Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4261/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3142/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4261/
Ședința publică de la 10.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Lizeta Harabagiu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți A, împotriva sentinței civile nr.978/09.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, INSTITUTUL CLINIC, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI B, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a Municipiului Baf ormulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 28.05.2009, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 978/09.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanețelor, CASMB și Ministerul Publice și în consescință a respins acțiunea față de acești pârâți, a admis excepția prescripției și în consecință a respins pretențiile aferente perioadei 2001- oct 2005 ca prescrise, a respins excepția lipsei calității procesuale active ca nefondată, a respins acțiunea privind pe reclamantii, in contradictoriu cu paratii Institutul Clinic, Ministerul Sanatatii Publice, Ministerul Economiei si Finantelor, Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului B, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a Municipiului B, Autoritatera de Sanatate Publica a Municipiului B si Consiliul National Pentru Combaterea Discriminarii, ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantilor de plată a cheltuielilor de judecată.
În considerente a reținut că reclamantele au calitatea de personal contractual, fiind angajate ale paratului Institutului Clinic.
Intrucat pretentiile reclamantelor izvorasc din raporturile de munca ale acestora, vizand numai angajatorul, nu au caltiate procesuala pasiva Ministerul Sanatatii Publice, Casa de asigurari de sanatate a Municipiului B si Ministerul Economiei și Finanețelor, in privinta acestora fiind admisa exceptia invocata si respinsa actiunea. In privinta paratului MEF, s-a retinut ca intre reclamante si aceasta instituie nu exista un raport juridic de natura sa justifice chemarea in judecata a acesteia pentru punerea la dispozitie a fondurilor necesare.
Ca urmare a admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a MEF, nu se mai impune pronuntarea asupra celorlalte exceptii invocate de acesta.
Cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active, s-a retinut ca este neintemeiata avand in vedere ca reclamantele invoca drepturi care li se cuvin in calitate de salariate, cu toate ca fundamentul cererii este respectarea egalitatii de tratament si nediscriminarea.
In legatura cu exceptia prescriptiei dreptului la actiun, invocata din oficiu, a retinut ca reclamantele solicita acordarea drepturilor constand in prima de vacanta si spor de 50% incepand cu anul 2001. Actiunea a fost formulata la data de 13.10.2008. de prevederile art 1 alin 1 coroborat cu art 3 alin 1 din Decretului nr 167/1958, pretentiile reclamantelor pentru perioada 2001- octombrie 2005 sunt prescrise, neexistand vreun motiv de intrerupere sau suspendare a cursului prescriptiei extinctive.
Pe fondul cauzei, a constatat ca actiunea nu este intemeiata. In acest sens, s-a avut in vedere ca actele normative ce reglementeaza salarizarea personalului medical nu prevad acordarea primei de vacanta, a sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica sau a celui de confidentialitate.
Argumentele invocate de reclamante privesc principiul egalitatii de tratament si al nediscriminarii, ale caror conditii apreciaza ca nu sunt indeplinite in cauza.
Afirmatia reclamantilor in sensul ca sunt discriminati in raport cu alte categorii de personal nu este intemeiata avand in vedere ca reclamantii si fiecare dintre categoriile de personal la care acestia se raporteaza, beneficiaza de un regim de salarizare distinct, ale carui limite nu pot fi extinse dincolo de dispozitiile legale.
Potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Niciun criteriu de discriminare dintre cele enuntate de OG nr. 137/2000 nu este aplicabil in cauza. Mai mult, reclamantii nu au drept recunoscut de lege a carui exercitare sa fi fost restransa ori inlaturata.
Mai invoca reclamantele contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara, care prevede ca drepturile salariale cuprind si prima de vacanta, insa se face mentiunea ca aceasta odata cu modificarea legislatiei. Prin urmare, nu este prevazut un drept al reclamantilor la primirea primei de vacanta.
Intrucat are un caracter accesoriu, s-a respins si cererea de efectuarea a mentiunilor in carnetul de munca si, pe cale de consecinta, s-a respins cererea de plata a cheltuielilor de judecata.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recla, înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului s-a arătat că asa cum se retine in considerentele sentinței sus-mentionate, pentru a hotăra asupra temeiniciei si legalității pretențiilor reclamantului, instanța a fost chemata sa interpreteze dispozițiile Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Sanitara pe anii 2005 -2007, denumit in continuare " 2005-2007, Art. 94, (2), (f).
Instanța de fond a apreciat ca din conținutul 2005-2007, nu rezulta ca recurentii-reclamanti au dreptul Ia prima de vacanta si ca in dispozițiile mai-sus precizate se face referire la prima de vacanta insa cu mențiunea ca se va acorda odată cu modificarea legislației.
Interpretarea Instanței de fond este in sensul ca acordarea primei de vacanta este condiționata de modificarea legislației, prin care sa se stabilească acest drept sub forma unui act normativ care sa constituie temeiul de drept.
Recurentii considera ca aceasta interpretare nu este in acord cu dispozițiile legale prevăzute in Codul Muncii si in Legea nr. 130/1996.
Toate contractele colective de munca la nivel de ramura sanitara, anterioare celui invocat nu conțineau nici o prevedere cu privire la condiționarea acordării acestui drept salarial de modificarea legislației. Daca raționamentul instanței de fond ar fi cel corect, ar fi trebuit ca stipulația 2005-2007 privind prima de vacanta sa fie identica in absolut toate contractele colective la nivel de ramura sanitara.
Arăta ca Art.l din HG nr. 281/1993 cu privire Ia Salarizarea Personalului din Unitățile Bugetare stipulează ca salarizarea personalului din unitățile bugetare se face tinand seama de specificul fiecărui domeniu de activitate: unități de invatamant,unități sanitare,etc. personalului din unitățile enumerate anterior cuprind: salariul de baza, sporuri la salariul de baza, premii, etc. Aceleași reglementari se regăsesc si in Legea nr. 125/2005 pentru aprobarea OUG nr. 115/2004 privind Salarizarea si Alte Drepturi ale Personalului Contractual din Unitățile Sanitare Publice din Sectorul Sanitar.
Conform dispozițiilor Art. 18 din Codul Muncii in redactarea in vigoare la data acordării dreptului, suspendării si abrogării acesteia, un drept derivând din raportul juridic de munca, o data câștigat nu mai poate fi anulat.
De asemenea, art. 243 din Codul Muncii prevede faptul ca Contractul Colectiv de munca este obligatoriu intre parti, Art. 165 din Codul Muncii prevede faptul ca salariații nu pot renunța la drepturile salanale cuvenite iar Art. 241 din Codul Muncii stipulează ca, Contractul Colectiv de munca produce efecte asupra tuturor salariaților din sectorul cu privire la care a fost incheiat, in speța fiind vorba de sectorul sanitar.
Art. 241, (1) din Codul Muncii stipulează ca. Contractul Colectiv de Munca la Nivel National produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar Art. 8, (2) din Contractul Colectiv de Munca Unic Ia Nivel National pe anii 2007-2010 prevede ca inraporturile de munca dintre angajați si angajator se aplica cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent daca acestea se găsesc sau nu in Contractul Colectiv de Munca sau in prevederile legale.
In același sens, prevederile Art. 30, (1) si (2) din Legea Nr. 130/1996 a Contractului Colectiv de Munca, arata ca executarea Contractul Colectiv de Munca este obligatorie pentru parti.
Prin neacordarea primei de vacanta, recurentii-reclamanti sunt in mod evident si grav discriminați, deoarece se afla in aceiași situație juridica si faptica care fundamanteaza si generează acest drept salarial si altor categorii de personal contractual.
De altfel, doctrina si practica judiciara au statuat in mod unanim si constant existenta discriminării in materie de munca ori de cate ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (indiferent de funcție) care intruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existenta acestei discriminări directe rezulta din dispozițiile art.7 si art. 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecția egala a legii impotriva oricărei discriminări si dreptul la o remunerație echitabila si satisfăcătoare), art.7 din Pactul International cu Privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de munca juste si prielnice si egalitate de tratament in salarizare, fara nici o distincție), art.14 din Convenția Europeana privind Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, respectiv, Protocolul nr.12 la aceasta convenție (care interzic discriminările), art.4 din Carta Sociala Revizuita (ratificata prin Legea nr. 74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabila, rt 6; art. 8; art.39, (1), (a); art.40, (2),(c) si (f); art.154, (3) si art.155 raportat la rt.1 si art.165 din Codul Muncii (care garantează plata integrala a drepturilor de natura salariala, fara discriminare, restrângeri sau limitări), art.20; art.16,(1); art.53 si art.41 din Constituția României (care garantează aplicarea principiului nediscriminarii si in raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la munca si care nu poate face obiectul unei limitări discriminatorii).
Anexa nr.11 la CM . 2005- 2007 cuprinde lista privind unitățile sanitare aflate in subordinea, sub autoritatea sau in coordonarea Ministerului Sanatatii, conform prevederilor.HG nr.168/2005, în care se aplica 2005 - 2007. In aceasta lista la poziția 15 este trecut Institutul Clinic.
Recurentii considera ca otărârea sus-mentionata este nelegala deoarece " fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii", conform Codului d e Procedura Civila, art.304, (9).
de hotărârea Instanței, prin care a fost admisa excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru perioada 2001- 30.06.2005 consideram ca aceasta este nelegala deoarece In aplicarea principiului constituțional prevăzut de Constituția României, art.16, (1) conform căruia cetățenii sunt egali in legii si a autoritarilor publice fara privilegii si fara discriminări, Codul Muncii, art.5 prevede ca in cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament de toti salariații. Recurentii invoca dispozitiile art.283 al.1 lit c, art.295 Codul muncii, Decretul 167/1958, art 16, (1), considerand ca intervenit o intrerupere a termenului de prescriptie prin recunoasterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcuta de cel in folosul căruia curge termenul. In sensul acordării primei de vacanta s-a pronunțat si înalta Curte de Casație si Justiție, prin Deciziile nr.XXIII (22)/12 decembrie 2005 si nr. XII (12)/05 februarie 2007 stabilind ca, prima de concediu se cuvenea polițiștilor, respectiv magistraților si personalului auxiliar .
Astfel, Decizia nr.XXIII din 12.12.2005 a înaltei C de Casație si Justiție, a intrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii dreptului la prima de concediu prin recunoașterea drepturilor reprezentând primele de concediu aferente anilor 2001-2002.
Dreptul recurentilor la acțiune s-a născut la data publicării Deciziei nr.XXIII din 12.12.2005 a înaltei C de Casație si Justiție in Monitorul Oficial, adică la data de 15 martie 2006, care fiind obligatorie pentru instanțe isi produce efecte pentru viitor si care ne si repune in termenul de prescripție anterior ultimilor 3 ani. In același sens Ordonanța de Urgenta nr.146/2007 privind Acordarea Primelor de Concediu de Suspendate in Perioada 2001-2006, indica in cuprinsul sau categoriile socio-profesionale cărora le este aplicabila plata acestor prime: funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic si consular al României, precum si alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu in baza legilor speciale.
In practica, acordarea primei de vacanta nu a fost uniform reglementata pentru toate categoriile de personal contractual, unele categorii beneficiind de acest drept in baza unei legi speciale de salarizare, iar alte categorii beneficiind de acest drept in baza contractelor colective de munca aplicabile.
Cu privire la capătul 2) de cerere, instanța de fond a admis excepția prescripției parțiale dreptului la acțiune pentru perioada 2001-30.06.2005 si pe fond respins cererea motivând ca reclamantii nu se afla intr-o imprejurare compatibila, respectiv aceeași categorie sociala.
Arăta ca discriminarea nu se raportează la criteriul socio-profesional sau la apartenența unei persoane la o anumita profesie, sporurile acordandu-se exclusiv in funcție de obligațiile ce le revin si care implica o contraprestatie din partea celui căruia ii profita, respectiv angajatorul.
Conform Directivei nr. 2000/EC/78 privind General in Tratamentului Egal privind Ocuparea Forței de Munca si Condițiile de Angajare, in vederea definirii si constatării discriminării, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflatedoarin situații comparabile, iar nu neapărat in situații similare. In speța, este fara putința de tăgada apartenența noastră Ia personalul din unitățile bugetare. Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar sunt parte a unui raport juridic de munca, guvernat de Codul Muncii, prestând o munca si, ca efect al acestor premise, Ii se naște dreptul Ia o salarizare echitabila, satisfăcătoare, fara limitări si restrângeri, precum si dreptul la tratament egal in materie de salarizare. Invoca in acest sens Art 5; Art.6; Art.8; Art.39, (1), (a); Art.40, (2), (c) si; Art 154, (3) si Art.155 raportat la Art 1 si Art 165 din Codul Muncii.
Recurentii-reclamanti, desi isi executa obligația de a desfășura activitatea in condiții de risc si suprasolicitare psihica, in mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare care lucrează in aceste condiții, nu li se recunoaște sporul salarial corespunzător pentru indeplinirea acestei obligații speciale si specifice asa cum este acesta recunoscut si acordat in cazul restului personalului contractual din sectorul bugetar in raport cu care au invocat incalcarea principiului constituțional al nediscriminarii.
Sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de doua principii fundamentale: cel al egalitarii de tratament ( Codul Muncii, ) si cel al diferențierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea si cantitatea muncii, respectiv condițiile de munca.
Ca atare, principiul egalitarii de tratament in salarizare implica recunoașterea acelorași obiective si elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate intr-o situație comparabila.
Recurentii-reclamanti sunt intr-o situație comparabila cu restul personalului din unitățile bugetare, motiv pentru care nu pot fi tratați diferit, cu atat mai mult cu cat nu exista nici o justificare obiectiva si rezonabila excluderii, deoarece criteriul acordării sporului solicitat este unul si același: prestarea muncii in condiții de suprasolicitare neuro-psihica.
Pentru aprecierea existentei discriminării, relevanta are doar criteriul justificativ generator al sporului salarial, si anume existenta obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestranse, pe calea unui tratament egal in salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), iar in nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Astfel, nu categoria socio-profesionala este resortul (obiectivul si elementul) generator si fundamentul stabilirii si acordării sporurilor in sistemul de salarizare. Singurele obiective si elemente care pot duce la o diferențiere in sistemul de salarizare sunt: nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea si cantitatea muncii si condițiile de munca, cu sublinierea ca aceasta diferențiere se poate reflecta numai in salariul (indemnizația) de baza (partea fixa a salariului), nu si in sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care intotdeauna au obiective si elemente cu totul speciale si specifice de acordare.
De altfel, doctrina si practica judiciara au statuat in mod unanim si constant existenta discriminării in materie de munca ori de cate ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (indiferent de funcție) care intruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existenta acestei discriminări directe, in opinia recurentilor, rezulta din dispozițiile Art.7 si Art. 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului (, Art .7 din Pactul International cu Privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, Art.14 din Convenția Europeana privind Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, respectiv, Protocolul nr. 12 la aceasta convenție (, Art. 4 din Carta Sociala Revizuita, care garantează dreptul la o salarizare echitabila, Art.6: Art.8; Art.39, (1), (a); Art.40, (2), (c) si (f); Art.154, (3) si Art.155 raportat la Art.1 si Art. 165 din Codul Muncii (care garantează plata integrala a drepturilor de natura salariala, fara discriminare, restrângeri sau limitări), Art.20; Art.16, (1); Art.53 si Art.41 din Constituția României .
Recurentii-reclamanti au solicitat instanței de fond încuviințarea, in cadrul probei cu inscrisuri, administrării unui Buletin de prin Locului de Munca din care sa rezulte ca activitatea noastră implica o suprasolicitare neuropsihica prin incordarea atenției, vitezei de reacție si a corectitudinii deciziei. Au efectuat toate demersurile necesare si posibile in acest sens in autorității abilitate sa desemneze un medic specializat care sa întocmească acest buletin iar răspunsul primit a fost acela ca numai angajatorul este in măsura sa solicite efecturarea expertizarii locului de munca. In urma acestui răspuns, au solictat instatei de fond sa puna in vedere intimatului-parat Institutul Clinic sa efectueze toate demersurile necesare in vederea obținerii acestui Buletin insa Instanța de fond a respins cererea, încălcând astfel rolul activ al instanței de judecata conform căruia judecătorii au datoria sa stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului in cauza pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale.
