Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.7
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B (fostă SC SA), cu sediul în B,- bis, sector 1 și cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocatură & Asociații, cu sediul în B,-, etaj 3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2458 din data de 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în Câmpina,-,.6 F,.B,.14, județul P, domiciliată în,-, județul P și, domiciliat în,-, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsind recurenta-pârâtă SC SA B și intimații-reclamanți -, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat, a fost declarat în termen și că recurenta-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise.
Curtea față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamanții -, și au chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, după cum urmează: - - - un salariu mediu pe societate pentru perioada 2005-2006 în cuantum de 2,550 lei, - - un salariu mediu pe societate pentru sărbătorile de C și Paști pentru perioada 2005-2006 în cuantum de 3900 lei, - un salariu mediu pe societate pentru sărbătorile de C și de Paști pentru perioada 2005-2006 în cuantum de 5500 lei, actualizate în funcție de indicele de inflație până la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei și potrivit contractului colectiv de muncă pe lângă salariu lunar erau îndreptățiți la o suplimentare salarială în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare de Paști și de C și că aceste drepturi salariale nu le-au fost acordate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC SA a solicitat respingerea acțiunii întrucât părțile au înțeles ca primele să fie incluse în salariu începând cu anul 2003, astfel că obligația de plată nu mai există întrucât a fost voința părților, acțiunea fiind o pură speculație a unei redactări insuficient de atente a art. 168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 2458 din 29 septembrie 2008 a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale cuvenite și neacordate reprezentând prima de C și de Paști astfel: pentru reclamantul - - suma brută de 2550 lei reprezentând prima de C pe anul 2005 și prima de Paști pe anul 2006; pentru reclamanta suma brută de 3900 reprezentând prima de C pe anii 2005, 2006 și prima de Paști pe anul 2006; pentru reclamantul suma brută de 5550 lei reprezentând prima de C și prima de Paști pe anii 2005-2006, sume ce vor fi reactualizate în funcție de indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că dreptul salariaților la prime de Paști și Caf ost prevăzut de art. 168 din pe anii 2003-2006 și că într-adevăr pentru anul 2003 suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază, însă pentru perioada ulterioară pârâta nu a făcut dovada plății efective acestor drepturi.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond stabilit că nu există nicio dovadă la dosar privind achitarea efectivă a primelor de Paști și de C, motivat de faptul că în anul 2003 aceste prime au fost incluse în salariu și ulterior ele au fost menținute, iar la salariile astfel calculate s-au aplicat indexări.
O altă critică s-a referit la faptul că și în măsura în care pretențiile reclamanților ar fi fost întemeiate cuantumul sumei datorate trebuia calculat în raport cu salariul de bază mediu brut pe unitate și nu în raport cu salariul mediu pe unitate care include și sporurile.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
De necontestat, pentru anul 2003 primele de Paști și de C au fost incluse în salariu astfel cum s-a menționat și în, numai că aceasta nu însemnă că începând cu această dată primele de Paști și de C rămân incluse în salariu.
Presupunând că susținerea recurentei este reală aceasta avea obligația ca în conformitate cu art. 287 Codul muncii să probeze veridicitatea susținerilor făcute, ori în cauză pârâta nu a demonstrat cu referire concretă la situația salarială a reclamanților că acest lucru corespunde realității.
Mai mult decât atât recurenta trebuia să demonstreze și faptul că art. 168 alin.2 este aplicabil și pentru perioada ulterioară a anului 2003, deoarece această prevedere contractuală se referă exclusiv la anul 2003.
Legat de același articol al Curtea reține că părțile în contract au stabilit criteriile de determinare a cuantumului acestor prime respectiv echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate a cărui valoare concretă trebuie stabilită cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment prin negociere cu sindicatul, ori în lipsa acestei negocieri instanța de fond avea obligația administrării de probe pentru că solicitarea reclamanților s-a referit la salariul mediu brut pe unitate care include și sporurile, critica formulată de recurentă sub acest aspect fiind corectă.
Este adevărat că în recurs s-a depus la dosar o adresă privitoare la valoarea salariului de bază mediu anual însă acest înscris este insuficient pentru determinarea cuantumului corect al sumei datorate reclamanților, în condițiile art. 168 sus-citat pentru că prima se determină prin raportare la salariul de bază mediu brut pe unitate calculat pentru luna anterioară celei în care se face plata.
Față de aceste considerente în temeiul art. 312 Cod pr.civilă Curtea va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința în sensul că aceasta va plăti fiecărui reclamant primele de Paști și de C calculată la valoarea unui salariul de bază mediu brut conform disp. art. 168 alin. 1 din CCM pentru fiecare primă. Celelalte dispoziții ale sentinței urmează a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B (fostă SC SA), cu sediul în B,- bis, sector 1 și cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocatură & Asociații, cu sediul în B,-, etaj 3,.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2458 din data de 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, domiciliat în Câmpina,-,.6 F,.B,.14, județul P, domiciliată în,-, județul P și, domiciliat în,-, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta la plata către fiecare reclamant a primelor de Paști și C la valoarea unui salariu de bază mediu brut, conform art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pentru fiecare primă, fiecărui reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
- - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /SȘ
3 ex./3.02.2009
f- Tribunalul Prahova
-
-
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu