici celelalte motive de recurs nu pot fi primite.
Intimata-reclamantă, în calitate de bibliotecar într-o unitate din învățământul preuniversitar de stat, îndeplinește cel puțin una din condițiile impuse de art. 51 alin. 3 din Legea nr. 334/2002, pentru a i se recunoaște dreptul la beneficiul sporului de până la 15% din salariul de bază, pentru condiții vătămătoare sau periculoase. Această concluzie se impune câtă vreme intimata-reclamantă își desfășoară activitatea într-un depozit de carte (spațiul în care se depozitează cărțile care nu se păstrează în bibliotecă) și, în plus, asigură servicii de împrumut la domiciliu. De altfel, relevantă în acest sens este adeverința nr. 416/14.06.2007 emisă chiar de unitatea școlară la care activează, respectiv Școala cu clasele I-VIII nr. 3 V (fila 6 dosar fond).
Condițiile prevăzute de textul de lege anterior citat au caracter alternativ, esențială pentru acordarea sporului respectiv fiind îndeplinirea măcar a uneia dintre ele.
Așa fiind și întrucât art. 51 din Legea nr. 334/2002 stabilește un drept salarial în favoarea unora dintre membrii personalul didactic auxiliar (categorie din care face parte și intimata-reclamantă), acest text trebuie considerat ca făcând parte din legislația muncii aplicabilă acestora în conformitate cu art. 146 din Legea nr. 128/1997, potrivit cu care în măsura în care nu se prevede altfel, personalului didactic i se aplică și celelalte dispoziții din legislația muncii.
În cauză au incidență cu prioritate disp. art. 146 din Legea nr. 128/1997 și cele ale art. 51 din Legea nr. 334/2002. În plus, potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, angajatorii au obligația, iar salariații dreptul, de a beneficia de toate drepturile ce decurg din lege. Or, în speță, legea conferă dreptul la sporul salarial pentru condiții vătămătoare sau periculoase, persoanelor ce se găsesc în situația intimatei-reclamante.
De aceea, nu poate fi acceptată teza susținută de recurent, în sensul că instanța de fond ar fi extins efectele unei legi speciale asupra unei alte legi speciale. Tribunalul nu a făcut altceva decât să constate că intimata-reclamantă este îndreptățită să beneficieze de sporul prevăzut de art. 51 din Legea nr. 334/2002, dată fiind calitatea ei de bibliotecară, ce-și desfășoară activitatea într-o bibliotecă școlară, adică într-una din componentele sistemului național de biblioteci prevăzut de art. 10 din aceeași lege. Nu este vorba de extinderea efectelor unei legi speciale asupra altei legi speciale, ci de aplicarea dispozițiilor legale în cazul unei persoane ce îndeplinește toate condițiile necesare în acest scop.
Este necesar a se ține seama și de faptul că în speță sunt incidente prevederile art. 287 din Codul Muncii, potrivit cu care sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. Așa fiind, pârâții din prezentul proces aveau obligația de a dovedi că au calculat și plătit sporul salarial pretins prin acțiune în limitele prevăzute de art. 51 din Legea nr. 334/2002 și în condițiile prevăzute de art. 163 din Codul Muncii, respectiv prin semnarea statelor de plată ori prin alte documente justificative. Însă, ei nu și-au îndeplinit această obligație, așa încât și din această perspectivă admiterea acțiunii apare ca fiind justificată.
De la data intrării în vigoare a Legii nr. 334/2002, intimata-persoană fizică avea dreptul la plata sporului solicitat, iar obligația corelativă revenea pârâților. Acest spor este un element component al salariului în sensul art. 155 din Codul Muncii, iar potrivit art. 156 și 162 din același cod, salariul trebuie achitat cu prioritate titularului sau celui împuternicit de acesta.
Având în vedere și prevederile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii, în conformitate cu care neplata salariului poate determina obligarea angajatorului la daune interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat, daune interese ce se prescriu, conform art. 166 alin. 1, în termen de 3 ani de la data la care dreptul salarial era datorat, urmează a fi înlăturată și afirmația recurentului în sensul că s-a dispus obligarea la plata sporului în lipsa unui prejudiciu material efectiv, determinat, născut și actual. Însăși legiuitorul, prin dispozițiile legale precitate, prezumă că neplata unui drept salarial cauzează angajatului un prejudiciu care trebuie reparat de către cel ce l-a creat, așa încât nu se poate susține că într-o asemenea situație (pe care o regăsim și în speță) nu ar exista o pagubă cu caracter actual, cert și determinat ori determinabil.
Cât privește susținerea că sporul ar fi fost acordat fără a se efectua expertizarea gradului de nocivitate a locului de muncă, nici aceasta nu este fondată, deoarece persoanele în categoria cărora este inclusă și intimata-persoană fizică îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele alternative prevăzute de art. 51 alin. 3 din Legea nr. 334/2002, situație în care însăși legiuitorul a prezumat că desfășoară activități în condiții periculoase sau vătămătoare, având deci dreptul la acordarea sporului de 15% din salariul de bază pentru lucrul în astfel de condiții.
În sfârșit, vor fi înlăturate și criticile exprimate prin ultimul motiv de recurs, întrucât prima instanță a făcut o aplicațiune corespunzătoare în cauză a dispozițiilor art. 274. proced. civ.
Prin admiterea acțiunii, recurentul-pârât a căzut în pretenții (a pierdut procesul), astfel încât putea fi și trebuia obligat la suportarea cheltuielilor de judecată dovedite a fi efectuate de către adversarul procesual. Or, aceste cerințe sunt îndeplinite în cauză, autorul acțiunii făcând proba că a achitat suma de 300 lei, reprezentând contravaloarea onorariului plătit apărătorului ales, conform chitanței de la fila 100 dosar fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul Școlar al Județului T, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, reprezentată prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, și intimații-pârâți Școala cu clasele I-VIII nr. 3 V și Instituția Primarului orașului V, împotriva sentinței civile nr. 2840/17.11.2008 a Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./01.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
