Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 414/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 414/R/2009
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al Curții de Apel
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 743/F/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul civil nr-, privind și pe pârâtul intimat SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR B-N, având ca obiect drepturi bănești - indemnizație de dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat în termen, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Asupra recursului declarat, reține că:
Prin sentința civilă nr. 743/F/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr- s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor B
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că reclamantul face parte din rândul personalului contractual, angajator fiind Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor B-N, pe postul de șofer, conform Contractului Individual de Muncă și a postului atașate la dosar la filele 6-11, iar drepturile salariale îi sunt stabilite în baza nr.OUG 24/2000. Alte acte normative care reglementează drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză sunt Codul Muncii și Contractul individual de muncă.
Susținerile reclamantului în sensul că este îndreptățit să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct. 9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr. 496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor (în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Tribunalul a reținut că Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar prin Ordinul nr. 275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ care doar interpretează dispozițiile Legii nr. 138/1999 și nu prevede drepturi salariale noi, altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.
Drepturile salariale ale reclamantului nu sunt stabilite în baza Legii nr. 138/1999, ci conform nr.OUG 24/2000, astfel că acesta beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativ, nu și de cele prevăzute în Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, chiar dacă în pct. 9.2 din Normele Metodologice se arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", deoarece dispozițiile din acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr. 496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrația publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art. 13 din Legea nr. 138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin nr.OUG 63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care anterior activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și respectiv art. 3 din nr.OUG 30/2007, activează în "domeniul administrației publice" deși este salarizat conform Legii nr. 138/1999.
În timp ce fostul Minister de Interne nu avea atribuții în domeniul administrației publice, atribuțiile acestui minister fiind clasificate astfel: atribuții privind asigurarea respectării legilor, a ordinii și liniștii publice; atribuții privind prevenirea și stingerea incendiilor; atribuții privind activitatea de pașapoarte, controlul trecerii frontierei; atribuții cu privire la arhivele statului; alte atribuții, după comasarea celor două ministere, potrivit art. 14 din nr.OUG 63/2003 și apoi art. 3 din nr.OUG 30/2007, Ministerul Administrației și Internelor (MAI) devenit, prin nr.OUG 30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), are atribuții atât în domeniul administrației publice, cât și în domeniul ordinii și siguranței publice: a) "în domeniul administrației publice"; b) "în domeniul ordinii și siguranței publice" și c) "alte atribuții", în consecință o parte din personalul civil care anterior făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, după adoptarea nr.OUG 63/2003, activează în "domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile deconcentrate ale acestora care, anterior făceau parte din fostul Minister de Interne potrivit Legii nr. 40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 16 alin. 3 din nr.OUG 63/2003, potrivit cărora personalul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea, iar potrivit art. 17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la MAI și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții sunt reluate și în cuprinsul art. 17-24 din nr.OUG 30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul MAI devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, va beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fost aprobată în cuprinsul bugetului instituției din care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr. 138/1999.
De altfel, Ordinul nr. 496/2003, pentru completarea Ordinului nr. 275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a nr.OUG 63/2003, a fost emis tocmai pentru a lămuri salarizarea personalului civil preluat de MAI care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea "în domeniul ordinii publice" ci "în domeniul administrației publice", deoarece Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate "în domeniul ordinii publice și siguranței naționale".
Deși reclamantul face parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", cum salarizarea acestuia nu se realizează în baza Legii nr. 138/1999, ci în baza altui act normativ, nr.OUG 24/2000, nu este îndreptățit să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 și de pct. 9.2 din Ordinul nr. 275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
În speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 47 din Legea nr. 138/1999 care reglementează drepturile salariale ale personalului civil din noul MIRA și nu salarizarea personalului civil din instituțiile și autoritățile administrației publice locale. Cum în art. 47 din Legea nr. 138/1999 se arată că personalul civil din minister, în prezent MIRA (fără să fie explicat din cine este format personalul civil din minister) beneficiază, pe lângă drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, adică Legea nr. 138/1999, prin Ordinul nr. 496/2003 a fost interpretată și această dispoziție din lege în sensul că: a fost definită expresia de "personal civil" și s-au indicat care sunt "unele drepturi salariale din Legea nr. 138/1999" de care beneficiază personalul civil, în sensul că personalul civil care activează în minister "în domeniul administrației publice", beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, adică de indemnizația de dispozitiv.
Considerentele pentru care legiuitorul a acordat indemnizația de dispozitiv doar pentru personalul civil angajat în minister; în sensul de unitate cu personalitate juridică - angajator și personalului civil din fostul MI care, în prezent, activează "în domeniul administrației publice" la nivel local, țin de politica salarială a statului.
Principiul nediscriminării nu presupune egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", domeniu care cuprinde un număr mare de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu presupune acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.
În speță, tratamentul salarial diferit al reclamantului față de angajații ce-și desfășoară activitatea în minister și față de personalul civil preluat de la fostul MI (Serviciul Public Comunitar de evidență informatizată a persoanei) este justificat obiectiv, aceste categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.
Pe de altă parte, chiar daca ar exista o hotărâre a Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor B-N, reclamantul nu ar fi putut beneficia de acordarea drepturilor bănești în discuție, atâta timp cât în cuprinsul acesteia nu ar fi fost stipulat în mod expres că acestuia i se acordă indemnizația de dispozitiv.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamant nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestuia de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații apare ca neîntemeiată, fiind respinsă, în baza art. 154-157 și art. 269 din muncii. Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și reținând cauza spre rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului arată că este angajat cu contract de muncă, începând cu data de 01.10.2008 în cadrul Serviciului Public Poliția Comunitară a municipiului B, serviciu public de interes local fără personalitate juridică, aflat în structura primăriei B, iar dreptul salarial solicitat a fost stabilit potrivit pct.9.2 și art.31.1 din Ordinul Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 coroborat cu art.13 din Legea nr.138/1999, respectiv indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Serviciul Public Poliția Comunitară a fost înființat prin nr.157/2005 ca serviciu public de interes local în scopul menținerii ordinii și liniștii publice.
Arată că în calitate de funcționar în cadrul Serviciului Public Poliția Comunitară, serviciu public organizat la nivel de direcție în cadrul primăriei municipiului B, cu atribuții principale în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice, atribuții conferite prin Legea nr.371/2004 este îndreptățit să beneficieze de sporul de dispozitiv.
Recursul nu este fondat
Actele normative pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile și pe care prima instanță le-a considerat că justifică admiterea acțiunii, sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Poliția Comunitară a municipiului B, care este o instituție publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorități a administrației publice locale, respectiv a Consiliului Județean, după cum stabilește în mod expres art.6 alin.1 din nr.OG84/2001.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999 care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 743/F din 10 noiembrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.LȘ/dact.MM
2ex./19.03.2009
Jud.fond: /
/ /
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede