Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5487/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5487
Ședința publică de la 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC, împotriva sentinței civile nr. 1610 din data 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă SC, lipsind intimatul reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp. art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care,
Instanța, constatând că numai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă SC, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 1610 din data 11.03.2009 pronunțată în dosarul nr- a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de intimata Complexul Energetic.
A admis acțiunea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimatul Complexul Energetic,
A fost obligată intimata la plata către petent a contravalorii primei de vacanță în cuantum de 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă conform art. 123 din la nivel de ramură pe anii 2005, 2006, pentru perioada 2005-2006, sume actualizate la data plății.
A fost obligată intimata la plata către petent a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cu privire la excepția prescripției parțiale, invocată de intimată, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 124 din la nivelul ramurii pentru anul 2005, care prevede că indemnizația de concediu de odihnă și prima de vacanță se plătesc de regulă, la cererea salariatului, înainte de plecarea în concediu, sens în care, se apreciază că raportat la această prevedere se dă posibilitatea salariatului să solicite atât indemnizația de concediu de odihnă, cât și prima de vacanță până la sfârșitul anului în curs, situație față de care se va respinge excepția invocată.
Cât privește fondul cauzei, instanța constată că au fost încălcate dispozițiile art. 238 din Codul Muncii care prevăd că, toate contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceeași reglementare fiind prevăzută și în alin. 2 al aceluiași articol pentru contractele individuale de muncă.
De altfel, se constată că nici contractele colective de muncă la nivel de unitate și nici contractele individuale de muncă încheiate cu fiecare salariat în parte nu conțin cele două drepturi prevăzute de art.186 alin.1 și art.123 din CCM la nivel de ramură pe anii 2005, 2006 și 2007, încălcându-se astfel dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 și, în consecință, instanța constată, conform dispozițiilor art.24 că aceste clauze nu au fost cuprinse în CCM negociate, fiind lovite de nulitate absolută în sensul că acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior și urmează ca până la renegocierea drepturilor, clauzele să fie înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în CCM încheiat la un nivel superior.
În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă convenția în forma scrisă între angajator și salariați, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art.236 din Codul Muncii.
În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile titlului IV din Codul Muncii privind salarizarea, respectiv art.154, care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri; astfel că intimata face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, de funcția ocupată și de calificarea acestuia, în funcție de studiile urmate.
În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
În al patrulea rând, intimata, pentru anii 2005, 2006 și 2007, încheiat câte un act adițional în care s-a stabilit salariul de bază brut, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent, în cazul de față spor de vechime și fidelitate, precum și sporuri cu caracter nepermanent, precum și alte drepturi de personal, alocația de cărbune, tichete de masă, transport gratuit, tichete cadou în baza Legii nr.193/2006 și prima de vacanță în cursul anului 2007, conform art.142 alin.4 din CCM la nivel de unitate, în care s-a stabilit o sumă fixă de 800 lei, sumă inferioară celei stabilite prin art.123 din CCM la nivel de ramură, respectiv 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă și care este lovită de nulitatea absolută, în raport de dispozițiile art.24 din Legea nr.130/1996.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, pârâta SC, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs s-a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegal, în mod greșit Tribunalul Gorj admițând acțiunea formulată de reclamant, în condițiile în care, în contractele colective încheiate la nivel de unitate pe anul 2005, nu există nici o clauză expresă privind obligativitatea plății primelor de vacanță, astfel încât s- încălcat principiul libertății de voință care presupune libertatea părților în ceea ce privește condițiile încheierii ace
Referitor la excepția invocată, privind prescripția parțială a acțiunii în ceea ce privește drepturile bănești, respectiv prima de vacanță aferentă anului 2005, s- susținut că a fost soluționată în mod greșit de către prima instanță, întrucât dreptul la acțiune pentru prima de vacanță aferentă anului respectiv s-a născut la data intrării în concediu, fiind prescrisă acțiunea pentru membrii de sindicat care au efectuat concediul de odihnă până în luna octombrie anului 2005, acțiunea fiind înregistrată pe data de 06.10.2008.
Recursul declarat de societatea comercială pârâtă este nefondat.
Astfel, în primul rând va fi analizat motivul de recurs referitor la excepția invocată în prima instanță, privind prescripția parțială acțiunii având drept obiect prima de vacanță aferentă anului 2005.
Cu privire la această excepție, Curtea reține că în mod corect a fost respinsă, reținându-se că, din modul de redactare art. 124 alin. 1 din CCM la nivel de ramură se desprinde ideea că obligația de plată a primei de vacanță înainte de plecarea în concediu nu este una imperativă.
Cu alte cuvinte, plata primei de vacanță se poate realiza și ulterior efectuării concediului de odihnă, iar data plecării în concediu nu reprezintă momentul nașterii dreptului de creanță al salariatului.
Sunt neîntemeiate și motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, singura apărare a unității recurente consta in faptul ca prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de ramura nu au fost preluate in contractul colectiv de munca la nivel de unitate si ca atare in situația neprevederii contractuale a primei respective, unitatea nu poate fi obligata la plata dreptului respectiv, instanța de fond, reținând corect incidența în cauză prevederilor art. 238 care interzice stabilirea unor clauze în CCM pe unitate care să stabilească drepturi mai mici decât cele la nivel superior.
Argumentele sunt neîntemeiate deoarece, in raport de prevederile cuprinse in rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, drepturile stabilite prin contractele colective încheiate la nivel de ramura produc efecte directe cu privire la salariații unitatilor ce desfasoara activitate in ramura respectiva.
In raport si de obligativitatea executării drepturilor si obligațiilor cuprinse in contractele colective, Curtea constata ca in mod neîntemeiat unitatea recurenta nu a acordat primele de vacanta salariaților reclamanți, motivele de recurs fiind neîntemeiate si sub acest aspect, recursul urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC, împotriva sentinței civile nr. 1610 din data 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/04.11.2009
fond
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Corneliu Maria, Sorina Lucia
