Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4976/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(64/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4976/
Ședința publică din data de 02 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, C, C -, Minciuna, -, împotriva sentinței civile nr.6879 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16338/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții reclamanți, prin avocat, cu împuternicire avocațială atașată la fila 64 dosar, lipsind intimații pârâți Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurenților reclamanți, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.6879 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, C, C, Minciuna, -, - în calitate de la defunctului, prin reprezentant comun av., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României. A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor față de lipsa calității procesuale pasive. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi a României ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt salariați ai Curții de Conturi a României, ocupând funcția de controlori financiari, aspect care rezultă din copiile carnetelor de muncă depuse la dosar.
Aceștia au sesizat instanța cu o acțiune în pretenții pentru majorarea indemnizației de bază cu 75%, întemeindu-și pretențiile pe dispozițiile Legii nr.490/2004 și HG nr.170/2005, care prevăd această majorare pentru personalul din cadrul Autorității de audit care verifică gestionarea fondurilor comunitare.
S-a statuat că, prin Legea nr.200/2005 privind, aprobarea OUG nr. 22/2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea si funcționarea Curții de Conturi s-a înființat Autoritatea de Audit. În conformitate cu dispozițiile art.141această Autoritate funcționează pe lângă Curtea de Conturi în scopul verificării modului de utilizare a fondurilor structurale de care beneficiază România în procesul de integrare europeană.
Drepturile salariale ale personalului din cadrul Curții de Conturi formează însă obiectul unor reglementări speciale.
Pe de altă parte, salarizarea personalului din cadrul Autorității de Audit se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii nr.490/2004.
Potrivit Legii nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care este încadrat personalul prevăzut la art.1 pot fi majorate cu minimum 50% față de cele prevăzute de lege, dar nu mai mult de 100%.
În vederea aplicării Legii nr.490/2004 a fost adoptată HG nr.170/2005 conform căreia salariile de bază ale personalului prevăzut în art.2 din hotărâre se majorează cu 75% față de cele prevăzute de lege, potrivit bugetului aprobat al fiecărei instituții publice.
Reclamanții au invocat existența unei discriminări între cele două categorii de salariați, care ocupa aceeași funcție (controlori financiari) și se află în situații similare (verifică gestionarea fondurilor comunitare).
În fapt se invocă existența unei discriminări create de însăși legislația aplicabilă diverselor categorii de personal salariat.
S-a reținut astfel că, în temeiul art.2 alin.1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție, sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Totodată, interzicerea discriminării pe baza unor criterii asemănătoare este stabilită și prin art.5 din Codul Muncii.
Principiul egalității între persoane și obligația de a nu discrimina se aplică, potrivit art.1 alin 3 OG nr.137/2000, persoanelor aflate în situații comparabile.
Reclamanții au invocat faptul că au fost discriminați în raport de controlorii financiari din cadrul Autoritarii de Audit.
Dar, având în vedere prevederile OG nr.137/2000, nu orice diferență de tratament este echivalentă discriminării, aceasta presupunând persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior.
Din cuprinsul reglementarilor invocate, instanța de fond a reținut că Autoritatea de Audit a fost înființată prin lege tocmai în scopul verificării modului de utilizare a fondurilor structurale de care beneficiază România în procesul de integrare europeană.
În baza art.14 din Legea 94/1992, așa cum a fost modificată, în vederea îndeplinirii unor obligații în domeniul auditului extern, ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, este organizată și funcționează Autoritatea de audit pentru fondurile nerambursabile de preaderare acordate României de Uniunea Europeană prin programele PHARE, și SAPARD, pentru fondurile structurale și de coeziune, pentru Fondul European de Garantare în Agricultură, pentru Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru Fondul European pentru Pescuit, precum și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare, denumită în continuare Autoritatea de Audit, care are atribuții și proceduri de lucru proprii.
Potrivit art141din Legea nr.94/1992, așa cum a fost modificată, Autoritatea de Audit este singura autoritate națională competentă să efectueze audit public extern, în conformitate cu legislația comunitară și națională, asupra fondurilor prevăzute la art.14.
În concluzie, cei care au atribuții în domeniul auditului fondurilor comunitare sunt salariații Autorității de Audit.
Instanța de fond nu a reținut susținerile reclamanților în sensul că aceleași atribuții le îndeplinesc și ei în baza art.17 lit.1) și h) din Legea nr.92/1994, deoarece textele de lege invocate de aceștia în dovedirea unei situații comparabile, respectiv literele1) și h) au fost abrogate prin art. 1 pct.23 din Legea nr. 217/2008.
Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru existența unei situații discriminatorii a fost constatată și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Astfel, prin Hotărârea nr.424/22/07.2008 pronunțată în dosarul nr.343/2008, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitatea sa de expert în materie, instituție abilitată și investită să pună în aplicare legislația antidiscriminare pe teritoriul României, a hotărât că neacordarea sporului de 75% la indemnizația lunară a controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României, reclamanți în acest dosar, față de controlorii financiari din cadrul Autorității de Audit, ce primesc acest drept salarial în temeiul dispozițiilor art.145 alin.1 din Legea nr.200/2005 coroborate cu cele ale art.3 din HG nr.170/2005 nu constituie o faptă de discriminare conform nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
În motivarea sa, Colegiul director al CNCD, a arătat că, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricția sau preferința să aibă la bază unul din criteriile de discriminare prevăzute de către art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, republicată și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior.
În acest sens, nu s-a putut reține întrunirea elementului de analogie, sau comparabilitate între cele două categorii de controlori financiari, așa cum s-a invocat și în acțiune. Egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate, legiuitorul este îndreptățit, în considerarea unor situații deosebite, să adopte prin legi speciale, reglementări diferite pentru anumite categorii socio-profesionale, iar tratamentul juridic diferit, instituit pentru anumite categorii socio-profesionale, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări, în sensul interzis de art.16 alin.1 din Constituție ci se justifică, obiectiv și rezonabil, prin situația diferită în care se află acele categorii de cetățeni.
Având în vedere și constatările CNCD, instanța de fond a constatat că majorarea de 75% nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care controlorii financiari nu desfășoară activitățile specifice personalului anume desemnat din cadrul Autorității de Audit, nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite și suplimentare față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, sens în care nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Or, în aceste condiții orice susținere despre situații analoage sau comparabile, ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a reclamanților constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte din personalul care nici măcar nu face parte aceeași categorie profesională deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau Înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă a fost aceea că pretențiile reclamanților de a li se acorda majorarea de 75%, neprevăzută de lege în ceea ce îi privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia nu s-a încălcat principiul salarizării egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 "Dreptul la o salarizare echitabilă".
Având în vedere cele mai sus reținute, Tribunalul a constatat că acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
În ceea ce privește pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere admiterea excepției invocate de pârât, constatând că în cauză nu există identitate între persoana acestuia și debitorul obligației în raportul juridic dedus judecații, instanța a respins aceste pretenții, față de lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, într-un prim aspect, instanța de fond a constatat inadmisibilitatea acesteia, având în vedere natura litigiului de față. A statuat tribunalul că așa cum în mod unitar s-a admis în doctrină și jurisprudență, în litigiile de muncă, cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, neputând exista raporturi juridice de muncă între părțile procesului și un eventual chemat în garanție.
Mai mult, pentru a fi admisibilă, potrivit art.60 Cod procedură civilă, între parte și chematul în garanție trebuie să existe raporturi juridice în baza cărora chematul în garanție să fie obligat să răspundă în baza unei cereri în despăgubiri sau în garanție. Dar între pârâtă și chematul în garanție nu există un astfel de raport, pârâta fiind ordonator principal de credite, conform nr.OG22/2002 și Legii nr.500/2002, iar bugetul acesteia fiind aprobat în funcție de proiectul prezentat, în care sunt incluse și sume provenind din titluri executorii sau cheltuieli de salarizare.
Față de toate aceste considerente, în baza art.60 Cod procedură civilă, instanța a respins cererea de chemare în garanție ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.
Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenții susțin în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că indemnizația de 75% din indemnizația brută lunară este prevăzută de legea pentru controlorii financiari.
Prin Legea nr.200/2005 privind aprobarea OUG nr. 22/2005 pentru completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi s-a înființat Autoritatea de Audit. În conformitate cu dispozițiile art.141această Autoritate funcționează pe lângă Curtea de Conturi în scopul verificării modului de utilizare a fondurilor structurale de care beneficiază România în procesul de integrare europeană.
Astfel, salarizarea personalului din cadrul Autoritarii de Audit se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii nr.490/2004.
Potrivit Legii nr.490/2004 privind stimularea financiară personalului care gestionează fonduri comunitare salariile de bază corespunzătoare funcțiilor în care este încadrat personalul prevăzut la art.1 pot fi majorate cu minimum 50% față de cele prevăzute de lege, dar nu mai mult de 100%.
În vederea aplicării Legii nr.490/2004 a fost adoptată HG nr.170/2005 conform căreia salariile de bază ale personalului prevăzut în art.2 din hotărâre se majorează cu 75% față de cele prevăzute de lege, potrivit bugetului aprobat al fiecărei instituții publice.
Ori, recurenții-reclamanții dețin calitatea de controlori financiari în cadrul Curții de Conturi ai României și au atribuții vizând verificarea fondurilor europene.
În ceea ce-i privește, deși ocupă aceleași funcții ca și controlorii de la Autoritatea de Audit își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții sunt privați de plata majorării de 75% deși, după cum au arătat mai sus, ocupă aceeași funcție, au același grad de pregătire, aceeași experiență și aceeași răspundere profesională, cu un risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Mai mult decât atât, potrivit art.17 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi: "Pentru exercitarea funcției prevăzute la art. 16, Curtea de Conturi controlează:1) utilizarea fondurilor puse la dispoziție României de către Uniunea Europeană prin Programul SAPARD și a cofinanțării aferente; h) utilizarea fondurilor provenite din asistența financiară acordată României de Uniunea Europeană și din alte surse de finanțare internaționaIă.
Rezultă din textul de lege sus-menționat că și recurenții-reclamanți îndeplinesc la fel ca și controlorii financiari din cadrul Autorității de Audit, atribuții vizând verificarea fondurilor europene.
Iar dacă atribuțiile personalului de specialitate din cadrul Autorității de audit vizează verificarea, auditarea și certificarea fondurilor și conturilor aferente Programelor și SAPARD în baza acordurilor încheiate cu structurile responsabile pentru coordonarea fondurilor aferente acestor programe ( art.142(2)), controlorii financiari din celelalte structuri ai Curții de Conturi verifică și auditează în baza legii întreaga activitate economico-financiară a instituțiilor supuse controlului, inclusiv includerea în patrimoniul și înregistrarea în bilanțul contabil al acestora, a cheltuielilor și rezultatelor utilizării fondurilor europene nerambursabile.
Este adevărat că textul de lege sus-menționat a fost abrogat prin Lege nr. 217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi publicat în nr.724 din 24.10.2008.
Numai că, prin cererea de chemare în judecată au solicitat obligarea intimatei pârâte la plata indemnizației de 75% începând cu 01.05.2005, când dispozițiile legale invocate erau în vigoare.
Și după abrogarea parțială a art.17 lit.1) și h) din Legea 92/1994, exercitarea unor astfel de atribuții este în continuare reglementată de lege după cum urmează:
Astfel, în conformitate cu prevederile art.17 "În cadrul competențelor prevăzute la art.16, Curtea de Conturi își desfășoară atribuțiile specifice asupra următoarelor domenii; lit.c) formarea și gestionarea datoriei publice și situația garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe"; iar, potrivit art.22.f), din Legea nr. 94/1992, "Curtea de Conturi efectuează auditul financiar asupra următoarelor conturi de execuție: f) conturile anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice autonome.
În aceste condiții nu poate exista un tratament discriminatoriu referitor la acordarea majorării de 75% solicitată, în sensul acordării acestei sume numai acelor controlori financiari ce își desfășoară activitatea în cadrul Autorității de Audit.
Având în vedere faptul că atât recurenții-reclamanți cât și personalul Autorității de Audit ocupă aceeași funcție - controlor financiar își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții - Curtea de Conturi, iar reglementările legale sunt aceleași, că îndeplinesc aceleași atribuții vizând verificarea fondurilor europene, prin acordarea diferențiată în sensul lipsirii de acest drept, se încalcă principiul egalității de tratament care guvernează sistemul de salarizare și principiul nediscriminării consacrat de prevederile art.6 Codul Muncii.
Întrucât funcția, locul de muncă și atribuțiile recurenților sunt identice cu cele ale controlorilor financiari din cadrul Autorității de Audit, nu se poate reține dreptul legiuitorului de a adopta reglementari diferite pentru anumite categorii socio-profesionale, deoarece astfel de reglementări pot interveni numai în considerarea unor situații distincte, în ipoteza în care intervin modificări diferite în situații identice se poate vorbi despre fapt discriminatoriu.
De altfel, potrivit art.5 în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Potrivit art.6 alin.(1) orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare. Se invocă în susținerea recursului norme internaționale și comunitare, după cum urmează:
Astfel, se arată că Directiva 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000 în vederea definirii și constatării discriminării directe, stabilește că tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat doar similare. Ca atare, având în vedere principiul nediscriminării, persoanele care au obligații și interdicții profesionale comparabile nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru controlorii financiari se impune cu necesitate, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu cei din cadrul Autorității de Audit.
Art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului garantează dreptul tuturor la o protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. În spiritul acestor prevederi, prin neacordarea acestei majorări controlorii financiari sunt grav discriminați deoarece se află în aceiași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru personalul din cadrul Autorității de audit.
Art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr. 212/1974 garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție.
Totodată, art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la aceasta Convenție interzic discriminările.
Art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea 74/1999) garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Art.5, art.5. art.8 și art. 39 alin.1 lit.a), art.40 alin.3 lit. c) și f) și art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări.
Art.20, art.16 alin. 1, art.53 și art.41 din Constituția României, garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii. Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mi presus de lege.
Art.1 al OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare stabilește că, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la liberă alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Art.2 alin.2 din același act normativ arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim. Ori, criteriul după care s-a făcut distincția în cazul analizat este unul de diferențiere injust și discriminatoriu care ia în considerare numai anumite obiective ale activității desfășurate de controlorii financiari, fără a analiza specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari și care presupun aceiași pregătire și experiență, responsabilitate profesională și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de fond este apreciată netemeinică și nelegală.
În mod greșit, pretind recurenții, se apreciază incidența Deciziei nr.821/03.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.1, 3 și 11 și art.27 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, dispozițiile constituționale, art.20 cu referire la Tratatele internaționale privind drepturile omului alin.(1) stabilește că: "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate În concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte". (2) "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Ori, după cum s-a arătat, dreptul tuturor la o protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări, precum și dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție sunt reglementate prin norme europene care prevalează normelor interne, respectiv deciziei Curții Constituționale. Protecția împotriva oricărei discriminări este garantă și de art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, situație față de care în mod greșit instanța de fond a apreciat că decizia Curții Constituționale prevalează; cu atât mai puțin hotărârea CNCD-ului nu putea constitui criteriu în aprecierea discriminării recurenților față de persoane ce-și desfășoară activitatea în condiții identice, dar care beneficiază de indemnizația de 75%.
Totodată se invocă jurisprudența în materia celei deduse judecății, respectiv hotărârile judecătorești pronunțate în cauze identice: sentința civilă nr.232/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; decizia civilă nr.335/2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești; decizia nr. 473/2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești
Se solicită aplicarea în cauză, prin similitudine a deciziei nr.6/2007, dată în examinarea recursului în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale dispozițiilor art. 28 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, modificată și aprobată la rândul ei prin Legea nr. 601/2004, care admite recursul în interesul legii și în aplicarea nediscriminatorie a prevederilor legale sus menționate stabilește că aceste drepturi statuate de actele normative în discuție se cuvin tuturor magistraților.
Se apreciază că, situația este identică pentru recurenții-reclamanți - controlori financiari ce nu beneficiază de indemnizația de 75%, spre deosebire de controlorii financiari din cadrul Autorității de Audit.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Susținerile recurenților sunt netemeinice și nelegale, întrucât potrivit art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege.
Art.145alin.(1) din Legea nr.200/2005 privind aprobarea nr.OUG22/2005 pentru completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, prevede că: "( 1) Salarizarea personalului din cadrul Autorității de Audit se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare. "
Din analiza acestui text de lege rezultă clar faptul că autoritatea legiuitoare recunoaște, în mod exclusiv și limitativ, personalului Autorității de Audit, dreptul la acordarea majorării de 75% din indemnizația brută lunară, conform prevederilor art.2 din Legea nr.490/2004 coroborate cu cele ale art.3 din nr.HG170/2005 pentru aplicarea Legii nr.490/2004.
Recurenții, controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României, nefăcând parte din personalul angajat la Autoritatea de Audit, nu sunt titularii dreptului salarial dedus judecății și, din această perspectivă, nu se pot prevala în susținerea recursului pe dispozițiile legale anterior specificate, legală fiind susținerea primei instanțe pe acest aspect.
Actele normative speciale de salarizare aplicabile recurenților, și anume: nr.OUG160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.233/2006, nr.OG27/2007, aprobată prin Legea nr.219/2007, și nr.OG14/2008, aprobată de Legea nr.237/2008, nu conțin nici o prevedere legală, care să recunoască acestora dreptul la acordarea majorării salariale de 75% din indemnizația brută lunară.
În atare condiții, în lipsa unui temei legal, nu este concludentă în soluționarea cauzei, afirmația recurenților potrivit căreia, în temeiul art. art.17 lit.1) și h) din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, acordarea dreptului salarial de către instanța de judecată s-ar justifica pentru că aceștia ar avea atribuții de control a fondurilor provenite din asistența financiară acordată României. De altfel, acestea au fost abrogate prin pct.23 din Legea nr.217/2008.
Mai mult chiar, din anul 2005, de la data înființării Autorității de Audit, prin nr.OUG22/2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, aprobată de Legea nr.200/2005, personalului angajat la acest organism, independent din punct de vedere operațional față de Curtea de Conturi, îi revine obligația aducerii la îndeplinire a acestor atribuții.
În conformitate cu art.141alin.(2) din Legea nr.94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea de Audit este singura autoritate națională competentă să efectueze audit public extern, în conformitate cu legislația comunitară și națională, asupra fondurilor prevăzute la art. 14 din același act normativ.
Nu trebuie neglijat totodată că examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor și conformitatea acestora cu principiul egalității, statuat în Constituția României, revine Curții Constituționale.
În acest sens, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională, în mod constant a statuat că reglementarea criteriilor de determinare a indemnizațiilor sau a salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor, adaosurilor și a primelor la indemnizațiile și salariile de bază intră în competența legiuitorului.
Este dreptul exclusiv al legiuitorului de a face diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale (a se vedea în acest sens decizia Curții Constituționale nr.108 din 14 februarie 2006, publicată în Of. Partea 1, nr.212 din 08.03.2006).
Curtea Constituțională decide astfel că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art.16 alin.(1), ori ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea oricărei discriminări, prin neacordarea anumitor sporuri cum este și cel pretins prin acțiunea de față.
Recurenții invocă, în mod eronat, în motivarea recursului, principiul "la muncă egală, salariu egal". Acesta nu înseamnă identitate în salarizare, fiind, în realitate, o transpunere pe plan intern a Directivei nr.2000/78/EC din 27 noiembrie 2000 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la aplicarea principiului salarizării egale pentru persoane aflate în situații comparabile invocate și în susținerea recursului formulat.
În acest sens sunt și prevederile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cele art.4 pct.3 din Carta socială europeană, revizuită respectiv: "să recunoască dreptul lucrătorilor și al lucrătoarelor la salarizare egală pentru muncă de valoare egală ", precum și cele ale art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificate prin Decretul nr.212/1974.
Este de subliniat faptul că acestea nu consacră dreptul controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României, la acordarea majorării salariale de 75%, fiind norme juridice cu caracter de principiu, care nu creează drepturi sau obligații directe pentru cetățenii Comunității, ci se adresează statelor membre.
Aceste norme internaționale și comunitare au fost transpuse de România în legislația internă, la art.6 alin.(2) din Legea 53/2003 Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează: "Pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare.", precum și în nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Inexistența discriminării, în sensul pretins de recurenți, este dovedită, în mod incontestabil, de Hotărârea nr.381/11.03.2008, pronunțată în dosarul nr. 703/2007 și Hotărârea nr.424/22.07.2008, pronunțată în dosarul nr.343/2008, rămase definitive și irevocabile, prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitatea sa de expert în materie și instituție abilitată și investită să pună în aplicare legislația antidiscriminare pe teritoriul României, a hotărât că neacordarea majorării salariale de 75% la indemnizația lunară a controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României față de controlorii financiari din cadrul Autorității de Audit, ce primesc acest drept salarial în temeiul dispozițiilor art.14^5 alin.(1) din Legea nr.200/2005 coroborate cu cele ale art. 3 din nr.HG170/2005, nu constituie o faptă de discriminare conform nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, legale fiind susținerile primei instanție și pe acest aspect.
Nu trebuie neglijat că, prin deciziile cu caracter general obligatoriu, potrivit art.147 alin.(4) din Constituția României, și anume: deciziile nr. 818 din 3 iulie 2008, nr.819 din 3 iulie 2008, nr.820 din 3 iulie 2008, nr.821 din 3 iulie 2008, toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.537 din 16 iulie 2008 și decizia nr.1325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.872 din 23 decembrie 2008, Curtea Constituțională a statuat faptul că dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanța de judecată are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Pe cale de consecință, se apreciază că în mod corect Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.1, art.2 și ale art.27 alin.(1) din nr.OG13 7/2000, republicată, sunt neconstituționale din perspectiva art.1 alin.(4) din Constituție, ce reglementează principiul separației puterilor în stat,și art.144 lit.a) și c), ce stabilesc competenta Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor prevederi din legi sau ordonanțe în vigoare, raportat inclusiv la art.16 din Constituție privind egalitatea în fața legii - în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
În cazul neacordării sporului de 75% din indemnizația lunară brută controlorilor financiari nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OUG nr.137/2000, a dispozițiilor constituționale și Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu ne aflăm în fața unui astfel de spor ca drept recunoscut și protejat de lege, deoarece nu există un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi sporul în discuție controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Pentru a exista discriminare trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării vreunuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Astfel, dreptul la sporul de 75% din indemnizația brută lunară pretins de recurenții-reclamanți nu face obiectul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul nr.12 la Convenție ratificat prin Legea nr.103/2006 consacră expres la art.1 că: "Executarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice". Prin urmare, acest text de lege nu este incident în cauză, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la sporul sus-menționat recurenților-reclamanți.
Sentințele și deciziile invocate în susținerea recursului, pronunțate de alte instanțe, în spețe similare celei dedusă judecății nu au relevanță în cauză, întrucât jurisprudența nu constituie izvor de drept în dreptul românesc.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțat cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, C, C -, Minciuna, -, împotriva sentinței civile nr.6879 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16338/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Tehnored./2 ex./24.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
