Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5151/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5151

Ședința publică de la 1 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin Vicepreședinte Instanță

-- --Președinte Secție

-- -- JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

Grefier-

XXX

Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică din 24 septembrie 2009, privind judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă -, împotriva sentinței civile nr. 434/06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SPITALUL CLINIC DE C, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică de la 24 septembrie 2009, au fost consemnate într-o încheiere separată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința nr. 434/06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulata de reclamanta, in contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE

S-au respins cererile de chemare în garanție formulate de pârâtul SPITALUL CLINIC DE C împotriva chemaților în garanție CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât instanța a constatat că a rămas fără obiect ca urmare a faptului că reclamanta a precizat acțiunea în limita termenului de prescripție de 3 ani, arătând că perioada pentru care solicită acordarea sporului începe cu martie 2005 și față de data introducerii acțiunii se constată că au fost respectate disp.art.283 alin1 lit. c din C muncii.

Pe fondul cererii precizate de reclamantă, instanța de fond constatat următoarele:

Sporul pentru condiții deosebit de periculoase solicitat de reclamantă a fost reglementat în timp prin mai multe acte normative:

Astfel, HG 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare, modificată și completată prin HG 561/2000, pe care își întemeiază reclamanta cererea și care prevedea că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții naționale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.

Aceste dispoziții invocate de reclamantă nu-și găsesc însă aplicabilitatea în cauză deoarece Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, Hotărârea Guvernului nr.1471/2004, Circulara Ministerului Sănătății nr. 50422/03.-11.2004, care au introdus noi capitole la vechiul Regulament nr- - Anexa 1 au fost în vigoare de la data de 01.01.2005 până la apariția Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 115/02.12.2004, ordonanță aprobată prin Legea nr. 125/2005, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice în sectorul sanitar.

În perioada dedusă judecății, martie 2005 - februarie 2008, aplicabile sunt dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitare, aprobată cu modificări prin Legea 125/2005, intrată în vigoare la 01.01.2005, care la art. 13 alin. 1 lit. cap revăzut un spor de până la 25 % din salariul de bază pentru activitatea desfășurată de personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din compartimentele de terapie intensivă,care solicită o încordare psihică foarte ridicată sau se desfășoară în condiții deosebite, iar la art. 13 alin.1 lit. eap revăzut un spor de 50-100% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase, pentru activitate desfășurată în anumite secții printre care și psihiatria.

Art.13 alin 3 din OUG 115/2004 a prevăzut că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. 1, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătății, cu consultarea sindicatelor sanitare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, pentru sporurile prevăzute la alin.1 lit. e fiind necesar și avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice.

Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.13 din OUG 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin legea 125/2005 a fost aprobat prin Ordinul nr. 721/07.07.2005 al Ministerului Sănătății și reglementează mai multe categorii de sporuri diferite pentru fiecare loc de muncă în parte, în funcție de condițiile în care se desfășoară activitatea la fiecare loc de muncă în parte.

Astfel potrivit Anexei 3 lit. A pct. 3 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 s-a stabilit că beneficiază de spor de până la 25% din salariul de bază personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar din compartimentele de terapie intensivă, spor pe care spitalul pârât l-a acordat reclamantei.

Potrivit Anexei nr.2 lit. B pct. 2 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 s-a stabilit că beneficiază de spor de 50%-75% personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din laboratoarele și compartimentele paraclinice și din structurile de primire a urgențelor din spitalele de psihiatrie, spor pe care în solicită reclamanta.

Acordarea sporurilor se face cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 care prevede că "în unitățile care au în structură secții sau compartimente de diferite profiluri se acordă spor numai personalului care lucrează permanent în secțiile sau compartimentele prevăzute în anexele la prezentul regulament (TBC, boli infecțioase, psihiatrie, neuropsihiatrie infantilă, sanatorii preventorii, etc.)".

Legiuitorul a înțeles așadar să instituie prin norme speciale care nu pot fi aplicate prin extensie sau analogie sporuri diferite pentru fiecare loc de muncă în parte ( compartiment, secție) având în vedere specificul muncii, condițiile concrete în care își desfășoară activitatea personalul angajat, gradul de risc pe care îl presupune fiecare loc de muncă și a stabilit că printr-o dispoziție expresă că fiecare spor în parte se acordă personalului care lucrează permanent în secțiile sau compartimentele prevăzute în anexele regulamentului (TBC, boli infecțioase, psihiatrie, neuropsihiatrie infantilă, sanatorii preventorii, etc.), neputând fi cumulate sporurile.

Spitalul pârât este o unitate sanitară având în structura sa organizatorică secții cu profiluri diferite (secții de neurologie, secții de psihiatrie) din structura spitalului făcând parte și compartimentul TI cu un număr de 15 paturi, astfel cum rezultă din Anexa la Ordinul nr.574/2002 al Ministrului Sănătății, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Ordinul 721/2005.

Având în vedere că locul de muncă al reclamantei este la Compartimentul de Terapie instanța apreciat că reclamantei i se cuvenea acordarea sporului de 25% prevăzut de Anexa 3 lit. A pct. 3 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 și nu cel prevăzut în Anexa nr.2 lit. B pct. 2.

Cum reclamanta lucrează permanent în compartimentul de terapie intensivă, iar nu în secția de psihiatrie nu este îndreptățită să primească sporul specific secției de psihiatrie prevăzut de Anexa nr.2 lit. B pct. 2 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 indiferent că spitalul în ansamblul său este spital de psihiatrie, cu atât mai mult cu cât a intrat în categoria spitalelor de psihiatrie abia în luna octombrie 2007 prin Ordinul 1567/2007, până la acea dată fiind spital obișnuit.

Nu are nici o relevanță faptul că la compartimentul de terapie intensivă sunt repartizate 15 paturi, acesta nefiind un criteriu pentru stabilirea sporurilor.

De asemenea nu are relevanță susținerea reclamantei că intră totuși în contact cu bolnavii psihici. Contactul cu persoana bolnavă psihic tratată în acest compartiment, prezintă grad de periculozitate, însă legiuitorul a apreciat că sporul se impune a se acorda numai personalului sanitar care are un contact prelungit cu bolnavul, complexitatea normelor medicale presupunând un risc mai mare.

Potrivit art. 5 din Ordinul 721/2005 sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă pe baza buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă ce se eliberează de compartimentele de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică și se avizează de inspectoratele teritoriale de muncă.

La dosarul de fond s-au depus un buletin de determinare din anul 2005 în care nu se face încadrarea locului de muncă al reclamantei în anexa II lit. B pct.3, ci doar în anexa I lit. B pct.5 care prevede un spor de 10% și un buletin de determinare din 2007 în care la fel nu se face o încadrare concretă și completă în anexa II lit. B pct.3, ci o încadrare în anexa I lit. B pct.5 cu raportare generică la anexa Ii lit. B, motiv pentru care instanța apreciază că acordarea sporului solicitat nu se justifică și pentru motivul lipsei unei determinări care să încadreze expres locul său de muncă în anexa II lit. B pct.3.

S-a considerat neîntemeiată și susținerea reclamantei că din februarie 2008 pârâtul ar fi recunoscut dreptul solicitat și ar fi acordat sporul de 75% specific secțiilor de psihiatrie. De fapt de la această dată pârâta a acordat personalului de la terapie intensivă sporul prevăzut de anexa II lit. A indice 1 pct. 4 din Ordonanța 721/2005 așa cum a fost modificat prin Ordonanța 17/2008 (A^1. Spor mediu de 75% din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de și de terapie intensivă) spor care întâmplător are același cuantum cu cel solicitat de reclamantă, cel prevăzut de Anexa II, lit. B, pct.2 pentru secțiile de psihiatrie.

Din cele expuse mai sus, rezultat că acordarea diferenței de spor până la 75%, respectiv până la 100 % din salariul de bază pentru condiții periculoase nu este prevăzut pentru personalul auxiliar sau sanitar care tratează bolnavii psihici în Compartimentul de Terapie, motiv pentru care va fi respinsă cererea ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea de restituire a sumei de 90 lei instanța a reținut că este neîntemeiată deoarece din acte rezultă că în anumite perioade angajatorul i-a acordat greșit reclamantei sporul pentru condiții periculoase în procent mai mare decât cel legal ( în perioada martie - mai 2005 i-a acordat 40% în loc de 25%) astfel că ulterior a procedat la recuperarea sumei respective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantă - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând motive contradictorii iar probele administrate au fost apreciate eronat. Astfel, s-a nesocotit aspectul că bolnavii internați în oricare din secțiile spitalului, ajung, în anumite stări, la terapie intensivă. De asemenea, nu s-a motivat de ce sunt aplicabile dispoz.art.13 lit."b" din OUG nr.115/2004, și nu este reținută norma instituită prin art.13 lit."e" din același act normativ.

Susține reclamanta că art.13 lit."c" definește activitățile care se desfășoară printr-o încadrare psihică foarte ridicată, în același sens fiind și.nr.721/2005 al Ministerului Sănătății, ce prevede existența de paturi de psihiatrie și neuro-psihiatrie. De asemenea, s-a pierdut din vedere domeniul special de reglementare, Spitalul de din C fiind definit prin Ordin al MS - ca fiind spital de psihiatrie. Există inadvertențe în aplicarea sporului personalului care intră în contact direct cu bolnavii, spre deosebire de reclamantă.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că motivele invocate nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii recurate, pentru următoarele:

Nu există contradictorialitate în motivarea sentinței, instanța făcând trimitere la dispozițiile OUG nr.115/2004, Legii 125/2005 și.721/2005 pentru că prin aceste acte normative s-a prevăzut un spor de până la 25 % din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar - sanitar din compartimentele de terapie intensivă. De altfel, Regulamentul de aplicare a sporului prevăzut în.721/2005 este destul de clar, dispunând că "în unitățile care au în structură secții sau compartimente de diferite profiluri, se acordă spor numai personalului care lucrează permanent în secțiile sau compartimentele prevăzute în anexele la prezentul regulament".

Reclamanta nu face dovezi din care să rezulte că se încadrează în categoriile beneficiare ale sporului solicitat și că își desfășoară activitatea în condiții specifice pentru acordarea acestuia. De altfel, în calitatea sa de îngrijitor curățenie, face parte din personalul de deservire al spitalului.

Un argument suplimentar privind netemeinicia pretențiilor reclamantei reprezintă și adresa nr.XI/C/6620/12.12.2008 a Ministerului Sănătății Publice prin care s-a precizat că spitalul nu poate beneficia de sporurile prevăzute în anexa 2 la Regulamentul de acordare a sporurilor aprobat prin Ordinul MS nr.721/2005, cu modificările și completările ulterioare pentru spitalele de psihiatrie.

Față de cele expuse mai sus, instanța constată că sunt neîntemeiate susținerile recurentei, urmând, în consecință, să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă -, împotriva sentinței civile nr. 434/06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SPITALUL CLINIC DE C, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE D și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 1 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehn. /01.11.2009

/ și

Președinte:Mihaela Cotora Dorina Stoichin
Judecători:Mihaela Cotora Dorina Stoichin, Ioana Bodri

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5151/2009. Curtea de Apel Craiova