Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3845/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

Format vechi nr.7036/2008

ROMANIA

CURTEA DE APEL B

SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA NR. 3845/

Ședința publică de la 27 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER

*********************

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-" Națională de Transporturi Aeriene Române - "SAîmpotriva sentinței civile nr.2242 din data de 17.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.25234/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Personalului, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, respectiv, reclamanții:, G, -, G, escu, -, C, a, a, și - în calitate de moștenitori de pe urma defunctului, -, -, Ioraș, - Carla, -, Mari, -, a, -, -, a, -, a, a, -, și, având ca obiect:"drepturi bănești".

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 13 mai 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 mai 2009 și apoi la data de 27 mai 2009, când a dat următoarea decizie.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2242 din data de 17.03.2008, pronunțată în dosarul nr.25234/3/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanții, --, G, G -, G, -, -, I.. -, -, I, I, I, G, -, -, A, escu, -, C, Z, G, A, C, M, G, I, I a, a, A, I -, I -, T, Ioraș. lorgulescu N, D,. - Carla,.. G, -, Meri, -, S-,. T, I, S-, I,., a,. D-, I -, -,. Hinca, a, -, V, I, I, S-, a, E, A, a, N, G Iile, I, -, reprezentați de Sindicatul Personalului, în contradictoriu cu pârâta - Națională de Transporturi Aeriene Române - SA;a obligat pârâta la plata către reclamanți a sporului de 25% din salariul de bază minim brut al fiecăruia, pentru condiții speciale, pentru perioada 1.05.2006 - februarie 2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele inflației până la data plății.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Articolul 41 alin. 1 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006 - 2007, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu numărul 357/2006, reglementează dreptul salariaților de a primi sporul pentru condiții speciale, de 25% din salariul de bază minim brut al salariatului, acest spor făcând parte din categoria sporurilor minime ce se acordă în condițiile contractului menționat.

Clauzele contractului colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, potrivit art. 241 alin. 1 litera c) din Codul muncii și art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.

A mai reținut Tribunalul că pârâta - Națională de Transporturi Aeriene Române - SA se află printre unitățile menționate în anexa nr.5 la contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2005 - 2006, cărora li se aplică prevederile acestuia.

Astfel, având în vedere că, potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, pârâta avea obligația de a plăti salariaților săi sporul pentru condiții speciale, precum și faptul că aceasta nu și-a executat de bună voie obligația, prima instanță a constatat că angajatorul datorează reclamanților sumele cu acest titlu pentru perioada solicitată de titularii cererii, 1.05.2006 - februarie 2008.

Instanța de fond a apreciat că împrejurarea invocată de pârâtă, argumentată din punct de vedere juridic pe dispozițiile art. 9 din același contract colectiv de muncă, nu este de natură să o exonereze de obligația stabilită prin negociere la nivel de ramură. Astfel, articolul 9 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi prevede că sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat și de la bugetele locale, pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia. 2 al articolului menționat mai prevede că părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, iar potrivit alin. 3, pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin. 1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.

Din conținutul acestui text legal, a mai reținut Tribunalul, rezultă că, în ceea ce privește drepturile personalului unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat și de la bugetele locale, este necesară negocierea între părțile implicate, în vederea stabilirii fondurilor necesare acordării drepturilor cuvenite salariaților, însă această dispoziție se interpretează în sensul instituirii unei obligații in sarcina angajatorului de a se preocupa pentru realizarea acestor negocieri, în vederea stabilirii și identificării surselor bugetare care să-i permită să își execute obligațiile față de salariați, obligații ce au fost negociate cu prilejul încheierii contractului colectiv de muncă la nivel ramură.

De vreme ce dreptul tuturor salariaților din ramura transporturi la încasarea sporului pentru condiții speciale a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă, acordarea acestuia pentru salariații unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat și de la bugetele locale nu poate fi condiționată de negocierea dintre sindicate și angajatori, respectiv autoritățile din subordinea guvernului, în condițiile în care culpa pentru neîndeplinirea acestei formalități nu aparține salariaților, care au acest drept salarial recunoscut.

În consecință, reținând că pârâta, care nu a procedat la negocierea instituită de art. 9 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pentru a stabili modalitatea de acordare a sporului pentru condiții speciale sau pentru a-și asigura fondurile necesare achitării acestui drept salarial către salariații săi, nu poate invoca propria culpă în neexecutarea obligației, instanța de fond a constatat că se impune obligarea sa la plata către reclamanți a sporului de 25% din salariul de bază minim brut al fiecăruia, pentru condiții speciale, pentru perioada 1.05.2006 - februarie 2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele inflației până la data plății, în acest mod urmând a fi acoperit prejudiciul suferit de reclamanți ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei obligații de plată și data executării efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâta Națională de transporturi Aeriene Române "", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie:

În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 și 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, următoarele:

1. Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, în sensul că a admis acțiunea unor persoane care au renunțat la cerere, respectiv pentru (poziția 4 din tabelul inițial anexat la acțiune) și (poziția 124 din tabelul inițial anexat la acțiune), ceea ce reprezintă un motiv de modificare a hotărârii, conform art.304, pct.6 din Codul d e procedură civilă;

2. Tribunalul a procedat la o greșită interpretare și aplicare a art. 9 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007 nr. 357/2006, încălcând două principii de drept respectiv, "specialia generalibus derogant" și "ubi lex non distinguit, nec nos distiguere debemus".

Astfel, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 45/1997 privind înființarea Societății Comerciale " Națională de Transporturi Aeriene Române - " - și a Statutului Companiei Naționale SA, aceasta este o societate cu capital majoritar de stat, reprezentat prin Ministerul Transporturilor.În acest sens, finanțările și cheltuielile atât cele cu investiții, cât și cele cu personalul companiei sunt prevăzute în bugetul de stat și în bugetul ministerului, prin acte normative.

Prin urmare, în cazul companiilor cu capital majoritar de stat, trebuie avută în vedere legislația specială, de aplicabilitate imediată și cu caracter derogatoriu față de legislația generală aplicabilă celorlalte tipuri de societăți comerciale.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 9 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007 nr. 357/2006, care stabilește că, pentru companiile cu capital majoritar de stat, orice drept prevăzut în contractul colectiv de muncă se negociază mai întâi de toate părțile implicate, în sensul stabilirii fondurilor aferente și pentru constituirea surselor înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în sensul adoptării actelor normative care vor include drepturile respective.

A mai arătat recurenta că instanța de fond a apreciat greșit invocarea de către companie a propriei culpe, având în vedere că angajatorul trebuia să se preocupe de organizarea negocierilor, și nu sindicatul salariaților, în condițiile în carelegea prevede ca toate părțile contractante urmează a purta negocieri, și nu doar una dintre ele.

Prin urmare, câtă vreme sindicatul nu a făcut dovada inițiativei negocierii sau a unui refuz al negocierii din partea angajatorului în vederea acordării sporului pentru condiții speciale, acțiunea formulată de sindicat încalcă prevederile contractului colectiv la nivel de ramură, fiind neîntemeiată și prematură.

În plus, astfel cum rezultă din contractul colectiv la nivel de unitate, negociat și semnat de angajator și sindicate, acest spor pentru condiții specialenu a fost acordat și nici nu s-au făcut observații sau solicitări din partea sindicatelor în acest sens.

Intimatul Sindicatul Personalului -, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosar: lista intimaților membrii ai Sindicatului Personalului; protocoalele încheiate între angajator și reprezentanții salariaților la datele de 3.04.2007, 13.04.2007 și 22.04.2008; procesul-verbal privind modul de repartizare a fondului de salarii pe anul 2007, pe categorii de personal; răspunsul angajatorului la adresa Sindicatului Personalului, înregistrată cu nr. 2662/3.04.2009, privind plata sporului de 25%.

Ca urmare a decesului intimatului, la data de 18.03.2008, Curtea a dispus citarea în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 243 alin. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, a moștenitorilor acestuia, (descendenții defunctului) și (soția supraviețuitoare).

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că, în parte, criticile recurentei sunt întemeiate, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul, pentru considerentele ce vor expuse în continuare:

Prima dintre criticile formulate de recurentă, subsumată dispozițiilor art. 304 pct. 6 din Codul d e procedură civilă este întemeiată în parte, în privința reclamantei.

Astfel, la fila 223 dosarului instanței de fond, se află cererea formulată de această reclamantă, care arată că înțelege să renunțe la judecarea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 246 din Codul d e procedură civilă.

Recurenta a depus cererea personal, între termene, fiind legitimată și exprimându-și voința în sensul de a renunța la judecată, împrejurări cu privire la care s-a făcut mențiune pe cerere.

Cum voința părții a fost exprimată expres și neechivoc, se impunea ca prima instanță să ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei, iar nu să admită cererea acesteia, cu consecința obligării angajatorului pârât și față de aceasta la plata sporului de 25%, în raport de dispozițiile art. 28 alin. 2 teza finală din Legea nr. 54/2003, potrivit cărora acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată."

În ce privește situația reclamantei, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin, 2 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, " (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată."

În raport de aceste dispoziții legale și întrucât reclamanta nu a retras mandatul sindicatului și nici nu a înțeles să renunțe la judecată, Curtea reține că este lipsită de relevanță împrejurarea retragerii reclamantei din sindicat ulterior formulării cererii de chemare în judecată, urmată de reînscrierea sa în același sindicat.

De asemenea, în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantei, fără a avea în vedere cererea modificatoare aflată la fila 25 dosarului instanței de fond, prin care Sindicatul Personalului arată că înțelege să renunțe la judecată în ceea ce privește pe, întrucât nu mai este membră a menționatului sindicat, începând cu data de 6.08.2007.

Astfel, față de dispozițiile art. 69 din Codul d e procedură civilă, se reține că declarația de renunțare se poate face fie personal de parte, fie de reprezentantul său convențional, care, însă, trebuie să aibă o procură specială în acest sens. Or, aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză.

În ce privește critica privind prematuritatea cererii reclamanților, în mod just instanța de fond a reținut că angajatorul pârât nu își poate invoca propria culpă pentru neefectuarea negocierilor prevăzute de textul Contractului colectiv de muncă pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea.

Tribunalul a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 9 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, reținând instituirea prin această dispoziție legală a unei obligații în sarcina angajatorului de a se preocupa pentru realizarea negocierilor în vederea stabilirii și identificării surselor bugetare care să-i permită să își execute obligațiile față de salariați, obligații ce au fost negociate cu prilejul încheierii aceluiași contract colectiv de muncă la nivel ramură.

Cum acordarea sporurilor la salariul de bază minim brut al salariaților a fost negociat prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, obligatoriu pentru părți, nu se poate reține că sarcina efectuării demersurilor în vederea asigurării finanțării revine sindicatelor, cu atât mai mult cu cât identificarea surselor de finanțare și aprobarea fondurilor sunt operațiuni prealabile negocierii salariilor și a celorlalte drepturi de personal, astfel cum rezultă fără echivoc din formularea textului art. 9 alin. 3 al contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură nr. 357/2006, potrivit căruia "(3) Pe baza fondurilor aprobate în condițiile prevăzute la alin. 1,părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personalla unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale."

De asemenea, potrivit art. 3 din contractul colectiv la nivel de ramură nr. 357/2006, "(1) Clauzele prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară,indiferent de structura capitalului acestora."

Prin urmare, nu poate fi reținută nici susținerea recurentei în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere legislația specială aplicabilă angajatorului pârât, companie cu capital majoritar de stat, finanțată de la bugetul de stat.

Atâta vreme cât părțile au negociat și stabilit acordarea drepturilor salariale cu respectarea dispozițiilor art. 3 alin. 3 din același contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură, salariații cărora li se aplică menționatul contract colectiv sunt îndrituiți a pretinde realizarea dreptului lor și, deci, executarea obligației corelative revenind angajatorului.

Examinând cauza sub toate, Curtea constată că, în mod just instanța de fond reținut că angajatorul datorează reclamanților sumele pretinse cu titlu de spor pentru condiții speciale, în cuantum de 25% din salariul minim brut pe unitate pentru perioada solicitată de titularii cererii, 1.05.2006 - februarie 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr. 357/2006, salariul cuprinde:salariul de bază, indemnizațiile,sporurile, precum și alte adaosuri.

Întresporurile minimece se acordă în condițiile aceluiași contract la salariul de bază minim brut al salariaților este menționat, alături și distinctde sporul pentru condițiideosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de bază minim brut al salariatului, șisporul pentru condiții speciale: 25%; (art. 41 alin. 1 lit. a)

La alin. 3 al art. 41 se stipulează că menționatele sporuri se acordă numai la locurile de muncă unde acesteanu sunt cuprinse în salariul de bază brut al salariatului,fiind admis ca părțile să negocieze includerea unora dintre aceste sporuri în salariul de bază al salariatului, care reprezintă retribuția pentru munca prestată și condițiile de la locul de muncă.

Art. 45-47 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (filele 61-62 ale dosarului de fond) explică modul de calcul al salariului. Astfel, se stabilește nivelul salariului de încadrare lunar negociat minim pe companie, arătându-se în continuare modul de calcul alsalariului de bază lunarși alsalariului brut lunar, care nu se confundă.

Pentru personalul aeronavigant,salariul de bază lunareste compus din dinsalariul de încadrare lunar negociat, conform funcției deținute la bord pe tip de aeronavă, care include sporurile specifice încadrării locului de muncă,la care se adaugă cuantumul indemnizației pentru ora de zbor.

Calculul salariului brut lunar se face prin adăugarea la salariul de bază lunar a sporului de vechime cuvenit, sporului de nocivitate și indemnizației de cursă internă.

Potrivit anexei 3 "Contractul individual de muncă" a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate "pct. a) Salariul de bază" (filele 92-95 din dosarul instanței de fond), rezultă că, pentru personalul aeronavigant,salariul de bazăse compune din salariul de încadrare negociat, conform funcției deținute la bord pe tip de aeronavă, care includesporurile specificeîncadrării locului de muncă, la care se adaugă cuantumul indemnizației de zbor. Sporurile și indemnizațiile specifice menționate la lit. b) sunt: spor de tehnicitate, indemnizația pentru ora de zbor, spor de ecran, spor de cască, spor pentru condiții periculoase, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru complexitatea muncii (pentru auditori).

Așadar, între aceste sporuri nu este menționat și sporul pentru condiții speciale, pretins de reclamanți.

Pentru personalul aeronavigant,salariul brutse compune din salariul de bază, la care se adaugă cuantumul indemnizației pe tronson de cursă internă, sporul de nocivitate și sporul de vechime. (anexa 3 pct. c "Salariul brut")

Sunt sporuri și indemnizații specifice încadrării locurilor de muncă adăugate la salariul de bază: sporul de nocivitate, sporul pentru lucrul sistematic peste program, sporul pentru lucrul în timpul nopții, sporul de vechime, indemnizația pe tronson de cursă internă, indemnizația pe cursă escortată. (anexa 3 pct. d)

Din interpretarea clauzelor contractuale mai sus redate, coroborate cu mențiunile consemnate în protocolul din 13.04.2007 (filele 58-60 din dosarul instanței de recurs) - potrivit cărora părțile agreează ca, după aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli să se negociezeposibilitatea acordării, în funcție de posibilitățile financiare, pentru personalul aeronavigant, a sporului pentru condiții speciale prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi - rezultă, fără dubiu că nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că sporul pentru condiții speciale a fost inclus în salariul de bază și a fost achitat personalului aeronavigant, astfel încât reclamanții nu ar mai fi îndreptățiți să îl pretindă.

Împrejurarea că sporul pentru condiții speciale este inclus între sporurile specifice prevăzute la art. 42 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România nu este de natură să conducă la o altă concluzie, atâta vreme cât sporul pretins de reclamanții însoțitori de bord, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, nu a fost, în fapt, inclus în salariul de bază și nu a fost plătit efectiv acestei categorii de personal, care ar fi trebuit să beneficieze de el, conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul și să modifice în parte sentința recurată, în sensul că va lua act de renunțarea reclamantei la judecata cauzei.

Celelalte dispoziții ale sentinței recurate urmează a fi menținute.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga recurenta căzută în pretenții să plătească intimaților suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocatului, conform chitanțelor depuse la filele 234 și 240-253, onorariu care a fost redus în raport de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta -" Națională de Transporturi Aeriene Române - "SA împotriva sentinței civile nr.2242 din data de 17.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.25234/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatulSindicatul Personalului, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, respectiv, reclamanții:, G, -, G, escu, -, C, a, a, și - în calitate de moștenitori de pe urma defunctului, -, -, Ioraș, - Carla, -, Mari, -, a, -, -, a, -, a, a, -, și.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că ia act de renunțarea reclamantei la judecata cauzei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Obligă recurenta la 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 27 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - a

GREFIER

Red./tehnored.

2.ex./13.07.2009

Jud.fond: /

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3845/2009. Curtea de Apel Bucuresti