Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4505/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(2413/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4505/

Ședința publică de la 17.06.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Amelia Farmathy

JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu

JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant SINDICATUL SANITAS U în numele membrilor de sindicat, și împotriva sentinței civile nr.147/F/24.02.2009 pronunțate de Tribunalul Ialomița -Secția Civilă în dosarul nr-(249/2009) în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL MUNICIPAL

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns membrul de sindicat, în nume propriu și ca mandatar al recurentului-reclamant, lipsă fiind intimatul-pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-pârât a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 17.06.2009, după care,

Președintele completului procedează la verificarea identității membrului de sindicat, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

de sindicat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.147/F/24.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a respins cererea formulată de Sindicatul Sanitas U pentru reclamanții, și împotriva pârâtului Spitalul Municipal

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că deși spitalele publice sunt unități finanțate integral din venituri proprii,în ceea ce privește finanțarea cabinetelor medicale școlare exista dispoziții speciale, respectiv OG nr.529/2002 care in anexa la pct. 1-11 prevede ca aceste unități sunt finanțate integral de la bugetul de stat.

Finanțarea de la bugetul de stat include și cheltuielile de personal pentru salariații care își desfășoară activitatea in cabinetele medicale si stomatologice din grădinițe, scoli si unitățile de învățământ superior.

Tribunalul a constatat ca dispozițiile art.23 din OUG nr.115/2004 nu sunt aplicabile reclamanților, in speța dedusa judecății, întrucât salarizarea acestora este asigurată de bugetul de stat iar art. 23 invocat mai sus statuează că acesta se aplica personalului încadrat in unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Sindicatul Sanitas

În susținerea recursului a arătat că instanța nu a reținut ca acțiunea se bazează pe art. 23 din OUG nr. 115/2004 coroborat cu faptul ca asistenții medicali din cabinetele școlare sunt asimilați celor ce lucrează efectiv in spital, dar si primii fiind plătiți tot de spital si de la aceeași casierie.

De asemenea, se invoca faptul ca asistenții medicali din cadrul cabinetelor școlare sunt plătiți de către bugetul de stat, iar cei angajați direcți ai spitalului sunt plătiți din venituri proprii.

Legiuitorul a avut in vedere prin exprimarea sa, ca sunt suportate de la bugetul de stat - salariile si suportul logistic in mod clar este asigurat prin prisma bugetului de stat. Iar cu privire la asistenții angajați direcți ai spitalului, salariile si suportul logistic necesar desfășurării activității lor specifice, sunt asigurate din venituri proprii.

Însă, într-adevăr prin art. 23 din OUG nr. 115/2004 s-a omis a se exprima in mod explicit si la cealaltă categorie existenta, deși tot legea le conferă același statut si sunt asimilați categoriei celorlalți nefăcându-se profesional deosebire de grad, insa făcându-se deosebire doar asupra acestui drept de a primi tichete de masa.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea reține următoarele:

Recurenții-reclamanți au calitatea de cadre medicale angajați cu contract individual de munca în cadrul Spitalul Municipal U, desfășurându-și activitatea la cabinetele medicale școlare si nu au beneficiat de tichete de masă pe perioada in litigiu.

Recurenții-reclamanți și-au întemeiat cererea de chemare in judecata pe dispozițiile art. 23 din OUG nr.1 15/2004 potrivit cărora începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.

Potrivit Normelor Metodologice din 27 martie 2008 de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin cabinete medicale si stomatologice din scoli si unități de învățământ superior se înțeleg cabinetele integrate in structura spitalelor teritoriale si finanțate de la bugetul de stat.

Acordarea tichetelor de masă personalului din unitățile sanitare a fost reglementată prin OUG nr. 115/2004, care prevede în art. 23 că începând cu data intrării în vigoare a ordonanței respective, personalul încadrat în unitățile sanitar publice, finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.

Deși, instanța de fond reține calitatea de salariați ai spitalului pentru reclamanți, în mod greșit consideră că acestora nu-le sunt aplicabile dispozițiile din OUG 1 î 5/2004 cu privire la acordarea tichetelor de masă.

HG nr. 529/2002 privind finanțarea unităților sanitare și a instituțiilor din rețeaua Ministerului Sănătății și Familiei prevede într-adevăr că finanțarea unităților sanitare și a instituțiilor din rețeaua MSF se asigură în condițiile legii de la bugetul de stat din bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate și din alte venituri potrivit anexei hotărârii. Aceeași hotărâre prevede la art. 3 care sunt activitățile finanțate de la bugetul de stat și anume programele naționale de sănătate, expertizarea, proiectarea și consolidarea unor construcții, modernizarea, transformarea și extinderea construcțiilor sanitare existente achiziționarea de aparatură medicală, activitate de diagnostic curativă și de reabilitare de importanță națională pentru recuperarea capacității de muncă.

Reiese așadar, că numai aceste activități sunt finanțate de la bugetul de stat, serviciile medicale curative din cabinetele medicale, stomalologice, din grădinițe, școli și unități de învățământ superior înființate ca urmare a reorganizării dispensarelor medicale din aceste unități integrate în structura spitalelor teritoriale sunt finanțate, potrivit Ordinului nr.653/2001 al Ministerului Sănătății, art.1 alin.2 din fondul de asigurări sociale de sănătate.

Este de reținut de asemenea că art. 23 din OUG nr.115/2004 prevede că beneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unități sanitare publice finanțate integral din venituri proprii fără a face o altă distincție cu privire la locul de muncă unde-și desfășoară activitatea angajatul respectiv sau activitatea pe care acesta o desfășoară. De asemenea, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară valabil pe perioada 2008-2010, este prevăzut că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii 142/1998 în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Pârâtul-intimat a acordat aceste tichete de masă doar personalului care-și desfășoară activitatea efectiv în cadrul spitalului, fapt ce contravine atât contractului colectiv de muncă, cât și OUG nr. 115/2004.

Este adevărat că în legile bugetului de stat pe anii 2004-2006 se prevede că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație, însă această prevedere nu poate fi interpretată în sensul că angajatorul nu poate acorda angajaților tichete de masă din alte fonduri decât cele provenite de la bugetul de stat, pârâtul-intimat chiar acordând, așa cum s-a arătat, aceste tichete de masă la o parte din salariați.

Prin OUG nr.24/2000 s-a stabilit conform anexei IV/1 că salarizarea în unitățile sanitare se face diferențiat pentru unități sanitare și de asistență socială altele decât cele clinice și unități clinice, institute și centre medicale. De asemenea OUG nr. 115/2004 anexa I prevede grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.

Legea, așa a reținut și instanța de fond, stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice neexistând nici o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că acțiunea trebuia admisă, pretențiile formulate fiind întemeiate pe perioada 01.01.2008 (conform contractului de muncă menționat) 20.10.2009 - data formulării acțiunii.

În temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. Curtea va admite recursul, și va modifica în parte sentința atacată, în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant SINDICATUL SANITAS U în numele membrilor de sindicat, și împotriva sentinței civile nr.147/F/24.02.2009 pronunțate de Tribunalul Ialomița -Secția Civilă în dosarul nr-(249/2009) în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL MUNICIPAL

Modifică sentința recurată în sensul că:

Admite acțiunea în parte.

Obligă pârâta la plata către reclamanții a unor despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă cuvenite reclamanților în perioada 01.01.2008-20.01.2009.

Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.06. 2009.

PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

GREFIER

Red.LH/th.red. CP

2ex:17.07.2009

Jud. fond:

Președinte:Amelia Farmathy
Judecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4505/2009. Curtea de Apel Bucuresti