Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 633/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.633
Ședința publică din data de 2 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Simona Petruța Buzoianu Vera
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, domiciliat în P, str.- Erou G, nr.2,.2,.A,.7, județ P, G și, domiciliați în comuna Mari, sat Moara, nr.2, județ P, -, domiciliat în comuna, nr.301, județ P, -, domiciliată în comuna, nr.302, județ P, domiciliat în P,- B,.127,.B,.1,.26, județ P, -, domiciliată în, str.- -,.1,.2,.9, județ P, domiciliată în comuna, sat, nr.148, județ P, domiciliată în P,-,.50C,.A,.4,.15, județ P, -, domiciliată în comuna, sat, nr.105, județ P, domiciliat în P,- A, județ P și, domiciliat în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.94 din 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA B, cu sediul în B, calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar concluzii scrise și un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, filele 63-98, arătând că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă solicită respingerea recursului. Susține în esență că suplimentările salariale de aprovizionare pentru perioada toamnă-iarnă au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat din anul 1998, adaosul urmând regula indexărilor ca și parte fixă reprezentând salariul de bază, astfel încât odată introdus în salariul de bază, se va regăsi și în anii următori. Mai arată că baza de calcul a includerii dreptului salarial solicitat în salariul de bază a fost telexul nr.2412/1998 care a fost concretizat normativ prin modificarea disp.art.168 alin.2 CCM pe anul 1998. Precizează că cheltuielile de judecată urmează să le solicite pe cale separată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr- reclamanții: G, -, -, -, -, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru ca prin reprezentanții săi legali să fie obligată la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim brut pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anii 2005, 2006 și 2007 și care să fie actualizate cu indicele inflației precum și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au fost salariați ai societății pârâte, la Sucursala, calitate în care aveau dreptul, potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze, la suplimentarea drepturilor salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă ce trebuia achitată în luna octombrie a fiecărui an și care nu le-au fost plătite în perioada anilor 2005, 2006 și 2007 astfel că se impune admiterea acțiunii lor, așa cum a fost formulată.
În dovedirea acestor susțineri, reclamanții au depus înscrisuri constând în copiile carnetelor lor de muncă (filele 13-300 vol.I și 1-87 vol.II).
La termenul de judecată din 7 noiembrie 2008 (fila 105 vol.II) reclamanții și-au precizat acțiunea, indicând cuantumul sumelor solicitate pentru fiecare dintre ei.
Societatea pârâtă, legal citată a formulat întâmpinare (filele 106-116) la care a atașat înscrisuri (filele 117-124) și prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și a prescripției dreptului material la acțiune.
În susținerea acestora, pârâta a arătat pe de o parte, că dreptul pretins invocat de reclamanți a fost negociat între patronat și sindicat, astfel că numai acesta din urmă putea invoca nerespectarea clauzei contractuale referitoare la contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim brut pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze iar nu salariații care nu sunt parte în respectivul contract.
Pe de altă parte, pârâta a mai susținut că dreptul material la acțiune este prescris în raport de incidența dispozițiilor art.283 lit.e din codul muncii.
În fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată deoarece drepturile salariale revendicate de reclamanți au fost incluse în salariile de bază ale acestora începând cu anul 1997.
Prin sentința civilă nr.94 pronunțată la 16 ianuarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiate ambele excepții invocate de pârâtă (fila 129 verso vol.II) și a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anul 2006 și anexa la Actul Adițional nr.397/2007 s-a prevăzut dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, iar potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază.
Sub aspectul fondului dreptului, tribunalul a reținut că din probele dosarului nu rezultă că între părți au fost încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate care să prevadă condițiile și criteriile de acordare, dacă s-a solicitat sau nu valoarea concretă ce se acordă pe bază de negocieri pentru a fi îndeplinite cerințele art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au exercitat recurs reclamanții (filele 5-11) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ei au susținut că în mod greșit acțiunea le-a fost respinsă, deoarece dreptul la plata suplimentărilor salariale rezultă din dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze, care nu a fost corect interpretat de instanța fondului.
Pentru aceste motive, recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii precizate.
În ședința dezbaterilor de astăzi, intimata SC SA Baf ormulat și depus concluzii scrise la care a atașat înscrisuri (filele 63-98).
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată nu că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Reclamanții G, -, -, -, -, și au fost salariați ai societății pârâte SC SA B, Sucursala -astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă anexate acțiunii.
Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze.
Potrivit art.137 din același contract, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază iar prin art.176 alin.6 s-a stabilit că adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă
la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere prin întâmpinare, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumelor revendicate cu acest titlu pentru perioada anilor 2005 sau 2005-2006, după caz, astfel cum s-a solicitat.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale reclamanților-, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta (filele 118-119 vol.I dosar fond) s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 120-121 vol.II dosar fond).
Acest înscris depus atât la instanța fondului (fila 122) emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiționale la, nu au vizat Sucursala -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și .
Prin același act normativ-Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997.
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În plus, din copiile carnetelor de muncă ale reclamanților-intimați rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile acestora conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, din carnetele de muncă ale reclamanților mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este nefondat deoarece în cauză intimata-pârâtă a făcut dovada introducerii acestui drept în salariile brute de bază ale recurenților-reclamanților prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1998 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 și 2007 fost în mod corect respinsă admisă.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând în totalitate ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, domiciliat în P, str.- Erou G, nr.2,.2,.A,.7, județ P, G și, domiciliați în comuna Mari, sat Moara, nr.2, județ P, -, domiciliat în comuna, nr.301, județ P, -, domiciliată în comuna, nr.302, județ P, domiciliat în P,- B,.127,.B,.1,.26, județ P, -, domiciliată în, str.- -,.1,.2,.9, județ P, domiciliată în comuna, sat, nr.148, județ P, domiciliată în P,-,.50C,.A,.4,.15, județ P, -, domiciliată în comuna, sat, nr.105, județ P, domiciliat în P,- A, județ P și, domiciliat în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.94 din 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA B, cu sediul în B, calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Simona Petruța Buzoianu Vera
- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex.
2009-04-22
/FA
Trib.P nr-
R
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Simona Petruța Buzoianu Vera