Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 843/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 843
Ședința publică din data de 27 mai 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Alexandru Bobincă Vera Andrea
: - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 692 din 29 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți cu domiciliul în municipiul P,-,. 2, jud. P, -, cu domiciliul în municipiul P,-, jud. P, - cu domiciliul în municipiul P,-, jud. P și (), cu domiciliul în municipiul P, Bulevardul, nr. 187, bloc 4 B2, etaj 10,. 85, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurenta pârâtă SC SA, reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică încheiat la data de 11 mai 2008, lipsind intimații reclamanți, -, - și ().
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Avocat depune la dosar pentru recurenta pârâtă, în copie, adresa nr. 831 din 5 februarie 2008 înregistrată de Direcția Corporative - Juridic sub numărul 48 din 5 februarie 2008 și adresa 830 din 5 februarie 2008 înregistrată de Direcția Corporative - Juridic sub numărul 47 din 5 februarie 2008, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat motiv pentru care solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul în susținerea recursului pentru recurenta pârâtă solicită în principal admiterea recursului și constatarea acțiunii ca prescrisă avându-se în vedere faptul că intimații și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 168 din CCM afirmând că dispozițiile din acest articol nu au fost respectate. Or, dacă temeiul pretențiilor este contractul colectiv de muncă, textul de lege care își găsește cu necesitate aplicarea în speță este art. 283 alin. 1 lit. din Codul muncii.
Într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii, avându-se în vedere faptul că instanța de fond nu a ținut cont de susținerile societății în sensul că aceste sume solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat așa cum rezultă din lectura art. 168 alin. 2 al contractelor colective de muncă pe anii 2003 și 2004.
Într-un al doilea subsidiar se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării primelor solicitate raportat la salariul de bază mediu pe SC SA, în conformitate cu adresa nr. 831 din 5 februarie 2008 SC SA - Departamentul Resurse Umane, înregistrată de Direcția Corporative sub numărul 48 din 5 februarie 2008.
Se solicită de asemenea, ca instanța să facă mențiunea că sumele reprezentând premii de Paște și de C raportate la salariul de bază mediu sunt sume brute, din care urmează a se deduce CAS și CASS. Cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.
URTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, -, - și () au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâta să fie obligată la plata drepturilor salariale suplimentare cuvenite și neacordate în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, precum și actualizarea acestor drepturi în funcție de rata inflației la data plății, ca și acordarea dobânzilor legale datorate conform OG nr.9/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei în temeiul contractului individual de muncă, în cadrul Sucursalei, fiind încă angajat.
Au mai susținut reclamanții că potrivit contractului individual de muncă beneficiau, pe lângă salariul de bază, de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, iar dispozițiile art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe anii 2004 - 2007, prevedeau că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
S-a mai arătat că deși contractul colectiv de muncă prevedea aceste obligații pe anii 2004 - 2007 reclamanții nu au beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paște, care se ridică la suma totală de 9330 lei pentru și câte 3780 lei pentru ceilalți reclamanți, potrivit calculului depus la dosar, salariul mediu la nivelul fiind de 980 lei în anul 2004, 1400 lei în anul 2005 și 1850 lei în anii 2006 si 2007.
În drept, au fost invocate disp. art.281 Codul muncii și art.168 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, renegociat și reeditat în anii 2004 - 2007.
La data de 18.01.2008 reclamanții au depus la dosar o cerere prin care au arătat ca îsi majorează pretențiile astfel: la 11.480 lei, cuprinzând și prima de C 2007,ceilalți reclamanți menținându-și practic pretențiile.
Prin întâmpinarea depusă la data de 15.02.2008, pârâta SC SA a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că sumele de bani cu caracter premial au fost negociate și prevăzute în anul 2003, așa cum rezultă din actul adițional la Contractul colectiv de muncă înregistrat la numărul 8080/2000, contractul de muncă preexistent fiind renegociat și amendat prin actul adițional menționat, stipulându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 să fie introduse în salariul de bază al fiecărui angajat conform modalității și în condițiile negociate de.
A mai învederat pârâta că această formulare s-a păstrat și în CCM pe anul 2004, iar în anul 2005, când s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, s-a prevăzut că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, formulare ce se păstrează și în contractele colective de muncă pentru anii 2006 și 2007.
În continuare, pârâta a arătat că rostul menținerii acestei formulări a fost acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzute în alin.1 al art. 168 din CCM în anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă, astfel că suplimentările salariale au fost incluse și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 în salariul de bază al fiecărui angajat, acesta fiind și punctul de vedere al Comisiei Paritare SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă.
Pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune solicitând respingerea acțiunii ca prescrisă întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, și cum acțiunea se întemeiază pe disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, în cauză este aplicabil termenul de prescripție prev. de art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, astfel încât se impune admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prescrisă.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză la cererea părților, prin sentința civilă nr.692 din 29.02.2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă ca neîntemeiată și a admis în parte acțiunea modificată a reclamanților, obligând pârâta să achite fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând prime de Paște și de C, astfel: - 11480 lei brut pentru perioada 2004-2007, - suma brută de 3780 lei pentru perioada 2004-2005, - - suma brută de 3780 lei pentru perioada 2004-2005 și () - suma brută de 3780 lei pentru perioada 2004-2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective. Prin aceeași sentință, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor sus-menționate, pârâta fiind obligată și la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamantul, la câte 300 lei pentru reclamanții - și - și la 250 lei către reclamanta ().
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 283 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 3 ani, acesta începând să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, nefiind aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii invocat de pârâtă.
Pe fondul cauzei, s- reținut că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 se prevede, la art. 168, dreptul salariaților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, cu prilejul sărbătorilor de Paște și de C, dispoziție menținută și în contractele colective de muncă pe anii 2005 - 2007.
Coroborând disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu cele ale art.168 din pe anii 2005, 2006, 2007, tribunalul a apreciat că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al aceluiași articol din și în cursul anilor 2004, 2005, 2006, 2007, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
A mai reținut instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligația ce îi revenea potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, considerente în raport de care acțiunea a fost admisă în parte în sensul celor sus-arătate.
Cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale a fost respinsă ca inadmisibilă întrucât sumelor datorate li se va aplica indicele de inflație.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, se susține că dreptul la acțiune al intimaților este prescris față de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din CCM, care arată că termenul în care pot fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, afirmând că aceste dispoziții nu au fost respectate și în condițiile în care temeiul pretențiilor reclamanților este contractul colectiv de muncă, textul de lege incident în speță este art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Pe fondul pricinii, se susține că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003 - 2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007 fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzute în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau aceste contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamanții necontestând că în anul 2003 au primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, pasivitatea intimaților-reclamanți, care în toată perioada 2004-2007 nu au spus nimic despre faptul că nu și-au primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că aceștia cunoșteau că și-au primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea CCM, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.
Ulterior, la data de 31.08.2007, aceeași comisie a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere și această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
O altă critică se referă la greșita obligare a societății-recurente la plata către reclamanți a unor sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, deși instanța a observat că valoarea unei astfel de suplimentări este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP SA, existând o diferență clară între cele două tipuri de salarii, ambele fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă, dar pentru situații diferite.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă sau, pe fond, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării recurentei la plata către intimată a primelor pe perioada în discuție în cauză, stabilite în raport de salariul de bază mediu la nivel de societate.
În recurs au fost depuse la dosar, în copie, din partea recurentei adresele înregistrate la Direcția Corporative - Juridic din cadrul recurentei, sub nr.47 și 48/5.02.2008.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia termenul de prescripție aplicabil în speța de față ar fi acela prevăzut de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, invocat de recurentă, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, acesta fiind și termenul expres folosit în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Cum acțiunea introductivă a fost înregistrată la data de 2.11.2007, având în vedere perioada pentru care s-a cerut obligarea pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor salariale restante, acțiunea apare ca fiind promovată înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, fiind corectă soluția primei instanțe, care a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta-pârâtă.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că acțiunea reclamanților trebuie respinsă întrucât primele de C și de Paște pe anii în discuție au fost incluse în salariile de bază ale acestora.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractele colective de muncă pe anii 2005 - 2007 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004 - 2007 primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai sus-arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C și de Paște pe anii în discuție, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă, ar fi fost acordate reclamaților prin includerea acestor prime în salariul lor de bază pe anii respectivi.
Împrejurarea că acțiunea reclamanților a fost introdusă abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunii în condițiile în care aceasta a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greșitei obligări a acesteia la plata către intimații-reclamanți a unor sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, în condițiile în care art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 -2007, încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, prevede dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Sumele stabilite de prima instanță drept obligație de plată în sarcina recurentei-pârâte au fost acordate de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr.1666/2003, 313/2005 și 713/2006 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, înscrisuri de care s-au prevalat intimații-reclamanți, privind nivelul salariului mediu brut la nivelul societății începând cu 1.04.2003, 01.01.2005 și 15.05.2006.
Or, noțiunea de salariu mediu brut nu se confundă cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din pe anii 2004 - 2007.
Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar acesta a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.
Din cuprinsul adresei către Direcția Corporative - Juridic din cadrul societății-recurente, înregistrată sub nr.48/5.02.2008,depusă în copie la dosar în recurs, rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007 reieșind un cuantum de 799 lei pentru luna noiembrie 2004, de 850 lei pentru luna aprilie 2005, 927 lei pentru luna noiembrie 2007, 1047 lei pentru luna martie 2006, 1160 lei pentru luna noiembrie 2006, 1260 lei pentru luna martie 2007 și 1387 lei pentru luna noiembrie 2007, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care au fost sărbătorile de Paște și C, astfel cum rezultă din adresa înregistrată sub nr.47/5.02.2008 la Direcția Corporative - Juridic din cadrul societății-recurente,depusă,de asemenea,în copie la dosar de către recurentă.
În consecință, în raport de acest ultim considerent, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 pr.civ, îl va admite, iar conform art. 312 alin.2 și 3.pr.civ. coroborat cu art.3041Cod pr.civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va reduce cuantumul sumelor pe care pârâta este obligată să le plătească reclamanților după cum urmează: la suma de 7430 lei brut reprezentând primă 2004 - 799 lei, primă Paște 2005 - 850 lei, primă 2005 - 927 lei, primă Paște 2006 - 1047 lei, primă 2006 - 1160 lei, primă Paște 2007 - 1260 lei și primă 2007 - 1387 lei pentru reclamantul și la suma de 2576 lei brut pentru fiecare din reclamanții -, - și ( ) reprezentând primă de 2004 - 799 lei, primă Paște 2005 - 850 lei și primă C 2005 - 927 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 692 din 29 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți cu domiciliul în municipiul P,-,. 2, jud. P, -, cu domiciliul în municipiul P,-, jud. P, - cu domiciliul în municipiul P,-, jud. P și (), cu domiciliul în municipiul P, Bulevardul, nr. 187, bloc 4 B2, etaj 10,. 85, jud.
Modifică în parte sentința în sensul că reduce cuantumul sumelor pe care pârâta este obligată să o plătească reclamanților după cum urmează: la suma de 7430 lei brut reprezentând primă 2004 - 799 lei, primă Paște 2005 - 850 lei, primă 2005 - 927 lei, primă Paște 2006 - 1047 lei, primă 2006 - 1160 lei, primă Paște 2007 - 1260 lei și primă 2007 - 1387 lei pentru reclamantul și la suma de 2576 lei brut pentru fiecare din reclamanții -, - și ( ) reprezentând primă de 2004 - 799 lei, primă Paște 2005 - 850 lei și primă C 2005 - 927 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 2: Alexandru Bobincă Vera Andrea
GREFIER
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/FA
3 ex-2008-05-29
Trib. nr-
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Alexandru Bobincă Vera Andrea