Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 706/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 706

Ședința publică de la 04 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI I în nume propriu și în numele unității școlare ȘCOALA CU CLASELE I-VIII împotriva sentinței civile nr. 932 din 18 VI 2008 Tribunalului Iași, intimați fiind: UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT pentru membra de sindicat, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL -INSTITUȚIA PRIMARULUI, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentul I și unitatea școlară și consilier jr. pentru intimata reprezentanții celorlalți intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-au depus întâmpinări.

Președintele completului dă citire raportului potrivit căruia recursul este declarat în termen și motivat.

Consilier jr. depune împuternicire pentru recurentul I și precizează că a înțeles să declare recurs în numele unității școlare, nu și în numele

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Consilier jr. solicită admiterea recursului formulat de I în numele unității școlare.

Consilier jr., având cuvântul pentru intimata I, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 2928/99/20.05.2008, Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele și pentru reclamanta, a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar al Județului I, Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local al com. și Primarul com., solicitând obligarea acestora la plata ajutorului pentru nașterea copilului prevăzut de art. 36 alin. 5 lit. f din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 932/18.06.2008, Tribunalul Iașia admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean I; a admis acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local al com. și Primarul com.; a obligat pârâții să achite reclamantei un salariu de bază cuvenit ca urmare a nașterii minorei; a respins acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului I, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului I, instanța a constatat că este întemeiată. Astfel, între reclamantă și pârâtul Inspectoratul Școlar Județean I nu există raporturi de muncă, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995, calitatea de angajator având-o unitatea de învățământ cu personalitate juridică. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean I nu are calitatea de ordonator de credite, având în vedere dispozițiile art. 13 din nr.OUG 32/2001 potrivit cărora finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea. În același sens, și în art. 16 din nr.HG 2192/2004 se prevede că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Pe fond, instanța a reținut că reclamanta este angajata pârâtei Școala cu clasele I-VIII pe postul de institutor, iar la data de 07.08.2006 a născut pe minora.

Potrivit dispozițiilor art. 51 lit. "c" din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006, "salariații, în afară de ajutoarele prevăzute de lege, vor beneficia și de un salariu de bază, plătit de unitate mamei, pentru nașterea fiecărui copil; dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază". În același sens, și în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ, în art. 36 alin. 5 lit. f, se prevede că personalul din învățământ beneficiază de "un salariu de bază plătit de angajator mamei, pentru nașterea fiecărui copil; dacă mama nu este salariată, soțul acesteia beneficiază de plata unui salariu de bază. Acest ajutor se acordă inclusiv din venituri proprii".

Având în vedere aceste prevederi legale, s-a reținut de către instanță că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata unui salariu de bază cuvenit ca urmare a nașterii minorei.

Cât privește susținerile pârâtului referitoare la faptul că mamele au dreptul la o alocație în cuantum de 204 lei, instanța a reținut că acestea nu prezintă relevanță în cauză, având în vedere faptul că Legea nr. 416/2001, la art. 25 alin. 3, prevede plata de către primar a alocației pentru fiecare copil născut, la nivelul stabilit de lege, iar contractul colectiv de muncă prevede plata unei alocații de către unitatea angajatoare la nivelul convenit de părți prin contract. Astfel, atât persoana care plătește cât și temeiul sunt diferite. De asemenea, instanța a reținut că nu sunt incidente nici disp. art. 24 din Legea 130/1996 referitoare la nulitatea clauzelor negociate cu încălcarea prevederilor art. 8, întrucât aceste prevederi ale art. 8 se referă la faptul că prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contracte colective de muncă la nivel superior.

În consecință, instanța a obligat pârâții să achite reclamantei un salariu de bază cuvenit ca urmare a nașterii copilului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Inspectoratul Școlar al Județului I, în numele Școala cu clasele I-VIII, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Consideră recurentul I că prevederile art. 51 lit. "c" din Contractul Colectiv de Muncă și art. 36 alin. 5 lit. "f" din sunt lovite de nulitate, în conformitate cu prevederile art. 8 și 24 din Legea nr. 130/1996, deoarece, prin lege, aceste drepturi bănești sunt alocate de către primar.

Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 416/2001, modificată și completată, mamele au dreptul la o alocație pentru fiecare dintre primii 4 copii născuți vii,în cuantum de 204 lei, iar acordarea dreptului și plata alocației pentru copiii nou născuți se realizează pe bază de cerere și acte doveditoare, prin dispoziție a primarului localității în a cărei rază domiciliază mama sau, după caz, unde a fost înregistrată nașterea copilului, din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Familiei.

Conform prevederilor art. 3(2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național 2007-2010 și ale art. 12(1) din Legea nr. 130/1996, privind contractele colective de muncă, modificată și completată, prin contractele colective de muncă încheiate de instituțiile bugetare, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Dispozițiile legale privind constituirea bugetului de venituri și cheltuieli nu prevăd o asemenea categorie bugetară de cheltuieli, motiv pentru care asemenea sume nu pot fi cuprinse în bugetul unităților de învățământ. În același sens s-a pronunțat și Ministerul Educației și Cercetării prin adresa nr. 43.276/2006.

Principiul generat al cheltuielilor de la buget are în vedere o singură prestație în bani pentru același obiectiv. pentru nașterea copilului se acordă de către primar. Pentru același obiectiv la nașterea aceluiași copil, nu se mai pot acorda alte drepturi bănești tot de la bugetul de stat, de către alte instituții bugetare.

De asemenea, alocația pentru nașterea copilului este un drept stabilit prin lege, iar cuantumul este stabilit tot prin lege, respectiv Legea nr. 416/2001.

În aceste condiții, prin contractul colectiv de muncă nu se puteau negocia aceste drepturi.

Ca urmare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei.

În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În recurs nu au fost depuse acte noi.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.

Astfel, prin art. 36 alin. 5 lit. "f" din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2003-2004 (prelungit prin dispozițiile art. 9 alin. 2) și art. 51 lit. "c" din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 s-a prevăzut că salariații,în afara ajutoarelor prevăzute de lege,beneficiază de un salariu de bază plătit deunitatemamei, pentru nașterea fiecărui copil.

Ca urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 8 și 24 din Legea nr. 130/1996, ci dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, așa cum a reținut și instanța de fond.

Clauzele Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, conform art. 241 lit. "c" Codul muncii, iar cele ale Contractului colectiv de muncă la nivel național, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, conform art. 241 lit. "d" Codul muncii.

Este adevărat că în contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, însă, în speță, este vorba de drepturi suplimentare, negociate de părți prin acord și care se acordă din alte surse (inclusiv din venituri proprii) decât cele stabilite prin Legea 416/2001.

Este, însă, irelevant - în ceea ce privește recunoașterea dreptului stabilit prin Contractul colectiv de muncă - faptul că în buget nu au fost cuprinse sumele necesare, așa cum susține recurentul (în baza adresei nr. 43.276/2006 a Ministerului Educației și Cercetării), aceasta fiind o problemă ulterioară, de executare.

Raportat tuturor considerentelor expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulate de Inspectoratul Școlar al Județului I, în numele unității școlare pârâte, împotriva sentinței civile nr. 932/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red./ Tehnored.

26.11.2008 - 2 ex

Tribunalul Iași: -,

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 706/2008. Curtea de Apel Iasi