Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4218/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1912/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4218/
Ședința publică de la 10 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți, și, împotriva sentinței civile nr.607 din data de 05.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5276/2007), în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de vechime".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții-reclamanți, șiși intimații-pârâți Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții-reclamanți prin cererea de recurs dedusă judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.607 din data de 05.02.2008, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și pe cale de consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții, și sunt salariați ai pârâtei Curtea de Conturi, care au solicitat prin prezenta acțiune plata despăgubirilor concretizate în sporul de vechime cuvenit pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 29 februarie 2004, actualizate cu indicele de inflație la data executării hotărârii judecătorești.
Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune potrivit prevederilor art.137 pr.civ. Tribunalul a arătat că, potrivit art.283 al.1 lit.c Codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune,în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat." și că de asemenea, art.166 alin.1 Codul muncii stipulează că "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și, cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate."
S-a avut în vedere că reclamanților nu li s-a mai acordat sporul de vechime, din luna noiembrie 2000 și că în raport de data introducerii acțiunii - noiembrie 2007, dreptul la acțiune pentru plata despăgubirilor solicitate de reclamanți pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 29 februarie 2004 este prescris,fiind depășit termenul legal de prescripție de 3 ani.
S-a avut în vedere că, în cauză, nu se poate reține că, există o recunoaștere a dreptului din partea debitorului, pentru a fi incidente prevederile art.166 alin.2 Codul muncii, care prevăd că, într-o astfel de situație termenul de prescripție este întrerupt, de vreme ce chiar reclamanții susțin că pârâta a refuzat plata sporului solicitat, iar plata dreptului salarial solicitat nu a fost făcută de către pârâtă în nici un moment situat înlăuntrul termenului de prescripție.
S-a considerat că, față de textul legal precizat, care prevede data de la care începe să curgă dreptul la acțiune, nu poate fi primită susținerea reclamanților în sensul că, dreptul la acțiune s-a născut la data constatării discriminării prin Hotărârea nr.64 din 27.03.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a Deciziei nr.XXXVI/7 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanții;, și, criticând soluția pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Prima instanță a admis greșit excepția prescrierii dreptului la acțiune, reținând eronat că nu se poate reține în cauză existența unei recunoașteri a dreptului din partea debitorului pentru a fi incidente prevederile art. 166 alin. 2 din Codul muncii.
S-a învederat că prin Hotărârea nr. 27/25 aprilie 2007 Plenul Curții de Conturi a României s-a hotărât că recursurile introduse vor fi retrase în cauzele aflate pe rolul instanțelor de control judiciar având ca obiect exercitarea recursului de către Curtea de Conturi împotriva soluțiilor de obligare a instituției la plata sporului pentru vechimea în muncă și că dacă soluțiile pronunțate de prima instanță nu au fost atacate cu recurs nu se va mai exercita recurs, renunțare care în fond reprezintă o recunoaștere a dreptului controlorilor financiari la sporul de vechime în muncă, în condițiile art. 166, alin. 2 din Codul muncii.
S-a susținut că solicitarea conducerii executive a Curții de Conturi din întâmpinare depusă la dosarul de fond, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune excede Hotărârii Plenului Curții de Conturi nr. 27 din 25 aprilie 2007, organ de conducere, care în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002, exercită conducerea Curții de Conturi a României, în cazul de față în calitate de angajator.
S-a adăugat că prin solicitarea sa, de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune, conducerea executivă a Curții de Conturi a contribuit la crearea unei discriminări între recurenți și controlorii financiari cărora nu li s-au mai atacat cu recurs sentințele prin care au câștigat drepturile salariale de natura sporului de vechime.
S-a menționat că Hotărârea Nr. 27/25 aprilie 2007 a Plenului Curții de Conturi a României, de recunoaștere a drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime a fost luată pe baza Hotărârii nr. 64/ 27.03.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, fiind întărită de Decizia nr. XXXVI/7 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, care a unificat practica instanțelor de judecată, stabilind că dispozițiile art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000, se interpretează în sensul că persoanele care au îndeplinit funcția de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Pe fondul cauzei, recurenții au arătat că potrivit art. 8 din Legea nr. 50/1995 privind salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, persoanele salarizate potrivit acestei legi, beneficiază la funcția de bază de un spor de vechime în muncă de până la 25 % calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat in program normal de lucru și că ulterior a fost emisă OUG nr. 160/2000 cu privire la salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, act normativ care prin art. 6 alin.1 nu abrogă în mod expres dispozițiile Legii nr. 50/1995 și nici dispozițiile Legii nr. 154/1998, referitoare la sporul de vechime, care este singurul spor cu caracter general de care beneficiază toți salariații, ci abrogă prevederile referitoare la salariul de merit, indemnizații, stimulente, indemnizațiile de ședința drepturi salariale, care constituie alte forme de salarizare precum și sporurile pentru orele prestate peste durata normală de lucru, pentru condiții grele de muncă, pentru timpul lucrat în timpul nopții, drepturi salariale, de care legiuitorul, datorita specificului muncii, a considerat că nu este necesar sa beneficieze controlorii financiari.
S-a invocat faptul că neacordarea sporului de vechime este o discriminare care contravine actelor normative în vigoare, întrucât sporul de vechime nu a constituit și nici nu constituie formă de salarizare.
S-a menționat că potrivit dispozițiilor art. 38 (1) din Contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anul 2001-2002, înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu nr. 54.171/18/23.07.2001 și publicat în Monitorul Oficial, partea V nr. 8/2001, formele de organizare a muncii și de salarizare ce se pot aplica sunt următoarele: în regie sau după timp, în acord, pe baza de tarife sau cote procentuale din veniturile realizate și că aceleași forme de salarizare sunt prevăzute și în contractele colective de muncă la nivel național încheiate pentru perioada următoare, respectiv art. 38 (1) din Contractul colectiv de muncă nr. 1.116 din 30 ianuarie 2003 la nivel național pe anul 2003, art. 38(1) din Contractul colectiv de muncă unic nr. 2001 din 31 ianuarie 2005 la nivel național pe anii 2005-2006 și art. 39(1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, nr. 2895/29.12.2006.
Prin urmare, s-a precizat că sintagma "indemnizația (lunară) este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar" prevăzută de art. 3 din OUG nr. 160/2000 este sinonimă cu sintagma salariu de bază (lunar) cu care salariații sunt remunerați (plătiți) în cadrul formei de salarizare în regie sau după timp, prevăzută de art. 37 (3) si art. 38 1) din contractele colective de muncă încheiate la nivel național menționate mai sus, controlorii financiari neputând fi salarizați în acord sau pe bază de cote procentuale din veniturile realizate.
Astfel, s-a apreciat că numai într-o astfel de interpretare logică și sistemică se justifică abrogarea prin dispozițiile art. 6 (1) din OUG nr. 160/2000 a prevederilor legale care reglementau acordarea unor drepturi salariale ce țin de alte forme de salarizare cum sunt, salariile de merit, indemnizații, stimulente etc. și nu a sporului de vechime care evident nu este formă de salarizare în accepțiunea legiuitorului.
S-a precizat că sporul de vechime are caracter permanent, având ca izvor de drept dispozițiile art. 155 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ) urmând principiul drepturilor câștigate, de acest drept beneficiind toate categoriile de salariați, indiferent de sectorul unde sunt angajați, fiind prevăzut in Contractele colective de muncă la nivel național, nr. 1116/2003 - art. 40 (3) lit. "d", nr. 2001/2005 - art. 40 (3), lit."d" și nr. 2895/29.12.2006 - art. 41(3), lit. "d", reprezentând unul din sporurile minime ce se acorda salariaților.
S-a adăugat că potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. d din Legea nr. 53/2003, cu modificările si completările ulterioare clauzele contractelor colective de muncă produc efecte.pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național și că potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 din același act normativ în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
S-a învederat că deși dispozițiile art. 3 din OUG nr. 160/2000 prevăd că indemnizația este unica formă de remunerare lunară, totuși prin aceasta nu se exclude orice spor, indemnizația lunară reprezentând baza de calcul pentru stabilirea drepturilor care se determină în raport de venitul salarial, în cazul de față baza de calcul pentru determinarea sporului de vechime.
S-a menționat că potrivit dispozițiilor art. 40 alin.2 din Contractul colectiv de munca la nivel național nr. 1116/2003 și dispozițiilor art. 40 alin.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2001/2005 și art. 41 alin.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010, nr. 2895/29.12.2006 sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază, aspect valabil și în speță, OUG nr. 160/2000 necuprinzând nici o prevedere care să ateste includerea în indemnizația lunară a sporului de vechime cuvenit, iar inacțiunea Curții de Conturi concretizata în neîndeplinirea obligației stabilite prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 50/1995, art. 5 alin.1 și art. 241 alin.1 lit. d din Legea nr. 53/2003 și art. 40 alin.3 lit.d din Contractele colective de muncă la nivel național nr. 116/2003 si nr. 2001/2005, respectiv de acordare a sporului de vechime cuvenit, potrivit actelor normative menționate mai sus, contravine flagrant articolului 16 din Constituția României și articolelor 5 alin.1, 3 și art.154 alin.3 din Codul muncii.
De asemenea, s-a susținut că fapta descrisă intră sub incidența dispozițiilor OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările si completările ulterioare, care la art. 2 alin.1 prevede că prin discriminare se înțelese orice deosebire, excludere, restricție sau preferința sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării. în condiții de egalitate.a drepturilor recunoscute de lege. în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, precum și sub incidența art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenții, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății, recurenții reclamanți au solicitat obligarea Curții de Conturi a României la plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a discriminării create, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG nr. 137/2000, republicată, despăgubiri concretizate in sporul de vechime cuvenit pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 29 februarie 2004, actualizate prin aplicarea coeficienților indicelor de creștere a prețurilor (inflație) pentru fiecare lună, de la datele când trebuiau să fie achitate, până la data executării hotărârii judecătorești.
Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile solicitate pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 29 februarie 2004, a fost corect admisă de către instanța de fond, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamanți în noiembrie 2007, deci cu depășirea evidentă a termenului legal de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 muncii, care stipulează că "cererea având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune".
În același sens, prin art.166 alin.1 muncii se menționează că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie într-un termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Curtea apreciază că dreptul reclamanților de a solicita plata sporului de vechime s-a născut în momentul în care, în raport cu prevederile legale incidente, acestea nu au fost corect stabilite prin prestații succesive, iar pentru fiecare dintre aceste prestații curge un termen de prescripție distinct, care are o existență independentă de celelalte, stingându-se la momentul împlinirii celor 3 ani.
În consecință, față de dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care prevăd că în cazul în care debitorul este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, prima instanță a admis corect excepția prescripției dreptului la acțiune în privința drepturilor bănești aferente perioadei noiembrie 2000 - februarie 2004.
În ceea ce privește Hotărârea Nr. 27/25 aprilie 2007 Plenului Curții de Conturi a României invocată de către recurenții reclamanți, Curtea reține că acest înscris nu are caracterul unui act ce întrerupe cursul prescripției, întrucât nu reprezintă o recunoaștere din partea debitorului a obligației de plată către reclamanți a sporului de vechime aferent perioadei în litigiu.
În concluzie, în condițiile în care s-a constatat că prin hotărârea recurată a fost corect soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea apreciază că este de prisos examinarea criticilor de fond invocate de către recurenți.
Prin urmare, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza dispozițiilor art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, și, împotriva sentinței civile nr.607 din data de 05.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5276/2007), în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,
Dact.: /2ex.
13.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
