Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5181/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3741/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5181R
Ședința publică de la 28 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - - I
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - -, împotriva sentinței civile nr.109/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.83606/2004, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Se învederează faptul că la dosar recurenta a depus set înscrisuri.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.109/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sărbătoarea de C 2004, invocată de pârâtul -, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul -, și, pe cale de consecință, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând prime de Paști pe anii 2005 - 2007 și C 2005 - 2007, în cuantum de 5082 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
La pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut că art. 168 al.1 din Contractul colectiv de Muncă la nivelul societății pentru anii 2003- 2007 are aceeași formulare, în toate contractele, prevăzându-se că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale egale în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.
Potrivit aceluiași articol "cu minimum de 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
De asemenea, art. 168 al. 2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003-2004 prevede că " pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu, iar pentru anii 2005-2006, același articol prevede că, în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al art. 168 au fost introduse în salariu de bază al fiecărui reclamant.
Față de aceste dispoziții, instanța de fond a apreciat că drepturile salariale prevăzute de art. 168 al. 1, din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, au fost incluse în salariile angajaților societății pârâtei doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi și pentru anii următori, nu le-ar fi prevăzut în art. 168 al.
Referitor la adresa Comisiei Paritare, prin care s-a statuat că începând cu anul 2003, prevederile art. 168 al. 1 au rămas fără obiect, deoarece primele nu au fost individualizate în mod distinct, ci au devenit parte a salariului de bază ca întreg, prima instanță a reținut că aceasta nu susține concluzia că drepturile bănești solicitate de reclamant ar fi fost acordate.
Astfel, pe de o parte, acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art. 168 al. 1 și 2, realizată efectelor fiecărui contract anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis, atâta timp cât dispozițiile din contractele de muncă pe care se întemeiază acțiunea nu au fost desființate și au căpătat în acest fel, conform art. 969 civil, putere de lege între părțile contractante.
Ca atare, acestea trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii contractelor.
Pe de altă parte, susținerea pârâtei în sensul că s-ar fi acordat suplimentările salariale solicitate nu poate fi primită, deoarece, în condițiile în care salariul de bază mediu pe unitate, în perioada 2005-2007 cunoscut o creștere continuă, astfel cum rezultă din înscrisurile comunicate de pârâtă cuantumul drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale, ar fi fost diferit de la an la an și nu similar anului 2003.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta .
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art 299, 303 alin.1, 304 ind.1 Cod pr. civ. s-a arătat că cererea de chemare în judecată a fost în mod greșit soluționată, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, sumele reprezentând primele pentru Paște și C au fost incluse în salariile de bază ale tuturor angajaților - A în martie 2003, rămânând încorporate în salarii, astfel încât pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 nu au mai fost acordate distinct aceste prime, având în vedere faptul că salariile angajaților, majorate în martie 2003, nu au fost diminuate.
Recurenta a depus la dosar, în copie, Nota privind modalitatea de stabilire a salariului de bază mediu.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și având în vedere dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Prima instanță nu a dat eficiență uneia din probele administrate în cauză, esențială pentru soluționarea acesteia, respectiv expertiza contabilă efectuată de expert.
Prin decizia nr.2151/R/05.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sentința civilă pronunțată în primul ciclu procesual a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu dispoziția expresă privind necesitatea efectuării unei expertize contabile, care să stabilească atât cuantumul sumelor care s-ar cuveni reclamantului, în raport de prevederile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, cât și dacă aceste sume au fost sau nu incluse în salariu.
Instanța de fond s-a conformat deciziei de casare, dispunând administrarea probei, însă în considerentele sentinței pronunțate nu face nicio referire la concluziile expertului, materializate în raportul de expertiză întocmit ( filele103-113 dosar fond), și nu arată care sunt argumentele pentru care aceste concluzii nu pot fi reținute.
Astfel, expertul concluzionează că suplimentările salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C au fost incluse în salariul de bază al reclamantului începând cu 1 martie 2003, devenind astfel element fix, acordat și în anii următori.
De asemenea, expertul arată că includerea în salariul de bază s-a făcut concomitent cu acordarea și a altor sporuri sau majorări salariale, salariul nerevenind la valoarea dinaintea includerii primelor.
Concluziile expertizei contabile se coroborează cu constatările Comisiei paritare și cu celelalte înscrisuri avute în vedere la efectuarea expertizei, astfel încât nu se poate reține că neevidențierea separată a primelor acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, după anul 2003, și includerea acestora în salariul de bază, ar echivala cu neacordarea acestor drepturi prevăzute de art.168 al.1 din Contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, cum nu s-a făcut dovada unui prejudiciu în patrimoniul intimatului-reclamant, acțiunea a fost în mod greșit admisă.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art. 312 Cod pr. civ. Curtea va admite recursul și va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge cererea privind plata drepturilor salariale reprezentând primele de Paști și C pentru anii 2005-2007, ca neîntemeiată.
Va fi menținută dispoziția privind admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru sărbătoarea de C 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de - -, împotriva sentinței civile nr.109/26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge cererea privind plata drepturilor salariale reprezentând primele de Paști și C pentru anii 2005-2007, ca neîntemeiată.
Menține dispoziția privind admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru sărbătoarea de C 2004.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
01.09.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana