Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 7900/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7900

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC AUTOMOBILE ROMÂNIA SA, împotriva sentinței civile nr. 1626 din 25.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă G și intimatul intervenient SINDICATUL LIBER AUTOMOBILE C, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242.Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la data de 04.09.2007, reclamantul G a chemat în judecată pe pârâta SC Automobile România SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate de către reclamant prin depășirea programului de lucru cu 30 minute / zi lucrătoare în perioada 19.07.2007 - 20.01.2007, iar SINDICATUL LIBER," AUTOMOBILE Caf ormulat cerere de intervenție în interesul reclamantului.

In subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate de către subsemnatul prin depășirea timpului de muncă cu 15 minute / zi lucrătoare în perioada 19.07.2004 - 20.01.2007.

In motivare, a arătat că este salariata în cadrul unității pârâte și membru al sindicatului. Prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2005 - 2009, pârâta a prevăzut la art. 19 o clauză nelegală prin care programul de lucru în cadrul unității este de 8 ore și 30 de minute, pauză de masă, clauză ce contravine dispozițiilor Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură prin care programul de lucru trebuie să fie de 8 ore, incluzând o pauză de masă de 15 minute în program.

Asupra legalității clauzei prevăzută la art. 19 din Contractul colectiv de muncă s-a pronunțat Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 1029/17.05.2006, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului formulat de intimată, astfel că, începând cu data de 20.01.2007, pârâta a procedat la respectarea programului normal de lucru.

In drept, cererea a fost fondată pe dispozițiile art. 117 alin 1 Codul Muncii, art. 109 art. 108 din Codul Muncii, art. 62 lit. c din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

In susținere a depus copia sentinței civile nr. 1029/17.05.2006.

În cauză, pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune. A arătat că, în condițiile art. 12 din Decretul 167/1958, raportat la data introducerii acțiunii, nu pot fi acordate drepturile solicitate începând cu data de 19.07.2004, termenul de presripție de 3 ani fiind depășit.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamanta nu a prestat o muncă suplimentară în timpul pauzei de masă, în acest interval alocat mesei, nedesfășurând activități care să conducă la îndeplinirea sarcinilor de muncă. A apreciat că cererea reclamantului ar fi fondată numai pentru depășirea programului cu 15 minute, întrucât atât în Codul Muncii, cât și în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură construcții de mașini pe 2001-2004, la art. 21 se prevede posibilitatea acordării unei pauze mai mari de 15 minute cu condiția prelungirii corespunzătoare a zilei de lucru.

In dovedire, a depus la dosarul cauzei extras din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, act adițional la Contractul colectiv de muncă din 09.06.2006 și act adițional la Contractul colectiv de muncă din 26.01.2007.

Pârâta a depus la dosarul cauzei copia Contractul colectiv de muncă pe anii 2001- 2004 și 2005-2009 și situația prezenței în unitate a reclamantului în perioada 27.02.2004 - 20.01.2007.

Prin sentința nr.1626 din 25 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 19.07.2004 - 03.09.2007 și, în consecință, respinge acțiunea pentru această perioadă.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul G, cu domiciliul ales în C, Șoseaua C,km.3, județul D în contradictoriu cu pârâta SC Automobile România SA cu sediul în C,Șoseaua C km 3, județul

A fost admisă în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul SINDICATUL LIBER "" AUTOMOBILE C cu sediul în C,Șoseaua C km 3, județul

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești corespunzătoare orelor suplimentare efectuate prin depășirea timpului normal de muncă cu 15 minute/zi lucrătoare în perioada 04.09.2004 - 20.01.2007, proporțional cu timpul în care reclamanta a desfășurat activitate la sediul unității.

S-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către intervenient.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Reclamanta este angajată a societății pârâte și membră al sindicatului intervenient. Drepturile bănești solicitate în prezenta cauză, vizează perioada 19.07.2004 - 20.01.2007.

Examinând cererea reclamantei prin prisma excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune, excepție invocată de societatea pârâtă, instanța constată că:

Potrivit art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii, termenul în care pot fi formulate cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv data încălcării de către angajatorul pârât clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură. Raportat la data introducerii acțiunii, instanța constată întemeiată excepția invocată de pârâtă în ceea ce privește perioada 19.07.2004 - 03.09.2007, motiv pentru care o va admite, va constata prescris parțial dreptul reclamantului la acțiune și, în consecință, va respinge cererea pentru această perioadă.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:

Prin Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte încheiat pentru anii 2001 - 2004, fost stabilită la art. 19, o clauză potrivit căreia salariații beneficiază de o pauză de masă de 30 de minute,care nu este inclusăîn timpul normal de lucru.

Deși timpul afectat desfășurării activității a rămas de 8 ore, programul de lucru a fost prelungit cu 30 de minute, prin neincluderea pauzei de masă în program.

La adoptarea Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005 - 2009 fost menținută clauza prevăzută de art. 19, în sensul că pauza de masă este de 30 minute, fără a fi inclusă în programul normal de lucru.

Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii construcțiilor de mașini pe anii 2001 - 2004 ( art. 21 ) prevede că " alariații beneficiază de o pauză de masă de 15 minute, pauză care este inclusă în timpul normal de lucru. Timpul afectat pauzei de masă va fi acordat de regulă la jumătatea duratei schimbului. Se poate acorda o pauză de masă mai mare de 15 minute cu condiția prelungirii corespunzătoare a zilei de lucru".

Textul se regăsește în redactare asemănătoare și la art. 21 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii construcțiilor de mașini pe anii 2005-2007.

Conform dispozițiilor art. 8 alin 2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Este vădit caracterul nefavorabil și dezavantajos al prevederilor art. 19 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2001- 2004 și pe anii 2005 - 2009, în condițiile în care efectul acestei dispoziții este prelungirea timpului de lucru cu 15 minute fără plata drepturilor bănești corespunzătoare.

Se constată că timpul efectiv de muncă impus prin programul de lucru la nivelul unității pârâte depășește cu 15 minute timpul legal de muncă stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.

Cele 15 minute neincluse în programul de lucru constituie muncă suplimentară, în sensul art. 117 alin 1 Codul Muncii. Plata acestor ore suplimentare se face conform dispozițiilor art. 120 alin. 1 Codul Muncii.

Cum pârâta nu s-a conformat atât dispozițiilor art. 8 din legea 130/1996 cât și dispozițiilor 117 alin 1 și art. 120 alin 1 din Codul Muncii, instanța constată întemeiată în parte acțiunea, urmând ca pârâta să fie obligată să plătească reclamantului drepturile bănești corespunzătoare orelor suplimentare efectuate prin depășirea timpului normal de muncă cu 15 minute / zi lucrătoare, pentru perioada 04.09.2007 - 20.01.2007.

Drepturile bănești corespunzătoare unor astfel de situații sunt prevăzute și se circumscriu altor prevederi decât cele referitoare la plata drepturilor salariale, astfel că obligația de plată ce decurge din considerentele de mai sus va fi proporțională cu timpul în care reclamanta a desfășurat activitate la sediul unității.

Ca urmare a admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, instanța va admite în parte și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Sindicatul Liber, " Automobile

Cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către intervenient, urmează să fie respinsă, pentru următoarele considerente:

Natura juridică a cererii de intervenție voluntară accesorie este de apărare, intervenientul accesoriu neinvocând un drept propriu, ci urmărește, prin apărările sale, valorificarea pretențiilor părții pentru care intervine. Fiind o poziție procesuală voluntară, de subordonare, terțul va suporta cheltuielile propriei cereri.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Sc Daewoo Automobile România Sa, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta-pârâtă invocă în motivele de recurs faptul că prin art. 19 din contractul colectiv de muncă 2001 - 2004 pe unitate s-a stabilit că salariații beneficiază de o pauză de masă de 30 minute, pauză care nu este inclusă în timpul normal de lucru.

Timpul afectat pauzei de masă va fi acordat de regulă la jumătatea duratei schimbului.

De asemenea, în cadrul societății mai erau alocate 2 pauze de câte 10 minute fiecare (pauze ce erau incluse în timpul normal de lucru de 8 ore) și astfel nu se afecta în niciun mod timpul efectiv de lucru.

Contractul colectiv de muncă și-a încetat aplicabilitatea prin ajungere la termenul stabilit de către părți și nu există o hotărâre care să constate nulitatea acestei clauze, astfel că nu se mai pot solicita pretenții.

Având în vedere și dispozițiile art. 108 și 130 din Codul Muncii, reclamanta nu a prestat o muncă suplimentară, în timpul pauzei de masă nedesfășurând o activitate care să conducă la îndeplinirea sarcinilor de muncă, astfel că timpul efectiv era de 7 ore și 40 minute pe zi.

Potrivit contractul colectiv de muncă 2005 - 2009 pe unitate, s-a menținut clauza prevăzută de art. 19, în sensul că pauza de masă să fie de 30 minute și să nu fie inclusă în programul normal de lucru.

Chiar dacă prin hotărâre judecătorească s-a dispus anularea clauzei prevăzute de art. 19 din contractul colectiv de muncă, ulterior Sindicatul a solicitat ca această clauză să rămână neschimbată.

După pronunțarea deciziei nr. 25/10.01.2007 prin care s-a respins recursul recurentei, la data de 20.01.2007 s-a introdus pauza de masă în timpul de lucru de 15 minute, iar prin Actul adițional din 26.01.2007 s-a convenit că salariații beneficiază de o pauză de masă de 30 minute, pauză care este inclusă în programul normal de lucru, iar angajații care lucrează pe fluxurile de fabricație beneficiază de 2 pauze tehnologice de câte 2 minute fiecare.

Față de timpul efectiv de lucru de 7 ore și 45 minute/zi prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel ramură de construcții în cadrul unității, până la data de 20.01.2007 existau 2 pauze de câte 10 minute fiecare (pauze ce erau incluse în timpul normal de lucru de 8 ore) astfel că timpul efectiv de lucru era de 7 ore și 40 minute, iar actualmente, după modificarea contractului colectiv de muncă la nivelul unității rezultă că timpul efectiv de lucru este de 7 ore și 24 minute.

Avându-se în vedere că societatea a plătit intimatei-reclamante drepturile stabilite prin sentința recurată, în situația admiterii recursului, a modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii se solicită întoarcerea executării.

Recursul nu este fondat.

convenționale aplicabile în cauză sunt: contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii construcții de mașini 2001 - 2004, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii construcții de mașini 2005, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii construcții de mașini 2006 - 2007, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității 2005 - 2009.

Potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii construcții de mașini 2001-2004 salariații beneficiază de o pauză de masă de 15 minute, pauză care este inclusă în timpul normal de lucru (art. 21). Aceeași clauză este reiterată în contractele colective de muncă încheiate la nivelul ramurii construcții de mașini pentru anii 2005, respectiv 2006 - 2007.

Criticile recurentei-pârâte sunt nefondate deoarece contractele colective de muncă la nivel de ramură construcții de mașini din anii 2001 - 2006 prevăd că salariații beneficiază de o pauză de masă de 15 minute, pauză care este inclusă în timpul normal del ucru.

Se constată astfel că, reținându-l pe salariat la serviciu timp de 8 ore și 30 minute și achitându-i salariul numai pentru timpul efectiv lucrat, angajatorul nu a respectat dispozițiile contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii construcții de mașini, iar salariatul a prestat în cele 15 minute muncă suplimentară.

Angajatorul a stabilit în mod greșit salariul, raportat la activitatea desfășurată în 8 ore, excluzând de la plată cele 15 minute aferente pauzei de masă, deși aceasta face parte din programul normal de lucru, iar pentru această durată salariatul trebuia să beneficieze de plata salariului.

Nu poate fi primită nici critica legată de faptul că, deși prin hotărâre judecătorească s-a constatat nulitatea absolută a art.19 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității 2005-2009, sindicatele au negociat ca dispozițiile art. 19 să rămână neschimbate. Aceasta deoarece contractele colective de muncă la nivelul ramurii construcții de mașini din anii 2001-2007 prevăd că salariații beneficiază de o pauză de masă de 15 minute, pauză care este inclusă în timpul normal de lucru și se aplică direct salariaților din unitățile ramurii respective, chiar dacă contractul colectiv de muncă la nivel deu nitate prevede o clauză diferită, defavorabilă salariaților.

Se constată că prin hotărâre judecătorească s-a constatat nulitatea clauzei prevăzute de art. 19 din contractul colectiv de muncă 2001-2004 (decizia 25/10.01.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA ).

Nu are relevanță faptul că Sindicatele, la nivel de unitate au negociat aceeași clauză cu aceeași dispoziție a art. 19, deoarece, așa cum s-a precizat contractele colective la nivel de ramură de construcții de mașini din anii 2001-2007 prevăd dispoziție mai favorabilă.

Potrivit art. 241 alin. 1 lit. "c" din Codul Muncii, clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivelul unei ramuri de activitate produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat.

Societatea pârâtă se regăsește enumerată în lista cuprinzând societățile comerciale beneficiare ale contractelor colective de muncă unice la nivelul ramurii construcțiilor de mașini pe anii 2001-2004, 2005, respectiv 2005-2007, astfel că aceste contracte produc efecte pentru toți salariații acestei societăți.

Potrivit rt. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 fiind lovite de nulitate conform rt. 24 (1) din aceeași lege.

Odată constatată nulitatea unei clauze din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, părțile interesate pot renegocia clauza respectivă, însă în niciun caz clauza renegociată nu poate avea aceeași formă și nu poate produce aceleași efecte cuprinse într-o clauză deja constatată ca fiind nulă. Menținerea în contractul colectiv de muncă a unei clauze constatate nule pe cale judecătorească echivalează cu lipsa totală a unei renegocieri în sensul prevăzut de art. 24 alin. 3 din Legea nr. 130/1996.

A considera că este posibilă menținerea unei clauze a cărei nulitate absolută a fost constată pe cale judecătorească ar însemna înlăturarea oricărei eficiențe juridice a unei hotărâri judecătorești irevocabile.

În condițiile în care nu are loc o reală renegociere a drepturilor, sunt deplin aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora "până la renegocierea drepturilor, cauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz".

Acesta este și cazul în speță. Menținerea în aceeași formă a textului art. 19 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității după constatarea nulității acestei clauze echivalează cu lipsa renegocierii acestei clauze, devenind astfel direct aplicabile dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii construcțiilor de mașini cu privire la pauza de masă de 15 minute inclusă în programul de lucru.

clauzei nule a avut loc prin actul adițional de modificare-completare 2005-2009 încheiat în ianuarie 2007, când partenerii sociali au convenit modificarea dispozițiilor art. 19 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în sensul că pauza de masă are o durată de 20 de minute și este inclusă în programul normal de lucru.

Critica privind pauzele tehnologice nu poate fi primită, deoarece nu s-a făcut dovada de către recurentă că anterior datei de 20.01.2007 existau 2 pauze de câte 10 minute fiecare și care erau incluse în timpul normal de lucru de 8 ore și nici faptul că timpul efectiv de lucru era de 7 ore și 40 minute.

De altfel, pauzele tehnologice nu pot fi asimilate cu o formă a timpului de odihnă - pauza de masă - acestea fiind impuse exclusiv de procesul tehnologic specific recurentei.

Astfel recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC AUTOMOBILE ROMÂNIA SA, împotriva sentinței civile nr. 1626 din 25.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă G și intimatul intervenient SINDICATUL LIBER AUTOMOBILE

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.-

Tehn.2 ex

22.09.2008

Președinte:Sorin Pascu
Judecători:Sorin Pascu, Tamara Carmen Bunoiu, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 7900/2008. Curtea de Apel Craiova