Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5344/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5344
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței nr.1053/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât SC SA prin consilier juridic, lipsind intimata reclamantă .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de soluționare s-a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic pentru recurentul pârât SC SA solicită admiterea recursului conform motivelor scrise pe care le dezvoltă și oral.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 1053 de la 18 februarie 2009 admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Complexul Energetic.
A obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze, pentru anul 2006, reactualizate la data plății.
A respins ca prescrisă cererea privind plata salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pentru anul 2005.
A respins cererea privind plata salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pentru anul 2007, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei până la data de 16.04.2007.
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze pe anul 2005-2007,cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.".
S-a constatat că au fost încălcate dispozițiile art.238 din Codul muncii care prevăd că, toate contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceeași reglementare fiind prevăzută și în alin.2 al aceluiași articol pentru contractele individuale de muncă.
De altfel, s-a constatat că nici contractele colective de muncă la nivel de unitate și nici contractele individuale de muncă încheiat cu fiecare salariat în parte nu conțin drepturile prevăzute de art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, încălcându-se astfel dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 și, în consecință, instanța a constatat, conform dispozițiilor art.24 că aceste clauze nu au fost cuprinse în CCM negociate, fiind lovite de nulitate absolută în sensul că acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior și urmează ca până la renegocierea drepturilor, clauzele să fie înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în CCM încheiat la un nivel superior.
Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă."
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta precizează că nu pot fi incluse în contractele colective de muncă acele clauze care vizează drepturi de personal și cuantumuri ale acestora necuprinse în legislația muncii. Astfel, plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă nu este reglementată nici de Codul muncii, nici de o lege specială, decât pentru personalul bugetar. Prin urmare, neexistând o clauză expresă în CCM la nivel de unitate referitoare la plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă - iarnă, recurenta arată că nu poate fi obligată la ceea ce nu și-a asumat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041Cod pr.civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Prin contractul colectiv de muncă nr. 288/02din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 prelungit succesiv prin acte adiționale până în anul 2008, fost negociat și stabilit dreptul invocat de reclamanți, astfel:
Art. 176 - (1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea uncuantum minim de un salariu minim pe ramură,stabilit conform prevederilor prezentului contract.
În mod corect, instanța de fond a reținut obligativitatea executării obligațiilor asumate prin contractul colectiv incheiat la nivel de ramură.
Critica recurentei - pârâte în sensul că nu există o clauză în CCM care să vizeze aceste drepturi solicitate este astfel neîntemeiată, așa cum s-a arătat mai sus, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 176 alin.1 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 prelungit succesiv prin acte adiționale până în anul 2008.
Sintagma "în condițiile prevăzute de lege" invocată de recurenta - pârâtă în motivele de recurs se referă la modul în care se stabilesc clauzele între patronat și salariați prin contractul colectiv de muncă și nu la faptul că drepturile salariale reprezentând aprovizionare toamnă - iarnă trebuiau să se regăsească în mod obligatoriu în cuprinsul Codului muncii, cum greșit susține recurenta.
În aceste condiții criticile formulate sunt neîntemeiate.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 Cod pr. civilă, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, rap. la art. 304, 3041Cod pr. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței nr.1053/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă GABIA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
06.11.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
-
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Carmen Tomescu, Manuela Preda