Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI DE ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 489
Ședința publică din data de 13 martie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana
--- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 1, Bd. - - - House nr. 4-8, împotriva sentinței civile nr. 102 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, -, -, -, -, și, toți prin Cabinet de Avocatură, cu sediul în M,-, -. 10, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, având în vedere că recurenta-pârâtă SC SA - GRUP, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod pr.civilă, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Reclamanții, -, -, -, -, -, -, și au chemat în judecată pârâta SC "" SA-Membru Grup B pentru a fi obligată să le plătească suplimentările salariale pentru perioada 2005-2007 conform art. 176 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă pe ramură reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă la nivelul unui salariu minim pe ramură și la acordarea gratuită a unor acțiuni urmare privatizării societății conform art. 160 alin. 6 din contractele colective de muncă pe societate în perioada 2004-2008, precum și la contravaloarea a 4000 de gaze pentru fiecare salariat conform art. 178 din la nivel de grup de unități.
În motivarea acțiunii s-a susținut că reclamanții sunt salariații societății pârâte și că aceste drepturi au fost incluse inițial în 1997 în salariu urmare negocierilor între patronat și sindicat dar ulterior nu au mai fost incluse nici în salariu și nici nu au mai fost acordate salariaților.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 102 din 14 ianuarie 2009, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru anul 2007, la nivelul unui salariu minim pe ramură, respingând celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, drepturi prevăzute de art. 176 alin.(2) din Contractul colectiv de muncă pe ramură și care nu au fost acordate reclamanților prin încălcarea acestor prevederi legale.
Împotriva acestei sentințe societatea pârâtă a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței și pe fond respingerea în tot a acțiunii ca neîntemeiată, întrucât aceste suplimentări salariale acordate la fond au fost incluse în salariile plătite reclamanților încă din anul 1998 și în continuare cu majorările corespunzătoare, conform telexului din anul 1998, în condițiile în care ulterior nu au mai existat sub acest aspect negocieri între sindicat și patronat.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este fondat.
Potrivit disp.art. 137 din pe ramură prin contractele colective de muncă la nivel de agent economic unele sporuri pot fi incluse în salariul de bază, ceea ce a și avut loc din anul 1998 și în continuare.
Începând cu 1 martie 1998 astfel de suplimentări salariale au fost incluse în salariile plătite reclamanților, sume care au fost majorate odată cu majorările salariale ulterioare succesive la nivel de societăți, așa cum reiese și din telexul nr. 2412/1998.
În aceste condiții nu au mai avut loc negocieri între sindicat și patronat pentru o suplimentare anuală distinctă conform art. 176 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pe ramură, negocieri care trebuiau să aibă loc cu 15 zile înainte din luna octombrie a fiecărui an și care trebuiau să pornească de la nivelul salariului minim pe ramură.
Renunțarea la aceste negocieri în anii următori demonstrează corespunzător că suplimentările salariale respective au fost plătite de pârâtă salariaților, fiind incluse treptat în salariile plătite în cursul întregului an, reclamanții solicitându-le prin acțiune abia în anul 2008.
Așa fiind, pretențiile formulate de reclamanți prin acțiune nu au o bază legală și probatorie, instanța de fond acordându-le eronat prin soluția pronunțată care se impune a fi modificată în parte prin admiterea recursului în baza art. 304 și 312 Cod pr.civilă și pe fond respinsă acțiunea în tot ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - GRUP, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B, sector 1, Bd. - - - House nr. 4-8, împotriva sentinței civile nr. 102 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, -, -, -, -, -, și, toți prin Cabinet de Avocatură, cu sediul în M,-, -. 10, județul D și în consecință:
Modifică în tot sentința sus-menționată și, pe fond, respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana
- - --- - --- -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. TL/SȘ
3 ex./10.04.2009
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana