Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 786/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 786
Ședința publică din data de 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Guvernul României, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 29 pronunțată la data de 23.09.2008 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, și și pârâții intimați Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 mai 2009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 29/23.09.2008 pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Timișoaraa respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive și a necompetenței materiale a instanței ridicate de pârâții Guvernul României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea reclamanților, și împotriva pârâților Guvernul României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor și a pârâtului Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. A obligat pârâții, în solidar, să le plătească reclamanților, fiecăruia separat, drepturile salariale rezultate din creșterile lor salariale conform Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 după cum urmează: cu 5% începând cu data de 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007; sumele datorate vor fi actualizate conform cu indicele de inflație a monedei naționale, de la datele de mai sus și până la data plății lor efective. A obligat pârâții să facă mențiunile ce se cuvin în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut:
Prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 13/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar,în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților ( personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reglementeze dreptul reclamanților la acordarea sporului de vechime, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Pentru aprecierea existenței discriminării, în realitate, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâtul Ministerul Justiției invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Reclamanții au solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește întemeiată, ținând cont de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. În acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal Guvernul României, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 4 și 9 Cod procedură civilă, a criticat sentința ca nelegală susținându-se că prin admiterea acțiunii s-au încălcat dispozițiile art. 1 alin. 4, art. 126 alin. 6, art. 144 lit. a și c din Constituția României și nu s-au respectat nici dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, fiind nesocotită Decizia nr. 821/3.07.2008 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2 alin. 1 11 și ale art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. S-a susținut că s-a încălcat principiul separației puterilor în stat, instanța de judecată neavând atribuția de a constata încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe, acțiunea fiind inadmisibilă.
S-a invocat că neacordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu atrage incidența dispozițiilor Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, nefiind vorba de o excludere, restricție sau preferință, efectuată pe bază de rasă, etnie, religie, categorie socială, convingeri, etc. iar salarizarea personalului contractual nu se face în același mod cu al magistraților.
S-a criticat sentința și sub aspectul actualizării drepturilor cu rata inflației, susținându-se că pentru aceasta nu sunt prevăzute fonduri cu buget și s-au încălcat prevederile art. 14 alin. 2, art. 29 și art. 47 din Legea nr. 500/2002, iar obligația este imposibilă.
O altă critică a fost cu privire la greșita obligare a pârâtului la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, prin aceasta fiind încălcate prevederile art. II alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.
Pârâții Guvernul României și Ministerul Economiei și Finanțelor au criticat sentința ca nelegală sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive.
Guvernul României a invocat încălcarea prevederilor Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea sa și dispozițiile constituționale care atrag lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Cu privire la fondul cauzei, criticile au vizat, în esență, aceleași aspecte care au fost invocate și de Ministerul Public. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a criticat sentința ca nelegală pentru greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive în raport de atribuțiile și competențele conferite de Legea nr. 500/2002.
S-a criticat sentința și sub aspectul fondului, invocându-se, în esență, că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Examinând cauza conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă și având în vedere motivele de recurs, Curtea constată că recursul Ministerului Public este nefondat pentru următoarele considerente:
Principiul indexării și compensării salariilor reprezintă un principiu al sistemului de salarizare impus de creșterea costului vieții. Prin indexare se realizează corelația dintre salariu și costul vieții și are funcția de prevenire a eroziunii puterii e cumpărare și atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Compensarea reprezintă suma de bani cu care s-au majorat salariile ca urmare a creșterilor prețurilor.
, și la fel compensarea, este atât legală, cât și convențională, fiind prevăzută și în contractul colectiv de muncă unic la nivel național începând cu anul 1996.
Creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 se încadrează evident în măsurile de compensare în sensul principiului de mai sus, recunoscut în literatura de specialitate.
Reclamanții sunt magistrați, făcând parte dintr-un raport juridic de muncă, guvernat de legislația muncii, întrucât prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Codul muncii.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Reclamanții, aflându-se într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din cadrul unităților bugetare, sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferențiat față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Mai mult, aceste creșteri salariale, cu caracter compensatoriu reprezintă o "speranță legitimă" și nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii categoriei magistraților de la acordarea acestora și a lipsirii lor de aceste drepturi salariale, care din perspectiva acestui principiu al indexării reprezintă un bun, în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenție.
Având în vedere că reclamanții se înscriu în categoria de salariați în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de aceste indexări, domenii care sunt finanțate, ca și justiția, de la bugetul de stat, înseamnă că acordarea acestor drepturi doar unor salariați din sectorul bugetar și neacordarea drepturilor pretinse și reclamanților în speță, reprezintă, în realitate, o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituție, art. 5 alin. 3, art. 6 din Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate și anume, cel bugetar.
Reclamanții au fost discriminați și în sensul dispozițiilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea unor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Prin neaplicarea adaosurilor salariale reprezentând majorări și indexări aplicate salariilor începând cu 01.01.2007, astfel cum au fost solicitate de către reclamanți, pârâții sunt culpabili în producerea unui prejudiciu pentru reclamanți, constând în primirea unui salariu mai mic față de criteriul avut în vedere de către legiuitor în aplicarea acelor majorări și indexări, și anume: creșterea indicelui prețului de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Raportat la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României care prevede că în situația în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, nu se poate reține nici încălcarea principiului separației puterilor în stat de către instanță și nici inadmisibilitatea acțiunii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va fi respins ca nefondat.
Sunt fondate însă celelalte două recursuri.
Față de dispozițiile Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și de dispozițiile constituționale, acesta fiind autoritatea publică a puterii executive care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice adoptând acte administrative de autoritate pe baza și în vederea executării legii, îi lipsește capacitatea juridică civilă.
În același timp, raporturile juridice în care participă Guvernul nu pot fi de natură civilă, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, de către instanța de fond.
În ce privește Ministerul Finanțelor Publice, reclamanții nu au solicitat obligarea acestuia la îndeplinirea obligațiilor ce îi revin în baza Legii nr. 500/2002 pentru asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale, ci obligarea în solidar cu pârâtul Ministerul Public. Ori, între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți nu există raporturi de muncă și nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale, către salariații altui ordonator principal de credite.
Fiind încălcate prevederile art. 17, 21, 22 din Legea nr. 500/2002, sentința este nelegală.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile Ministerul Finanțelor Publice și ale Guvernului României și va fi modificată sentința în sensul respingerii acțiunii față de acești pârâți, menținându-se restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 29/23.09.2008. pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
Admite recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Modifică în parte sentința. Respinge acțiunea față de acești pârâți.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
pt. care semnează președinte secție pt. care semnează președinte secție
Judecător Judecător
Grefier,
- -
Red. /9.07.2009
Tehnored.: /2 ex./13.07.2009
.
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu