Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 850/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.850

Ședința publică din data de 27 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Niță Valentin

JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, G, G, O-etrișor, toți prin reprezentant legal Cabinetul de Avocatură, cu sediul în P, str. -. -., nr.148,.3 D1,.2, parter, județul P, împotriva sentinței civile nr.3058 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA- GRUP, cu sediul în B,-, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-reclamanți, G, G, O-etrișor, toți reprezentați de avocat, din cadrul Baroului P și intimata-pârâtă SC SA - GRUP, reprezentată de avocat, din cadrul Baroului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen.

Avocat având cuvântul pentru recurenții-reclamanți solicită să i se pună în vedre intimatei-pârâte să depună la dosar contractul colectiv de muncă la nivel de ramură înregistrat la nr-, actul adițional înregistrat sub nr.430 din data de 20.02.2005 la același contract, CCM pe ramură Energie electrică, termică, petrol și gaze înregistrat la cu nr.288/02/15.02.2006, actul adițional și anexa la acesta, CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră înregistrat la sub nr.53396/10/05.03.2004 și toate actele adiționale valabile în anii 2005- 2007, statele de salarii și fluturașii de introducere a acestor drepturi în salariul lunar de bază, carnetele de muncă operate cu mențiunea sumei brute concrete acordate fiecărui salariat în perioada 2005-2006, tabel nominal din care să rezulte care este cuantumul brut și cel net al suplimentărilor salariale în litigiu, pentru fiecare lună din perioada 2005 - 2007 și modul de calcul al drepturilor cu titlu de aprovizionare toamnă-iarnă.

Avocat pentru intimata-pârâtă depune la dosar, în copie, un set de acte, respectiv: raport de expertiză contabilă extrajudiciară și concluzii scrise. Arată că înțelege să se apere cu actele care au fost deja depuse la dosar.

- 2 -

Curtea respinge ca neîntemeiată cererea formulată de recurenții-reclamanți, prin apărătorul său legal.

Avocat având cuvântul pentru recurenții-reclamanți arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat având cuvântul pentru recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se stabili dacă acest supliment salarial a fost inclus în salariul de bază.

Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă arată că toate suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază.

Prin operațiunea de reașezare a salariilor, salariații SC A au beneficiat de toate majorările, indexările și drepturile salariale introduse in salariul de bază, de la nivelul SNP SA.

La data de, 01.06.1999, s-au aliniat și s-au egalizat grilele de salarizare ale SC SA cu cele ale SNP

de salarizare ale SNP B, cuprindeau toate drepturile acordate salariaților precum și indexările care au avut loc până la data de 30.05.1999.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanță de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

C RTEA

Deliberând asupra recursului declarat de reclamanții, G, G, O-etrișor, toți prin reprezentant legal Cabinetul de Avocatură, cu sediul în P, str. -. -., nr.148,.3 D1,.2, parter, județul P, împotriva sentinței civile nr.3058 din data 5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, constată următoarele:

Reclamanții O-etrisor, G, G au chemat in judecata pe parata SC - SA B -, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la achitarea c/valorii suplimentarilor salariale pentru aprovizionarea toamna-iarna aferente anilor 2005-2007, actualizate cu coeficientul de inflație, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în perioada 2005-2007 au fost salariații pârâtei, aceasta din urma asumându-și obligația de a le achita pentru aprovizionarea toamna - iarna cate suplimentare drepturilor salariale sub

- 3 -

forma unui adaos in suma fixa, parata nerespectându-și însa aceasta obligație deși executarea CCM este obligatia pentru parti.

La data de 07.11.2008 parata a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanții nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate atât timp cat s-a stabilit acordarea acestor drepturi in functie de negocierile dintre patronat si sindicat si ca, in speta, dreptul la acțiune este prescris in baza art.283 lit.e Codul muncii, fiind prescris termenului de prescriptie de 6 luni, solicitând si respingerea acțiunii, motivându-se ca drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de baza.

De asemenea, la 05.12.2008, reclamanții si-au precizat acțiunea obiectului cererii, solicitând drepturile salariale suplimentare cu titlu de aprovizionare toamna-iarna si pe anii 2005-2007, menționând expres sumele solicitate.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința sus-menționată respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâte prin întâmpinare. Pe fondul cauzei a respins acțiunea formulată de reclamanți și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond reținut că reclamanții sunt salariații paratei, arătând ca în aceasta calitate sunt îndreptățiți la suplimentare salariala sub forma unui adaos in suma fixa pentru aprovizionarea pentru toamna - iarna in cuantum minim de iun salariu minim pe ramura pentru perioada 2005-2007.

Potrivit art.176 din CCM 2005-2007 in luna octombrie (pentru aprovizionarea toamna - iarna) salariatii vor beneficia de cate suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos in suma fixa, urmand ca in CCM-urile încheiat la nivele inferioare sa se stabileasca conditiile si criteriile de acordare.

Prin acelasi articol se mai prevede ca negocierile cu organizatiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acorda, vor incepe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acorda aceste adaosuri, adaosuri care se acorda in conditiile in care, prin CCM-urile incheiate la nivel de agent economic nu s- convenit introducerea lor in salariul de baza.

Din interpretarea acestui articol reise ca adaosurile pentru aprovizionarea de toamna - iarna se acorda in baza CCM la nivel de ramura, insa conditiile si criteriile de acordare se stabilesc in CCM-urile incheiate la nivele inferioare, in urma negocierilor ce trebuie sa inceapa cu minim 15 zile inaintea evenimentului in scopul stabilirii valorii concrete.

Asadar, din analiza actelor si lucrarilor dosarului reiese ca reclamantii sunt salariatii paratei, prevazandu-se in CCM la nivel de ramura pe anii 2005-2007 pentru salariatii paratei, faptul ca li se acorda in luna octombrie pentru aprovizionarea de toamna - iarna o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos in suma fixa, mentionandu-se totodata si modalitatea in care se vor acorda asemenea adaosuri, respectiv conditiile si criteriile de acordare urmand sa fie stabilite in CCM-urile incheiate la nivele inferioare pe baza negocierilor pentru stabilirea valorii concrete ce se acorda.

- 4 -

Ori, cat timp din probele administrate, nu rezulta daca s-au încheiat sau nu CCM la nivele inferioare in care sa se prevada conditiile si criteriile de acordare, daca s-a solicitat sau nu valoarea concreta ce se acorda pe baza de negocieri, pretenția reclamanților de a li se acorda asemenea adaosuri, este neintemeiata.

Prin urmare, atat timp cat nu sunt indeplinite conditiile prev. de art. 176 CCM la nivel de ramura, tribunalul respins actiunea precizata ca neintemeiata.

Instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, deoarece exista identitate intre persoana reclamantilor si titularii dreptului dedus judecatii, in conditiile in care reclamantii, in calitate de salariati ai paratei, au dreptul sa solicite in instanta sa le achite toate drepturile salariale ce deriva din raporturile de munca care au existat intre parti.

Totodata, instanta a respins și exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata, constatand ca in speta sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c muncii in baza carora prezenta actiune este supusa termenului de prescriptie de 3 ani care a inceput sa curga de la data scadentei drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atat mai mult cu cat prezenta actiune vizeaza un conflict de munca.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală.

Recurenții au susținut că intimata nu a făcut dovada acordării suplimentării salariale solicitate, clauzele contractuale care creează dreptul la acest adaos fiind obligatorii și pentru angajatorul care nu a formulat nici un fel de apărări în cauză, așa încât concluzia la care a ajuns instanța de fond în sensul introducerii sumei reprezentând suplimentarea salarială pentru aprovizionare toamnă-iarnă în salariul lor de bază este eronată fiindcă nu are suport probator în actele și lucrările dosarului.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate ca legală și temeinică a sentinței, cu motivarea că drepturile salariale cerute de reclamanți au fost incluse în salariile de bază, începând cu anul 1998, astfel cum în mod corect a stabilit prima instanță și cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 și Contractul colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 1997,1998 - toate încheiate și semnate de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la dosar.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ. Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Recurenții-reclamanți sunt, salariați ai intimatei-pârâte SC SA și potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând

- 5 -

cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract (filele 23-25).

Respectând aceste clauze contractuale, în anul 1997 angajatorul a plătit salariaților suma de 440.000 lei brut reprezentând suplimentarea salarială prevăzută în contract, astfel cum rezultă din adresa nr.2328/8 octombrie 1997 (fila 16).

Prin această adresă semnată de reprezentanții Patronatului și s-a convenit ca includerea acestui drept în salariul de bază să se facă începând cu data de 1 ianuarie 1998, după un mod concret de calcul ce va fi negociat odată cu indexarea salariilor pentru trimestrul IV.

Curtea mai reține că prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SN SA pentru mai multe dintre sucursalele sale din țară, între care și SC SA și pe de alta, s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei -10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei -7% și pentru salarii peste 2.000.000 lei - 5% (fila 17).

În pe anul 1998 la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telex 2412/1998 (fila 20) alături de o indexare salarială de 5% de care au beneficiat toți salariații, în temeiul nr.208/31.03.1998.

Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.

În concluzie, așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, în cauză s-a făcut dovada includerii acestui drept în salariile brute de bază ale angajaților, inclusiv cele ale reclamanților, prin efectul menținerii lui în salariul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 și 2007, fost în mod legal și temeinic respinsă.

Așa fiind recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, G, O-etrișor, toți prin reprezentant legal Cabinetul de Avocatură, cu sediul în P, str. -. -., nr.148,.3 D1,.2, parter, județul P, împotriva sentinței civile nr.3058 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova,

- 6 -

în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA- GRUP, cu sediul în B,-, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Red.AG/DV

2 ex./30.04.2009

nr-

Președinte:Niță Valentin
Judecători:Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 850/2009. Curtea de Apel Ploiesti