Cu privire la capătul trei de cerere, recurentii arata ca informațiile cu care intra in contact sunt confidențiale, principiu inscris atat in cuprinsul Legii nr. 95/2006 privind Reforma in Domeniul Sanatatii, Art. 374, (2) si (3) si ale Art 378, (1) precum si ale Legii nr. 307/2004, privind Exercitarea Profesiei de Asistent Medical si a Profesiei de art.16 si art.17. recurentii invoca si dispozitiile art.198 din Legea nr. 95/2006, aratand ca le-a fost impusa prin lege o obligație profesionala imperativa, speciala si specifica, de confidențialitate, care se indeplineste in cadrul executării raporturilor de munca. Astfel, mai multe categorii de personal contractual, prin diverse acte normative, in calitatea lor de debitori ai obligației de confidențialitate, au fost recunoscuți, in mod firesc, ca si creditori ai dreptului corelativ, acordarea sporului de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plata a acestui spor salarial. Desi executam obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații, in mod similar cu restul personalului din alte unități bugetare, totuși pentru indeplinirea acestei obligații speciale si specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, asa cum este recunoscut in cazul restului personalului contractual din sectorul bugetar. Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare sunt parte a unui raport juridic de munca guvernat de Codul Muncii, prestând o munca si ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate indiferent de categoria socio-profesionala. Mai mult, natura juridica a obligației de confidențialitate reprezintă o clauza legala a raportului de munca al angajatului cu angajatorul, o clauza obligatorie (iar nu facultativa) ca in dreptul comun al muncii.
Deci de insasi esența raportului juridic de munca, indiferent daca acesta este unul tipic sau unul atipic, este caracterul juridic sinalagmatic (obligatie-contraprestatie) al acestuia. Din acest motiv, obligația de confidențialitate reprezintă cauza juridica expresa a obligației sinalagmatice si a contraprestatiei unității bugetare de plata a drepturilor salariale (a sporului, in sensul Art. 155 din Codul Muncii ) corelative indeplinirii prestației de confidențialitate de către recurenții -reclamanți. Daca nu ar exista o contraprestatie a angajatorului privind plata sporului salarial corespunzător indeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, aceasta din urma obligație ar fi nula absolut ca fiind lipsita de cauza juridica. Ca atare legiuitorul, instituind obligația sinalagmatica profesionala (de munca) de confidențialitate in sarcina noastră, implicit si de drept a instituit si o obligație de plata ( contraprestatie salariala), pe cale de analogie a legii, obligația de plata fiind implicita, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. In caz contrar, ar fi incalcate si principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egala pentru munca egala, dreptul la salariu pentru munca prestata. Nu exista nici o justificare obiectiva si rezonabila excluderii de la acordarea acestui spor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul si același: efectul obligației de confidențialitate impuse in mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesionala din care fac parte.
Cu privire la capătul trei de cerere, recurentii arata ca informațiile cu care intra in contact sunt confidențiale, principiu inscris atat in cuprinsul Legii nr. 95/2006 privind Reforma in Domeniul Sanatatii, Art. 374, (2) si (3) si ale Art 378, (1) precum si ale Legii nr. 307/2004, privind Exercitarea Profesiei de Asistent Medical si a Profesiei de art.16 si art.17. recurentii invoca si dispozitiile art.198 din Legea nr. 95/2006, aratand ca le-a fost impusa prin lege o obligație profesionala imperativa, speciala si specifica, de confidențialitate, care se indeplineste in cadrul executării raporturilor de munca. Astfel, mai multe categorii de personal contractual, prin diverse acte normative, in calitatea lor de debitori ai obligației de confidențialitate, au fost recunoscuți, in mod firesc, ca si creditori ai dreptului corelativ, acordarea sporului de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plata a acestui spor salarial. Desi executam obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații, in mod similar cu restul personalului din alte unități bugetare, totuși pentru indeplinirea acestei obligații speciale si specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, asa cum este recunoscut in cazul restului personalului contractual din sectorul bugetar. Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare sunt parte a unui raport juridic de munca guvernat de Codul Muncii, prestând o munca si ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate indiferent de categoria socio-profesionala. Mai mult, natura juridica a obligației de confidențialitate reprezintă o clauza legala a raportului de munca al angajatului cu angajatorul, o clauza obligatorie (iar nu facultativa) ca in dreptul comun al muncii.
Cu privire la calitatea procesuala pasiva a intimatilor-parati Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei si Finanțelor), Ministerul Sanatatii (fost Ministerul Sanatatii Publice) si Autoritatea de Sănătate Publica a Municipiului, solicitam judecarea in contradictoriu si cu aceștia pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a intimatului-parat Ministerul Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor Legii 500/2002 privind Finanțele Publice, art.19, acest minister coordonează acțiuni care sunt in responsabilitatea guvernului, cu privire la pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Conform Art. 3, (1), (2) din HG nr. 208/2005, aceasta instituție gestionează si proiectul legii de rectificare bugetara. In lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Universitatea de Medicina si farmacie " " B se va afla in imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
In ceea ce privește calitatea procesuala pasiva Ministerului Sanatatii, sunt invocate dispozitiile Legii nr. 95/2001 privind Reforma in Domeniul Sanatatii, Art. 11, (a) si art.34.
Mai mult, din preambulul Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Sanitara pe anii 2005 - 2007, rezulta fara putința de tăgada faptul ca Ministerul Sanatatii, este parte la acesta in calitatea sa de autoritate naționala in domeniul sanatatii. Același Contract Colectiv, prevede la Art. 1, (4) ca prin angajator se intelege, printre altele si Ministerul Sanatatii, autoritatea centrala si organ de specialitate al administrației publice in domeniul asistentei de sănătate publica. ". OUG nr.l 15/2004 privind Salarizarea si alte Drepturi ale Personalului Contractual din Unitățile Sanitare Publice din Sectorul Sanitar prevede in privința sporurilor faptul ca toate aspectele privind acordarea acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sanatatii. de cele de mai sus, rezulta ca Ministerul Sanatatii Publice are calitate procesuala pasiva in calitate de reprezentant al guvernului, autoritate naționala de sănătate publica, garant al drepturilor angajaților si ordonator de credite.
In ceea ce privește calitatea procesuala pasiva a Autoritarii de Sănătate Publica a Municipiului B, este invocata Legea nr. 95/2001, Art 12 si Art. 17, (10).Astfel Autoritatea de Sănătate Publica este instituția deconcentrata a Ministerului Sanatatii care aplica pe plan local strategia ministerului si politica Guvernului in domeniul asigurării sanatatii populației. Miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate al administrației publice centrale si conducătorii aitor autorități pubiice sunt ordonatori principali de credite. Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridica din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite. Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terțiari de credite, inclusiv cheltuielile de personal.
Intimata CASMB a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenti, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurentii-reclamanti sunt salariatii Institutului Clinic, in baza unor contracte individuale de munca, in funcția de asistenti medicali, respectiv ingrijitori, aspect care rezulta din copiile carnetelor de munca depuse la dosar.
Drepturile salariale ale personalului din domeniul sanitar formeaza obiectul unor reglementari speciale, fiind vorba de personal bugetar.
Recurentii au investit instanta de fond cu pretentiile acestora avand ca obiect plata primelor de vacanta pentru perioada 2001-2007, plata sporului de de 50% pentru risc si suprasolicitare neiropsihica si a sporului de confidentialitate de 15%.
Dar, actele normative care reglementeaza salarizarea personalului contractual din domeniul sanitar nu prevad acordarea acestor sporuri si acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru alte categorii profesinale, in baza unor alte legi speciale, de stricta si limitativa aplicare, unor alti salariati, care nu se incadreaza in limitele normei legale invocate, presupune tocmai refuzul aplicarii actului normativ ce reglementeaza salarizarea recurentilor și înlocuirea sa cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Un prim motiv de recurs se refera la interpretarea dispozitiilor Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Sanitara pe anii 2005 -2007, referitoare la prima de vacanta.
In mod corect instanta de fond a apreciat ca dispozitiile art 94 lit.f din acest contract nu creeaza un drept in patrimoniul recurentilor, deoarece se prevede doar posibilitatea reglementarii legale a acestei prime si nu dreptul si, corelativ obligatia de plata a primei de vacanta.
In acest sens, Curtea are in vedere dispozitiile art.157 al.2 Codul muncii, potrivit caruia sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor specialese stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
In aceste conditii, Curtea constata ca instanta de fond a interpretat corect natura actului juridic dedus judecatii, in cauza nefiind aplicabil motivul de recurs prevazute de art.304 pct.8 Cod procedura civila, deoarece recurentii nu pot avea alte drepturi salariale decat cele prevazute de legea speciala aplicabila lor.
In cauza nu sunt aplicabile dispozitiile OUG nr.146/2007, deoarece aceasta se refera la plata primelor de concediu suspendate in perioada 2001-2006, pentru categoriile de personal ce beneficiaza de acest drept in baza unoe legi speciale. Dar, recurentii nu au beneficiat in baza unor legi speciale aplicabile categoriei lor profesionale de dreptul la plata primei de vacanta, motiv pentru care nu pot sustine ca dreptul lor s-a nascut in baza acestui act normativ.
Atat in privinta primei de vacanta, cat si a celorlalte sporuri, neprevazute de legislatia speciala aplicabila in domeniul salarizarii personalului sanitar, recurentii au invocat existenta unei discriminari create de insasi legislatia aplicabila diverselor categorii de personal salariat, acesta constituind un al doilea motiv de recurs.
Instanta de fond a analizat si s-a pronuntat motivat asupra acestor sustineri, in mod temeinic constatand ca sunt neintemeiate.
In temeiul art.2 alin.1 din OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Interzicerea discriminarii pe baza unor criterii asemanatoare este stabilita si prin art.5 din Codul Muncii, dar si prin reglementari comunitare invocate si de recurenti(Directiva 2000/EC/78).
Principiul egalitatii intre persoane si obligatia de a nu discrimina se aplica, potrivit art.1 alin 3 OG 137/2000, dar si in baza Directivei 2000/EC/78, persoanelor aflate în situații comparabile.
Reclamantii invoca faptul ca au fost discriminati in raport de alte categorii profesionale(functionari publici, magistrati si personal auxiliar de specialitate etc).
Dar, avand in vedere prevederile OG 137/2000, care a implementat Directiva mentionata, nu orice diferenta de tratament este echivalenta discriminarii, aceasta presupunand persoane aflate in situatii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior.
Din cuprisul reglementarilor invocate, instanta nu poate retine sustinerile recurentilor-reclamantilor in sensul ca au aceleasi atributii, deoarece ceea ce diferentiaza cele doua categorii este tocmai natura si complexitatea acestor atributii.
In acest sens, nu se poate reține întrunirea elementului de analogie, sau comparabilitate între cele categoriile profesionale mentionate, așa cum se invocă și în acțiune. Egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate, legiuitorul este îndreptățit, în considerarea unor situații deosebite, să adopte prin legi speciale, reglementări diferite pentru anumite categorii socio-profesionale, iar tratamentul juridic diferit, instituit pentru anumite categorii socio-profesionale, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări, în sensul interzis de art.16 al.1 din Constituție, ci se justifică, obiectiv și rezonabil, prin situația diferită în care se află acele categorii de cetățeni.
Plata primelor de vacanta si a sporurilor solicitate nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care personalul sanitar nu desfășoară activitățile specifice functionarilor publici, magistratilor, personalului auxiliar de specialitate etc, nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncăegalăcu cei care îndeplinesc și aceste functii, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a reclamanților constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte dinalte categorii profesionale,deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertățilorfundamentalerecunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretențile reclamantilor de a li se acorda drepturile invocate, neprevăzute de lege în ceea ce ii privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Nu trebuie neglijat totodată, că prin Deciziile nr.818/2008, nr.819/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, obligatorie pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
In ceea ce priveste motivele de recurs referitoare la solutionarea exceptiilor lipsei calitatii procesuale pasive, Curtea constata ca solutia instantei de fond este temeinica, deoarece trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de munca si calitatea partilor in aceste raporturi. In acest sens sunt si dispozitiile art.282 din Codul muncii.
de inexistenta unor raporturi juridice de munca intre recurenti si intimatii-parati Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei si Finanțelor), Ministerul Sanatatii (fost Ministerul Sanatatii Publice) si Autoritatea de Sănătate Publica a Municipiului B, Curtea constata ca nu exista identitate intre acesti parati si debitorul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii, motiv pentru care solutia instantei de fond este legala si temeinica si sub acest aspect.
de considerentele de fapt si de drept expuse, Curtea, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A, împotriva sentinței civile nr.978/09.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, INSTITUTUL CLINIC, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI B, AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimata-reclamantă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
pentru judecator aflat in CO,
semneaza presedintele sectiei,
GREFIER
Red/Tehnored:
2 EX./30.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu
